Sari la continut

De șapte ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Cum s-au vândut locuințele cu chirie la stat în anii ’90. Puteai să-ți achiziționezi apartamentul cu trei salarii medii și îți mai rămâneau bani să mergi cu băieții la o bere

bloc vechi Bucuresti

Foto Getty Images

În totalitarism, minciuna e adevăr, războiul este pace și libertatea e sclavie. Cam așa trăiam noi în comunism. Potrivit ideologiei marxist-leniniste, unul dintre scopurile societății era crearea „omului nou”. Cetățeanul spălat pe creier care se hrănea cu sloganuri și credea cu sfințenie propaganda de partid și stat. 

Ideea acestui articol mi-a venit după ce am văzut o dispută între un milenial și un bătrân „om nou”. Tema discuției era achiziționarea locuințelor. Milenialul a spus că lor le este mult mai greu să achiziționeze astăzi o locuință, să-și întemeieze o familie, să facă copii, față de cei care și-au cumpărat apartamentele pe seamă de nimic imediat după Revoluție. Bunicul l-a combătut, spunând că el, și toată generația lui, au muncit de-au rupt ca să-și poată cumpăra un apartament de două camere, cutie de chibrituri, într-un bloc comunist. În mentalitatea vremurilor trecute, o minciună repetată la nesfârșit devine adevăr.

În realitate, pe vremea lui Ceaușescu, imediat ce te angajai la o întreprindere, fabrică, uzină, etc, făceai o cerere pentru repartizarea unei locuințe în chirie de la stat. Ajuta foarte mult să fii membru de partid. După care așteptai, nu mai făceai nimic în sensul ăsta, așteptai repartiția. În momentul în care îți venea rândul ți se prezentau mai multe variante, la etajul 10, la etajul doi, în zona Vitan, Titan, Militari, Drumul Taberei, pe unde avea întreprinderea repartizate locuințe. Oamenii muncii se sfătuiau, calculau avantaje și dezavantaje, cumpăneau și în cele din urmă se decideau asupra locuinței. Existau și refuzuri, unii care așteptau o nouă tură de locuințe, auziseră ei că se face un bloc nu-știu-unde mai convenabil, mai aproape de centru, cu spațiu mai generos. Așa se luau casele de la stat. 

Uneori se mai dădea și câte-o șpagă, un pachet de țigări, săpun, chestii specifice epocii. Un cuplu primea o garsonieră, dacă avea un copil - un apartament cu două camere, dacă avea doi copii - cu trei camere și tot așa. Deci munca depusă însemna o cerere și niște mofturi. Exista și posibilitatea să cumperi „apartamente proprietate personală”, cu toate că regimul nu încuraja proprietatea. Am avut în familie o mătușă care și-a cumpărat un asemenea apartament cu banii jos și un unchi care a cumpărat în rate. Dar marea majoritate stăteau în chirie. 

Imediat după Revoluție, s-a dat celebra lege prin care chiriașii puteau să-și achiziționeze locuințele în care stăteau, cea mai nedreaptă lege dată vreodată la noi, discriminatorie și fără sens. Pentru a nu se mai perpetua niște neadevăruri și lozinci ideologice, am să vă spun că un apartament cu trei camere era evaluat în 1992 la prețul de 146.788 de lei (vechi). Pentru a înțelege concret ce însemna asta, vă mai spun că salariul mediu net în 1992 a fost de 20.140 de lei, în 1993 de 59.717 lei, în 1994 - 141.951 lei, și 1995, 211.373 lei. Deci practic puteai să-ți achiziționezi locuința în care stăteai cu chirie la stat cu 3 salarii medii în 1993 și îți mai rămâneau bani să mergi cu băieții la o bere. De ce am spus că legea asta a fost profund discriminatorie: în primul rând s-a făcut o împroprietărire diferită în funcție de locuința pe care o ocupa fiecare chiriaș, nu a fost o împroprietărire universală, cei care nu stăteau în chirie la stat din diferite motive nu au fost compensați niciodată. Au existat diferențe enorme între cei de la oraș, din orașele mari și București, și cei de la țară. Odată realizată această manevră politică, a fost justificată în cel mai penibil mod, oamenii au muncit pentru locuințele în care stau. Păi au muncit, dar au fost plătiți pentru asta, dacă își doreau o locuință proprietate personală trebuiau să strângă bani.

Astăzi, un apartament ca cel luat de mine în exemplu se vinde cu 80.000 de euro. Salariul mediu net este în jur de 3.721 lei (în februarie 2022), adică 752 de euro. Asta ar însemna aproape 9 ani de muncă în care să nu mănânci, să nu ai alte cheltuieli, să pui ban pe ban, lucru imposibil. 

Pe lângă diferențele flagrante pe care legea asta le-a adus în societatea românească la vremea respectivă, s-au creat o grămadă de drame. Noii proprietari, care erau titularii de drept ai contractelor de închiriere a locuințe, locuințe pe care le obținuseră și în baza numărului de copii, au putut să dispună după bunul lor plac de imobilele pe care le luaseră în stăpânire. Unii au vândut și și-au lăsat copiii în stradă, alții i-au dat afară pur și simplu din casă, doar erau proprietari, puteau să facă orice cu proprietatea lor. Drept mulțumire pentru cadoul făcut, toți oamenii ăștia au votat comunismul de la Revoluție încoace. Au știu tot timpul cui să mulțumească, până la urmă nu a fost niciodată vorba de a ne fi nouă tuturor mai bine, a fost vorba de a le fi bine lor. Pe ei nu-i interesează că un lider politic fură, e condamnat, minte, e prost pregătit, pe ei îi interesează să le mărească pensiile și salariile, să nu le desființeze posturile, să primească subvenții, vouchere, cadouri și întreținere. Ce s-ar fi întâmplat însă cu acești oameni dacă mai continua comunismul? Odată ce le plecau copiii de acasă, având în vedere că ocupau un spațiu excedentar, ar fi fost mutați în locuințe cu chirie mai mici, de la trei, la două camere sau la garsoniere. Ar fi murit în locuințele alea cu spațiu calculat, rămânând în continuare chiriași la stat, gândindu-se ce viață frumoasă ar fi dus ei în capitalism.

Nu doresc să întru în polemică cu generațiile mai în vârstă, eu doar am spus un adevăr, dar în disputa cu milenialii nu aveți cum să-i înțelegeți, ei trăiesc în alte vremuri, în alte paradigme, nu poți să aplici „învățământul politic de partid” astăzi, în capitalism.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valorile nu erau nici pe departe asa.... Pe de alta parte era destul de complicat sa calculeze valoarea reala,unele apartamente erau in imobile nationalizate, cu vechime substantiala,fara a fi facute reparatii substantiale de catre reprezentantii statului proprietar.
    Ne putem gandi ca legea a fost data cu dedicatie ca sa poata fi improprietariti "fostii" din aparatul de partid , actualizati in FSN, PSD,etc, ca ei locuiau demult in case cu suprafete care nu erau calculate dupa acelasi algoritm ca pt orice lucrator din uzina .Si valoarea lor de cumparare era calculata diferit(subevaluata) .Poate autorul articolului era influentat de cunoasterea unor astfel de cazuri.....
    Argumentul oficial a fost ca Statul avea nevoie de fonduri ca sa construiasca alte imobile , atat de necesare. Sa nu uitam ca s-au vandut si apartamentele confort III ,chiar si camerele din caminele "de nefamilisti", in care locuiau de fapt familii cu copii.
    La vremea respectiva nici macar nu se stia ce se va intampla daca nu cumperi: daca reziliaza contractul de inchiriere si il vinde altui amator?
    • Like 0
  • Bătaie de joc, s-a urmarit:
    1. Ca Iliescu sa fie votat și, cei care se aflau in spatele lui, sa fie apreciați;
    2. Legarea de casa a noului proprietar, in timp ce fabricile si uzinele au dispărut. Proprietar fără loc de munca. Bătaie de joc la adresa muncitorilor, inginerilor, economiștilor etc, foarte bine pregătiți profesional. Legarea de glie a țăranului care a primit pământul înapoi, fără sa i se dea vreun ajutor sa-și cumpere tractor, semințe etc. Bătaie de joc la adresa țărănimii.
    3. Exodul, in masa, in vest, a partii active a romanilor, adică a proprietarilor de case fără locuri de munca si de pământ fără ajutor de la stat.
    • Like 0
  • Așa e, oricine a făcut o vânzare-cumpărare pe piața imobiliară și a putut vedea istoricul proprietății tranzacționate a văzut cu siguranță prețurile la care s-a tranzacționat pentru prima oară un apartament „comunist” după revoluție, de la ICRAL către cumpărător. În dolari echivalentul era de 500-1000 de dolari, ceea ce e sinistru și ridicol, în același timp.
    Totuși trebuie să spunem că în 1970 și în America prețul mediu al unei proprietăți era de 17.000 de dolari, în timp ce acum e 374.000 de dolari. În ultimii 50 de ani (în epoca fiat money, după șocul Nixon) a avut loc în toată lumea occidentală o inflație uriașă pe proprietăți. Lefurile, în schimb, nu au crescut la fel. O familie americană câștiga în medie 10.000 de dolari în 1970 și acum câștigă în jur de 55.000. Deci prețurile caselor au crescut de peste 20 de ori și veniturile de nici 6 ori.
    • Like 0
  • OK, sunt de acord, a fost discriminatoriu ca au fost vandute apartamentele statului celor care le aveau in chirie. Cei care nu stateau in chirie la stat nu au avut nimic.
    Dar cum altfel se putea rezolva problema? Daca pretul era mai mare nu se vindea nimic. Cine ar cumpara scump daca statul cu chirie e aproape gratis. Si nu trebuie uitat in anii 92-94 un Ford Focus nou costa mai mult decat un paratament cu trei camere. In 90 o Dacie 1310 sau ce numar acvea atunci costa mai mult decat un apartament. Si asta cu Dacia era inainte de a se vinde locuintele celor ce stateau in chirie. Este incredibil, dar asa stateau lucrurile pe vremea aceea.
    Nu poti separa ouale la loc dupa ce ai facut omleta. Cam asta trebuiau sa faca tarile fost comuniste pentru a pune bazele unei economii de piata si a unei societati private, capitaliste.
    Statul - PROPRIETAR - nu avea bani, si oamenii care ii administrau averea erau incompetenti si CORUPIBILI (valabil si acum si oricand) Sa ne inchipuim cum ar fi decurs pastrarea sistemului cu chirie la stat... apartamentele s-ar fi degradat de tot, nimeni nu ar fi pus un termopan, o gresie... spaga pentru obtinerea unui apartament cu chirie la stat ar fi continuat... chiriile ar fi fost mici, daca cresteau era "revolutie", puterea locala pierdea sigur alegerile urmatoatoare. Pe ce ma bazez? Hai sa ne uitam un pic la sistemul de termoficare al Bucurestiului. E inca centralizat (au trecut 33 ani, cat le mai trebuie?), subventionat (discriminatoriu - deoarece primaria nu subventioneaza gigacaloria si celor care se incalzesc pe cont propriu - cu centrala pe gaz). Un sistem care tine Bucurestiul pe loc, nu doar ca ii mananca o proportie foarte mare din venituri dar genereaza noi si noi datorii. O gaura neagra! Intrebarea nu este daca ci cand se va sparge buboiul? De ce nu se "rupe pisica" si se termina cu subventia? Pai cum va spuneam, de frica, Vin alegerile (inca avem alegeri la fiecare patru ani), vine Firea din nou, cere stergerea datoriilor - pe care ar suporta-o toata tara - si face din nou companii ale Primariei... Si problema se reia...
    Asa ca daca credeti ca exista o alta solutie - desi e tardiv - pentru rezolvarea problemei locuintelor de stat - atunci va rog sa o spuneti. Sa ne luminam si noi cat de prosti am fost. Noi si conducatorii pe care i-am ales atunci.
    • Like 2
  • In 1992 un coleg ce avea salariul de 7000 de lei a cumparat apartamentul de la ICRAL cu 200 000 de lei deci a platit 28 de salarii. In anul 1989 la expozitie am primit o revista de la standul german iar un articol arata cum o familie germana platise pe o casa 70 de salarii. Acum imobiliarele sunt exacerbate in toata lumea democratica multi tineri americani (cam 25%) dorind comunism.
    Da, FSN-ul a facut codou taranilor terenul agricol si orasenilor apartamentele. Normal ar fi fost ca fabrica IMGB atunci cand a fost preluata de norvegieni sa fi preluat si apartamentele intrepriderii punandu-i pe romani sa plateasca pretul pietii sau sa demoleze blocurile dupa bunul plac. Milenarii isi baga unghia in gat, asa cum mi-o bag eu ca taica-miu a cumparat videocasetofon cu 40 000 (15 salarii) si dolari in 1990 cu 100 de lei transformand munca pe 3 ani in doar 800 de dolari. Cineva undeva mai sus are grija de noi sa nu ne ajungem. Datorii la banci sunt cei mai buni muncitori.
    • Like 0
  • Simplu, a fost mita data de FSN populatiei pentru ca sitemul kghebist de dinainte de revolutie sa dainuie si dupa.
    Pentru ca oamenii sa inghita zaharelul si astfel sa inchida ochii la fardelegile antidemocratice care s-au intamplat.
    A fost suta lui ceausescu la puterea a zecea.
    Totul pentru ca sa se poata fura si pradui in voie, fara a se reforma ceva fundamental in tara asta. Si pentru ca populatia sa accepte lesa kaghebeului pusa cu mana feseneului.
    • Like 1
  • Premize greșie, concluzii aberante...ce ar fi dorit autorul să se întâmple oare?
    Cumva să continue locuirea în chirie la ICRAL?...așa măcar s-a creat o pătură de proprietari care ulterior dacă au vrut au putut avea un capital minim, sau o garanție la bancă etc...o mare tâmpenie a fost rambursarea celebrelor părți sociale, un fel de piață de acțiuni socialistă(!)...dar asta e altă poveste!
    • Like 2
  • Articol fara rost si fara sens.
    • Like 5
    • @ Aurelian Licheardopol
      Maron_S check icon
      Nu cred că este deloc fără rost și fără sens articolul .
      Indiferent dacă explicațiile autorului sunt sau nu 100% corecte (oamenii care stateau în ele au plătit chirie pe perioada cat au stat până le-au luat în proprietate - chirie ce poate fi privită retroactiv ca o rată - nu le-au luat doar că au muncit la intreprindere , muncă pentru care au fost retribuiți ) , fenomenul trecerii în proprietate a apartamentelor pe sume derizorii - A AVUT EFECTE MAJORE .
      Unul din efecte a fost acela că până prin 2002-2004 nu s-au mai construit locuințe in RO pentru ca pe piață se vândeau la prețuri (relativ) mici apartamentele construite pe vremea comunismului.
      E foarte greu de spus daca a fost rău sau a fost bine - probabil sunt multe aspecte de ambele părți.
      Cert este că acum este mult mai greu să cumperi un apartament similar (că da, și capitalismul construiește tot apartamente tip cutie de chibrite, la fel de mici dar chiar mai prost împărțite).
      Pe acea vreme omul mediu avea un loc de munca stabil și un apartament ,acum are stres pentru locul de muncă și plătește rate la cutia de chibrituri toată viața.
      În schimb este liber să își schimbe viața , poate căuta un teren pe lăngă oraș ca să își construiasca o casă pe care în principiu nu i-o demolează nimeni .
      • Like 1
  • Puiule, în realitate trebuia să-ți cumperi (nu toți locuiau cu chirie) o locuință decenta, pentru care plăteai rate. Dacă nu aveai avans plăteau rate și pentru el. Salariul meu din primii ani de stagiatură acolo mergea, la rată ca să nu stau la confort 3. Locuința costa cam 190000 lei, salariul era de 2000. Așa că nu mai inventa tu antagonisme din astea între generații. E simplu, nu poți plăti rate, nu cumperi casă, stai cu chirie. Așa a fost mereu, și atunci și acum.
    • Like 1
    • @ Florin Oprea
      Ai dreptate , nu știu ce-l nemulțumește pe Nucu , că era atunci comunism sau că acum e capitalism? De exemplu eu am cumpărat apartamentul în 1990 când deja apăruse inflația și costa 500.000 iar salariul meu era 3000 deci cam 166 de salarii. Ah că acum e 80.000 de euro un apartament iar salariul e tot 3000 , ăsta e rezultatul capitalismului românesc , nu-ți convine poți pleca oriunde în lume dar nu da vina pe comunism. Când stăteam cu chirie plăteam chiria cum se plătește și acum, nu stăteam pe gratis. E adevărat că era o chirie modică dar asta pentru că lucram la intreprinderea care deținea apartamentele la fel cum bancherii beneficiază de credite cu dobândă preferențială sau cum aviatorii au curse gratuite sau cu discount, e un fel de bonus la pachetul salarial. Chiriile sunt acum mai mari nu numai pentru că a scăzut nivelul de trai dar mulți proprietari au făcut din chirie un venit personal din care vor să trăiască bine ,să-și facă concedii în zone exotice, să-și plătească rata la Mercedes din acea chirie etc. Iar românii sunt și viscerali , am văzut proprietari de spații și de apartamente care au preferat să le țină goale lungi perioade de timp doar pentru a nu scădea chiria după criza din 2009-2010 . În ceea ce privește repartizarea de la stat a apartamentelor în comunism autorul probabil că nu a trăit acele vremuri. Nu primeai așa de repede locuință, Erau niște criterii de eligibilitate , majoritatea primeau cam după 10 ani de muncă o garsonieră confort 3 la etajul 10. Cei căsătoriți și cu un copil sau doi primeau apartament cu 2 camere cam după 15 ani sau dacă aveau fată și băiat sau de la 3 copii în sus apartament cu 3 camere care era departe de finisajele actuale și mai trebuiau băgați alți bani în ele pentru a deveni locuibile. De asemenea mobila era foarte scumpă eu am făcut rate la mobilă timp de 3 ani pentru a putea mobila apartamentul. Plus că atunci nu puteai opta pentru tipul de apartament pe care îl doreai , trebuia să te mulțumești cu ce primeai. Deci erau avantaje/dezavantaje ca și acum.
      • Like 1


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult