Sari la continut

Cum am dat interviu de angajare cu un robot de resurse (in)umane. După ce m-a pus pe hold, i-am dat următorul feedback

Resurse umane

Din când în când, mai dau peste câte un manager, un om de HR sau un patron (ce balcanic sună acest cuvânt) care se plânge că nici candidații la diferite posturi nu mai sunt ce-au fost o dată. Unde mai pui că unii dintre acei candidați ajung angajați care nici ei nu mai sunt ce-au fost (angajații). Azi vorbim însă despre candidați.

Să zicem că scoți un post la concurs. Scrii frumos descrierea responsabilităților și te limitezi la doar 3 pagini, pui acolo chestii care sună bine (salariu motivant, echipă dinamică, posibilități de avansare în carieră, mediu de lucru plăcut, companie de prestigiu) și apoi te uiți cu dezamăgire la căsuța de e-mail care se încăpățânează să nu anunțe că ai primit mesaje noi. Iar când această tăcere deja devenise atât de apăsătoare, încât îți auzeai urechile țiuind, vine primul mesaj.

Uraaa, victorie! Strategia ta de recrutare funcționează! Și vine omul la interviu. Pretenții, figuri, pune întrebări, vrea explicații, strâmbă din nas când aude salariul. Tu încerci să-i explici că asta e piața, că economia, criza și așa mai departe. Nimic, omul o ține pe-a lui. Ce oameni... Lacomi și puturoși. În loc să se întrebe ce pot face ei pentru companie, se întreabă doar ce poate face compania pentru ei. Dacă i-ar auzi Kennedy, nț, nț, nț.

Cam așa decurge un proces clasic de recrutare. Evident că există și excepții, dar o luare de poziție nu funcționează dacă nuanțezi la infinit punctul de vedere. Și excepțiile nu invalidează regula.

Am lucrat la corporație mult mai mult timp decât este bine pentru sănătate, am trecut prin management și consultanță, am auzit multe. Din tot ceea ce am văzut și auzit reiese un fir comun al tuturor celor care-i critică pe oamenii care candidează pentru un post: se simt cumva nedreptățiți de candidații care nu le recunosc ascendentul moral și financiar pe care consideră că îl au. Candidatul este de multe ori tratat ca un milog muritor de foame care ar trebui să fie recunoscător pentru orice os îi aruncă marea corporație multinațională (sau mica întreprindere autohtonă, unde de altfel această atitudine este încă și mai pregnantă, accentuată de orgoliul de „patron”).

Află mai mult:

Dacă un telefon costă la raft 100 de lei, cât e TVA-ul? Ce răspuns am primit de la 9 din 10 candidați pentru un job managerial

Treziţi-vă! Pregătiţi-vă să aveţi cel puţin 10 cariere şi 40 de joburi!

Dacă ați mai citit ce-am scris în Republica v-ați putea întreba ce m-a apucat să abordez un astfel de subiect. Legătura cu psihoterapia există, chiar dacă poate nu e foarte evidentă la prima vedere: problemele de la serviciu sunt pe un onorabil loc doi în clasamentul principalelor situații care îi aduc pe oameni la psihoterapie. Pe primul loc sunt relațiile cu alți oameni (în special cele intime sau familiale). Iar debutul acestor probleme este momentul în care omul se angajează undeva. La fel cum principala cauză a divorțului este căsătoria, la fel și principala cauză a stresului de la muncă este munca. Am putea spune chiar că numai cine nu muncește nu dezvoltă nevroze legate de serviciu. Dar poate că asta ar însemna să mergem prea departe.

Uite un exemplu:

Invazia roboților (de resurse umane)

Candidez mai demult la un post din Marea Britanie. Pe internet, că așa e modern. Intru la ei pe site, completez CV-ul acolo. Nu merge copy-paste, trebuie completată fiecare căsuță de mână. Și sunt multe. Până și la nume ai 3 căsuțe diferite de completat. Asta îi asigură pe ei că au informațiile standardizate și că pot folosi algoritmi de decizie, în loc să stea un om să citească maculatură. Și asta îmi dă mie voie să petrec aproximativ 2 ore completând acele informații, o binevenită variațiune de la viața mea monotonă. E un exercițiu de meditație aproape, ca orice activitate în care nu trebuie să îți folosești deloc creierul. Apăs Submit și îmi văd de viața mea.

Aproape instantaneu primesc un email de confirmare: vă mulțumim pentru interes, vai cât de mult vă apreciem, suntem convinși că sunteți extraordinar (deși nu ne-am cunoscut niciodată) și așa mai departe. În cazul în care nu primiți răspuns în următoarele 3 săptămâni considerați că nu ați fost selecționat. La final vine însă bomba: Din păcate, din cauza numărului mare de candidați, nu putem oferi un feedback personalizat fiecărei persoane în parte. Ca atare, vă rugăm să nu solicitați acest lucru pentru că mesajele dvs. vor fi ignorate. Vă mulțumim pentru înțelegere.

Bun, îmi zic. Uite că și prin alte părți angajatul potențial este tratat cu indiferență și superioritate. Îmi văd de viața mea. Trec 3 săptămâni și nimic. Evident, am conchis că nu am fost printre cei aleși și, după o scurtă repriză de vărsat lacrimi amare, mi-am reluat cursul normal al vieții.

Dar nu asta am vrut să vă povestesc, ci ceea ce s-a întâmplat după aceea. După încă o săptămână, primesc un email de la ei. Iar mă apreciau și îmi mulțumeau și, de data asta, voiau feedback cu privire la procesul de recrutare: cum mi s-a părut, cum m-am simțit, tralala. Le răspund atașând mailul lor inițial (cel în care îmi spuneau să nu le cer feedback) și le spun cam așa:

„Vai, dar vă mulțumesc din tot sufletul că vă interesați de starea mea emoțională. Vă aduc însă la cunoștință că, din cauza numărului mare de refuzuri cu care mă confrunt în acest moment, urmare a candidării pe diverse posturi, nu am posibilitatea de a furniza feedback personalizat tuturor celor care mă refuză. Ca atare vă mulțumesc pentru înțelegere și vă asigur de toată considerația mea în timp ce voi ignora toate mesajele dvs. viitoare. Cu cel mai al dracului respect, eu”.

Evident, n-am primit răspuns. Are rost să mai spun ce e greșit în povestea asta?

Ei bine, problema nu este doar una de mentalitate, dar și una de profesionalism. Mentalitatea este explicabilă istoric (prefer să nu intru în acest subiect acum, dar recomand călduros cartea Psihologia poporului român de profesorul Rădulescu-Motru), iar profesionalismul are de-a face cu o înțelegere incompletă a procesului de angajare a cuiva. Procesul se numește oficial recrutare și selecție. Problema este că, pentru a avea ce să selectezi, trebuie mai întâi să recrutezi. Adică să atragi potențiali candidați pentru ca mai apoi să alegi dintre ei. Asta e problema celor care se plâng că nu au candidați buni sau suficient de mulți: se așteaptă ca lumea să-i tragă de mânecă implorându-i să-i angajeze, se așteaptă să nu depună vreun mare efort în recrutare și își menajează energia pentru momentul în care vor avea de sortat mii de CV-uri. Iar în momentul în care de-abia dacă primesc trei candidaturi în urma unui anunț, simt că li se face o mare nedreptate.

Dacă vreți să vă convingeți că asta este problema, puteți încerca următorul experiment: la următorul interviu de angajare, când sunteți îndemnați să puneți întrebări, întrebați de ce ați vrea voi să lucrați pentru acea companie. Pregătiți-vă pentru o scurtă comoție cerebrală din partea celui care susține interviul. Apoi ascultați răspunsurile încercând să nu transmiteți prea mult din ceea ce vă trece prin cap în acel moment. Iar la final întrebați-vă: ați fi angajat persoana care dă astfel de răspunsuri dacă rolurile erau inversate și voi erați angajatorul? (va urma)

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Unele multinationale au prima runda de interviuri cu un robot, la propriu. Robot mult sups. Primesti un set de intrebari pe claculator, si trebuie sa reaspunzi in timp real, cu timp limita la fiecare intrebare, in fata webcam-ului, de acasa. Practic, incerci sa-ti convingi propriul calculator ca meriti sa fi angajat. Mi s- a intamplat personal. Bineinteles ca am refuzat sa particip la asa ceva! Viitorul suna bine...
    • Like 1
    • @ Pops Hemingway
      Iti testeaza nivelul de suportabilitate la umilinta si depersonalizare, lucru poate util in exercitarea atributiilor viitoare :)
      • Like 3
    • @ Claudiu Manea
      Cred ca te înseli si asta e din cauza ca nu esti obisnuit cu modelul britanic.
      În UK agentiile de recrutare cam fac legea. E adevarat ca la multe dintre ele domneste un amatorism descurajant dar asta e poate si din cauza profilului canditatilor. Se vede treaba ca preferai sa aplici la un job si apoi sa nu mai primesti niciun raspuns pur si simplu, fie el si automat.
      În UK se pune accent pe formalitate, nu atât ca act birocratic, càt ca relatie sociala, unde respectul si educatia trebuie sa joace un rol principal.
      E adevarat ca nu exista aproape nimic empatic în aceste relatii sociale, mai ales atunci când e vorba de relatiile laborale dar se stabilesc niste norme bine determinate care trebuiesc respectate fara exceptie si tocmai de aceea apar si acele reply-uri automate.
      • Like 0
  • cu ani în urmă am aplicat pentru un post de DTP-ist din Berkley, California. deși eram convins că nimeni nu va da atenție (postul părea a fi numai pentru rezidenți SUA), am avut o mare surpriză primind, la o săptămână (!!!) prin poștă, ditamai plicul cu o sumedenie de formulare de completat, cu tot felul de întrebări... desigur că era imposibil să merg în SUA, dar mi-a plăcut tare mult atenția lor :)
    • Like 1
    • @ Dan Preda
      Stii ca daca te angajau iti puteau sponsoriza si viza, nu? Dar poate ca motivele pt care nu puteai pleca erau personale si atunci nu mai conteaza. Americanii sunt buni la chestia asta, a te face sa te simti important. Au ei lacunele lor dar la asta chiar se pricep.
      • Like 2
  • Acel test de care zici mi se pare potrivit intr-o singura situatie, daca te afli la un interviu ca urmare a unui head hunting. In rest pt orice post la care ai aplicat tu cu CV-ul ca urmare a unui anunt, daca mi-ai pune o astfel de intrebare mi-ai spune despre tine ca ai un comportament arogant. Mi se pare ok sa intrebi ceea ce te intereseaza despre firma la care esti la interviu...despre cum.se desfasoara lucrurile , deapre politicile de formare continua...etc, dar doar dupa ce mi-am luat eu informatiile de care am nevoie despre tine si dupa ce iti ofer posibilitatea sa pui astfel de intrebari...altfel, consider ca e inadecvata intrebarea respectiva. Tu esti cel responsabil sa stie de ce te-ai angaja in firma mea si pt asta e nevoie sa imi pui intrebari tintite clar spre interesele tale nu sa ma pui pe mine sa iti explic de ce ai vrea tu sa te angajezi la firma mea sau pt care fac HR
    • Like 3
    • @ Boboiciov Andrei
      Raspunsul tau, Andrei, arata clar cat de putin inteleg oamenii despre ce se intampla cu adevarat in timpul unui proces de recrutare. Managerii trebuie sa inteleaga ca nu sunt proprietari de sclavi, si o intrebare ca cea subliniata de autorul articolului nu are de ce sa deranjeze. Arata ca cel care a venit la interviu este asertiv. Asertivitatea nu-i totuna cu obraznicia, asa cul crezi tu. Orice profesionist adevarat, care stie cate parale face, iti va spune ca are nevoie sa stie clar de la tine, ca angajator, de ce-ar fi interesant pentru el sa lucreze la tine. Care-i problema? Daca tu te pozitionezi moral deasupra celor pe care-i angajezi, ok, asta este alta problema.
      • Like 9
    • @ Boboiciov Andrei
      Andy ti-a explicat f.frumos problema. Insa uite o alta abordare: sa zicem ca vb tot de firma ta (cum ai spus si tu). Tu faci recrutare pt ca ai nevoie de cineva. Poate nu ai nevoie de mine care pun intrebari arogante si o fac pe nebunul dar tot ai nevoie de cineva. Problema este ca atitudinea ta (firma mea, tu sa-mi zici de ce sa te angajez) va fi aceeasi si la omul potrivit. Si sunt sanse mari de tot sa il pierzi cu atitudinea asta superioara. Asta e problema. Si inca ceva legat de impertinenta: sa stii ca nesupunerea la autoritate este deseori semn de inteligenta si creativitate. Sigur, nu e cazul meu dar zic asa in general. Poate n-ar trebui sa sari peste un candidat doar pt ca-ti intoarce vorba. Eu cu oameni din astia am schimbat lucruri prin companii, nu cu oameni cu capul plecat.
      • Like 8
    • @ Andy Blanck
      Raspunsul tau imi da de inteles ca nu ai receptionat aspectul relevant al raspunsului meu. E vorba despre responsabilitate. Aplicantul este responsabil sa stie de ce ar vrea sau nu ar vrea sa se angajeze in compania respectiva. Fiecare are criteriile sale personale pe care angajatorul nu are cum sa le stie si aplicantul este responsabil sa formuleze intrebarile incat sa primeasca raspunsurile de care are nevoie. A formula intrebarea de manierea propusa in articol ar fi ca si cand aplicantul ar pune in seama angajatorului o rrsponsabilitate care ii revine lui si nu angajatorului. Am zis ca nu as avea probleme cu intrebari tintite clar spre interese, dar intrebarea de maniera aceea trece pragul asertivitatii in cel al arogantei so iresponsabilitatii pan la urma
      • Like 1
    • @ Claudiu Manea
      Multumesc pt raspuns .Nu stiu cat de frumos mi-a raspuns Andy, dar am o intrebare pt tine Claudiu si e legata de responsabilitate. A cui e responsabilitatea sa stie de ce s-ar angaja aplicantul X la compania Y. Sunt convins ca pt psihoterapeutul claudiu intrebarea e una retorica :). In cazul asta, de ce ar formula un aplicant o astfel de intrebare, cerere, daca nu pt a isi sabota inconstient propriul interes ? Poate doar pt a se asigura ca se va angaja intr-un loc unde e ok sa nu-si asume responsabilotatiile care ii revin pt ca o va face angajatorul in locul lui.
      • Like 1
    • @ Boboiciov Andrei
      Ignor ironia ta si iti raspuns la obiect :)) Responsabilitatea functioneaza doar daca este reciproca. Nici o relatie (personala sau profesionala) nu functioneaza normal atunci cand unul din participanti are doar obligatii iar celalalt doar drepturi.
      • Like 5
    • @ Claudiu Manea
      Pai, daca e vorba de o responsabilitate reciproca (sunt de acord ca asta e normalitatea), atunci de ce ar trebui sa-mi întreb eu angajatorul si nu îmi ofera el, din proprie initiativa, argumentele cu care sa ma atraga în compania lui ?
      Daca nu o face, pentru mine e clar la ce tip de angajator ma înham la treaba si atunci îmi asum consecintele.
      Lucrurile care depind de vointa oamenilor nu pot fi schimbate fara aprobarea/colaborarea acestora. Degeaba vin eu în companie si sunt creativ, pot aporta plus valoare companiei, daca propunerile/metodele mele nu sunt agreate, pur si simplu nu au nevoie de ele fiidnca angajatorul cauta executanti si nimic altceva.
      • Like 0
    • @ Romulus Roman
      Eh, vezi? Ne apropiem de adevar acum.
      • Like 0
    • @ Claudiu Manea
      Responsabilitatea e responsabilitate si punct. Desigur, exista responsabilitate fata de propriile nevoi ( printre care acea de a sti de ce m-as angaja sau nu undeva ) si eventual responsabilitate fata de alte persoane in cazul in care exista un angajament, un contract fie el si verbal. Cum era acel paradox al responsabilitatii ? " Fie ca iti asumi responsabilitatea pt un lucru sau nu, este o decizie pt care esti responsabil "
      • Like 0
    • @ Boboiciov Andrei
      Daca tot ati adus in discutie aroganta, iata ce mi se pare mie un indicator al arogantei dvs.: "Mi se pare ok sa intrebi ceea ce te intereseaza despre firma la care esti la interviu, dar doar dupa ce mi-am luat eu informatiile de care am nevoie despre tine si dupa ce iti ofer posibilitatea sa pui astfel de intrebari..."
      Candidatul are si el o decizie de luat, nu doar dvs ca angajator. Oricat de mult s-ar informa despre firma anterior interviului, informatiile decisive le va obtine doar din discutia fata in fata. Dvs porniti de la premiza ca persoana care a depus un CV a si luat decizia sa lucreze pentru dvs, iar acum sta in genunchi asteptand aprobarea divina.
      Mi se pare o pierdere de timp pentru HR sa procedeze in felul amintit de dvs. Am participat la destule interviuri conduse in acest mod si dupa 3-4 intrevederi, teste trecute si timp investit, mi se comunica decizia, de cele mai multe ori una pozitiva. Apoi venea surpriza. Eu aveam o multitudine de intrebari la care nu mi se raspunsese, pentru ca inca nu primisem "permisiunea" sa le formulez. Si cum decizia fusese luata aveau impresia ca o sa ma simt prea onorata de alegerea lor ca sa mai intru in detalii. Mare le-a fost mirarea cand i-am refuzat. Pe unii pentru ca au tratat discutia cu graba si superficialitate, pe altii pentru ca informatiile primite nu s-au aliniat asteptarilor mele. Si atunci, vi se pare productiv sa pierdeti atat timp ca sa constatati ca, desi raspunsul dvs e pozitiv, al candidatului e negativ? Sau aroganta nu va lasa sa contemplati si aceasta posibilitate?
      • Like 2
    • @ Claudiu Manea
      "Poate n-ar trebui sa sari peste un candidat doar pt ca-ti intoarce vorba. Eu cu oameni din astia am schimbat lucruri prin companii, nu cu oameni cu capul plecat." - EXCELENT! Ar trebui pus in rama, pentru milioanele de romani care nu vor schimba niciodata nimic, de teama sa nu se puna rau cu sefii!
      • Like 2
  • Eu am pus acea intrebare unui angajator, care s-a descurcat binisor - n-a cazut pe spate, a vorbit despre cateva dintre avantajele...
    • Like 2
    • @ Adrian Dinca
      În opinia mea tot a picat testul.
      Trebuia sa te trateze ca pe un posibil client si sa-ti arate avantajele reale pentru care sa-l preferi concurentei...
      Spun asta fiindca mi-e greu sa cred ca în ziua de azi mai exista business fara concurenta pe piata.
      • Like 1
  • Vaiiiiiiiii, cît de dureros de adevărat!:)) Tare mă mănîncă să încerc experimentul din finalul articolului, deși stau cam de multă vreme acasă... :P
    • Like 2
    • @ Ionut Catalin Dimache
      Nu-mi asum raspunderea pt nici o reactie adversa rezultata in urma experimentului :))
      • Like 1
    • @ Claudiu Manea
      Eventual să-l fac la oha, după ce am un job mai țapăn așa... :P
      • Like 2
    • @ Claudiu Manea
      Ei bine, am făcut experimentul ... cu o agentă de recrutare, nu direct cu angajator. :P A reacționat foarte constructiv aș zice - ideea de bază era că „dacă ești suficient de bun pt ei, te iau” (dar îmbrăcat într-o descriere legată de economia locală). Ce mai, i-am sorbit cuvintele... mai ales că era drăguță foc!
      • Like 1
    • @ Ionut Catalin Dimache
      Iar rezultatul a fost că angajatorul m-a respins: explicația agentei a fost o bălmăjeală de genul că intru cam des în conflicte și/sau nu știu să le gestionez (printre rînduri „ăștia vor sclavi, dacă nu-ți convine să fii sclav, stai acasă pînă prinzi rădăcini”).
      • Like 1
  • Gogu
    Cei care se ocupa de resurse umane sunt "speciali" de foarte multe ori. Acum foarte multi ani, insa totusi in secolul 21, laboratorul unde cu onoare activam (in Europa cea laica si civilizata) mi-a oferit un curs de cautat locuri de munca. Am aflat cu ocazia respectiva lucruri pe care le-as fi crezut glume. De genul: Nu dati data nasterii, ci doar varsta. Expertii RH (unii, evident) vor face numerologie sau astrograme si riscati sa pierdeti sansa unui interviu ca pitipoancei de la RH nu-i place zodia dvs. Unii cer manuscris, astia sunt "grafologii". Nu luati in serios toate anunturile postate de firmele de consulting. Sunt joburi fictive, vor doar sa arate potentialilor clienti ca sunt tari si au mult de lucru, sau fac baze de date "sa fie acolo" insa nu trebuie sa va deprimati daca primiti raspunsul clasic. Ulterior mi s-a confirmat impresia, departamentele de RH atrag cele mai speciale specimene, desi firma in sine, directorii sau colegii pot fi ok. Iar unele firme de consulting ma cauta si dupa 10 ani sa intrebe daca mai caut de lucru.
    • Like 7
    • @ Gogu
      Foarte interesant, nu ma gandisem ca uneori lucrurile merg chiar atat de departe. Sa-ti faca astrograma, asta e de-a dreptul halucinant :))
      • Like 2
    • @ Claudiu Manea
      Zi mersi că nu-ți ghicește în palmă viitorul profesional! :D
      • Like 2
    • @ Gogu
      În UK nu se pune poza si nici vorba de vârsta sau data nasterii ! Cred ca e si ilegal.
      În schimb în Spania, poza reprezinta un suport vizual pentru a recunoaste CV-ul din teancul de candidaturi.
      Cele mai eficiente însa încep sa fie video CV-urile, cu o conditie: sa fie profesionist facute.
      • Like 0
  • Asta e genul de articol scris de cineva care a lucrat doar cu, pentru, si in preajma mega-corporatiilor. Noi suntem o companie mica si ducem munca de convingere in mod constant. Altfel nimeni n-ar vrea sa vina la noi, ca nu stie cine suntem. Eu personal sunt abordat pe LinkedIn cu descrieri frumoase si cuvinte care ar trebui sa ma faca sa fiu interesat sa vorbesc macar cu un potential angajator. Oamenii mi-au citit profilul, au dat click pe linkuri, si imi explica in detaliu cum experienta mea s-ar potrivi la ei. Presupun ca ce spui tu se aplica fie pentru firme foarte mari, fie pentru posturi foarte mici :).
    • Like 2
    • @ Daniel Flamaropol
      Cum spuneam, exceptiile nu invalideaza regula :) Ce-am spus se aplica pt toate posturile si firmele, mari sau mici. Postul din Marea Britanie era orice numai mic nu (raporta direct la CEO) si era o companie extrem de puternica (Fortune100). Iar experimentul de la final l-am facut si la firme mari si la firme mici, cu aproximativ aceleasi rezultate din pacate.
      • Like 0
    • @ Claudiu Manea
      I-ai băgat pe toți în comoție cerebrală?!!! Alo, miliția...
      • Like 0
    • @ Ionut Catalin Dimache
      deh, reactionar...
      • Like 0
    • @ Claudiu Manea
      Exceptiile intr-adevar nu invalideaza regula. Problema este ca si eu, ca si Daniel, am dat in mare parte de specialisti in HR care abordeaza corect problema, deci este greu sa generalizam ca "majoritatea sunt batuti in cap" cand, fix invers, majoritatea celor pe care ii intalnim noi sunt tocmai foarte profesionali. Si eu am intalnit la fel. Oamenii se uita pe profilul meu si imi subliniaza ce din el le-a placut suficient incat sa ma contacteze pentru un posibil job. Imi prezinta jobul cu toate beneficiile sale. Pana acum am intalnit un singur caz invers. O firma care exista de prin comunism si in care seful cel mare (trebuia sa discut si cu el) abia s-a uitat la mine in timp ce imi spunea ce faini sunt ei (cu aluzie ca nu o sa-si bata capul cu problemele mele mici, daca nu-mi place sa plec) si cum toata firma isi ia concediu in acelasi timp. I-am urat o zi buna si a doua zi le-am trimis mail ca apreciez oferta lor dar mi doresc sa fac altceva.
      • Like 2
    • @ Madalina Zarafin
      Faza cu „toată firma își ia concediu în același timp” se întîmplă și la cele capitaliste, n-ai grijă; e vorba de gestionarea resurselor umane vs. plan producție (operatorii și logistica NU iau concediu în același timp cu tesa). Iar orgolii avem cu toții, ex-comuniști ori ba.
      • Like 1
  • Bun articol si perfect adevarat!
    • Like 3


    Îți recomandăm

    Mihai Goțiu - Mirel Palada

    „Din păcate pe pauza publicitară s-a întâmplat un eveniment extrem de neplăcut, domnul Mirel Palada l-a agresat fizic pe domnul Mihai Goțiu. Ne pare foarte rău pentru acest eveniment, din păcate au trebuit să părăsească amândoi platoul", a anunțat Nadia Ciurlin, moderatoarea emisiunii care îi avea ca invitați cei doi politicieni.

    Citește mai mult

    medici

    Atât eu, cât şi Alin, co-autorul acestui articol, suntem copii de doctori. Avem aproape săptămânal același tip de conversaţie cu mamele noastre: - Ce faci, mamă? - Ce sa fac, mă lupt să-mi fac meseria. E plin de pacienţi, dar iar s-a blocat sistemul.

    Citește mai mult

    iphone X

    Apple a lansat marți iPhone 8, iPhone 8 Plus şi iPhone X.

    Citește mai mult

    Întrebare: ce se întâmplă în România în vreme ce DNA, Parchetul General, DIICOT sunt anchetate la cererea ministrului Justiției, șefa DNA este acuzată că vrea urmărirea ștabilor și nu a chioșcarilor, președintele – scos din procesul de numire a procurorilor-șefi, la propunerea ministrului Justiției, inspecția judiciară supusă ministrului Justiției la propunerea ministrului Justiției, magistrații – cu toții sub urmărire penală, la propunerea ministrului Justiției?

    Cristian Turor Popescu
    Citește mai mult