Sari la continut
Republica
Prevenție

Cum ajungi, după 16 ani de sedentarism, în Liga 1 de baschet. Cătălin Rusu, 42 de ani: „Acum am cam 10 antrenamente pe săptămână plus un meci și mi se pare extrem de firesc”

La 42 de ani, Cătălin Rusu postează fotografii de la meciurile din Liga 1 de baschet masculin în care joacă. Este o performanță pentru orice jucător profesionist care s-a antrenat din tinerețe pentru acest vis. Nu e însă cazul lui. Creativ pasionat de munca sa, a părăsit terenul de baschet când a început munca serioasă în agenție. Era convins că își atinsese potențialul după ce a jucat un tur de campionat în a doua ligă din România, așa că a ales să se concentreze pe business. O decizie înțeleaptă dacă ne uităm la campaniile de succes pe care le-a semnat de-a lungul anilor și business-urile în care e implicat. Și totuși ceva lipsea. „Încerc să trăiesc lucrurile pe care mi le doresc sau alegerile care îmi sunt proprii, nu mai fac lucruri doar de dragul de a face” pune punctul pe i Cătălin Rusu (Creative Partner and Chief Executive Officer la agenția Rusu+Borțun, co-fondator la teatrul independent Apollo 111 și business angel)

Cum s-a apucat de baschet după 16 ani de sedentarism, la o vârstă la care cei mai mulți sunt deja antrenori, patroni de club sau foști campioni și ce principii de business a aplicat în antrenament aflați din podcastul Habits by Republica.

Idei principale

  • „Mi-am dorit foarte mult să fac performanță, să arăt că fiecare vârstă are avantaje prin care poți compensa dezavantajele evidente”;
  • „Sportul a fost o surpriză și pentru mine. A venit dintr-o nevoie de sens mai mult decât dintr-o nostalgie și dintr-o reacție sănătoasă la ce se întâmplă. Nu mai jucasem de 15-16 ani, mă lăsasem pentru că nu eram bun. Nu avusesem șansa să aleg între sport și business, job, facultate”;
  • „Voința ajută să-ți descoperi vocația. Trebuie să transpiri suficient de mult pentru a descoperi dacă ai inspirația clișeistică pe care o caută toată lumea, dar nu poți face asta până nu depui efort”;
  • „A fost foarte mult efort, am luat-o de la zero. Acum am cam 10 antrenamente pe săptămână, plus un meci, cam acesta este ritmul și este ceva ce mi se pare extrem de firesc. Dar ca să ajung la ceea ce este acum, fiecare zi a fost grea. De la nutriție până la somn”;
  • „Anul acesta a fost piscul pentru mine, m-am antrenat cu echipa din Liga Națională. Am fost pe teren 3 săptămâni cu cei mai buni. Noi anul trecut am jucat în Liga 1 și am promovat în cea mai valorică Ligă din România, ambele sunt profesioniste. Este una dintre cele mai importante 15 ligi din Europa”. 

Împărțit între numeroase proiecte și familie, Cătălin Rusu a început pe la 36 de ani să se simtă acut nevoia de sens. „A fost momentul acesta când am început cât de cât bine, începusem să alerg, mă pregăteam așa să încep un semi-maraton. Era așa să fac un pic de mișcare, să completez orice fel de terapie cu niște sport. Era așa pe sănătate. La 36 de ani este momentul în care conștientizezi că vei muri. Statistic aceasta este vârsta la care conștientizezi, chiar dacă nu ai conștientizat până atunci foarte clar, aceasta este media. Îmi trebuia un start-up al meu, doar că nu îl căutam neapărat ca pe un start-up de business pentru că mi se părea că este nejustificat, mi se părea că mai întâi trebuie să fie ceva personal, foarte relevant ca după aceea să devină mai mult decât atât.”

Reîntoarcerea la baschet a venit dintr-o nostalgie?

Nu, dintr-o nevoie de sens mai mult decât dintr-o nostalgie și dintr-o reacție sănătoasă la ce se întâmplă. Eram în vacanță în 2019, aveam 38 de ani și eram complet „out of shape” când am decis să îl dau pe fiul meu la baschet. Am ajuns ca la antrenamentul lui să îl abordez pe antrenor și să-i cer meditații la baschet. Nu am apucat să conștientizez treaba aceasta, doar probabil că suma experiențelor mele personale și profesionale m-au condus spre o anumită nevoie de a mă întoarce la ceva ce era constituit, ceva ce mi-am dorit și era foarte important pentru mine, între 12 și 20 de ani.

A fost ceva complicat. Nu mai jucasem de 15-16 ani, mă lăsasem pentru că nu eram bun, nu avusesem șansa să aleg între sport și business, job, facultate. Ajunsesem întâmplător, cu greu, în a doua ligă din România să joc un tur de campion. Am renunțat la baschet în momentul în care lucram ca tânăr copywriter și era greu să plec la 16:30 la antrenament, când munca în agenție se termina la ora 21.

De obicei cei de vârsta mea sunt antrenori, jucători sau președinți de club. M-am bucurat să îi văd pe teren, am văzut și foști campioni care, după ce s-au retras, încă jucau într-o ligă de amatori. Cumva asta m-a motivat, mi-a plăcut foarte mult. Mi-am dat seama că de fapt era ceva ce mă pasionase mult.

O vezi ca pe o șansă de reparație istorică?

Da, poate să fie și o reparație istorică, dar cred că era o chestie de autenticitate. Așa a început toată treaba, nu mai jucasem de foarte mult timp, nu mai știam să alerg, nu am fost un super motric niciodată. Un prieten mi-a spus o dată că îți trebuie doi ani ca să faci aruncarea bine. Când nu ești cu adevărat bun la ceva trebuie să depui mult efort ca să devii decent. Acesta este drumul. A fost foarte mult efort, adică am luat-o de la zero. Am început cu două antrenamente pe săptămână, cu trei, cu patru, am început să joc într-o ligă inferioară, unde de abia mă mișcam. Acum am cam 10 antrenamente pe săptămână plus un meci, cam acesta este ritmul și este ceva ce mi se pare extrem de firesc. Când nu ești cu adevărat bun la ceva trebuie să depui mult efort ca să devii decent. Acesta este drumul. Dar ca să ajung la ceea ce este acum, fiecare zi a fost grea. Aveam o părere superficială despre sala de forță. Văzusem tot felul de documentare și priveam cu compasiune oamenii care se duc să-și crească mușchii, iar acum merg aproape zilnic. Văd lucrurile cu totul altfel, văd oameni foarte diferiți care fac asta. Transformarea este ceva extraordinar. Este vorba doar despre disciplină, voință, lucrurile se rezolvă. 

Anul acesta a fost piscul pentru mine, m-am antrenat cu echipa din liga națională, noi anul trecut am jucat în liga întâi și am promovat în cea mai valorică ligă din România, ambele sunt profesioniste.

Cătălin Rusu

Când m-am reapucat de baschet am început să joc într-o ligă inferioară și să mă antrenez în paralel. După aceea a venit pandemia și a devenit activitatea mea principală, cum a rămas și acum. Mi-am propus să fac ceea ce nu făcusem, mi-am propus să joc în Liga 1. La nivel personal era un salt foarte mare pentru mine. Țin minte că în anul acela am fost la un antrenament al echipei la care joc acum și mi s-a părut extrem de greu. De la creier pleacă totul. Mi-am dat seama că nu corpul mă încurcă, ci faptul că nu gândesc baschet, că nu înțeleg tot timpul principiile. Și abia acum, când sunt la al doilea sezon și am avut cel mai bun mai bun meci de până acum îmi dau seama că te sabotezi dorindu-ți ceva ce nu vei putea să compensezi. Cum ar fi comparația pe care o făceam mereu cu colegii mei mai tineri. În schimb, eu am o calitate în baschet că arunc dinspre bine spre foarte bine. Sunt în aceia 20% dintr-o echipă care aruncă bine. Este ceva pe care l-am lucrat foarte mult așa că mă focusez pe asta.

Mi-am dorit foarte mult să fac performanță, să arăt că fiecare vârstă are avantaje prin care poți compensa dezavantajele evidente. Mie îmi place să fac lucruri în pofida, de exemplu îmi plac foarte mult time-break-urile. Îmi plac jucătorii care au un declin și revin, adică îmi plac și traiectoriile acesta previzibile, dar parcă nu ai ingrediente de poveste.

Ai luat mult „know-how” din baschet și ai implementat în business?

Și invers, adică din business am luat toată partea aceasta de investiție și de “nu se poate să nu se poată, adică trebuie să se poată”. Înainte de a scala un business ai partea aceea de survivor mood în care îți trebuie o anumită energie. Eu cred că aici este zona mea de expertiză. Îmi place să fac cea mai bun omletă din ce găsesc în frigider. Cumva în sport m-a ajutat partea aceasta de investiție și tenacitate. În sport ai tot timpul opțiuni, la fel ca în business, la fel ca în viață, tu ai opțiunile dar nu le vezi. Asta este ceva ce sportul îți antrenează, puterea de a lua o decizie indiferent cât de articulat ești ca să o exprimi, mintea este antrenată ca să ia decizii. Iar acesta este un lucru bun, la care țin și îl recomand oamenilor să îl facă.

După aia partea asta de „capul jos și muncă”, adică trebuie să faci efort, fă-l și s-ar putea să nu vezi rezultatele niciodată. Ai foarte mult nisip de cernut pentru un firicel de aur. Mai este și chestia de zi cu zi, ți se schimbă well-being-ul. Trebuie să te gândești holistic la propria viață, nu poți să ignori lucruri, ai multe de respectat. Am stat foarte mult să mă gândesc dacă business-ul, profesionalul este cel care ar trebui să fie structura noastră de zi cu zi. În cazul meu am hotărât să nu. Adică am acele zece mii de ore trecute. Mă gândesc la ceea ce o să fac după sport și mă gândesc la ceva ce era foarte valoros pentru mine, studiul.  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult