Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Planul lui Putin pentru a „readuce în simțiri acest popor bolnav psihic” - cum vor fi „vindecați” ucrainenii după ce le va fi cucerită țara

Steaua roșie

Foto: Profimedia Images

Vindecare prin vaccinare cu „serul adevărului” (o metaforă pentru inocularea adevărului rusesc în conștiința publică) și reeducare pentru a le anihila conștiința națională - asta le pregătește Vladimir Putin ucrainenilor. Un articol de propagandă publicat azi de agenția de stat a Rusiei, Ria Novosti, explică ce se va întâmpla cu ucrainenii după ce țara lor va fi cucerită.

Articolul pornește de la premisa că ucrainenii sunt un popor „bolnav psihic” care trebuie „readus în simțiri”. Nu ar fi fost întotdeauna așa, ci s-ar fi îmbolnăvit din cauză că „au fost luați ostatici” și au fost „spălați pe creier” de „junta de la Kiev” care le-a spus că „Soarele răsare din Occident”. În consecință, ucrainenii au dezvoltat un mecanism de apărare care se numește „sindromul Stockholm”. „De obicei, apare la persoanele luate ostatice de teroriști” - explică editorialistul Ria Novosti. „Oamenii sunt speriați, răniți, bătuți, amenințați și, pentru a nu înnebuni, dezvoltă un mecanism de apărare - se conving că teroristul are dreptate. Simpatizează cu el. Încearcă să-l protejeze”.

Cum să vindeci ucrainenii de sindromul Stockholm - titlul articolului din Ria Novosti

După ce a identificat problema, Ria Novosti propune și tratamentul: „După ce sunt eliberați din captivitate, psihologii lucrează cu ostaticii, pentru a elimina sindromul Stockholm. După eliberarea Ucrainei, desigur, vor fi necesare o întreagă gamă de măsuri pentru a-și aduce la fire acest popor bolnav mintal”. Două tratamente se impun însă în prima fază:

1. Reeducare. Primii pași concreți vizează o amplă operațiune de reeducare a populației: limba rusă va primi statutul de a doua limbă de stat; toate școlile rusești vor fi restaurate; sistemul de educație liberală va fi „reformatat” și apropiat de cel rusesc; va fi creat „în mod ideal” un singur manual de istorie oferit atât studenților ruși, cât și celor ucraineni; manualele de rusă și literatură vor fi revizuite.

„Ucrainenii au nevoie acum de un vaccin al adevărului - istoric și modern. Manuale adevărate, știri adevărate, atât de mult timp au trăit într-un flux continuu de minciuni”, spune agenția rusă. La finalul procesului de reeducare, nu va mai exista conștiință națională ucraineană - considerată o minciună - iar ucrainenii se vor comporta și simți ca niște ruși: „Le aducem adevărul. Adevărul este că suntem un singur popor și ar trebui să trăim în pace”.

2. „Curățirea câmpului informațional”. Constatând că, „de ani de zile, elitele occidentale i-au folosit drept cobai în experimentele lor cu tehnologia militară, cum ar fi rețelele sociale”, Rusia va face curățenie și în social media („vom curăța Internetul de toate gunoaiele”), pe modelul Chinei, model față de care propagandistul Kremlinului nu-și poate ascunde admirația. În esență, se va impune o cenzură pe scară largă, atât asupra rețelelor sociale, cât și asupra „creatorilor de conținut”. Sursa răului constă, în opinia propagandei Moscovei, în platformele sociale care joacă „rolul unei arme de distrugere mentală în masă”, a se vedea „revoluțiile Twitter din Nordul Africii”.

Îți recomandăm

De ce a mers Rusia în Ucraina? Din iubire frățească, din imboldul de „a-i salva pe ucraineni de ei înșiși”, din îngrijorarea că ucrainenii au „un standard de trai african” și din generozitatea de a-i ajuta să trăiască bine (ca rușii), din dorința de a-i elibera de „dependenții de droguri și neonaziștii care au luat, literalmente, populația ostatică”. Aici e singurul punct în care propagandista Ria Novosti (articolul e semnat de Victoria Nikiforova, jurnalist, critic literar și de teatru) citează între ghilimele din Vladimir Putin că Ucraina e condusă de „drogați și neonaziști”, dar nu mai argumentează de ce, considerând că este un lucru de la sine înțeles („după cum se știe”).

