„Odată ce scapi de integritate restul e floare la ureche" , a spus J.R. Ewing și imediat coloana sonoră a serialului Dallas anunța terminarea episodului. Era prin '90, și eram bucuroși că americanii intrau în casele noastre. Reușiseră asta, fără să ne parașuteze la ajutoare, nici măcar o cutie cu compot de ananas, precum o făceau, spre exemplu, francezii.
„Invazia americană” a continuat odată cu aducerea pe piață a uneia din cele două celebre băuturi răcoritoare. Cealaltă exista deja, încă din comunism, dar trebuia să ai numărul de circulație compus din 3 cifre ca să beneficiezi de ea. Iliescu vorbea engleza precum vorbește azi Olguța franceza, însă sticla - și mai apoi bidonul de plastic - cu licoarea americană dădea bine pe mesele de protocol de la Cotroceni. Americanii se instalau încet, încet în viața noastră.
Erau vremuri când era mai cool să fii șofer pe camioanele cu lăzi de suc, decât să fii medic sau orice altceva. Bunica se uita deja urât când începusem să renunț la compotul ei de vișine în favoarea sucului carbogazos. Până și sifonăriile apărute precum ciupercile după ploaie încercaseră să copieze gustul răcoritoarelor cu conținut de cofeină. Practic copiii au început să bea cafea de la o vârstă fragedă, uitând cu totul de brifcorul comunist.
Apoi yankeii ne-au dat, ca să zic așa, lovitura de grație: Michael Jackson a venit în România. Aici a fost întâmpinat de tovarășul Nelu. Rânjind, Ion Iliescu nu l-a întrebat pe megastar dacă sunt adevărate zvonurile cu minorii, dar nici Michael nu i-a bătut obrazul, fardat excesiv, în legătură cu bâtele minerilor. Muriseră iară oameni pe străzile noastre, însă americanii țineau morțiș să mai insiste cu noi. Zeci de mii de români s-au dus la concert, țipând isteric, așa cum nu o făcuseră niciodată la cenaclul lui Păunescu, ori la festivalul de la Mamaia.
În tolbele românilor erau însă aceleași sandwich-uri cu parizer. Așa că americanii au adus hamburgerii în România și, după ceva discuții cu personalul, unii români au aflat că nu e posibil, în nici un fel, să facă nunți în acest tip de restaurant. Cel mult, spațiul putea fi folosit ca un loc romantic pentru servit cina. Și mult timp, așa a fost: ne îmbrăcam frumos doar ca să mergem la fast-food.
Iliescu bifa o vizită la Casa Albă, performanță ce până și Ceaușescu o reușise cândva, cu tot cu academiciana după el, fără să plătească vreun cent. Asta spre deosebire de unii politicieni ce plătesc, doar ca să se afle, câteva secunde, în același restaurant cu Trump.
Între două întâlniri, cu Monica Lewinski cu pantalonii în vine prin Biroul Oval, Bill Clinton a descălecat și el la noi, și ne-a îndemnat: „Păstrați direcția, viitorul e al vostru!". Apoi ne-a înmânat dosarul înrămat al Parteneriatului Strategic cu americanii și totul era clar, Rambo avea să patruleze pe malul Mării Negre.
Urmând parțial sfatul lui Clinton, noi ne-am făcut doar că păstrăm direcția, căci cumva direcția de atunci pe care o prezentam americanilor era doar de paravan. Bine, americanii știau adevărul, cum îl știu și acum, dar atunci, spre deosebire de azi, ne dădeau circumstanțe atenuante: se lăsau dinadins păcăliți când le explicam că trecuse, încă, prea puțin, de la Revoluție, și anume un deceniu.
Dar nu de aia unul de-al lor l-a omorât într-o noapte pe Teo Peter și s-au făcut, inclusiv la proces, că plouă. Cu timpul, am uitat că suntem supărați pe ei. Lumea care juca la Loteria Vizelor se gândea la New York și nu la pușcași marini, beți turtă, ce se suie la volan și fac ce vor într-o țară, încă, bananieră. De curând, americanii ne-au sfătuit, sau ne-au zis imperativ, aici doar Irina Nistor ar putea să ne lămurească asupra traducerii exacte, să lăsăm naibii odată justiția în pace. Să avem grijă pentru că de data asta nu mai suntem niște pionieri ai democrației. Au trecut prea mulți ani de la Revoluție și nu mai merge cum a mers pe vremuri.
În numele tuturor, doi politicieni, ambii cu dosare penale, le-au răspuns americanilor să își vadă de treaba lor, căci avem și noi băuturi carbogazoase, avem și noi hamburgerii noștri și la o adică, le-am cumpărat până și rachetele.
Al nostru Patriarh, parcă anticipând din semne divine viitorul, a luat taurul de coarne și acum se pregătește de zor să o ia, de unul singur, la picior spre mama Rusie, unde se va întâlni cu omologul său.
Dacă Trump a tot dat mâna cu Putin pe unde l-a prins, iar Johannis a dat mâna cu Trump, rezultă că Johannis ar trebui să dea și el mâna cu Putin. Dar cum președintele s-a poziționat de partea unei justiții independente, alții vor umple vidul.
Când, după atâția ani de la Revoluție, unii politicieni români încă sunt cu integritatea discutabilă, un comunicat în care îi certăm pe americani că ne dau lecții de democrație pare, vorba lui J.R., și azi, după 28 de ani de la revenirea americanilor în România, floare la ureche.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.