Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos
Tărășenia asta cu pusul de bețe în roate lui LCK să devină procuror general european este un act de sabotare a Uniunii Europene.
Comentariile pe subiect pe care le-am citit până acum s-au concentrat exclusiv pe perspectivă românească. Nu voi relua ce au spus alții, ci aș vrea să fac o analiză a situației din perspectivă Uniunii Europene.
Perioadă 1985-2002 a fost caracterizată de o accelerare a integrării europene care a culminat cu introducerea monedei euro. Totuși, această integrare accelerată a fost mai degrabă o „afacere” vestică (excepția fiind Grecia).
Extinderile UE către est și sud din 2004, 2007 și 2013 au reprezentat (și poate încă mai reprezintă) o mare provocare pentru Uniune. Încă de la fondarea precursorilor UE, s-a pus foarte mult accentul pe caracterul deschis al acestor structuri internaționale și supranaționale. Totuși, aderarea a 13 state noi și încă insuficient dezvoltate democratic, instituțional și economic (prin comparație cu vechii membri ai UE) reprezenta o schimbare de paradigmă. Nu întâmplător, Tratatul de la Lisabona (variantă cosmetizată a eșuatului Tratat Constituțional al UE) a fost semnat în 2007.
Pe scurt, Uniunea Europeană extinsă la 28 de membri trebuia (și încă trebuie) să-și dovedească viabilitatea, funcționalitatea și eficiența. Lucru nu tocmai ușor având în vedere creșterea rapidă și mare a numărului de state membre și eterogenitatea acestora.
În interiorul instituțiilor Uniunii Europene, noile state membre au primit o reprezentare bună, chiar foarte bună dacă ne gândim la Parlamentul European. În cadrul PE, Germania cu 82 de milioane de locuitori are 96 de locuri, iar România cu 20 de milioane de locuitori are 32 de locuri.
Totuși, diferențele dintre Est și Vest (știu că este o suprasimplificare) sunt încă prezente în jocul și echilibrul de putere la nivelul Uniunii. Marea majoritate a funcțiilor cheie la nivelul Uniunii - Președintele Comisiei Europene, Președintele Parlamentului European, Înaltul rerezentant pentru afaceri externe, Președintele Băncii Centrale Europene - sunt deținute de cetățeni europeni care provin din statele membre vechi. Desigur, excepția (și nu întâmplătoare) este actualul Președinte al Consiliului European - polonezul Donald Tusk.
Este firesc că statele membre al UE să urmărească să-și asigure poziții de putere, iar vechii membri au un avantaj comparativ cu noii membri atât la nivel politic, cât și economic. Dar, această realitate nu schimbă cu nimic nevoia Uniunii Europene în ansamblul sau să aibă echilibru (fie el și imperfect) între statele membre.
Și așa ajungem la cazul LCK, candidat la nou înființata funcție de Procuror general european. Procedura de selecție pe criterii de competență profesională (detalii despre criterii aici: https://tinyurl.com/yxcrowgz) a produs o lista scurtă formată din Laura Codruța Kovesi (RO), Jean-Francois Bohnert (FR) și Andres Ritter (DE). În România s-a făcut mult tam-tam că doamna Kovesi a ieșit pe primul loc, dar asta este mai puțin relevant în procesul de decizie de numire a Procurorului General European. Pe scurt, din punct de vedere al competenței profesionale, cei trei candidați de pe lista scurtă sunt suficient de competenți pentru a îndeplini rolul, iar după etapa de selecție „tehnică” urmează decizia politică luată de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene (care acum are la președinția rotativa fix România).
Cel mai probabil viitor Președinte al Comisiei Europene este germanul Manfred Weber și este greu de crezut că funcții cu greutate precum Președintele Parlamentului European, Președintele BCE sau Înaltul reprezentant pentru afaceri externe vor fi ocupate de reprezentanți ai membrilor mai noi ai UE. Deci, în virtutea căutării unui echilibru în interiorul UE, ar fi firesc ca decizia politică să încline către LCK tocmai pentru a evita acordarea a încă unei funcții importante la nivel UE către un cetățean al unui vechi stat membru și cu mare greutate politică în interiorul UE. Faptul că ceilalți candidați de pe lista scurtă sunt francez și respectiv german reprezintă un avantaj pentru doamna Kovesi.
De ce este important pentru UE ca doamna Kovesi să devină viitorul Procuror General European?
În primul rând, pentru a păstra un echilibru politic între statele membre (mai ales între vechile și noile state membre). Echilibrul nu este perfect și, realist vorbind, nici nu poate fi. Țările estice (încă) nu pot emite pretenții realiste să aibă mulți reprezentanți în funcțiile cu cea mai mare greutate în UE.
În al doilea rând, pentru a da un semnal (mai mult sau mai puțin simbolic) că procesul de integrare și armonizare (coeziune în limbaj sofisticat) în interiorul UE funcționează. Prin extinderile UE din 2004, 2007 și 2013, Uniunea Europeană și-a asumat că va face un „export” de democrație, stat de drept și prosperitate de la Vest la Est. Și nu a fost primul astfel de export pe care UE (CE la acea vreme) l-a făcut. În anii 1980, Grecia, Spania și Portugalia au beneficiat de un transfer similar.
Știm cu toții că România nu este campioană europeană la stat de drept și lipsa corupției, dar situația post-aderare este net superioară celei pre-aderare la UE.
Tocmai faptul că o țară cu neajunsuri precum cele ale României poate da un procuror hipercalificat pentru a ocupa funcția de Procuror General al UE reprezintă o dovadă că integrarea europeană prin intermediul Uniunii Europene funcționează.
Susținerea doamnei Kovesi pentru a ocupa această funcție reprezintă un demers în interesul național al României în jocul politic european (ocuparea unei funcții importante în cadrul Uniunii) și o contribuție la efortul de integrare europeană la nivelul întregii Uniuni. Numirea doamnei Kovesi în funcția de Procuror General UE ar reprezenta un succes al Uniunii Europene, nu doar al României.
Faptul că actualul Guvern al României nu susține candidatura unui cetățean român la o funcție importantă în UE nu este doar un gest antinațional, ci un gest antieuropean. În loc să contribuie la echilibrul și coeziunea Uniunii Europene, Guvernul României le sabotează.
Discuția în mass-media din România s-a concentrat excesiv pe persoana doamnei Kovesi și pe sentimentele pe care acesta le trezește în rândul populației (unii o detestă, alții o admiră). Cu riscul de a părea exagerat, în situația actuală „brandul” doamnei Kovesi este mai puțin important decât jocul general.
Situația desemnării viitorului Procuror General al UE poate fi sintetizată astfel: există trei procurori competenți profesional care pot îndeplini cu succes funcția. Dintre aceștia unul este dintr-un stat membru nou cu o putere politică medie în Uniune, iar ceilalți doi sunt din state fondatoare ale UE care au putere politică foarte mare în Uniune. În virtutea păstrării echilibrului politic între statele membre (cetățeni din țările mai puternice vor ocupa funcții mai importante decât cea de Procuror General - vezi Manfred Weber ca potențial viitor Președinte al Comisiei Europene), ar fi firesc că decizia politică la nivelul UE să fie de numire a candidatului din statul mai nou membru al Uniunii.
Decizia Guvernului României de a nu-și susține propriul cetățean la ocuparea acestei funcții creează o situație defavorabilă Uniunii Europene în ansamblul său, pentru că orice decizie s-ar lua referitoare la desemnarea viitorului Procuror General UE va avea consecințe pentru Uniune.
Dacă va fi desemnat candidatul francez sau cel german, atunci echilibrul politic între statele membre ale Uniunii Europene nu se îmbunătățește, având încă o poziție de conducere a unei instituții europene alocată unui cetățean din vechii membri UE (vestul). Chiar dacă Franța sau Germania se vor bucura că au un cetățean care conduce o instiuție europeană, Uniunea Europeană în ansamblul sau are nevoie de echilibru.
Dacă va fi desemnat candidatul român, atunci Guvernul României va fi primit din partea Uniunii Europene o „palmă” (și dată cam din fundul grădinii). Uniunea Europeană este fondată pe o dimensiune supranațională și o dimensiune interguvernamentală. UE nu are niciun interes ca dimensiunea supranaționala să între în conflict cu guvernul unui stat membru, dar oficialii UE trebuie să facă în primul rând ce este bine pentru Uniune în ansamblul său, nu ce-și dorește guvernul unui stat membu.
Iată cum interese ciudate și pasiuni prea încinse în România creează situații absurde care fac rău nu doar României ca stat, ci și Uniunii Europene în ansamblul sau. Refuzul Guvernului de a-și susține propriul cetățean duce la o situație în care nimeni nu poate câștiga nimic, ci doar pierde. România (Guvernul României), în loc să-și urmărească interesul național și să contribuie la consolidarea Uniunii Europene, face o manevră de tip kamikaze în care pilotul sinucigaș se prăbușește pe propriul portavion.
Cu sau fără doamna Kovesi, cu sau fără susținerea Guvernului României, Procuratura Generală europeană se va înființa și va avea un conducător. Cât timp cetățenii europeni își vor aminti care a fost alternativa la integrarea europeană, Uniunea Europeană va continua să existe și procesul de integrare va continua. Partea proastă este că România și în afara, și în interiorul UE persistă în a-și tăia craca de sub picioare.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Un citat din Catavencii "Kövesi traversează acum drama unui pion care s-a vrut regină și a acționat ca un nebun. Chiar dacă mînuitorii lui vor reuși să-l ducă pînă la capătul tablei și să-l preschimbe în ceva, un pion rămîne o piesă destinată sacrificiului."
https://romanialibera.ro/politica/analist-politic-despre-falsa-lupta-impotriva-coruptiei-773623
Românii adevărați luptă pentru independența justiției se dau peste cap pentru a apăra independența procurorilor și să elimine implicarea politicului în numirea/demiterea procurorilor șefi.
UE vrea să înființeze un parchet european, demarează procesul, o comisie de experți selectează o „listă scurtă” de candidați ( fără a ține seama de propriile criterii cum este criteriul gradului profesional ), dar numirea procurorului șef al parchetului european depinde de susținerea forțelor politice din parlamentul european. Deja a început o campanie pro sau contra propunerilor comisiei independente de experți desfășurată de forțele politice din parlamentul european.
Ce să înțelegem din toată această tevatură pur politică ce nu are nimic în comun cu independența procurorilor ?