Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Cum m-a alungat din București tipul cu bormașina, mercenarul Wagner din blocurile noastre. Aventurile unei refugiate pe caz de zgomot

Femeie cu perna-n cap

Foto: Profimedia Images

Era 7 dimineața, prieteni. Vineri, 7 dimineața, când brutele cu bormașina au luat-o de la capăt la etajul 8. Au început cu ciocane, vânzoleală, sunet de unelte metalice, hârâit de mobile împinse pe parchet, suficient cât să îmi dea trezirea și să-mi aplice bormașina pe viu, ca o extracție dentară fără anestezie. Era deja a cincea dimineață când mă trezeam împotriva voinței mele, după tura de noapte la știri. Aceasta este o poveste adevărată. Povestea unui refugiat pe caz de zgomot, fără apă caldă, în căutare de 8 ore legate de somn.

Mereu mi-am imaginat că tipul cu bormașina e o specie aparte de om. Un fel de mercenar Wagner care demolează și găurește la comandă, fără milă față de somnul bebelușilor, al femeilor care adorm târziu sau al bătrânilor care au visat la o pensie liniștită. Bucureștiul e plin de ei, iar la mine în bloc și-au făcut punct central de lucru de vreo lună jumate încoace. Am plecat la Untold, m-am întors, i-am găsit tot acolo, la etajul 1. Am plecat în Deltă, m-am întors după o săptămână, i-am găsit și mai aproape de mine, la etajul 8. Atât de aproape, încât am senzația că mă voi trezi cu mercenarul în pat, după ce a demolat și ultimul perete care ne mai desparte.

Mi-am amintit de un scheci vechi cu Stela și Arșinel, „Fonofobia”, din 1981. Uite-l pe Arșinel legat cu o basma la cap, care se vaită că-i bolnav de fonofobie, „boala zgomotelor, care-ți macină nervii, te stresează. Huruitul tramvaielor, scârțâitul frânelor de autobuz, claxoanele, îți macină nervii”. Doar că problema era mai complexă și avea multe aspecte: nevasta, soacra, copilul și vecina lui Arșinel, toate jucate de Stela Popescu, erau mai zgomotoase decât toate tramvaiele la un loc. „Amărâtul“, zici în gând după ce râzi vreo 5 minute.

42 de ani mai târziu, într-un bloc din București din sectorul 3, „Fonofobia.2023” – Eu. Fără basma la cap, dar amețită de mă loveam de pereți, după 5 zile de nesomn în care arătam de parcă mi s-au înecat corăbiile, mi-am făcut bagajele să plec de acasă. Aruncam la întâmplare haine în bagaj în timp ce îmi imaginam scenarii criminale cu vikingii bormașinilor. Ce le-aș spune dacă m-aș aduce acum peste ei? Ce le-aș face? Să chem poliția?

Și când credeam că nu poate fi nimic mai rău, robinetul sună iar a pagubă. „Ăștia au luat iar apa caldă!”, urlu suficient cât să acopăr bormașina. O situație tragi-comică.

„Unde pleci?”, mă întreabă jumătatea mea mai calmă, în timp ce bombănea printre dinți la fiecare hârâit înțepător de bormașină.

„Plec la mama. Nu mai pot! Mă duc să dorm”.

Mi-am făcut cel mai rapid bagaj din viața mea și am fugit, la propriu, din București. Nu visam decât la liniștea copilăriei mele de la Zărnești. La greieri, aer curat, temperaturile de 15 grade de la final de august și somnul ăla dulce și nezdruncinat de acasă. Am băut o cafea, am trimis câteva mesaje prietenilor că urmează să părăsesc Bucureștiul în regim de urgență, am dat pe gât un magneziu, mi-am luat apă la drum și am plecat mâncând pământul.

4 ore mai târziu ajung în Silence Land, acasă, la munte, unde n-am găsit răcoare. Cu cearcănele până la gură, o strâng pe mama în brațe.

„Aoleu, mamă, tu ești în depresie”, zice biata maică-mea, speriată că i-a venit copilul avariat de la București.

„Nu sunt, mamă. Doar mi-e somn”, zic eu sfârșită.

„Dormi cât vrei aici. Nu te deranjează nimeni aici”. Nici n-a apucat să termine fraza maică-mea că, brusc, se aude ceva ascuțit aproape de fereastră.

Scap supa din lingură și întreb: „Ce se aude?“

„Lucrează băieții la acoperiș pe scara cealaltă. Termină în vreo oră, stai liniștită”.

Mă întorc la gălușca mea abandonată brusc în farfurie și când să îmi termin socotelile cu ea, tresar din nou: un acordeon și un saxofon, claxoane și chiuituri.

„I-auzi! E nuntă pe strada Zorilor” – zice maică-mea. „Au adus brazii la mireasă…“

„Cu tradiția nu te pui”, mi-am zis. Și-apoi, cât timp nu e o bormașină prin zonă și există termopane, adorm și-n picioare.

Maică-mea încearcă să-mi distragă atenția.

„Ia uite, a început Festivalul de la Mamaia pe TVR2!”

Festivalul Mamaia 60, anunțat ca fiind un omagiu adus șlagărelor și artiștilor care au intrat în istoria festivalului. Arunc un ochi, ciulesc urechea, mă chircesc. Defecțiuni tehnice în lanț, sunet oribil, prezentare făcută parcă pe genunchi, o rușine zgomoasă. „Păcat de artiști”, mi-am zis, deschizând din nou fereastra să verific dacă s-a terminat petrecerea nuntașilor.

Două ore mai târziu s-a făcut liniște. Ca un copil fericit că și-a primit cadoul mult așteptat, mă așez în pat cu fereastra deschisă și adorm cu greierii pe fundal.

Să tot fie 23, când mă trezește ca din morți o muzică venită parcă de nicăieri. „E un vis urât”, mi-am zis, în timp ce mă zvârcoleam în pat. Nu, prieteni. Eram trează, în capul oaselor, în patul maică-mii. Mă ridic din pat, mă aplec peste fereastră, muzica zici că venea din cer. Maică-mea apare și ea în pragul ușii cu un sentiment de vinovăție pe față.

„Măi, mamă, e petrecere la clubul pensionarilor. N-a mai fost de 6 luni una. Vai de mine, ce rău îmi pare!“

Am început să râd. De fapt nu, să mă prăpădesc de râs. Mi-am amintit de Arșinel și de fonofobia lui: „Huruitul tramvaielor lui, scârțâitul frânelor de autobuz, claxoanele”, astea erau problemele lui în 1981. Știți ce soluție a găsit amărâtul la finalul scenetei? „Știu, mă mut la țară. Acolo e liniște. Acolo pot să trăiesc în liniște înc-o sută de ani. Plec la țară, pa!”, zice Arșinel fericit cu basmaua legată de cap.

Din seria „Viața bate filmul”, în 2023, fugitul „la țară” nu mai funcționează. E adevărat, Zărneștiul e un orășel frumos de munte, dar unul extrem de liniștit până să mă îmbolnăvesc eu de fonofobie. Tramvaiele, claxoanele, taxiurile și autobuzele lui Arșinel din 1981 sunt înlocuite de bormașini, flexuri, rotopercutoare, manele, lăutari, petreceri, TikTok-uri la volum maxim în autobuze în 2023. Iar de astea, prieteni, nu scapi nici în gaură de șarpe.

De zgomotele orașului poți fugi, dar nu te poți ascunde.

***

EPILOG. Am deschis larg fereastra să aud pe ce muzică se distra lumea la clubul pensionarilor din Zărnești în miez de noapte. „Hai ridică-te odată, poate e ultima dată”. „Cât umor negru să ai?“, m-am întrebat, din nou prăpădindu-mă de râs. Versurile se auzeau atât de clar, încât a funcționat și Shazam-ul. Este un șlagăr al Fraților de la Bărbulești.

Am adormit la 3 dimineața, când într-un final s-a terminat și petrecerea. De trezit, m-a trezit un român vrednic care tăia lemne cu o drujbă, desigur.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu inteleg de ce jumatatea nu a intervenit...nici pe sfert :)
    • Like 1
  • "" ar fi trebuit sa...""
    • Like 0
  • Vai, vai,.....da" la Untold era liniste???? Cum ati dormit acolo? .....Oameni tineri cu nervi de paie,,,pai ati fi trebuit sa dormiti si pe piatra....stati acasa in provincie daca nu puteti dormi, .....si parca stiam ca ziua avem voie sa facem zgomot, sa ne reparam locuintele......par egzamplu, (e intentionat scris, o spun sa nu se trezeasca vreun intelept).in Germania doar seara, de la 22.00 si la pranz e Ruhezeit, altfel....daca locuiesti intr-un bloc de 10 etaje trebuie sa stii ca reparatii sunt permanente.....daca nu-ti place, stai la casa....asta e situatia locuitului la bloc
    • Like 1
  • Am avut aceeași problema ca și tine, poate chiar mai rău. La un moment dat, eram convins că va trebui să iau gâtul cuiva.
    După aproape doi ani de chin și mizerie, am găsit soluția.
    Am găsit o cascadă pe YouTube de 10 ore NEÎNTRERUPTE. Bine-nțeles, pe TV - nu pe telefon.
    O dau tare de tot... și, nu mai aud nimic... - nici dacă-mi bate cineva în geam sau la ușă.
    Apropo, locuiesc în iad - New York.
    • Like 1
  • Adrian check icon
    Vă înțeleg perfect. M-am îmbolnăvit la bloc. Am avut o familie deasupra care trăgea mobilă grea prin casă. Zilnic, pereții vibrau de parcă era cutremur în apartamentul meu când trăgeau mobila prin casă. Le-am făcut reclamație la poliție de câteva ori și, până la urmă, s-au mutat. Și ce credeți? Au venit alții mai răi decât aia. O familie cu doi copii care îmi dau teroare. Zilnic, la orice oră, bagă bormașina în pereți și seara, după ora 21, trântesc ușa de la intrarea în apartament atât de tare că îi aud și cei de la etajul 8. Oamenii cred că sunt de la sat veniți și confundă ușa apartamentului cu poarta de la gardul lor. Am încercat să vorbesc cu ei, dar degeaba. Unii chiar nu înțeleg și mai rău fac dacă li se atrage atenția. Din această cauză, acum mă chinui să vând apartamentul și să mă mut pe câmp, undeva să nu mai am vecini.
    • Like 1
  • Marina check icon
    Pentru bormașina de la 7 dimineața există legi. Doamna trebuia să sune la poliție. Nici măcar nu a mers să vorbească cu utilizatorul bormașinii. Poate s-ar fi rezolvat. Să te plângi doar, fără să încerci să rezolvi problema, asta atitudine!

    • Like 3
  • Valentin check icon
    E clar că nu avem nevoie de război. Ne autodistrugem foarte bine, de la incendii la explozii, bormașine etc.
    • Like 0
  • Mhai Nai check icon
    Sa fim serioși: reparații/modificări trebuie făcute și dacă nu vara, când? Și nu cred ca wagnerul lucra la 10 seara. De la 10 la 7 sunt 9 ore. Mai departe... Ode blocurilor de beton; bați un cui la parter și se aude amplificat la ultimul etaj în coltul opus.
    • Like 3
  • De peste 12 ani mergeam în fiecare vacanță, pentru liniște totală și lipsa semnalului GSM, în cea mai ozonificată arie a României, în mijlocul pădurii, în creierul munților Parâng, tocmai pe valea Jiețului, între Petroșani și Obârșia Lotrului, într-o cabană de montaniarzi. Acum 2 ani am avut neplăcerea să constat că locul era invadat de o ceată de motocrosiști, cu motoare care urlau și puțeau ca naiba. Am zis că a fost o întâmplare, așa că am mers și anul trecut, tot acolo. Ghinion, motocrosiștii erau din nou acolo. În plus, și-au serbat majoratul vreo 20-30 de liceeni din Petroșani. Serbat e puțin spus, pentru că nu am putut să pun geană pe geană toată noaptea, după ce cutreierasem Parângul toată ziua. Anul acesta a fost și ultimul în care mi-am spus că mai merg acolo. De data asta au fost valuri de turiști, cheflii, care s-au bălăcit în ciuberele instalate în spatele cabanei, cu chiote și muzică la maxim, până spre dimineață. După ei au apărut vreo 7 temerari cu ATV-urile, care au continuat petrecerea zilele următoare.
    S-a terminat cu liniștea și acasă, chiar dacă am instalat termopane cu 3 geamuri și folie anti zgomot. Asta nu te poate proteja de rotopercutoare, care fac să vibreze toată structura de rezistență a clădirii.
    Nu-i nimic, mi-am zis, când vecinul a început să ia lecții de vioară la ora somnului. Am introdus tacticos în player un CD cu Rammstein, am dat stația la maxim și i-am dat drumul. Numai 15 secunde. S-a făcut imediat liniște. Văd că au terminat și vecinii de înlocuit gresia, faianța, instalațiile electrice.
    În sfârșit e liniște!
    • Like 2
    • @ Andrei Tarlea
      Nume check icon
      Moda cu explorarea muntilor cu motociclete, dar mai ales cu ATV-uri specifica clasei mijlocii fara educatie de gen bombardier este o prostie si nu inteleg de ce aceste firme sunt lasate sa opereze, decat in cazul in care ele de fapt apartin in particular unor membrii influenti ai autoritatilor locale. Si chiar nu stiu ce placere au sa mearga cu ele. Sunt foarte zgomotoase, trebuie sa te uiti la drum ca nu esti pe autostrada, nu sunt nici usor de condus si chiar periculoase pe alocuri.
      • Like 4
    • @ Nume
      Pentru iubitorii muntelui sporturile astea cu motor sunt mai rele decât urșii. Cu fiecare an care trece văd tot mai puțini indivizi pe traseele montane și tot mai mulți motorizați. Abia am reușit să număr pe degetele de la o mână persoanele cu care m-am întâlnit pe un traseu superb, de vreo 7 ore, între Cabana Groapa Seacă și lacul Roșiile din Parâng.
      Asta a devenit muntele: chefuri cu manele, motoare, baie în ciubăr și grătare fără număr.
      • Like 3
    • @ Andrei Tarlea
      Nume check icon
      Baia in ciubar...traditional romanesc...la fel ca si fasolea cu carnati de 1 Decembrie...
      • Like 2
  • Umor negru. Asa este, pe toti peretii din scarile blocurilor s-au afisat programul de odihna si sanctiunile incalcarii lui. Dar cine sa le aplice? Pana si primaria de sector,(in acest caz sectorul 3 cu de neopritul blestem negoita robert sorin) incalca tot ce poate incalca. Isi trimite, in zori, angajatii cu trimere de tuns iarba, suflante de praf si frunze, total inutile si nocive, drujbe cu care taie tot, dar ce trebuie nu. Fac un zgomot infernal, opresc sa-si bea cafeaua, sa-si poarte conversatiile la telefon, sa manance, sa fumeze si uite asa trece ziua de lucru, isi iau salariul si sporurile, deloc mici ca nu degeaba sunt angajati cu "recomandare", (a se citi spaga) si doar "cetatenii" unei anumite etnii, mai inchisa la culoare. In urma lor ramane tot mizerie. A devenit un obicei cotidian sa fie, cat mai mult si mai tare, perturbata linistea, atat de necesara atator categorii de cetateni. Si toate astea pe bznii nostri.
    • Like 2


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult