Foto Inquam Photos / George Călin
România a purtat după ea în ultimii 30 de ani două pietre de moară care nu i-au permis să se dezvolte așa cum ar fi prezis modelele de guvernanță de la începutul anilor '90.
Prima piatră de moară a fost cea politică. Cincizeci de ani de comunism au amorțit reflexele democratice ale mentalului românesc, iar perpetuarea după revoluție a aceleiași clase politice retrograde, educată în laboratoarele comuniste și bolșevice, nu a permis construirea unor noi instituții adaptate la noile realități ale economiei de piață și lumii din ce în ce mai globalizate. În loc de a demola din temelii vechile instituții ale comunismului și a construi unele noi, adaptabile și moderne, politica oficială a fost de a pune batista pe țambalul infrastructurii comuniste, după cunoscutul principiu românesc al lui „merge și asa”.
A doua piatră de moară are legătură cu educația românilor, care a fost ignorată imediat după revoluție, fără un plan concret de reconstruire și de pregătire a generațiilor viitoare. Copiii au crescut în această inerție și în acest vid educațional, iar noi ne-am ascuns în spatele acelor doi-trei olimpici din școală care ne reprezentau cu succes la matematică și informatică, uitând că restul clasei era formată din tineri care nu au fost niciodată din păcate expuși unei educații proactive, ci au trebuit să se descurce într-un sistem care „mergea și asa”.
Consecința mecanică a fost în primul rând exodul celor mai inteligenți elevi, încă după bacalaureat, ceea ce a lăsat piața locală a muncii în mâinile unor oameni nepregătiți pentru meseriile lor. Această deficiență educațională a fost dublată de una culturală și morală. Eșecul expunerii culturale a românilor după 1990 este cel mai vizibil în numărul de librării goale din țară și în statisticile deplorabile de vânzare de carte, mult sub media europeană. Eșecul moral are legătură cu lipsa unei culturi etice și civice în clasele primare, majoritatea copiilor nefiind educați în acest sens.
Cele două pietre de moară au avut efecte complexe în societate, printre cele mai grave fiind corupția și emigrația masivă. Perpetuarea unei clase politice meschine și lipsa educației morale a însemnat că modul în care românii puteau obține o viață mai bună avea de-a face cu participarea la un act al corupției generalizat. Lipsa instituțiilor adaptate democrației liberale de care am amintit a însemnat un vid al regulilor care a motivat ideea de „descurcăreală”. Aveai succes în societatea românească doar dacă „știai să te descurci”, dacă cunoșteai pe cine trebuie, dacă erai un fin cunoscător al circuitului spăgii și relațiilor. Această viziune de a construi societatea a reprezentat un pact monstruos între clasa politică și alegători, asigurând în același timp un liant social de proastă calitate, care însă s-a dovedit inadaptat noilor realități internaționale în care România a fost integrată.
Apartenența la Uniunea Europenă și NATO a făcut ca să putem beneficia de aliați state în care instituțiile democrate erau deja consolidate și în care corupția nu era văzută ca o virtute. România a fost deci nepregătită pentru această nouă realitate, însă expunerea la clubul țărilor din Uniunea Europeană a permis noii generații să călătorească mai des, să învețe în țări din Uniunea Europeană și să dezvolte anticorpi pentru vechea înțelegere retrogradă între o clasă politică coruptă și o masă de alegători de manevră.
Noile partide au înțeles această schimbare și necesitatea ca cele două pietre de moară să fie dezlegate de picioarele României. Trăim într-un context global, în care lucrurile nu se mai pot rezolva cu instrumentele anilor '90, în care avem nevoie ca țară de noi metode adaptate la noile realități și de oameni care să știe să le transpună în practică pentru binele unui număr cât mai mare de români.
Primul lucru care trebuie făcut este schimbarea climatului politic. Partidele tradiționale au avut șansa să pregătească România pentru modernitate. În schimb, au ales să o spolieze prin furt și corupție generalizată. Rezultatele recente ale alegerilor reprezintă un început de tranziție ireversibilă către o altă clasă politică, care va avea sarcina deloc ușoară și târzie de a pregăti noi instituții sociale și economice, compatibile cu democrația liberală. Sarcina nu este ușoară, pentru că mulți dintre demonii trecutului nu dispar automat, ci se transformă, se adaptează și îmbrățișează noi doctrine ideologice în concordanță cu succesele de moment ale unor politicieni externi. Alegătorii români trebuie să fie capabili și suficient de inteligenți să facă deosebirea între noul-nou și noul-vechi, iar asta are foarte mare legătură cu educația și creșterea expunerii etice și morale.
Noile instrumente ale societății românești care o vor pregăti pentru viitor vor fi instrumente moderne, dinamice și care vor trebui construite cu pragmatism și curaj. Aceste clustere de dinamsim social vor însemna cooperarea între oameni politici, oameni de știință, eucatori, profesori, studenți și oameni activi care muncesc pentru a găsi soluțiile unei noi societăți pe care nu am mai avut-o până acum și care să răspundă la câteva mari și complexe provocări aduse de lumea în care trăim: cum putem reduce efectele schimbărilor climatice fără a afecta nevoia legitimă a României de creștere economică?
Care este rolul României în noua construcție europeană?
Cum putem reduce sau elimina deficitul de populație transformat într-o criză demografică de milioanele de emigranți (România fiind țara din UE cu cel mai mare număr de emigranți cu vârstă cuprinsă între 15 și 24 de ani?
Cum reducem sărăcia cronică din zonele rurale, unde nivelul de trai este deconectat față de cele câteva centre urbane (București, Cluj…)?
Cum pregătim tinerii pentru o piață a muncii diferită, bazată pe inovație, agilitate și creativitate? Cum întărim regulile statului democratic, fără să creștem nejustificat resursele publice ineficiente? Cum pregătim tranziția energetică pentru a asigura nevoile în creștere în pas cu progresul și nivelul de trai, dar fără a crește dependența de surse tradiționale de energie?
Acest nou model al dinamismului interdisciplinar poate aduce primele soluții pentru maximizarea bogăției publice (în contrast cu sărăcirea publicului din ultimii 30 de ani) prin adoptarea unei infrastrutcturi educaționale (noi școli, un nou sistem de burse, noi biblioteci și noi centre pentru cercetare).
La toate aceste întrebări, România pregătită de vechile partide retrograde nu poate răspunde; cu fiecare moment în care „țățismul”, „baronismul” și „clientelismul” conduc România, această țară rămâne în urmă, fiind devansată de saltul tehnologic al modernității. „România cu coc” trebuie să lase locul unei Românii dinamice, moderne și vii, iar asta este provocarea tuturor.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Si mai e ceva: deocamdata cei din USR si PLUS practica un radicalism care arata foarte bine, sunt de acord, dar nu e deloc functional, cu tot respectul. "Sa nu colaboram cu cei ce s-au compromis". Bravo! Dar daca nu poti face guvernul fara ei, ce faci? Stai deoparte, ca sa nu te compromiti, si ii lasi tot pe aceia sa-l faca? Bravo, grozava optiune!... Eu cred ca e nevoie si de realism politic. De care pana acum partidele noi (care, sa ne intelegem, au conducatori pe care ii simpatizez, sa nu se creada altceva) nu prea au dat dovada.