Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Cu Ana mea, la cafenea, învățând pentru teză. Cum să-i spun că notele nu sunt importante, când eu sufeream pentru fiecare notă?!

Elevi

O duminică, ora 12.30.

- Mami, pot să mă duc cu C. afară? Nu stau mult, pe la două mă întorc, mă întrebă Ana.

- Ana, ieri te-am auzit spunând că ziua de duminică o rezervi special să repeți pentru teza de mâine, am spus.

- Dar nu stau mult...

- Eu sunt de părere să faci ceea ce ți-ai propus astăzi. Cu C. te poți și vedea mâine. Este important să te ții de planul făcut, chiar dacă, câteodată, apar alte „chestii”, poate chiar mai plăcute decât planul inițial. Ce zici? am întrebat-o eu.

- Da, bine! Și ușa camerei se închise parcă mai tare decât de obicei...

Este o credință de-a mea că e bine să te ții de planul făcut chiar dacă apar alte „chestii” pe drum?! Nici măcar!! Dar cum Doamne să îi mai spun că, da, înțeleg că vrea să stea cu prietenii, însă trebuie totuși să și învețe?... Și cum să fac să nu îl folosesc pe trebuie? Ok, nu trebuie să înveți, dar uite ce se poate întâmpla dacă nu înveți. Nici măcar asta nu am de unde să știu. Da, da, statisticele spun, bla bla bla...

Cum să facă premianta din mine să îi spună copilului ei că notele nu sunt importante când pentru ea au fost? Dacă chiar aș crede cu adevărat că notele nu sunt importante, nu aș simți nimic în neregulă când copilul meu vine acasă cu un 6. Nu?! Dar eu simt. Un pic de dezamăgire, pentru că știu că poate mai mult, un pic de vinovăție că nu am fost în stare să o fac să se mobilizeze, să se concentreze, să se organizeze... Poate totuși sunt eu prea permisivă. Și uite așa mă zvârcolesc. Zvârcoliri de mamă...

- Știi, mă gândeam dacă vrei să mergem să învăț pentru teză la S. (o cafenea), spuse Ana cu un zâmbet poznaș, intrând la mine în cameră.

- Ok, hai să mergem, am zis.

- Serios?! Vrei?!

- Da, hai, dacă acolo simți că te vei concentra mai bine... Hai să mergem!

Odată ajunse la cafenea, ne-am comandat ea un ceai, eu o cafea, câte un biscuit, apoi și-a scos bucuroasă caietul și ce mai avea nevoie, eu laptopul, și ne-am apucat de treabă. Cică.

Au trecut căteva minute bune de acomodare, a sorbit câteva guri din ce avea în pahar, a mâncat tacticos biscuitul, și-a mai fluturat nițeluș coada în vânt, a mai decorat un pic caietul, că, de`, nu putea să scrie într-un caiet fără benzi sclipicioase, și într-un final s-a apucat de lecții.

După alte câteva zeci de minute de încercări repetate și nereușite de a intra într-o stare de concentrare s-a întâmplat minunea. Ana a intrat într-o stare de concentrare pe care rareori am văzut-o la ea.

Lucrurile au început să meargă strună. Pac, pac, țac, țac, imperfect, perfect compus, persoana I, singular, plural...V-ați dat seama, este vorba despre teza la limba română.

Toate mergeau de parcă erau știute dintotdeauna. A făcut în douăzeci de minute ceea ce de obicei face în două ore. Mă întreb cum ar fi dacă s-ar întâmpla așa mereu. Cât de mult timp liber ar avea într-o zi și cum s-ar reflecta această focusare în rezultatele de la școală. Și nu vorbesc aici neapărat despre note. Ci despre beneficiile pe care le poate avea în toate activitățile dintr-o zi cu ajutorul aceste focusări.

Dar să mă întorc la note. Eu astăzi mi-am dat seama de un lucru. Deși spun că notele nu sunt importante, o spun doar din vârful limbii, pentru că mereu eu am învățat pentru note. Au trecut mulți ani până am dat o altă semnificație notelor și se pare că nu am făcut-o încă în totalitate.

- Ce notă ai luat? mă întreba tata. Și A. ce notă a luat? Ea de ce a luat 10 și tu 9?

Întrebarea asta a fost mereu prezentă în copilăria mea. Trebuia să iau premiul I, să fiu printre cei mai buni, să mă duc la un liceu bun și apoi la facultate și să devin om de știință. Inginer, mai exact.

Și stau și mă întreb azi, inginer fiind (glumesc, nu sunt, am renunțat la inginerie în anul 3) - unde a dispărut toată istoria pe care am învățat-o. Și unde s-au ascuns capitalele lumii pe care ți le spuneam și dacă mă trezeai noaptea din somn? Observ chiar, cu stupoare, că oameni care au avut note mult mai proaste decât mine știu mai multă istorie și geografie decât îmi amintesc eu...

Îmi amintesc aproape la perfecție gramatica, care mi-a plăcut mult și o învățam cu drag. În clasa a XI-a dădeam chiar meditații. Îmi amintesc algebra. Și chiar foarte bine! Îmi amintesc compozițiile plastice din școala primară, dar nu mai știu nimic din tot ce am memorat ca papagalul și nimic din ceea ce nu am înțeles, din acele materii cărora nu le-am găsit logica.

Până la urma urmei nu suntem toți la fel, nu? Unii dintre noi înțeleg cifre, alții fac compuneri, alții desenează. Și ceea ce este mai important decât notele sunt acele informații care ne rămân, iar astea sunt de obicei cele pe care le înțelegem și care ne plac. Și ce facem cu cele care nu ne plac?! Învățăm măcar așa, un pic, pentru note, sau un 5-6 de trecere este suficient?! Să învățăm numai pentru note nu este cumva ca un autosabotaj? Și cât îi vor ajuta oare notele pe copiii noștri? Cât de mult le afectează notele pe care le primesc stima de sine? Oare ești „praf” dacă ai note proaste?

În concluzie, de data asta ea a învățat pentru notă, dar la cafenea, un loc ales de ea, unde i-a făcut plăcere să fie. Data viitoare poate fi în parc sau poate chiar la biroul de acasă. Și poate va fi de plăcere, nu pentru notă. Important este că Ana cu siguranța va avea niște tresăriri frumoase peste ani și ani când își va aminti cum a învățat pentru teză la cafenea, la un ceai cu mama ei. Și își va aminti și acel moment în care a mai conștientizat încă o dată ce înseamnă să te ții de treabă.

Doamna profesoară, ce nota am luat la teză?! 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Fabulos, doamna Hobeanu, Inteleg framantarile Dvs, ca parinte premiant in generatia de acum,,X ani, in fata dilemei prezentate. Nu pentru articol vreau sa va felicit, nici pentru ca l-ati impartasit cu noi. Ci pentru atitudine, pentru ca ati avut curajul, sa acceptati solutia de rezolvare a unei situatii de parinte (in cazul de fata invatatul pentru teza), venita de la copil. Simplu, bravo.
    • Like 2
  • Eu le-am spus copiiilor sa se concentreze maxim, dar maxim - pe ce le place sa faca. Le-am explicat ca atunci cand faci ceea ce-ti place vei face acel lucru la un nivel de performanta superior, iti vei asigura traiul de zi cu zi din acel lucru si nu te vei trezi dimineata in scarba ca trebuie sa mergi la servici numarand zilele pana la concediu ci pentru tine, viata intreaga poate fi un concediu.
    Le-am pus si in vedere ca un Suficient la celelalte materii este.... Suficient, altceva nu este acceptabil.
    Rezultatul a fost ca nu-si vad temele ca o corvoada, in maxim 1 ora le termina si isi vad in restul timpului de ceea ce le place sa faca, verificarea temelor se face aleator, de regula de vreo 2, 3 ori pe saptamana.
    In mod evident, ma pregatesc si de emigrare, in tara licentiatilor/masteranzilor/doctoranzilor de spiru haret nu poti misca un pai daca n-ai o mie de diplome.
    • Like 0
  • Un "must read" pentru multi parinti. Cu incepere prin a demonta expresia vehiculata de cei smecheri catre cei fraieri:"nu am invatat nimic dar stiu tot". Trece examene cu brio ia note mari si complexeaza naivii care ai considera genii si cred minciunile astora. Afli destul de usor cata meditatie primesc si cat tocesc in realitate. Lumea este meschuna si perversa, numai in Dumnuezeu poti avea incredere. Oricine te poate vinde, depinde de pret. Vezi trecutul nostru si voluntarii securitatii. Nu exista lucruri lipsite de importanta. Deja se discuta in tabere pro si contra termenul "universal basic income". Un gen de asistare sociala oferita celor privati de un loc de munca datorita A.I (inteligenta artificiala). Sofer,administrator, casier, lucrator agricol, sunt doar cateva meserii deja pe cale de disparitie. Vin drone din urma, masini driverless, internetul tuturor lucrurilor. Fiecare aptitudine trebuie cultivata parinteste si cu rabdare, informatiile trebuie selectate dupa calitate si importanta, copilului trebuie sa i se spuna adevarurile dure ale vietii. Aspectul fizic, competitia, intelectul conteaza, o limba straina, abilitati in plus, permis conteaza, Felul cum te prezinti cum te imbraci, abilitati practice, sa formulezi o cerere, sa inveti sa citesti cu atentie ce semnezi. Competitia pentru supravietuire este acerba, fiinta umana devine marfa de discount. Cu smart phone si net plus mofturi de cod galben la vremii nu vor supravietui.. Sa nu uitam schimbarile climatice de la care ni se poate trage moartea la scara planetara. Dezinteresul si negarea evidentelor pot aduce inconstientei pedepse letale Necunoasterea legii lui Dumnezeu, a naturii ori oamenilor nu te exclude de la pedeapsa.. Si numai Bunul Dumnezeu are mila pentru toti oameniiI.....
    • Like 0
  • Cred că toți, într-un moment sau altul, am învățat pentru note. La mine s-a pus problema asta în facultate când trebuia să-mi mențin nota cât mai mare, ca să pot prinde loc în cămin anul viitor. Pentru fete se alocau maxim 10 pe an. Prin urmare, mă duceam să învăț într-un local mic și liniștit. Uneori ieșeam în parc și stăteam pe bancă, alteori profitam de vacață și, când mergeam acasă, mă duceam și învățam pe munte. Nu pot să spun că aveam locuri preferate în care să mă duc. Pur și simplu îmi făcea plăcere să schimb peijasul. Acum îmi este tare drag să-mi amintesc de acele momente :)
    • Like 0
  • Liviu check icon
    Pe vremea noastră media generală nu conta, aşa că ne permiteam să trecem cu un 6 şi 7. Acum media are o pondere de 25% din examenul de liceu. Sistemul nostru de învăţământ este bazat în principal pe tocit, un fenomen pe care l-am trăit şi noi din plin. Programa este înţesată din plin iar timpul puţin. E o problemă de care s-au plâns numeroşi profesori - chiar şi în comentariile de pe Republica - siliţi să ponteze o programă care le oferă prea puţină libertate, plus hârţogăraia la care-i obligă sistemul. Cunosc destui profesori care s-au sictirit pentru că sunt siliţi să urmeze o programă absurdă, în regim de uzină. Conceptul de învăţare diferenţiată e aproape inexistent la noi. E un învăţământ de timp COMUNist, un sistem care pune accent pe mase şi nu pe copil.
    • Like 3
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Din cate observ programele sunt suficient de permisive. Si azi se poate trece cu un 6-7, tocitul si organizarea timpului depind toate de elev. Timpul totdeauna o sa fie prea putin pentru cine nu lucreaza eficient. Si eu cunosc destui profesori si parinti care nu au o problema cu programa sau sistemul de notare, ci cu alte aspecte.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Programele din ziua de azi sunt extrem de încărcate, lucru de care se întâmplă la TOATE materiile. Un amic - profesor de educaţie plastică la 5-8 - îmi spunea că programa e la nivel de liceu. Profesorul este obligat să facă un plan anual aprobat de director în care fiecare element al programei e defalcat pe ore. Din păcate cei care au alcătuit programa au uitat că timpul alocat educaţiei plastice este de... o oră pe săptămână!!!! Un element important ca natura statică va ocupa un loc pipernicit de 20 de ore pe an, când doar pentru stăpânirea naturii statice ai nevoie de cel puţin 2 zile pe săptămână!!!! Situaţia seamănă cu un tort din care trebuie să feliezi pe ore TOT ce obligă programa, în final ajungând cu felii de subţirimea unei foi de hârtie.

      O întrebare pe care şi-o pune şi amicul meu ar fi de ce li se dă unor elevi care nu au legătura cu vreun liceu vocaţional un element dificil ca natura statică. Şi dacă vorbim totuşi de vreun elev care ar vrea să dea la arte plastice, va putea reuşi doar cu o oră pe săptămână? Iar educaţia plastică nu e singura materie aflată în această situaţie.

      Asemenea plângeri există din partea multor profesori pasionaţi, care văd cu durere în suflet cum sunt nevoiţi să-şi expedieze materia ca să ponteze toate punctele OBLIGATORII prevăzute de programă. Ele apar chiar şi în unele comentarii de pe Republica. Profesorii sunt împărţiţi pe o paletă largă, de la cei care nici măcar nu înţeleg conceptul de asimilare din pedagogie (da, sunt) până la cei pasionaţi, care îşi dau seama cât de rău face această programă.

      Din păcate sistemul nu ascultă de profesorii pasionaţi. Aceştia fie că "şuntează" programa cum pot, fie că încearcă activităţi suplimentare care de fapt ele însele ar trebui să fie mainstreamul.
      • Like 1
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Programele de azi sunt in mare cele de acum 10-20 de ani, poate chiar mai mult. Atunci nu erau extrem de incarcate (stiu pentru ca si eu am studiat tot dupa ele, si inca nu cu foarte mult timp in urma), nici azi nu vad de ce ar fi.
      Programele sunt suficient de permisive intrucat in programa propriu-zisa nu este specificat numarul de ore pentru fiecare tema, sau cum sa fie abordata. Sunt date niste sugestii, atat. Problema amicului dvs. pare sa fie mai degraba cu directorul, sau poate cu inspectoratul, sau poate cu inabilitatea dumnealui de a-si organiza timpul. Da, elevii nu vor "stapani" natura statica asa cum nu vor stapani nici numerele naturale la nivelul unui student la facultate sau al unui profesionist. Se vor familiariza cu notiunile astea intr-o oarecare masura, dar in nici un caz la nivel inalt, nici nu ar avea sens la varsta lor. Un elev care vrea sa dea la un liceu de arte plastice din cate stiu trebuie sa aiba o medie de intrare corespunzatoare (testare nationala plus media generala din 5-8 in proportiile respective). E nevoie de altceva? E legal sa fie nevoie de altceva?
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Bănuiesc că e problema oricărui profesor de educaţie plastică. Pentru liceu vocaţional se dă probă de specialitate, ori aici educaţia plastică din şcoală e apă de ploaie.

      Vă asigur însă că nici pentru familiarizare nu ajung orele.

      Vă propun un experiment: descărcaţi programa de pe net (e publică) şi alocaţi dvs. un număr de ore pentru fiecare element în parte. Vă voi spune - evident, cu ajutor - dacă sunt suficiente sau nu.

      Este aceeaşi programă ca pe vremea noastră, numai că nici atunci nu se făcea toată. Nu se face modelaj, nu se face pictură pe pânză, nu se face crochiu în cărbune etc. Nu se făceau nici atunci, nu se fac nici acum.

      Ca fapt divers o cutie de cărbune pentru crochiu costă de te rupe, după cum te costă de te rup culorile de ulei, lutul etc. Profesorii mai fentează programa, adică nu fac modelaj în lut ci doar fluturaşi şi broscuţe din plastelină şi gata, au învăţat partea de modelaj din sculptură! Nu facem tehnici de pictură - lumea e săracă - ci luăm doar nişte acuarele Pricolici, o pensulă care arată ca o mătură şi ungem nişte foi cu culoare.

      Gata pictura!

      În alte ţări se face bandă desenată, desen animat, prelucrare pe computer etc. Viitori adulţi se pot angaja în studiouri de profil, în publicitate etc. La noi te angajezi şi te califici la locul de muncă. Oricum şcoala nu te învaţă mare lucru.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Crochiul observ ca e mentionat in trecere la natura statica si nu e trecut ca obligatoriu, sau cel putin nu reiese clar ca ar fi obligatoriu. Despre numarul de ore in nici un caz nu sunt eu persoana potrivita sa decid asa ceva, eu as acorda o ora maxim doua pentru fiecare tema. Probabil as termina materia dintr-un an intr-un semestru ceea ce evident nu e OK.

      Da, in alte parti se fac mai multe lucruri si vad ca spuneti chiar dvs. de ce: in alte parti vorbim de alte resurse si alte investitii in invatamant. N-as avea o problema sa facem si noi banda desenata, pictura in ulei etc. si sa se investeasca de vreo 2 ori mai mult in invatamant decat se face azi. A ne astepta insa sa se poata angaja cineva pe grafica doar cu ce invata in scoala generala e insa exagerat.

      Exagerat si usor ilegal mi se pare sa se ceara probe speciale la licee de arte de stat. Nu s-a plans nimeni de chestia asta, totusi? Nu de alta dar repartizarea la licee se face pe baza de testare nationala plus media din 5-8. De ce ar fi un liceu sau altul (din cele de stat ma refer) mai cu mot ca altele si sa aiba probe in plus?
      • Like 0
    • @ Anon
      Raspuns intarziat: pentru ca este o specialitate aparte, si un singur elev care nu stie 'bazele' ingreuneaza progresul clasei, si nici nu are sanse sa tina pasul.

      Eu am intrat la liceu cu nota foarte mare pe sistemul vechi, in 1996 (deci nu conta media din 5-8). Cu nota respectiva i-as fi facut praf pe cei de la, sa zicem Dinu Lipatti - si vorbesc de muzica, nu de desen, pentru ca facusem, eh, canto si luasem o mentiune la un Jeunesses Musicales (mama a fost foarte mandra, dar a fost mai mult o chestie de tipul locul 4 din 7, deci nu eram un boboc de Angela Gheorghiu).

      In fine, la concurs m-am imprietenit cu o fata care din intamplare mergea la acelasi gimnaziu, dar pe care nu o cunosteam. Ea era la vioara (a si castigat), si atunci mi s-a luat de orice ambitie muzicala. Ana, ca asa o cheama, exersa 3-4 ore pe zi, lua lectii de trei ori pe saptamana - asta in afara de orele de scoala, lectii, meditatii la romana/mate, etc.

      Eu luam lectii o data pe sapatamana dupa scoala, cu o fosta eleva a gimnaziului care era acum la conservator - dar era o ora, ea canta la pian, eu invatam niste arii dupa ureche, dupa care mai faceam vocalize prin casa pana bateau vecinii in calorifer...Si asta era tot. Ideaa cu Jeunesses Musicales a fost a ei (Hai sa mergem, ce-avem de pierdut?). Pentru mine era un hobby. Pentru Ana, era o viata, si desi isi iubea instrumentul, avea totusi 13 ani.

      Imi aduc aminte ca in vacanta dintre a saptea si a opta ne facusem un obicei sa mergem pe role pana la Universitate si inapoi de vreo-doua trei ori in fiecare seara (stateam amandoua pe Mosilor), lucru incurajat de mamele noastre pentru ca eram amandoua plinutze. Era o scapare de acasa, si o bucurie simpla - era momentul zilei cand puteam amandoua sa respiram. Nebunia admiterii incepuse deja, invatam pe rupte, ea mai si exersa (eu ma lasasem de cantat si ma apucasem de fumat :P).

      Cu doua luni inainte de admiterea la liceu, mama Anei a sunat-o pe mama, sa-i explice ca Ana nu mai poate sa iasa cu rolele, si ca sa nu ma supar pe Ana, ca sunt singura ei prietena. N-am putut sa cred asa ceva, am vorbit cu Ana a doua zi la scoala, eu plangeam, ea plangea, ce mai drama-drama -asa ca am mers amandoua la mama Anei sa o rugam sa nu ne faca asta...

      Si femeia nu era tipul de 'tiger mum', era super de treaba, insa mi-a explicat si mie ce cred ca ii explicase Anei, dar Anei ii fusese rusine sa imi spuna, si anume ca spre deosebire de mine, care luasem ceva exorbitant (cred ca 9.90 sau ceva de genul) la simularea nationala de examen, Ana luase 7 si ceva, si nu erau sperante uriase sa ia mai mult la admitere, pentru ca ziua are un numar limitat de ore, iar pentru ea era deja prea tarziu sa isi schimbe focus-ul de la vioara pe mate/romana. Era 'condamnata' la Lipatti.

      Nu zic, a spus mama Anei, sa nu va mai vedeti, sau sa nu mai iesiti seara - nu vreau sa invete SI mai mult, desi stiu ca mai trageti si cate o tigara.... Dar tu, daca Doamne-fereste cazi de pe role si iti rupi o mana, e ghinion, nu dezastru. Te pun intr-o sala speciala si dictezi lucrarea, si atat. Ea, daca isi rupe mana, pierde un an sau trebuie sa renunte la vioara, si sa dea la alt liceu. Dupa atata munca si sacrificiu...

      Nu vreau sa va despart; iesiti ca de obicei, dar mergeti si voi la o prajitura, ceva (asta ne-a facut sa chicotim pe amandoua, ca doar toata lumea era de acord ca suntem...pufoase).

      Si asa am facut, ca n-aveam de ales (si nici ideea de prajitura nu de displacea.) Eu am intrat la info, Ana fost a treia pe lista la Lipatti, and that is all. Ne-am mai vazut in liceu, dar a plecat in Belgia dupa, si din cate stiu din ce mesaje mai schimbam pe FB, e acum vioara I la filarmonica din Bruxelles.

      Si ma intorc la raspunsul scurt - nu poti sa pui pe aceeasi treapta o persoana cu un talent special si cultivat, cu munca si sacrificii, cu o persoana care nu il are. A doua persoana are mai mult timp sa invete...ce e standard. Daca nu ar fi fost proba eliminatorie de la Lipatti, i-as fi zbrobit pur si simplu cu media de admitere...si dupa aceea, ce faceam, luam prima lectie de vioara? Sau de pian? Ca ramaneam repetenta in clasa a IX-a :)

      De aceea sunt exista probe speciale la liceele de arta. In liceu nu te iau de la 0.



      • Like 1
  • dalex check icon
    Invatatul este obligatia ce revine elevului. Asa cum se achita de aceasta obligatie se va achita si la viitorul loc de munca cu diferenta ca, daca va incerca sa faca doar cei place, angajatorul il va trimite in somaj.
    "Tocitul", adica memorarea mecanica este de condamnat, nu "invatatul".
    Referitor la invatatul din placere, aici este rolul profesorului care, daca iubeste si stapaneste la perfectie domeniul lui, poate face atractiva si plicticoasa geografie si dificila matematica. Daca elevului nu-i place sa invete nimic recomand parintilor sa-l inscrie din scoala primara la masterat alaturi de PSD-isti. Sunt destui analfabeti care-l vor vota pe "intelectual".
    • Like 1
    • @ dalex
      sau poate ca, facand ceea ce ii place, va fi propriul lui angajator.
      • Like 1


Îți recomandăm

startup - Getty

„Ca să fii un viitor antreprenor de succes, fii pregătit să aloci mai mult timp pentru noua afacere decât pentru fostul loc de muncă”, spune Valentin Duță, CEO Just-Ideas, companie specializată în consultanță pentru atragerea fondurilor Start-up Nation și din programe europene. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult