Pentru că traficul din București o permite, găsiți mai jos prima opinie din Republica scrisă integral la volan, în timpul deplasării. Mă rog, deplasare e un termen ușor optimist. Platforma Târârii. Un set simplu de reguli ușor aplicabile care propun, în timp real, o serie de modalități și tehnici prin care traficul bucureștean poate deveni din nou superb.
Începem cu participanții la trafic. Propun interdicția conducerii autovehiculelor de către persoane mai bătrâne de 54 de ani (oricum n-au unde să se ducă), femeilor cu copii (mai bine stau cu ei în parc), angajaților cu mai puțin de 5 ani experiență (ar trebui să bage ore suplimentare la birou în loc să umble creanga prin oraș), tinerilor mai tineri de 25 de ani (să mai ia și autobuzul).
Carnetul de conducere să se poată elibera numai persoanelor care au minimum două mastere în științe diferite, care reușesc sub 10 secunde suta de metri plat și pot face 70 de flotări fără oprire. Se interzice manipularea autovehiculelor de către persoane cu tunsori sau culori ciudate ale părului. Se interzice transportul copiilor la școală sau gradiniță (cu toții vor fi educați prin sistemul homeschooling). Rămase goale, instituțiile de învățământ vor fi demolate și transformate în parcări supraetajate.
Continuăm cu autovehiculele. Se interzice efectiv si imediat circulația autovehiculelor de culoare albă și neagră, incluzând coloanele oficiale. Se interzice accesul autovehiculelor înmatriculate în județe din sudul țării, Moldova și, de ce nu, Ardeal. Ei oricum preferă să meargă la Budapesta.
Ne oprim la intersecții și semafoare. Ne oprim și tot stăm… Propun transformarea semafoarelor în jocuri de lumini, creându-se astfel atracții turistice unice în lume. Prioritatea în intersecție se dă pe bază de (în ordine descrescătoare): valoarea mașinii, mărimea mașinii, grosimea bicepsului șoferului. Semnele de „prioritate” și „cedează trecerea” vor fi colectate, împachetate și trimise lui Adrian Ghenie, care le va transforma într-o instalație, vândută ulterior la Sotheby’s cu zeci de milioane de euro, bani cu care se vor mai construi 5 kilometri de centură.
Apropo de centură, ea va fi transformată într-o pistă gigantică de bicicliști. Se permit exclusiv semi-cursiere, biciclete cu coșuleț sau fără frâne. În toate celelalte zone ale orașului accesul cu biciclete este strict interzis, ele trebuind a fi împinse de coarne și lăsate care încotro, pentru a fi furate cu ușurință.
Polițiștii rutieri vor prelua funcțiile de: ghid turistic, reglatori de presiune a cauciucurilor, entertaineri urbani, statui. Vehiculele de patrulă vor fi dotate cu dozatoare de sucuri carbogazoase, dulciuri, gustări, vată de zahăr. Radarele mobile vor fi folosite de revistele glossy pentru pictoriale de lifestyle. Site-ul Poliției Rutiere se va transforma într-o pagină uriașă de selfie-uri ale polițiștilor alături de supraviețiutorii din trafic.
Regulile de circulație și sancțiunile se modifică după cum urmează: viteza minimă de deplasare în oraș e de 90 km/h, schimbarea de bandă se pedepsește cu închisoarea, depășirea prin dreapta cu amputarea unui membru. Parcarea în locuri nepermise se sancționează cu incendierea autovehiculului. Parcagiii vor fi trimiși la muncă silnică. Benzile de autobuz vor fi separate printr-un zid electrificat. Șinele de tramvai vor fi protejate cu mine antipersonal.
Fiecare tentativă de folosire a mașinii trebuie însoțită de o cerere tipărită în trei exemplare și aprobată de Dacian Cioloș, Biserica Ortodoxă și plenul Senatului. Drum bun!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Oare mai exista undeva in vreo tara spitale de urgenta la periferia localitatilor? Dupa stiinta mea acestea sunt localizate cat mai central, pentru a reduce timpul de aducere a celor in nevoie la o camera de garda. Sau se construiesc mai multe, mai mici, raspandite uniform in teritoriu, tot pentru reducerea timpului de aducere a pacientilor.
Sau o fi alta minciuna marca PSD? Ideea de a incepe constructia tocmai la anul, in toamna tarziu, inaintea anului electoral 2020 pare sa confirme ipoteza. Acesta o fi ultimul proiect PSD in sanatate, dupa ce nu se mai vorbeste despre cele opt spitale regionale care se imputinasera la trei. Iar in urmatoarea campanie electorala se va spune ca din cauza "statului paralel" nu au putut face nimic.
ce respect va informez ca fluidizarea traficului, in limbaj curent, normal, se traduce in limba mi cu "afluà" (afluà = a veni cu grămada.)
despre bucuresti cred ca daca abandonam autovehicolele si urcam toti pe biciclete haosul va fi si mai mare :))
Aceste momente de intimitate forțată sunt printre puținele când putem să ne conectăm cu noi, să empatizăm cu colegii de trafic și să reflectăm la condiția de a fi om. De câte ori, stând la semafor, nu v-ați gândit cât de aproape și totuși cât de departe sunteți de ceilalți "colegi" de așteptare ? Fiecare în treaba lui/ei, dar momentan captivi ai unei aceleiași circumstanțe. La scară largă putem vedea chiar viața ca fiind o astfel de "captivitate".
Aceasta este una dintre cele mai proflifice și fecunde idei ce au fost exploatate în cărți și filme, când oamenii sunt forțați să iasă din bula proprie pentru a descoperi lumea de dincolo, din ceilalți, tracând peste iluzia barierelor mentale.
Vă plângeți de această stare de fapt ? Eu zic că este una dintre puținele care ne mai țin oameni. Să nu uităm, într-o lume perfectă umanitatea nu mai există...