Despre ce văd rușii la televizor v-am mai spus aici. Atât talk-show-urile de la televizor, cât și articolele precum cel citat aici arată o propagandă primitivă, de anii ’50.

Emisiunea specială de la Pervîi Canal - TV 1 (canalul rusesc cu cea mai mare acoperire națională și controlat de Guvernul Federației Ruse)

Propaganda Kremlinului nu lucrează cu realitatea din teren, pe care s-o prezinte partizan publicului de acasă, ci scrie pur și simplu o altă realitate, care presupune că se adresează unui public redus mintal. Minciunile sunt atât de evidente, încât devin insultătoare pentru orice om mediu alfabetizat. Oamenii morți în Ucraina sunt împușcați din greșeală de ucraineni, înarmați de americani. Nu există niciun război, necum o invazie, ci o operațiune militară limitată de eliberare a populației care dorește unirea cu Rusia. Clădirile civile sunt distruse de ucraineni, care le folosesc drept scut. Civilii sunt aruncați de ucraineni sub șenilele tancurilor eliberatoare și fix sub bombele rusești. Putin duce în Ucraina o operațiune de pacificare. Amenințarea nucleară e, de fapt, un gest de apărare în fața Ucrainei care ar vrea să detoneze o bombă atomică deasupra Moscovei (?!) etc, etc.

Nu-i nicio mirare că Ucraina, care mizează pe tehnologie, rețele sociale, transmisii live, filmulețe mobilizatoare, eroi exemplari (Zelenski și Klitskho), emoție (oameni care opresc cu mâinile goale tancurile), dramă (cei 13 martiri de pe Insula Șerpilor, ulterior „regăsiți” în viață captivi la ruși) a câștigat în câteva zile războiul comunicării. La propaganda neagră a Rusiei, Ucraina a răspuns cu o contra-propagandă care a cucerit întreaga lume.

Putin duce un război vechi, el însuși fiind întruchiparea unui dictator rânced, din secolul 19. Zelenski conduce o Rezistență după care, cu siguranță, se va face un film de Oscar.

Nu știu pe câți ruși i-a convins propaganda lui Putin, dar putem cu ușurință observa efectul ei secundar - renașterea conștiinței naționale a poporului ucrainean, care-și apără țara.

În termenii lui Harari, statul nu există decât dacă cetățenii lui cred că există. Statul e o poveste intangibilă în care noi investim în fiecare zi încrederea noastră. La începutul invaziei, Putin spunea că statul ucrainean nu există și că poporul ucrainean este o invenție. Prin invazia Ucrainei, Putin le-a dat ucrainenilor un motiv să existe. S-ar putea ca tocmai datorită lui, ucrainenii să creadă în statul lor, în poporul lor și în ei înșiși mai mult decât au făcut-o vreodată.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • De tratarea bolilor psihice ale lui Putin si ale celor din anturajul sau cine se ocupa?
    • Like 2
  • M-au scos din sarite de la inceputul acestui razboi comparatiile Putin-Hitler. Putin este un Stalin al zilelor noastre, el declarandu-si in nenumarate randuri admiratia pt tatuca caruia insusi bunica-su i-a fost bucatar personal, si articolul RN ilustreaza clar acest lucru.
    Din pacate Occidentul de vreo 20 de ani e o Corpocratie care a alimentat acesti doi tirani ai lumii moderne (Putin si Jinping) si le-a consolidat economiile si in consecinta puterea militara. Galbejitul sta cuminte pe gard acum, exact cum statea Roosevelt pe la inceputul anilor 40, si spera ca cracanatul de la Kremlin sa uzeze Vestul cat mai mult. Cand v-a considera ca SUA sunt suficient de “uzati” Xi isi va incepe propria expansiune in Asia.
    Corporatismul acest cancer al capitalismului este vinovat de ascensiunea acestor doi monstri. Lobby-ul de decenii al corporatiilor au mutat mare parte din productia globala in China si au facut Europa dependenta de gazul rusesc. Daca trilioanele pishate la gard de BCE prin quantitative easing ar fi fost injectate in energie verde, acum in UE ar fi fost panouri solare pana si pe cotetze, ca sa nu mai vorbesc de turbine eoliene si centrale nucleare. Cand UE ar fi fost amenintata cu inchiderea robinetului ar fi putut raspunde precum ambasadorul bolsevic de la Stockholm: “ne cacam pe gazul vostru”. Aceasta injectie in productie ar fi provocat crestere economica sanatoasa si ar fi fost un pas major spre independenta energetica. In schimb avem crestere a datoriilor si explozie in pretul activelor.
    Fisa politicienilor vestici a cazut atat de greu, incat s-ar putea sa fie prea tarziu. Acum populatia Lumii Libere e terorizata de amenintare nucleara, inflatia scapa de sub control si va deveni tot mai saraca, iar doi tirani claditi tocmai din comertul inlesnit de Vest, isi dau arama pe fata in legatura cu planurile lor expansioniste.
    • Like 2
    • @ Coioaba jr
      Chiar daca e adevarat ce spuneti, trebuie ca lumea libera sa se concentreze acum sa vada daca e ceva de facut....Poate se mai calmeaza lucrurile. Poate vine cineva cu o idee geniala!
      • Like 1
    • @ Adriana Negruti
      Daca Occidentul nu facea greselile pe care le-am enumerat, acum ar fi fost intr-o pozitie mult mai puternica, iar Rusia intr-o pozitie mult mai slaba. Chiar si acum in ceasul al 12-lea e inacceptabil ca oligarhii rusi sa bea sampanie pe iachturile lor in Vest. Orice cetatean rus care nu se declara dizident ar trebui expulzat si activele nationalizate. Cand statul tau lanseaza amenintarea nucleara, ma tem ca vremea neutralitatii si a tacerii a trecut.
      Acum Vestul trebuie sa joace murdar precum Rusia si sa injecteze continuu mediul online rusesc cu informatii despre stadiu actual al evenimentelor. Nu putem lasa poporul rus sa se trezeasca singur, intrucat dupa cum spunea chiar Florin Negrutiu, acesta e obisnuit sa indure si sa bea.
      Ucraina nu trebuie sa cada, pentru ca odata ce se intampla Putin o va educa cu metodele staliniste oricat de multa ar dura. Asa cum Stalin a anihilat toate miscarile de gherila din fostele tari comuniste, asa Putin va zdrobi orice rezistenta. In plus NATO va avea gard de sarma ghimpata la granita prin care vor trece doar turisti din Orientul Mijlociu, asa cum s-a intamplat vara trecuta, si provocarile vor fi continue.
      • Like 1
    • @ Coioaba jr
      Putin la fel ca Hitler a avut un frate mort in copilarie
      Hitler a trecut prin socul pierderii primului razboi mondial fiind soldat visand sa refaca germania, Putin a trecut prin socul pierderii razboiului rece fiind agent kgb visand sa refaca urss
      Putin la fel ca Hitler a creat partidul unic si nationalist (rusia unita/national-socialist ) pe care l-au subordonat complet .
      Putin la fel ca Hitler are teorii patologice despre rasa Rusa /lumea rusa asa cum Hitler avea despre rasa ariana.
      Amandoi sunt doi ucigasi cu sange rege.
      • Like 0
    • @ Coioaba jr
      E Stalin si Hitler la un loc.
      • Like 2
  • Putin și ”achingiii” săi

    ”Nu voi vărsa o lacrimă pentru poporul meu”, afirma Hitler cu puțin timp înainte să se sinucidă în buncărul său aflat sub Cancelaria în ruine a Reichului. Putin nu o spune direct, dar pare să repete aserțiunile dictatorului nazist în stil propriu: ”Le mulțumesc, își îndeplinesc cu eroism datoria militară”, a declarat el într-o trasmisiune televizată, publicată și pe site-ul Kremlinului.

    Și, totuși, Putin și-a trimis soldații la război cu rații de mâncare expirate. Cel puțin asta a circulat pe canalele social-media în ultima perioadă. Să fie o intoxicare sau purul adevăr? Și, totuși, Putin și-a trimis soldații, mulți dintre ei niște tineri abia ieșiți din adolescență, să lupte în niște vehicule numai bune de furat de rromi și duse la fier vechi. Le-a dat ordin de invazie în lipsa unei logistici corespunzătoare. Greu de explicat unde sunt avioanele care trebuiau să asigure supremația aeriană din primele momente pentru ”eliberatorii” ruși. Ridicolă împotmolirea coloanelor lungi de zeci de kilometri care au zăcut pe șenile ca niște monștri epuizați sau care ”tot se întreaptă spre Kiev” de câteva zile. Nu a știut Putin de precaritatea liniilor de aprovizionare, de moralul scăzut al propriilor trupe trimise la luptă?

    Chestia cu ”i-au ascuns”, ”l-au dezinformat”, îmi amintește de Ceaușescu. Posibil să nu i se fi raportat chiar toate detaliile, dar mai este posibil ceva. În primul război, soldații ruși erau trimiși la luptă desculți, cu câte o carabină la cinci soldați. Și în anumite faze ale WW2 a fost la fel. Soldații erau instruiți: ”Cade el, îi iei tu arma și ataci!”. Evident, acum nu se pune problema de a nu avea un kalașnikov pe care și-l permite până și un interlop mai răsărit din România. Mentalitatea în privința modului dur, cinic, în care este tratat soldatul rus pare însă să nu se fi schimbat prea mult.

    În privința aprovizionării, ”strategii” ruși din jurul lui Putin au mers pe ceea ce cred că știu niște invadatori să facă cel mai bine: soldatul se descurcă acolo unde este! Intră în magazine, așa cum s-a văzut în filmările localnicilor, și pune mâna pe ce găsește! Sau, dacă cucerește un oraș, obligă administrația să-i asigure hrana. Ce înseamnă toate acestea? Pur și simplu că lui Putin nu-i pasă de soarta soldatului rus! Acesta trebuie să se ”orienteze”, să se descurce, să fie brav și, mai ales, să ”deznazifice”. Mai înseamnă ceva. Ca în mai toate războaiele, conducătorii ruși au avut material uman, mai mult sau mai puțin pregătit, de aruncat aproape fără istov către linia frontului. Întrebarea momentului: care este numărul critic, ținând cont că nu vorbim, totuși, de un război de apărare pentru patrie, pe care atât aparatul militar rusesc, pe de o parte, îl poate suporta, cât și marea masă a rușilor simpli, de cealaltă parte? Oficialii ucrainieni vorbesc de aproape 6000 de soldați ruși uciși de la începutul conflictului. Vor ceda strategii Kremlinului la 10.000? Sunt dispunși să piardă 20 000? 50 000? Cât?

    Putin a dovedit că e lipsit de orice empatie. Nu-l văd ușor de impresionat de pierderea a câtorva mii de ”mujici” pe care oricum îi consideră, ca orice dictator, subscriși sferei sale marțiale! La fel de rece îl lasă și sancțiunile pe care tot acești oameni simpli le vor suporta. Liderul de la Kremlin nu va vărsa nicio lacrimă chiar dacă și-ar pierde toate trupele trimise în această ”operațiune specială”. Aș spune chiar că îi consideră un fel de achingii (trupe ale Imperiului Otoman, care luptau în unitățile de cavalerie ușoară, cercetași și avangardă).

    O armată de sacrifciu. Un sacrificiu aproape ritualic, al cărui scop poate fi nebunia refacerii unui imperiu ori nebunia însăși.
    • Like 5
  • ai zice că rușii s-au întors în timp cu 100 de ani! ca mentalitate și ideologie vreau să spun; dar teamă îmi e că, de fapt, nu s-au întors ci sunt! pentru că au rămas acolo... hoțul strigă hoții: sindromul Stockholm e chiar suferința lor...
    • Like 5
  • Parca traim intr-un cosmar nesfarsit. Cum reușește un ins sa tina in plasa lui zeci de milioane de oameni? Cum poate o minte bolnavă sa schimbe destine, sa distrugă vieți, sa aiba drept de viata si de moarte asupra semenilor? Lenin, Stalin, Hitler, etc, si acum Putin. În anul 2022 sunt astfel de indivizi, ca sunt mai multi, continua sa decidă, sa influențeze si sa schimbe soarta atâtor oameni. Trei sferturi din omenire traieste in societăți dictatoriale, lipsite de libertate si de elementare drepturi ale omului. Se spune ca omul si-a atins limita de sus. Adică mai mult de atat nu mai poate. Nu mai e capabil de schimbari majore in mai bine. Dacă e adevărat si daca nu putem mai mult atunci ar fi cazul sa disparem, sa lăsăm planeta asta in pace. Suntem o specie distructivă capabilă să producă monștri, monștri care apoi se întorc impotriva propriei specii pe care o devorează cu plăcere. Comunismul a distrus zeci, sute de milioane de vieți si continua sa distrugă fără ca cineva sa poata face ceva. De o saptamana asistăm la o astfel de monstruozitate.
    • Like 6
  • Gazetarii, unii chiar remarcabili, tot vorbesc de ceva ani buni despre simptome, dar evita repetat discutia despre boala. Boala o reprezinta in opinia mea , armata voluntar inregimentata in slujba oricarui dictator modern. Anume , aparatul de propaganda si de stopare al informatiei , fara de care nici un dictator nu poate exista. Ii vedem peste tot, din ce in ce mai agresivi si partinici , nemernicia lor crescand la umbra nepasarii noastre.
    As vrea sa intreb , cam cat timp ar putea Putin sa faca ce face, daca toti rusii ar avea acces la informatie corecta ? Probabil ca putem estima prin numarul de victime...
    Stiu ca un jurnalist la Sputnik este un fel de coleg de breasla cu ati jurnalisti, dar ma deranjeaza ca nu vad si eu un specimen de genul asta condamnat pentru faptele lui. Pana si Goebbels s-a sinucis , dar ma indoiesc ca si-ar fi primit funia bine meritata , in caz ca alegea sa traiasca.
    Eu o sa spun ca societatea asta se poate insanatosi cand o sa vad un jurnalist bagat la mititica , pentru minciuni si manipulari care au provocat daune materiale si victime in randul populatiei nevinovate.
    Nu vorbesc aici de delict de opinie . Toti putem avea opinii , dar cand mintim cu buna stiinta atunci ar trebui sa platim , mai ales daca minciunile noastre cauzeaza victime adica un fel de malpraxis.
    • Like 7
    • @ Radu Bogdan
      unii, nu numai la ruși, și în alte părți, chiar și la noi, trăiesc într-un fel de bulă creată pe baza unui complex de avantaje; la început li se pare că merită schimbul „conștiință” pentru „avantaje”, după care se transformă în mod de viață din care nu mai ieși decât cu greu, cu efort și suferință... dar, de fapt, ai vrea să nu trebuiască să ieși; dacă ieși de acolo, te confrunți cu monstrul care ai devenit.
      În această situație sunt și ziariști și politicieni, dar putem coborî și îi regăsim și ca funcționari publici până în cele mai amărâte „unități”.
      Și, ca să îi putem vindeca pe aceștia, trebuie întâi să ne vindecăm pe noi! într-un fel sau altul, cu toții avem această „patimă”. Pentru ca aceste războaie să dispară din exterior trebuie ca fiecare dintre noi să îl mute în interior: fiecare avem un putin în ființa noastră și împotriva lui trebuie luptat...
      • Like 2
  • Eu ma intreb daca mai e cineva intreg la cap in conducerea tarii aleia. De la mass media aservita tatucului Putin n-avem nici o asteptare; niste stalinisti sinistri.
    • Like 6
  • Gandalf check icon
    "S-ar putea ca tocmai datorită lui, ucrainenii să creadă în statul lor, în poporul lor și în ei înșiși mai mult decât au făcut-o vreodată."
    Perfect adevarat.
    Iubita unui coleg e ucraineanca si pot confirma cele de mai sus. Patriotismul si simbolul-presedinte. In ambele aspecte domnisoara s-a schimbat radical in ultimele zile.
    • Like 5


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult