Foto: Guliver Getty Images
Mâinile aspre au grijă de familiile noastre. Sau cel puțin așa ar trebui. Gândiți-vă la cei care ați avut sau aveți bunici la țară, la palmele lor. Gândiți-vă la momentul în care palma lor atingea obrazul nostru de copil. Simt și acum căldura sufletului lor, amestecată cu dârzenia dată de povara muncii câmpului. Un univers într-o palmă.
Vremurile s-au schimbat, mare lor majoritate s-au prăpădit, iar ceea ce a rămas în urma lor este... deșertăciune?! Discutam cu țărani (oameni ai țării!) din Țara Făgărașului, cei care au mai rămas, care îmi spuneau resemnați: „aș mai face, dar cine are nevoie de produsele mele?!”. Întrebări grele, de multe ori fără răspuns, care vin să ne spună nouă, celor care care încercăm să facem ceva, că acești oameni sunt lăsați de izbeliște. Când statul nu te protejează, când nu găsești modalități ca să-ți valorifici surplusul tău de produse, asta pentru că tu nu ești expert în marketing, dar îți cunoști pământul, că doar asta este treaba ta, atunci răspunsurile de genul celui de mai sus apare pe buzele multor gospodari. Iar atunci ori îți vinzi pământul, pentru că oricum nu are nici un sens să-l mai ții, că poate copiii tăi, după ce-or termina facultatea le-o fi mai bine acolo, la oraș; ori îl ții, că nu cere de mâncare, dar îl lași în pârloagă și-om vedea ce-om face când or veni vremuri mai bune și s-o deștepta și românul; ori încerci să te lupți cu morile de vânt construind o mică afacere, conștient că nu ai ajutor din partea nimănui, că nici nu ceri așa ceva, ci doar să nu-ți bage bețe-n roate. Și-oi vedea ce iese.
Dacă ai pământ pe care-l lucrezi și dă bunul Dumnezeu, anul va fi unul bun (așa cum a fost anul trecut, 2018), iar roadele pământului vor umple cămările. Asta dacă ai cu cine să culegi recolta, pentru că la ora actuală lupta pentru zilieri este mare. Sunt multe cazuri în care zilierii, din cauza cererilor mari, aleg să plece să lucreze de exemplu la cules struguri, în sudul României, unde se câștigă și 200 lei/ zi, plus masă și cazare, spre deosebire de 100 lei /zi plus mâncare și țigări dacă stau acasă. Iar dacă nu, recolta va fi arsă sau lăsată de izbeliște pe câmp. Da, nu am luat în considerare subvențiile de la APIA, pentru că dacă nu ar fi acestea, atunci nu am mai avea niciun fel de țărani mici, ci toate terenurile României ar aparține habar n-am căror companii arabe, daneze sau italiene.
Oricum, dat fiind faptul că am adus aminte de companiile străine, trebuie spus că asistăm în aceste momente ale secolului XXI, la un nou fenomen de feudalizare, în care companii mai mari sau mai mici, străine, repet, achiziționează terenuri pe teritoriul țării noastre. Fenomenul se numește land grabbing (vezi aici), și este un fenomen dăunător pentru România. Dar ce să faci dacă statul nu este alături de tine? Ce să faci dacă statul nu își aduce aminte de faptul că el a fost creat de țăranii care au luptat și murit pentru o palmă de pământ, pentru ca acum să vorbim această limbă și pentru a putea să mângâie obrazul nepoților?
Însă nu se termină aici. Pentru că produsele respective trebuie să fie valorificate. Veți zice că într-o societate capitalistă totul este reglementat între cerere și ofertă. La nivel teoretic așa este, se aplică perfect la cei mari, că doar ăia-s capitaliștii, însă ce te faci cu cei mici, care au o palmă de pământ și vor, demni, să-și ducă traiul mai departe. Pentru produsele primare (legume – fructe, produse proaspete) lucrurile sunt mai clare pentru că acolo îți trebuie doar un simplu certificat de producător, obținut direct de la primărie, procesul find facil. Însăăăă…, în cazul produselor procesate lucrurile sunt mai complicate. Aici ne izbim de ordinul 111/2008, cel care reglementează modul în care produsele procesate se autorizează. Și ne izbim și de ANSVSA și de instituția de stat abilitată să detecteze „imperfecțiunile” în procesele tehnologice de fabricație. Dar până la imperfecțiuni trebuie menționată cea mai importantă problemă cu acest ordin: lipsa de echitabilitate. Cum să aplici aceleași reguli unei gospodării de subzistență și unei fabrici de conserve?! Cum?! Adică să pui pe același calapod pe David și pe Goliat.
Iar dacă principial este total greșită această abordare, ea nu este nici omogen aplicată, pentru că unele DSV-uri din teritoriu înțeleg să fie mai permisive pentru gospodari. Am primit remarci din partea unor DSV-uri la modul următor: autorizați primul lot de dulceață, de exemplu, iar restul loturilor le considerăm bune. Adică nu vă mai cerem să le autorizați și pe celelalte. Am putea spune că există înțelegere. Da, dar unde este principialitatea?!
Un alt aspect legat de lipsa de înțelegere a statului în ceea ce privește gospodarul autentic, este reprezentat de prețurile vehiculate pentru autorizarea acestor produse. A plăti pentru a autoriza 30-50-100 de borcane de dulceață, o sumă cuprinsă între 150 și 200 de lei, înseamnă a crește foarte mult prețul produsului. Pur și simplu nu se justifică. Pur și simplu vrem să punem bețe-n roate oricărei inițiative de acest gen.
Aș încheia această scurtă analiză a situației actuale spunând că acest ordin nu este deloc armonizat cu legislația europeană, reprezentată de Reg. 852 și 853 care exceptează de la autorizare produsele pentru consum privat. Ce înseamnă consum privat? Păi este acel consum care se întâmplă direct între producător și cumpărător. Evident, în limita unei anumite cantități. Oare de ce nu se poate aplica și la noi? Am încercat să aflăm un răspuns la această întrebare și ni s-a răspuns că se lucrează la modificarea actualului ordin. Se lucrează de vreo 2 ani de zile, iar rezultatele se lasă așteptate.
Culmea este că de la oraș lucrurile nu se văd altfel. Există un interes mare manifestat în jurul produselor autentice. Pentru că sunt mai sănătoase, mai gustoase. Și pentru că unii dintre cumpărători au înțeles că achiziționând produse de la țărani hrănesc două familii: a lor și a producătorilor. Au înțeles aspectul social pe care îl are achiziția de la producători locali. Că pot afla mai multe despre cine sunt ei, ca oameni, discutând direct cu producătorii. În calitate de clienți, discutam mai deunăzi cu un antropolog, care derulează un proiect care face referire la piețele agroalimentare. Care nu trebuie să dispară. De ce? Pentru că este un spațiu social, pentru că este un univers care ne generează o experiență. Numai uitați-vă cum marile lanțuri de magazine încep să pună insule cu produse locale sau să pună hostess-e care să simuleze aerul de piață. Au înțeles că spațiul trebuie umanizat. Or, și asta este ceea ce piața face atât de bine.
În momentul în care am pornit platforma mallțărănesc.ro am încercat să rezolvăm această problemă a valorificării surplusului de produse agroalimentare de către gospodari, punând la dispoziția acestora câte un magazin online gratuit, unde să-și poată prezenta produsele spre vânzare. Atât cele agroalimentare, cât și cele de meșteșugărie și artizanat. Și să le oferim și clienți. Să demonstrăm că împreună putem schimba, un pic, din acest comportament consumerist, într-unul responsabil. Să demonstrăm că se poate. După aproape 2 ani de zile, avem peste 600 de gospodari în baza de date și peste 5.000 de clienți. Asta fără să fi demarat vreo campanie adresată acestora, totul mergând din gură-n gură, din inerție. Viral. Suntem la început, nu avem resurse, dar încet-încet dezvoltăm noi module care să vină în sprijinul ambelor tabere. La ora actuală nu asigurăm contactul fizic, ci doar cel virtual. Tot ceea ce ține de condiții de plată și transport se discută direct între părți. Însă în imediata perioadă următoare vom demara o primă campanie de educare adresată clienților, povestindu-le despre conceptul de economie locală, dar și gospodarilor povestindu-le despre marketing, fiscalitate și nu în ultimul rând aspecte legale.
Însă dacă ar fi să sintetizez în câteva cuvinte experiența mea de până acum în ceea ce privește cele două lumi, cea rurală și cea urbană, este extraordinar de interesant se identifică: dorința de apropiere. Manifestată sub o formă de așteptare, de resemnare. Așa, mioritică….
Ține de noi, de educație și de atitudine să schimbăm acest status quo, pentru că altfel ne vom ucide încet gospodarii și odată cu ei și ce a mai rămas din identitatea noastră. Rostul…
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Asa si cu taranii, de ce sa mergi in piata aia naspa sa iei de la taranii aia obositi alimente cand poti merge in mall, la cafea, dupa care la toaleta pentru un selfie si la sfarsit sa faci si un mic shopping pe care sa-l achiti wireless cu noul iPhone achizitionat in rate similare cu cele pentru casa, alea pe 30j de ani.
Uneori aceste piete isi schimba locatia si cred ca acest lucru poate fi urmarit pe un site dedicat, insa nu sunt sigur.
Acesti mici producatori ar trebui sa reprezinte o prioritate pentru orice guvern.