Cum ne-am putea repoziționa din septembrie față de educație pentru a ne adapta unei realități de tipul nisipurilor mișcătoare

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Aș spune că școala, ca instituție, s-a schimbat deja. Cu toate minusurile și inadecvările ei, școala de azi trece prin transformări vizibile. Iar schimbarea aceasta a început de câțiva ani, din momentul în care întreaga societate a resimțit impactul inovator al tehnologiei. Din septembrie, va trebui să folosim mijloacele moderne mai mult decât am făcut-o până acum, în încercarea de a salva ceva din esența (și eficiența) învățării.

Mi se pare important să păstrăm, într-o formă sau alta, ce a fost bun în școala de până mai ieri. Mă gândesc la încrederea dintre noi și la atmosfera tipică unui spațiu al comunicării, deschis către cunoaștere. Aceasta este și cea mai frumoasă definiție a literaturii, pe care am întâlnit-o la Amos Oz, Din ce este făcut un măr?. Mi-ar plăcea să fie acceptată ca definiție a școlii: un spațiu unde se deprinde cunoașterea de sine, dificilă, marcând dezvoltarea personalității. În același timp, școala este locul în care te confrunți cu o cunoaștere a lumii, la fel de complicată, de vreme ce te apropii de probleme ce-ți sunt străine, încercând să le înțelegi deplin. Cred că în plină pandemie, școala își păstrează aceste două obiective, cunoașterea de sine și cunoașterea lumii, fără de care rostul învățăturii s-ar pierde. 

Trecând, în drum spre liceu, prin piața mare a orașului, mă opream uneori să le iau elevilor mei bomboane, cireșe, nuci sau mere. Sau căpșuni. Fructele trebuia să le spăl înainte și să le aduc, frumos așezate pe o farfurie mai mare. Nu se sătura nimeni, evident, copiii fiind mulți în clasele noastre, dar aveam grijă să ne ajungă tuturor. Și ei aveau grijă de asta, luând, dacă era cazul, o bomboană în plus pentru colegul mai timid, care n-ar fi îndrăznit, poate, să accepte darul meu. Odată, zeama rozalie a căpșunilor s-a strecurat, pătându-le, între paginile unei cărți cu titlu minunat, Lucrări în verde, volumul Simonei Popescu. Îl am încă în bibliotecă, mărturie că ziua aceea frumoasă petrecută la școală a existat. Învățătura înseamnă încredere și cuminecare, împreună și cu folos petrecere a timpului în jurul unei mese. Măcar simbolic.

Din când în când, mă ajutau copiii să transform clasa într-un spațiu foarte plăcut, cu o atmosferă aproape de cea a unui cenaclu, fără ca timpul să fie totuși exclusiv destinat poeziei. Se întâmpla ca ora să rămână, în esență, pe vechile coordonate: minut de lectură, jurnalul orei precedente, lecție nouă, plecând de la lucruri mici, pe care le observam și de a căror importanță ne dădeam seama la un moment dat - un gust, o culoare, o impresie, exact ca în clasicul exercițiu proustian de stimulare a memoriei senzoriale.

Făceam lectura unui text, în gând, apoi cu voce tare, ca într-o repetiție pentru spectacol. Lecția părea o primă acomodare cu „scena” lumii, verificarea rezonanței vocilor și a opțiunilor de lectură și de interpretare. Acesta este genul de oră în care pare că treci valea, depășești granițe și capeți profunzimea gândirii, cum spune în aceeași carte Amos Oz, un scriitor care a fost o vreme și profesor de liceu.

Indiferent de anotimp, am ieșit pentru orele acestea, pe care mi le doream la fel de mult ca elevii, în grădina școlii, aproape un parc, cu arbori seculari, maiestuoși, cu bănci și alei năpădite de verdeață. Am scris versuri direct în agenda telefonului mobil. Poate că felul acesta de a organiza ora nu-i face pe absolut toți să iubească literatura. Dar poate că-i împiedică să o urască. Se mai întâmplă, sunt profesori, să recunoaștem, care te „vindecă” definitiv de plăcerea aprofundării unor materii.

De multe ori, în aer liber, adunați grămăjoară, făceam exerciții de comunicare, obișnuite la cursurile de teatru sau de public speaking. A prins teren și la noi, după modelul altor sistemelor de învățământ, educația nonformală, mai potrivită cu lumea în care trăim. Învățarea nu se produce, prin urmare, doar în spațiul clasei, ci, aș zice, mai cu seamă în afara ei, în locurile unde se creează condițiile de a pune în aplicare ceea ce știi la nivel teroretic. Lumea căreia îi aparții devine o comunitate, în care contează crearea de legături, comunicarea interpersonală, emoția întâlnirii cu celălalt. Și astăzi aici suntem, mai mult în afara școlii, decât în interiorul unor clădiri, făcând eforturi să păstrăm legăturile dintre noi și să nu ne pierdem încrederea. 

În orice spațiu care, îndeplinind anumite caracteristici, devine unul al învățării, știi, ca profesor, că urmărești competențe – acesta e termenul pe care-l folosim în limbajul de specialitate pentru a urmări eficiența învățării, acea relație dintre investiția la nivel de resurse și ceea ce obții ca rezultat.

Este evident că nu vom mai putea face, din septembrie, multe dintre orele acestea plăcute în care conta exact apropierea, și nu distanțarea fizică. Forma de organizare a clasei va duce, inevitabil, și la schimbarea conținutului învățării. Probabil, se va modifica și modul în care este percepută școala în plan social. Vor apărea noi ierarhii valorice, noi strategii de remediere/recuperare a decalajelor, o nouă paradigmă a învățării. Dar schimbarea aceasta era cerută de piața muncii înainte de momentul declanșării pandemiei. Nu mă gândesc la schimbare ca la o reformă, în sensul acela care ne crispează pe toți. Mă gândesc la o repoziționare a individului și a societății față de educație, pentru a ne adapta unei realități de tipul nisipurilor mișcătoare. Pentru a face față unui viitor greu de anticipat.

Competențele (skills) de care avem nevoie se formează mai repede și mai bine în școală, unde există o cultură organizațională potrivită. Iar aceste competențe salvatoare sunt, în spațiul fizic sau virtual, aceleași:

1. Gândirea flexibilă – presupune ușurința de a face conexiuni. Se formează în timp, pe măsură ce se dezvoltă gândirea abstractă și puterea de a crea raționamente, de a face conexiuni logice, inferențe.

2. Abilități de negociere - ce oferi, ce primești, cum se ajunge la un echilibru, în așa fel încât să nu piardă, cu adevărat, nimeni; relația de tip win-win.

3. Simțul orietării - gândiți-vă la o hartă pe care, știind să o construiți mental, o puteți accesa oricând, găsind rapid repere, fără să fie nevoie să depindeți de un un GPS. Te ajută acest simț al orientării să identifici oportunități și să ajungi, fără să pierzi timp, la obiectivul propus.

4. Evaluarea și rezolvarea de probleme – evaluarea unei situații ține de puterea de discernământ, acea necesară alegere etică/pragmatică; găsirea de soluții se impune pentru a depăși o criză, nu este de dorit să delegi cuiva sarcina de a decide pentru tine.

5. Inteligență emoțională – presupune capacitatea de înțelegere și implicarea afectivă; în toate domeniile sociale este nevoie de empatie; grija față de propria persoană nu trebuie să umbrească grija pentru semeni.

6. Coordonarea – te ajută să te integrezi într-o echipă, căreia să-i sporești sansele de succes.

7. Abilitățile de lider – sprijină evoluția personală și se dovedesc importante în diverse conjuncturi socio-profesionale. Un lider capătă o imagine de ansamblu și o viziune outside the box.

8. Creativitatea – este o competență de nivel superior, legată strâns de ideea progresului.

9. Gândirea critică – are legătură cu constatarea că, văzând la timp vulnerabilitățile și posibilitățile de dezvoltare, poți optimiza un proiect.

10. Rezolvarea de probleme complexe – de această competență este nevoie mai ales în perioade de criză, când se dovedește că realitatea este imprevizibilă. Ni se cere abilitatea de a face față situațiilor neprevăzute, acelor conjuncturi fără precedent.

Există multă informație de specialitate, care poate fi utilizată cu folos pentru depășirea acestui moment de criză, în care școala funcționează, ca întreaga societate, în funcție de hărțile roșii, galbene sau verzi. Nu se poate face totul, dar ceva se poate face.

Eu învăț permanent de la Anca Tîrcă, Cristiana Oșan, Ema Patrichi, Ioana Sandu, Anda Laura Silea, Constantin Lomaca, Laura Borbe de la fundația Noi Orizonturi, Lecturiada ANPRO, Bogdan Rațiu, mai cu seamă învăț din webinariile Merito, de la Daniela Ceredeev și Tatiana Cauni, care invită constant la dezbateri profesori cu experiență și expertiză în noua problematică a educației. Deschise au fost toată vara cursurile CRED și, de la sfârșit de august, se vor difuza și lecții pentru profesori, în cadrul programului TeleȘcoala. Există, de asemenea, foarte multe platforme, societăți și organizații private care oferă, în mometul acesta, consultanță, punând la dispoziția profesorilor resurse educaționale importante.

Vorbim mult între noi, în grupurile profesorilor și ale părinților, despre cum vom începe anul școlar. Despre ce stă în puterea noastră și despre încredere. Despre echipamente electronice performante. Tabletele grafice, platforme și cursuri de formare. Pentru noi, predarea în sistem hibrid/blending este o noutate absolută, dar are tradiție în alte țări. Și, dacă știm mai mult despre soluțiile tehnice, poate depășim mai repede faza experimentelor și improvizația.

Nimeni nu spune că va fi simplu în septembrie. Sunt problemele tehnice, etice, finaciare. Riscul de îmbolnăvire este major. Cu toate acestea, școala trebuie să găsească acele spații reale sau virtuale în care ne reîntâlnim elevii.

Ca profesori, noi avem nevoie acum, în primul rând, de acele competențe pe care, de obicei, le proiectăm în relația cu elevii noștri: gândire flexibilă, negociere, inteligență emoțională, coordonare și lidership, creativitate și gândire critică, rezolvarea de probleme complexe. Un timp, cât ține vremea frumoasă, vom putea, fără îndoială, să ne facem orele și în aer liber, să citim poate Amos Oz, Ce este un măr?, și să scriem versuri direct în agenda telefonului mobil, cum făceam altădată.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp