Foto: Getty Images
M-a înțepat o albină. Sâmbătă. Și eu credeam că e o bagatelă, dar de data asta nu a fost. Medicul de familie contactat mi-a spus imediat ce să fac într-o primă instanță, dar nu a fost de ajuns. În 36 de ore s-a agravat enorm. Așa că am purces la spital luni, la prima oră. Pregătiți de aventură? Here we go:
1. Victor Babeș - intrat și refuzat pe loc. Nu mai au urgențe alergologice, sunt spital Covid. „Unde să mergem?" întrebăm și eu și soțul. „La Malaxa, e spital de alergologie".
2. Spitalul Malaxa, aștept 20 de minute la triaj, deși abia stăteam în picioare. În fine. Trec de triaj, doamnele drăguțe îmi fac fișa și mă trimit la cabinetul de alergologie de la parter. Acolo dau de o doamnă asistentă, singură, care îmi spune să plec. Nu au urgențe de alergologie, tratează doar ambulator. Îi arăt piciorul și se întoarce scârbită cu spatele. Mă trimite la medicul de familie să îmi iau trimitere, să mă internez. Îi spun că nu am timp de asta, îmi pulsează piciorul, mă doare, se umflă încontinuu. Mă dă afară. Afară, în curte, soțul sună la 112, admonestat de doamna asistentă, evident. De la 112 suntem trimiși la spitalul Sf Pantelimon, care se ocupă de orice fel de urgențe.
3. E de tot râsul, probabil că așa o fi, dar nu de înțepături de albine. Domnul de la recepție îmi face fișa, fără triaj de data asta, mă trimite la urgențe minore, a doua ușă pe dreapta. Fără să se uite la mine, doamna asistentă mă trimite la intervenții chirurgicale, a treia ușa pe dreapta care îmi comunică faptul că nu se ocupă nimeni de așa ceva: să merg la urgențe minore. Și tot așa... Nu am zăbovit mai mult de 7 minute în acest ping-pong, dar am observat că nu era niciun doctor la parter, numai asistente, infirmiere isterice și o femeie de serviciu care urla la un biet bătrân. Dezorganizare și mizerie? Greu de descris. Am plecat.
Soțul reia convorbirile cu 112. Înfrântă, doamna de la 112 îi spune că nu știe unde să ne mai trimită. A înfrânt-o sistemul și pe ea?
Ne hotărâm să mergem la Militar, unde lucrau pe vremuri niște prieteni buni, plecați de ani de zile în Suedia. Până să apuc să spun ceva de ei, asistenta de la triaj mă vede, mă îndrumă, îi arăt ce am, se îngrozește și îmi face fișa pe loc. Aștept și, în fine, mă primește și pe mine un spital. Analize imediat, tratament pe venă rapid, chemat medic specialist de pe secție, jos la UPU să mă vadă. Vin analizele, mi se face rețetă, mi se explică ce am de făcut și plec. Liniștită. Plin de doctori în goană, dar calmi, competenți și liniștiți (pe care i-am auzit discutând cazurile venite, așa cum credeam eu, o neghioabă în ale medicinii, că e indicat să se facă). Și cu asistente prompte și încrezătoare. Ca o secție pe care o vedeam pe vremuri în filmul cu George Clooney. L-am găsit. Am găsit spitalul, secția și oamenii unde am să mă pot întoarce în caz de urgență.
Mulțumesc din suflet UPU Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila"!
Să mor dacă știu pentru ce există 112! Și nici de ce blocăm spitale întregi pentru Covid! Dl Arafat, any idea? Și nici de ce există spitalul Malaxa, cu asemenea personal sau Spitalul Pantelimon, cu asemenea jeg și degringoladă!
Plătim ca proștii asigurări de sănătate și uităm, fericiți că reușim să ne găsim niște oameni în stare să ne salveze și să ne redea ideea de normalitate.
Pozele arată evoluția înțepăturii în 48 de ore. În ipostaza din poza cea mai urâtă am fost refuzată de 3 spitale din București în anul de grație 2021.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.