Sari la continut
Republica
Prevenție

Cum s-a îndrăgostit de bucătărie chef Adrian Hădean. Podcastul Business Sănătos

Unul dintre cei mai cunoscuți chefi din România, Adrian Hădean, deține împreună cu soția sa mai multe afaceri, însă cel mai aproape de suflet spune că îi este proiectul său social Solidar Social, care a luat amploare în pandemie. Alături de peste 100 de voluntari, echipa lui Adrian Hădean a ajuns în primele luni din 2020 să pregătească și să livreze zilnic peste 7.000 de porții de mâncare caldă pentru spitalele din prima linie și pentru familii din zonele defavorizate. Invitat al jurnalistului Claudiu Pândaru la podcastul Business Sănătos, Adrian Hădean a evidențiat importanța acestui proiect în misiunea pe care și-a asumat-o, cea de a îmbunătăți viețile celor din jur. 

Proiectul său social s-a extins considerabil, fiind deschise până acum 12 bucătării sociale în diverse locații, inclusiv în zonele de graniță de est și vest ale României, precum și în București și Iași, pentru a ajuta refugiații ucraineni. Adrian Hădean crede că acest proiect social este esențial, căci reprezintă un efort constant de a construi o comunitate mai solidară și mai empatică.

„Proiectul social, un ONG, cred că este mai important pentru noi decât toate celelalte, pentru că e ceva ce ține de suflet. Aici cred eu că de fapt este adevărata chemare, pentru că facem asta de mult timp și de multe ori muncim într-o parte să producem niște bani, să-i băgăm aici. Simțim că trebuie să facem asta și credem că este important să facem construcția aceasta care să ajute oamenii din jurul nostru și nu numai pe ei, să trăiască un pic mai bine”, spune Adrian Hădean la podcastul Business Sănătos.

Astfel, prin implicarea comunității și mobilizarea voluntarilor, proiectul social a depășit un milion de porții de mâncare caldă livrate, cu sprijinul firmelor partenere și al persoanelor care au contribuit cu donații. „Atunci când lumea se emoționează foarte tare, oamenii sunt dispuși să participe și să facă eforturi foarte mari”, vede el.

În prezent îndrăgitul chef și echipa sa operează nouă cantine sociale și au planuri ambițioase pentru viitor. În viitor intenționează să deschidă încă cel puțin cinci astfel de cantine, continuând să caute sprijin din partea sponsorilor și a partenerilor. Pe termen lung, visează la construirea unuia sau a mai multor centre educaționale pentru tinerii din medii defavorizate, oferindu-le șansa de a deveni profesioniști în industria ospitalității.

„Planul mare și cu bătaia cea mai lungă dintre toate este să reușim să construim măcar un centru, dacă nu mai multe centre, în care să putem face și educație. Educație care să îi ajute pe oamenii din mediile defavorizate, unde noi acum oferim mâncare caldă, să iasă de acolo dacă se poate, dacă pot, dacă își doresc. Educație nu în sensul de alfabetizare, ci în sensul alfabetizării în bucătărie sau în sensul deschiderii minții lor și inimilor către domeniul ospitalității. Vrem să le arătăm sau să îi ajutăm să înțeleagă cum pot să și facă viața mai bună, devenind lucrători în domeniul ospitalității”, spune el.

Totul a început cu o pizza

Adrian Hădean și-a descoperit pasiunea pentru bucătărie la doar 19 ani, în perioada când lucra la un radio dintr-un hotel care găzduia și un restaurant. Încurajat de colegii din industrie, a început să exploreze lumea gastronomiei, începând cu prepararea unei pizza. Cu trecerea timpului, a învățat din ce în ce mai mult din tainele acestei meserii, iar la vârsta de 24 de ani și-a deschis propriul restaurant în Baia Mare, alături de un asociat.

Întrebat despre provocările meseriei de bucătar profesionist, Hădean a subliniat importanța învățării continue și a practicii constante. Pentru el, bucătăria este un domeniu în care descoperă mereu lucruri noi, iar înțelegerea completă a relației cu ingredientele și a ergonomiei necesită timp și experiență.

„Bucătar profesionist este o meserie și, ca orice meserie, trebuie să fie învățată și trebuie să o practici mult, pentru a începe să ai cât de cât habar. Mie mi se pare că abia acum încep să înțeleg cum funcționează multe lucruri din perspectiva ergonomiei și din perspectiva relației cu ingredientul. Ia un pic de timp”, a mărturisit el la podcastul Business Sănătos.

Despre combaterea risipei alimentare: „Azi, în continuare, ca societate, nu am reușit să stabilim procesele care să ducă la reducerea risipei alimentare, dar se lucrează la asta”

În ceea ce privește risipa alimentară, Adrian Hădean este conștient de amploarea acestui fenomen în România. Aproximativ jumătate din risipă are loc la nivelul gospodăriilor, chiar și în condițiile veniturilor reduse ale multor români. El subliniază importanța conștientizării și educației populației pentru a reduce cantitatea de alimente aruncate.

„Azi, în continuare, ca societate, nu am reușit să definitivăm prea mult sau să stabilim procesele care să ducă la reducerea risipei alimentare, dar se lucrează la asta. Eu nici nu vreau să arăt cu degetul sau să bat obrazul cuiva, pentru că îmi este foarte clar că fiecare face doar atât cât înțelege. Și rolul omului care a înțeles nu este să facă pe cel care nu a înțeles să se simtă prost sau să pară prost sau să fie prost, ci să îl lumineze cumva. Și veiozele nu te luminează bătându-te la cap toată ziua, ele pur și simplu luminează și până la urmă cineva vede”, a încheiat Adrian Hădean.

Urmăriți discuția dintre jurnalistul Claudiu Pândaru și chef Adrian Hădean, în podcastul Business Sănătos, atașat acestui articol.

Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria este o organizație preocupată să susțină sănătatea oamenilor, a organizațiilor și a societății.

Descoperă gama de abonamente Partener, creată special pentru companiile mici și mijlocii și ajută-ți angajații să economisească accesând servicii medicale premium #peabonament.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult