Curat meșteșug de tâmpenie. Copilul unui prieten a primit o primă temă în clasa a V-a: să copieze „pe caietul de sport” 10 propoziții din „manualul de sport”

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

În prima săptămână de școală, copiii de clasa a V-a au primit un singur manual: cel de sport. Copilul unui prieten din Cluj a primit chiar o primă temă la sport: să copieze pe caietul (de sport) zece propoziții. Cum de unde să copieze? Din manualul de sport, firește. Manual care ne livrează cu precizie academică definiția flotării și face o clasificare fără egal a tipurilor de repaos – că din repaos ne-am născut, vorba poetului. Chestia asta cu literatura pe teme sportive îmi pare brusc o mutare disciplinară a mult hulitului (deopotrivă de către elevi și de către mulți poeți în viață) eu liric de la ora de limbă și literatură română la cea de educație fizică.

Dar să revenim la tema pentru acasă. Pare destul de logic până la urmă: dacă manualele de română, istorie, engleză, matematică, geografie etc. lipsesc cu desăvârșire, probabil profesorul de sport a simțit că trebuie să preia asupra lui toată responsabilitatea scrierii, citirii și temelor aferente. Probabil la următoarea oră copiii vor primi ca temă să facă calcule cu flotări și să extragă radicalul din sărituri la groapă – pentru a nu simți lipsa manualului de matematică.

Între timp, manualele tipărite conform contractelor reziliate peste noapte de ministrul Pop zac stivuite în depozitele editurilor. Materialele auxiliare, la fel. Nu mai vorbesc despre editurile care ar putea intra în faliment din cauza acestei situații, deși este și acesta un subiect deloc neglijabil. 

În lipsa manualelor, în unele școli circulă formulare prin care copiii trebuie să declare din ce tip de familie fac parte. Nu se știe dacă aceste formulare sunt „acreditate” sau nu, dacă sunt o inițiativă particulară a unui director de școală zelos sau au venit și ele tot pe firul roșu. 

La fel de zelos, primarul PSD de sector 4 reziliază contractele firmelor de pază responsabile cu siguranța elevilor din sectorul pe care-l păstorește. Motivul invocat – se plătea prea mult. Cadrele didactice se pot descurca și singure cu disciplina. Ministerul Învățământului nu a luat nicio poziție legată de această decizie, de parcă asigurarea siguranței copiilor în școlile publice ar fi ceva opțional și stă la latitudinea unui primar să decidă dacă aceasta este importantă sau nu. Dinspre minister e tăcere, semn că se lucrează intens la manualele unice pe care copiii ar trebui să le primească la un moment dat în timpul primului trimestru.

Scriitori, jurnaliști, oameni de cultură, specialiști în educație din țară sau din lume și reprezentanți ai breslei internaționale a editorilor i-au atras deja atenția ministrului Liviu Pop că prezența manualului unic este particulară regimurilor totalitare și că este un atentat grav la esența educației, care presupune tocmai acceptarea și cultivarea diversității, antrenarea gândirii critice și a liberului arbitru cognitiv. Se pare că pentru echipa ministerială aceste atenționări sunt complet insignifiante, din moment ce li se răspunde prin completă ignorare. Sau poate că sunt mult prea ocupați cu toții pentru a mai răspunde. Ocupați cu ce, ne întrebăm? Cu reforma educației, desigur. Cu marea restaurație.

În urmă cu două zile, școlile au primit o circulară prin care profesorii sunt amenințați cu „sesizarea organelor de stat” dacă utilizează în clasă materiale auxiliare neacreditate. Doar că cele acreditate nu au apărut încă. Limbajul de lemn și tonul amenințător al acestei circulare reprezintă însă un răspuns în sine: regimul totalitar pare să se fi întors deja. Sau mai trist, pare să nu fi plecat niciodată cu adevărat. Altfel nu îmi explic liniștea care vine acum dinspre toate instituțiile școlare. Și nu cred că de mituirea salarială e vorba (mai ales că promisiunile electorale mai au de așteptat în cazul profesorilor), ci mai degrabă de teamă. Profesorii dau declarații de presă anonime, de frica posibilelor represalii, deși nici lor nu le este clar care ar putea fi sancțiunile dacă ar aduce materiale auxiliare la școală. Un lucru e cert: culegeri folosite ani de zile de profesori, cărți de teste, compedii, colecții de texte literare au devenit peste noapte marfă prohibită în școli. 

În Polonia părinții și profesorii au început anul școlar cu o grevă. În România se comentează maximum pe Facebook, dar și acolo cu oarece reținere. M-aș fi așteptat la o manifestație spontană măcar a părinților ai căror copii au fost lăsați de către primarul de sector fără pază în școli. Din păcate, apatia pare să-i cuprindă iar pe toți, de parcă pe tărâmul românesc, acolo unde până și dolarul atârnă mai greu decât pe alte meleaguri, salariile, pensiile, ajutoarele sociale sunt asezonate și cu puțină bromură, așa cum era în vremuri ceaușiste îmbunătățit ceaiul militarilor în termen.

Ceea ce se întâmplă în acest început de an școlar reprezintă cel mai grav atentat de după 1989 la însăși esența educației. Dacă în spitale avem deja de mult timp atentate la viața pacientului, în educație a început acum o operație de spălare pe creier națională. Și noi am crescut cu manuale unice, și uite ce bine am ajuns, par a spune guvernanții. Mai grav e că nici opoziția nu spune nimic despre acest măcel, semn că educația nu este nici în 2017 un domeniu prioritar pentru parlamentari. Deși ni s-a tot repetat de-a lungul timpului, în diverse limbi străine nouă, că nu vom avea un nivel de trai mai bun până când nu vom investi în educație.

Suntem acum într-o situație fără echivalent istoric în care profesorii sunt puși în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea, iar elevii în imposibilitatea de a învăța. Doar războiul, revoluțiile sau cataclismele naturale ar putea fi invocate ca situații scuzabile. Spun suntem pentru că da, beneficiarii direcți ai sistemului de învățământ public și parțial gratuit sunt copiii, iar cei indirecți sunt părinții. Părinții și cadrele didactice. Și unii, și alții ar fi astăzi mai mult decât îndreptățiți să se revolte. Nu o fac (încă) din teamă, dintr-un sentiment de inutilitate sau din lipsă de speranță.

Nu știu alții în ce epoci au crescut, dar eu am prins ceva greve după 1989. În anul 1990 am făcut grevă, ca elevi de liceu, pentru că nu ne plăcea directorul. Nu l-au schimbat, dar cel puțin ne-am spus punctul de vedere. În anul 1992, pentru că ne amenințau cu mutarea într-o altă clădire. Eram deja la facultate. Nu ne-au mai mutat, am rămas în clădirea Facultății de Drept unde am și absolvit. În 2017, cel mai probabil lucru referitor la situația actuală pare a fi un eveniment de comemorare a manifestațiilor spontane de altădată. Eventual cu un live pe rețelele de socializare. Totuși este trist în lume, cum ar spune poetul, dacă ajungi să trăiești doar în bula de Facebook.  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp