Foto: Inquam Photos
Pe hârtie suntem o țară ‘predominant’ urbană (că doar așa e chic) cu orașe multe (unele create în mod artificial prin schimbarea statutului juridic al unor localităţi), având în prezent 320 de orașe care adăpostesc 56,4% din populația țării. În realitate avem câteva aglomerări urbane majore care atrag majoritatea forței de muncă și care sunt caracterizate de o dezvoltare în ritm alert, dar – în mod paradoxal – și de scăderea calității vieții. Nu mă refer aici doar la scăderea calității aerului, la orele pierdute stând în trafic, la transportul în comun, la lipsa parcurilor și a spațiilor verzi, la condițiile de locuire precare și așa mai departe, ci la un aspect ignorat aproape în totalitate de edili și administrația publică locală: siguranța urbană.
Deși este una din principalele teme ale Noii Agende Urbane (Habitat III, ONU), acest aspect este ignorat aproape în totalitate când vine vorba de strategiile de dezvoltare locală, find prioritizate aspecte precum crearea de locuri de muncă, dezvoltarea infrastructurii sau fluidizarea traficului. În contextul tragediilor recente din țară (Caracal, Săpoca, TATA etc.) și în contextul în care rata violenței de natură sexuală și a violenței interpersonale sunt în creștere la nivel UE, măsura în care, noi, locuitorii unui oraș suntem capabili să trăim, să muncim și să ne vedem de viața noastră fără teama de a fi agresați, furați sau tâlhăriți ar trebui să ne preocupe din ce în ce mai mult.
Ar trebui din ce în ce mai mulți să ne punem problema siguranței urbane și să ne uităm mai atent la ce fac aleșii, administrația și organele abilitate în materie de prevenție a criminalității. Dacă am face asta, am constata că problema siguranței nu este foarte sus pe agenda politică sau cea publică. Este greu de spus de ce administrația publică și decidenții politici consideră că este mai puțin important acest aspect al vieții urbane. Poate pentru că România este considerată o țară relativ sigură (locul 33 din 128 pe Global Finance Safety Index și locul 9 din 28 de state membre UE cu privire la rata de decese cauzate de violență). Poate pentru că alte aspecte precum infrastructura precară, condițiile proaste din grădinițe, școli și spitale, sau lipsa locurilor de muncă surclasează problema siguranței. Poate pentru că încă avem accepțiunea că prevenția infracțiunilor este strict apanajul legiuitorului și a forțelor de ordine. Sau pentru că suntem captați de mantra politicienilor români care consideră că prevenția poate fi rezolvată foarte simpli prin înăsprirea legislației (soluția universală la orice problemă de această natură, mai puțin corupția, dar asta e o altă discuție), sau cu creșterea numărului de polițiști sau dotarea acestora cu echipamente mai multe și mai performante (mantra forțelor de ordine). Dacă utilizăm doar aceste măsuri, mizăm pe potențialul (destul de mic) al acestora de descurajare al infractorilor.
Prevenția nu se rezolvă doar mărind pedeapsa din pix, doar cu mai mulți polițisti pe stradă, cu înarmarea acestora până în dinți, cu grilaje sau lacăte sau cu mașini de patrulă ce ar putea să concureze la Nürburgring. De ce? Pentru că aceste abordări nu iau în calcul faptul că pentru producerea unei infracțiuni este nevoie ca trei elemente să fie întrunite în același timp și în același loc:
- Prezența unui potențial infractor,
- Prezența unei ținte dezirabile și
- Lipsa unui gardian capabil (Notă: oricine poate fi un gardian capabil. De exemplu, eu sunt gardianul telefonului mobil proprietate personală.)
Aceste trei ingrediente sunt necesare pentru ca să se producă ‘reacția chimică’, lipsa unui singur element previne infracțiunea. La o primă vedere rezultă că avem trei opțiuni de prevenție:
- Întărim securitatea țintei,
- Sporim prezența unui gardian capabil, sau
- Limităm numărul de potențiali infractori.
Dar uităm faptul că aceste trei elemente trebuie să fie întrunite în același timp și în același loc. Iar acest aspect spațial, locul în care se desfășoară infracțiunea este de cele mai multe ori sub controlul nostru, al cetățenilor (locuința, casa, blocul) sau al autorităților (spațiile publice: piețe, străzi, mijloace de transport în comun etc.). Acest control de dă posibilitatea de a limita oportunitatea pentru comiterea infracțiunilor prin manipularea mediului (construit sau natural) în care se petrece infracțiunea. Putem fiecare dintre noi să instalăm individual mai multe încuietori sau mai sigure, să amplasăm camere de supraveghere, să punem semne de atenționare care anunță pe oricine că zona este supravegheată video etc. Și majoritatea dintre noi facem aceste lucruri, dar aceste măsuri ne protejează în spațiul privat, nu și în spațiul public.
Pentru protecția spațiului public este nevoie ca ca autoritățile, arhitecții, dezvoltatorii imobiliari, ONG-urile și comunitatea locală să-și schimbe abordarea. Să conștientizeze faptul că prevenția criminalității nu este doar resortul legiuitorilor, guvernanților și al organelor abilitate de aplicare a legii, ci este și a aleșilor locali, ai administrației publice locale, al poliției locale, al societății civile, dar și al comunității urbane. Este nevoie ca toți acești actori să conlucreze la proiectarea, dezvoltarea și (re)amenajarea spațiului public în așa fel încât oportunitatea pentru infracțiuni sau alte activități antisociale și delincvente să fie limitate de la bun început, într-un mod care să nu interfereze cu calitatea vieții cetățeanului obișnuit care respectă legea.
Este nevoie să nu gândim spațiile publice doar din punct de vedere estetic sau funcțional, ci și din punct de vedere al capacității acestora de a preveni producerea actelor delincvente și a infracțiunilor. Spațiile astfel concepute trebuie să aibă, pe lângă sisteme și elemente de securitate obișnuite, și un iluminat public adecvat, vizibilitate crescută din unghiuri multiple, precum și un aspect îngrijit ce denotă că spațiul respectiv este folosit și supravegheat frecvent (adică are gardieni capabili). Pe lîngă aceste aspecte, comunitatea locală trebuie încurajată să utilizeze cu plăcere spațiul public, să simtă că acel spațiu este al lor, al cetățenilor urbei, și că este și de datoria lor să păstreze locul curat și plăcut.
Acest lucru nu numai că este posibil, dar este o practică des folosită în țări precum Marea Britanie sau Olanda, denumită Crime Prevention Through Environmental Design (CPTED) încă din anii ‘90. Edilii și administrația au o abordare holistică a spațiului urban, încorporând principiile de bază ale CPTED în sistemul de planificare urbană, încercând să găsească balanța între siguranță și design adecvat din punct de vedere arhitectural, vizual și functional cu scopul creșterii calității vieții cetățenilor urbei prin creșterea siguranței comunității.
Nu sunt naiv. Nu mă aștept ca peste noapte să schimbăm paradigma și să vedem proiecte de piețe și spații publice care nu au ca principal scop fluidizarea traficului rutier. Dar sper din tot sufletul ca în curând să apară măcar un candidat la primărie care este dispus să pună cetățeanul pe primul loc când vine vorba de amenajarea spațiului urban, și să privească orașul ca un spațiu în care trebuie să trăim sănătoși, fericiți și în siguranță.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Si eu ma gandesc la aceleasi lucruri dar cand incerc sa-i conving si pe altii, ma lovesc de un proces constant de deviere a discutiilor catre aspectele 'spectacol" ale vietii politice, de parca tot ce conteaza este sa fii in lumina reflectaorelor. M-am intristat atunci cand in Romania s-au adoptat o constitutie, un sistem electoral si un cod economic care favorizeaza cantitatea in locul calitatii si ''smecheria' in locul competentei.
Sunt multe de povestit, dar atunci cand regulile democratiei sunt stabilite de cei care sunt avizi de putere iese ce iese.
Dupa mine politica trebuie sa inceapa in cartier, in sat, in comunitate si trebuie abordata pas cu pas, nu ar trebui sa ajungi edilul unui oras doar pentru ca ai cotizat la un partid. Si aici sunt multe de spus, prea multe, din pacate pentru ca cineva sa aiba rabdarea si tenacitatea necesara ca sa le explice..
Va multumesc pentru articol. M-am bucurat ca nu sunt chiar singura care priveste lucrurile dintr-o astfel de perspectiva.
Sunt de acord cu dumneavoastra in ceea ce priveste faptul ca politica trebuie sa inceapa in cartier, ca trebuie ca oameni care cunosc problemele locale, carora le pasa de problemele locale, si care au idei bune pentru rezolvarea acestora (impreuna cu comunitatea locala!) ar trebui sa fie cei care sunt alesi. Acest contact cu firul ierbii, cu comuntiatea pe care ar trebui sa o serveasca, ar trebui sa fie un aspect principal pentru fiecare ales. Din pacate, pentru majoritatea politicienilor, nu este.
Dar este un nou val de oameni care au intrat in politica. Unii dintre ei sunt interesati pe bune de acest aspect. Trebuie doar sa-i gasim pe cei care merita votul nostru.
''vrem puterea''
''a trebuit sa moara oameni''
...recunoaste-ti personajul? O fi complice la crima? Greu de spus cand unii il percep ca un mesia de romania.
ADEVARUL DOARE CEL MAI TARE