Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Cu ce am rămas după plecarea Papei

Papa Francisc, Piața George Enescu

Foto: George Călin/Inquam Photos 

Înainte să împlinim 100 de ani, am trimis două mesaje: unul lui John Oliver, comediantul de pe HBO, și altul Papei Francisc. Atinsesem un paroxism al frustrării, mă curta perfid depresia pesedistă de centenar, și atunci m-am gândit la cele două stări care ar fi putut aduce puțină lumină în bezna solemnistă a aniversării din România: comedia sau Dumnezeu. Mi-am dorit ca o dată la 100 de ani să ni se întâmple ceva fantastic, extraordinar, neașteptat, să vină extratereștri, să ne pună pe harta mare a lumii, să ne elibereze pentru o zi de ură și dezbinare, fie printr-un râs colosal, fie printr-un moment binecuvântat de rugă comună.

1 Decembrie a trecut fără nimic special, ca o reclamă la o țară al cărei nume îl uiți la final. Dar a venit ianuarie, cu vestea cea mare: Papa Francisc urma să vină în România să ne vadă pe toți, uniți sau dezbinați, buni ca pita caldă sau înrăiți de vremuri, deschiși la minte sau mai opaci ca întunericul, într-o călătorie inițiatică de 2000 de ani. Și a venit în mai, la o săptămână după niște mari victorii, la vot și în justiție, pelerin printre speranțele și rătăcirile noastre, pe care ni le-a intuit parcă dintr-o privire. A aterizat, a cătat lung la chipurile noastre și când ne-a zâmbit, am simțit că nu mai suntem singuri pe pământ. Ne-am simțit mari și importanți, unici și valoroși, încercați și binecuvântați, ciuruiți de trecut și mângâiați de prezent, conduși cu bunătate, răbdare și empatie spre viitor.

L-am așteptat pe platoul de ceremonii al Palatului Cotroceni, în zumzet de poze și de relatări în direct. A venit sobru, ca un spirit liber închis într-un șef de Stat. Când s-a oprit în fața Brigăzii 30 Mihai Viteazul, am avut pentru o clipă senzația că este doar un copil curios, cu ochii și cu urechile mari, încorsetat într-un trup de Papă. L-am ascultat din curte vorbind despre noblețea renunțării întru crearea armoniei; despre sacrificiile și creativitatea poporului nostru; despre combaterea sărăciei care pentru un microfon inscripționat cu un a și cu un 3 a însemnat un fel de „*uie USR!”. Prima dată când a zâmbit a fost la plecare, când a oprit Logan-ul ca să dea mâna cu copiii și să-i mângâie cu blândețe pe obraji sau pe cap. După acest moment, până și cei mai sceptici reporteri au recunoscut că le tremură puțin picioarele, în timp ce soarele s-a făcut puțin vizibil dintre nori.

Mai târziu, în Piața Revoluției, n-am prins nici soare, nici pelerine, dar am trecut printr-un botez simbolic, ca o renaștere națională la 30 de ani de la Revoluție, răpăiți de ploaie și de lacrimi, privindu-i pe cei din jur pentru prima dată ca pe niște prieteni de încredere alături de care vom țese viitorul, într-o muncă lungă și artizanală, așa cum ne-a îndemnat Francisc, omul care ne cunoaște cel mai bine din univers. Când a trecut printre noi, urmașul lui Petru n-a mai găsit oameni, ci suflete, înghesuite câte cinci sub o umbrelă sau pelerină, cățărate pe scaune pentru a prinde în memorie speranța unui zâmbet divin. Mi-am amintit că în urmă cu 20 de ani am fost întrebată după vizita Papei Ioan Paul al II-lea cum a fost la slujba din Parcul Izvor. „A fost bine, a coborât Duhul Sfânt”, am spus atunci cu entuziasmul tinereții. În Piața Revoluției am înțeles că Duhul Sfânt înseamnă acea concentrare intensă a emoției care imortalizează clipa și te ridică dincolo de efemer.

După, Papa Francisc a plecat în provinciile noastre, predicând despre libertate și milostivire, despre sacrificiile episcopilor noștri martiri și purificarea memoriei și a suferințelor noastre. Am călătorit și eu cu Papa simbolic, în copilăria mea de la Cluj, unde ani de zile după Revoluție slujbele greco-catolice s-au ținut în aer liber, în fața statuii lui Matei Corvin. Piața Unirii din Cluj rămâne cea mai frumoasă catedrală în care am intrat vreodată – acolo am făcut Prima Împărtășanie; acolo mă rușinam în adolescență când tata cânta cel mai tare din piață sub ochii scrutători ai colegilor mei; acolo am făcut Paște pe ninsoare și spovedanii în arșița soarelui; acolo, în văzul centrului de oraș și al lumii bune, am învățat să nu mă rușinez de credința mea în Dumnezeu.

După trei zile de apostolat, știu că Papa Francisc a venit în România și pentru mine. Mi-era frică... și ne-a întărit în speranță. Aveam îndoieli... și ne-a îndemnat să riscăm și să ne construim împreună viitorul. Îmi lipsea o aniversare adevărată... și ne-a dat un centenar sublim pe Câmpia Libertății, cu un steag românesc care niciodată n-a fluturat mai cu sens.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Corina check icon
    Frumos, din nou!
    • Like 0


Îți recomandăm

Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult