Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Cum m-a făcut să plâng Jeremy Clarkson

Nu știu alții cum sunt, dar pe mine filmele și emisiunile TV nu mă emoționează peste poate. N-am plâns la Titanic, după cum nu plânsesem nici la Legendele toamnei și nici la Braveheart. Pacientul englez nu mi-a stors nici el vreo lacrimă. Într-un registru diferit și la ani buni depărtre, Coșmarul lui Darwin m-a indignat, dar nu m-a făcut să dau apă la șoareci. Cărțile, ca să nu mai zic nimic de oameni, s-au dovedit mult mai eficiente. Invoc aici doar cazul cel mai recent, reconstituirea și contextualizarea, de către Gigi Riva, a eliminării, la unsprezece metri, a echipei de fotbal a Iugoslaviei în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Italia 1990. Intitulată „Ultimul penalty al lui Faruk”, această „poveste de fotbal și de război” m-a mișcat neașteptat de mult, în pofida faptului că a fost citită îngrămădit, pe fugă, între două zboruri. Într-adevăr, viața și literatura bat filmul.

Și totuși – sau poate tocmai de aceea – nu mi-am putut înfrâna lacrimile la o emisiune despre mașini.

Ați citit bine. Despre mașini.

Despre mașini, în condițiile în care nu am „autoturism proprietate personală”, nu visez mașini, nici mici, nici mari, și (încă) nu am permis de conducere.

Atâta doar că emisiunea asta despre mașini nu era o emisiune obișnuită. Era Top Gear, produsă de BBC și prezentată, la momentul despre care vorbesc, de trei demenți, pe numele lor Jeremy Clarkson, Richard Hammond și James May. Șugubeți din fire, gazdele șoului se țineau la fel de mult de șotii ca de prezentarea autoturismelor, amestecând, nepermis de mult după gustul unora, dar foarte pe gustul meu, realitatea și ficțiunea.

De exemplu, în episodul invocat aici era vorba despre testarea unei camionete considerate de mulți drept cea mai fiabilă evăr. Avertizând de la început că „Aici, sa fie clar, nu suntem la Hollywood” și întorcând cu dispreț spatele conceptului tradițional de „emisiune despre mașini”, Clarkson a supus unui nemilos set de teste o Toyota Hilux la mâna a doua. A condus „neatent” prin Bristol, coborând cu mașina pe scări, frecând-o de ziduri și izbind-o de un copac. A parcat „neglijent” în estuarul râului Severn, locul unde se produce a doua maree ca mărime din lume, înecând Toyota. A trântit peste nefericitul autoturism o rulotă – mijloc de locomoție față de care prezentatorul nutrea și nutrește încă o ură viscerală – marca Mistral GT, a trecut cu el printr-o baracă ce servea ca „birou” echipei Top Gear, l-a lovit cu o macara cu bilă folosită în demolări și i-a dat foc.

Cu toate acestea, Toyota a refuzat să moară. A pornit de fiecare dată, mecanicii intervenind doar o singură dată, cu scule obișnuite și fără piese de schimb. Nu mai arăta deloc a mașină, dar funcționa! Recunosc, am fost impresionat. Nu până la lacrimi, dar destul de mult. Numai că Clarkson și compania nu s-au oprit. Deciși să afle „cum omori o chestie ca asta”, au urcat camioneta pe acoperișul unei clădiri din Hackney care urma să fie dinamitate. Putea o mașină supraviețui unei asemenea încercări?

Scoasă cu excavatorul dintre ruine, Toyota era de nerecunoscut. Până și șasiul era praf – practic, corpul mașinii era cel care ținea ansamblul laolaltă.

Și totuși, în urma unei intervenții minimale a mecanicului, motorul a pornit. Mai mult decât atât, arătarea a intrat pe propriile roți în studiou.

Atunci mi-au dat lacrimile. Nu-s pasionat de mașini, dimpotrivă aș zice. Dar mașinăria dovedise că era aparte. Era o supraviețuitoare.


Într-una dintre cărțile sale, I Know You Got Soul, tradusă la noi cu titlul Suflet de mașină, Clarkson spune povestea unor opere de artă cu motor, reale sau imaginate. Concorde, Rolls-Royce, Riva, Alfa Romeo 166, Millenium Falcon... Camioneta pusă la încercare în episoadele 5 și 6 ale seriei a treia Top Gear, difuzate pe 23 noiembrie, respectiv 7 decembrie 2003, aparține unei alte categorii. Chiar și așa, nu mi se pare cu nimic mai prejos decât numele mari creditate mai sus cu suflet. Nu-i puțin lucru să supraviețuiești, mai ales când o faci cu stil.

Dar de ce așa poveste lacrimogena de Crăciun? Motivul e simplu. Din 2015, Clarkson, Hammond și May nu mai sunt gazdele Top Gear. Clarkson a fost concediat în urma unor certuri și a pocnirii unui producător, în vreme ce Hammond și May au demisionat în semn de solidaritate. Anul acesta însă ei au revenit – în noiembrie a fost lansat The Grand Tour, produs de Amazon. 

Sunt mai nebuni ca niciodată, mai copilăroși ca niciodată și la fel de simpatici. Un singur teaser: versiunea lor „modernă” a „Marelui Tur” Siena-Veneția via Florența-Bologna-Verona e delicioasă, cu Clarkson și May în postura unor amatori de artă și frumos care vizitează galeriile Uffizi și se duc să vadă opera Carmen (primul crezând, pasă-mi-te, că e despre mașini, Car Men) și cu Hammond făcând pe împătimitul de viteză și zgomot, care conduce o feroce „muscle-car” americană și nu scapă nicio ocazie să facă să fumege cauciucurile.

Dacă aveți nevoie de vreo dovadă că ele mai faine lucruri sunt cele pe care oamenii le fac din pasiune și de plăcere – homo ludens, omul care se joacă, nu trebuie subestimat –, GT e un bun punct de plecare. Oamenii ăștia sunt de ani buni în branșă și nu dau semne că ar fi obosit!

Și pentru ca tot suntem în prag de sărbători, câteva sugestii de lectură: Lumea văzută de Clarkson (Allfa, 2007); Suflet de mașină (Allfa, 2008); Lumea văzută de Clarkson. Încă ceva (Allfa, 2009).

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Lary72 check icon
    Dragă domnule Ovidiu , oare de ce nu v - au dat lacrimile când acest personaj ( si nu numai o dată. .. ..) ne - a denigrat pe noi ca români ?
    • Like 1
    • @ Lary72
      "Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire; Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman, Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!"
      de textul asta din Scrisoarea III - trimisa de eminescu lui liviu dragnea ce opinie ai "
      • Like 0
    • @ Andriescuus Lucian
      Lary72 check icon
      Despre Dragnea nu am ce comenta dar despre greci (greci care in momentul de față lucrez cu ei) din gitanes nu ne scot pe noi românii datorită acelor țigani care ne - au facut de râs in toată lumea inclusiv in UK ....
      • Like 0
  • Foarte interesant ! Tipii sunt realizați în viață, și ei un fel de supraviețuitori, singurul efort - nu știu cât e epuizant pentru ei - pe care trebuie să-l facă este acela să fie ei înșiși. Șansa lor e că există destui alții care-i urmăresc. Altminteri, prestația lor ar deveni ineficientă.
    • Like 0
  • Dan check icon
    Craciun fericit! Intradevar, episodul GT de care amintesti (din Italia) este cel mai reusit din acest sezon, dar le-ai vazut pe celelalte? Si mie imi place/imi placea GT/TG. Am vazut chiar toate episoadele din toate seriile. Dar mi se pare ca plecand la Amazon au inceput sa treaca de la reportaje 70% haioase si 30% utile, la povesti de adormit American idiots. Chimia dintre ei este inca buna, dar showul si-a pierdut utilitatea, sclipirea, spontaneitatea si farmecul tipic englezesc. O sa continui sa urmaresc GT, insa sunt mai putin incantat decat eram inainte. Sper sa recapete ceva din inteligenta pe parcurs...
    • Like 0


Îți recomandăm

Scoala de asistenti

Săli mari de curs, coridoare largi, încăperi care simulează la detaliu saloane de spital, manechine și roboți care vorbesc și sunt conectați la senzori ce transmit profesorilor supraveghetori dacă manevrele sunt efectuate corect. Dar- dincolo de teorie și practică- cei care trec pe aici își însușesc una dintre cele mai importante comportamente ale unui cadru medical: cum să arate empatie față de bolnavii pe care îi tratează.

Citește mai mult