Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

„- De suma asta se poate lua și o canapea!...” 32 de părinți se vorbiră și se sfătuiră ce să-i ia cadou doamnei învățătoare

Cadouri

„La fel era și pe vremea noastră”. De câte ori nu ați auzit aceste cuvinte spuse în legătură cu școala românească? Așa am crezut și eu când mi-am înscris copilul în clasa I. Aveam să constat destul de repede că lucrurile s-au schimbat mult între timp. 

La prima ședință cu părinții s-a discutat cam o oră despre cele două degețele pe care trebuie să le lase copilul la fiecare rând nou scris în caiet. Ce te faci că unii copii au degețele mai slabe, alții - mai grăsuțe. Așa că subiectul s-a dovedit a fi unul cu greutate. Într-un final îndelung amânat, s-a ajuns la consens: două degețele egal trei căsuțe, indiferent de dimensiunile copilului.

Un timp a fost liniște – lucrurile păreau să meargă cum-necum de la sine. Apoi, în preajma sărbătorilor, Inbox-ul e-mailului personal a explodat. Subiectul de maximă importanță, cu semn de exclamare roșu - Cadoul Doamnei Învățătoare. Timp de o lună și jumătate am primit în medie cam douăzeci de e-mailuri pe zi: cât, cum, ce și de unde? Toate aceste întrebări aveau un singur răspuns: obiectul destinat celei care are în grijă educația copiilor noștri. 

La început s-a discutat intens suma: 100 de lei de copil a fost prima propunere - și ultima. Câțiva părinți au îndrăznit să protesteze: nu e totuși prea mult? Dacă înmulțim 100 lei cu 32, numărul copiilor din clasă, atunci obținem o cifră puțin cam prea mare pentru un cadou de Crăciun. Nu, nu e – au umplut repede Inbox-ul răspunsurile altor părinți. Vorbim de omul care are în grijă viitorul copiilor noștri. De omul care timp de 4 ani va fi și mama și tatăl de la școală. 

„Dumneavoastră cum evaluați acest efort, care oricum nu încape în cifre?” Și discuțiile au continuat pe această temă. Într-un final, cei care au propus o sumă mai mică au fost nevoiți să cedeze în fața argumentelor venite din tabăra adversă. Așa s-a ajuns la cifra rotundă de 3200 lei. După care a apărut, firesc, cea de-a doua întrebare: ce facem cu banii, ce cumpărăm? „De suma asta se poate lua și o canapea” – a remarcat un părinte mai hâtru. Chiar așa, a răspuns altul – nu-i o idee tocmai rea. „E cineva mai apropiat de doamna învățătoare, cineva care îi cunoaște casa și poate aprecia dacă un asemenea cadou ar fi binevenit?” „Haida-de, poate nu-i place”, a răspuns același glumeț. „Păi luăm ceva de bun-gust”. „Definiți, vă rog, bunul gust” – a replicat altcineva. Și discuțiile au continuat în această manieră timp de zile și chiar săptămâni. Chiar nu mai știu ce s-a cumpărat până la urmă. Au trecut ceva ani și, recunosc, la un moment dat am pierdut șirul e-mailurilor. Știu doar că s-a luat ceva de toți banii – ar fi fost jignitor să îi dăm doamnei un plic. Și că acel ceva a fost oferit în mare secret - sigur nu la cancelarie.

Interesul unor părinți pentru acest subiect a rămas constant pe parcursul celor patru ani de ciclu primar, în timp ce interesul altora a scăzut pe măsură ce doamna învățătoare se dovedea a fi o mamă bună pentru unii copiii și un tată vitreg pentru alții. Unii părinți au scăzut cu de la sine putere suma licitată de forul conducător al clasei (chiar și eu mi-am arogat acest drept), în timp ce alții pur și simplu au încetat să mai cotizeze. Am tot respectul pentru părinții din ultima categorie. Și recunosc că nu am avut curajul lor: am bănuit mereu – și la un moment dat am avut și confirmarea – că lista cu cine-cât a cotizat ajungea de fiecare dată și la doamna învățătoare. La avizat. FYI (For Your Info) – cum se spune în limbaj de corporație. Și am sperat prostește în tot acest timp că al meu copil nu va rămâne la nesfârșit pe lista oilor negre. Copilul, la rândul lui, a sperat și el că doamna învățătoare va pricepe într-un final că dacă cere lămuriri la ore este pentru că vrea să înțeleagă și nu pentru că e neatent, dacă povestește ceva din ce a citit în completarea lucrurilor spuse de doamna învățătoare la lecție este pentru că vrea să împărtășească și să discute, nu pentru că e obraznic, dacă aleargă în pauze e pentru că pur și simplu nu poate sta nemișcat timp de patru ore într-o bancă incomodă - și dacă într-un final a devenit unul dintre neascultătorii clasei a fost pentru că a înțeles că altfel nu e băgat în seamă. „La cât e de deștept, ar trebui să fie primul din clasă” - a repetat doamna timp de patru ani, în timp ce el, copilul, se încăpățâna să rămână la mijlocul clasamentului clasei, nedespărțit de prietenul lui cel mai bun nici măcar la evaluări. 

Cadourilor de Crăciun li s-au adăugat cadourile de Paște și cele de sfârșit de an școlar. Iar pe măsură ce sumele adunate de la părinți se diminuau, acestea au căpătat forme ceva mai ușor manevrabile: o geantă în care s-a introdus un plic, că știe doamna mai bine ce-i trebuie, apoi un ceas în a cărui cutie s-a introdus un plic, apoi un portofel în care n-a mai încăput plicul, ci s-a vărsat direct conținutul.

Cum spuneam, nu mai știu care a fost primul cadou, dar îl țin minte clar pe ultimul, cel de clasa a IV-a, oferit la finalul unei serbări memorabile: câteva mame plângeau în colțuri, înduioșate de iminenta despărțire de doamna învățătoare, o alta (gravidă și cu un bebeluș în brațe, care molfăia o țâță) privea într-un punct fix, în timp ce câțiva tătici harnici filmau reprezentația copiilor, înșirați în fața tablei – mutră lungă și plictisită în 32 de variante. Cât despre reprezentație, aceasta s-a rezumat în totalitate la cântece și poezii despre, cu și pentru doamna învățătoare – despre eforturile din timpul celor patru ani, despre dedicarea de care a dat dovadă, despre dragostea cu care i-a îndrumat și apreciat pe toți etc. etc. etc. Nimic despre eforturile de zi cu zi ale copiilor, despre bucuria – sau lipsa acesteia – de a merge la școală, de a învăța, de a evolua. 

Așa că ultimul cadou al doamnei nu putea fi altceva decât o carte, între copertele căreia s-a ascuns – timid și mult mai subțire de data asta - un plic. Nu mai știu titlul cărții, dar n-am nici cea mai mică îndoială că a fost un cadou inspirat: de vreme ce școala era despre și pentru doamna învățătoare, „minunile ascunse între filele cărții”, oricare ar fi fost acestea, erau cu siguranță binevenite.  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cea mai mare problema este slugarnicia parintilor, dupa care copiii acestora incep sa-i imite.
    Cele mai aprise discutii pe email ale parintilor sunt cele legate de cadorile pe care sa le cumparam invatatoarei si apoi profesoarelor.
    Nici un alt subiect nu le atrage atentia: curatenia in clase, in toalete, profesorii indiferenti, volumul de lectii din clasa I, cand cei mici lucreaza cate 3 ore in fiecare zi. "Lasa, sa lucreze, de ce sa stea pe tableta?", spun parintii. "Dar puteti sa va implicati, sa-i trimiteti sa faca un sport, ceva care sa-i pasioneze" . E prea greu pentru unii parinti sa se organizeze.
    Si ramane subiectul : Ce facem cu banii stransi de cadouri? Ce luam? 100×35...este o suma importanta..
    Daca nu te implici, esti evidentiat pe tabele care circula pe email...ca nu ai dat.
    Si in consecinta dai.
    Am reusit doar sa-i temperez spunand: Dragi parinti, aceasta suma este imensa, propun sa-i impartim intre cadorile pentru 2 eveninente: ca de exemplu 8 martie si Pasti.
    Au mai avut cativa parinti curaj sa-mi dea dreptate si propunerea a fost adoptata.
    De ce atata dorinta de a face pe plac doamnei/ doamnelor?
    Ca doar Gigel al meu invata si isi vede de treaba, nu?
    • Like 5
    • @ Aurelia Mirsu
      Nu e doar slugărnicia părinților. E o butaforie pusă în scenă de comun acord educatoare/învățătoare și comitetul de părinți de cele mai multe ori ales de doamna dintre cei cu dare de mâna (patroni și speciali) care apoi impun cotizația pe grupul de whatsapp. Dacă doamna ar refuza respectivele cadouri s-ar rezolva problema mult mai simplu. Din păcate nu se întâmplă așa iar părinții cu dare de mâna vor doar să cumpere bunăvoința educatoarei/învățătoarei la fel cum cumpara bunăvoința amantei. Ce ma intriga e faptul ca se uită urât la cei care nu pot sau nu vor să cotizeze. Frate vrei să îți faci fala prim sumele virate e ok , e opțiunea ta că vrei să cumperi educația copilului tău dar lasă-I pe ceilalți să și-o câștige. Din păcate după cum am spus la început e doar o cârdășie între părinții avuți și "doamna" de aia în 99 % din cazuri comitetul de părinți e atent selectat de "doamna" în funcție de venituri.
      • Like 0
  • Caz concret: gradinita de stat, din secorul 4, cu mare cautare pt parintii care locuiesc in zona pietei Berceni. La o grupa mare, parintii a 20 din cei 27 de copii au strans cate 50 de lei "pt cadoul d-nei, cu ocazia Craciunului". La o alta grupa s-au strans cate 100 de lei/copil. Un exercitiu de matematica simpla arata ca acele educatoare au avut parte de surprize foarte consistente... Realitatea a demonstrat ca dupa acest gest al parintilor nu s-a schimbat nimic in comportamentul educatoarelor.....sau in deprinderile copiilor ....
    • Like 5
    • @ Popescu Maria
      Ba,,da ,s-a schimbat ,,cifra banilor di portofelul ,parintilor ! Cata ,ipocrizie !Prin ,donarea de bani ,se incurajeaza , ,lipsa de educatie ,adica daca dai bani ,invatatorul va fi mai indulgent si-i va da o nota mai mare lui Gigel !Procedand asa ,Gigel ,nu pra se mai ,,omoara cu cartea ptr ca ,parintii au platit ! Gresit ,total Cadrele didactice ,au salarii destul de consistente ,apoi ,bonuri valorice ,care nu sunt de neglijat ! Nu inteleg de ce sunt , parintii copiilor atat de naivi ?
      • Like 0
  • Noi ne săpăm groapa, noi cădem în ea. După ce dăm această mită învățătoarei/ educatoarei, tot noi ne plângem că e scumpă școala. Ar trebui sa se termine cu toate aceste cadouri de Crăciun, paște, 1,8 martie etc. Florile sunt suficiente și decente. Acelor părinți care propun sume de bani gen 100ron/ copil ar trebui sa li se taie creaca imediat, și să se stabilească de la bun început că nu se fac cadouri. Învățătoarele care cer diverse "atenții" ar trebui raportate imediat la organele abilitate. Altfel, nu ne mai facem bine.
    • Like 5
  • check icon
    practica veche, si sincer, eu imi amintesc cu amaraciune ca eram clasificati dupa doua criterii: cadoul si fucnctia parintilor ;
    • Like 6
  • Asa N-A fost pe vremea mea or,a colpiilor mei .
    Daca povestea e reala , TOTI care cotizati la asa ceva sunteti vinovati ,desavantajati copiii, incurajati mita sow va declar VINOVATI.
    Cine primeste pesches ,nu e om cinstit ,de profesor nici ,nu intra in discutie .e SAMSAR la balciul de vite...
    Sa va fie rusine ca distrugeti si ultima bruma de demnitate a copiilor vostri care,sunt ce sunt azi .( nu toti,precis, mai gasiti coloane vertebrale....raritati ,care prefera nici sa se uite inapoi cu manie -de sila si rusine )
    • Like 6
  • In medie, un parinte "cotizeaza" pentru bunastarea si fericirea doamnei invatoare, min 5-600 Ron/ an. Ceea ce inseamna ca doamna incaseaza minim 16.000 - 19.200 RON/ an, in cadouri cu plicuri inauntru, caci nu stim niciodata ce ii place doamnei si fereasca sfantu' sa-i duci ce nu ii place ca iar iti ajunge copilul in ultima banca.
    Ceea ce mi se pare ingrijorator in acest fenoment este inversunarea parintilor in a incuraja acest comportament. Daca indraznesti sa zici ca e exagerat sa dai 100 Ron, brusc se intorc o multime de priviri critice catre tine, esti catalogat drept sarac sau neinteresat de viitorul copilului, si, prin bunavointa catorva parinti loiali, pana la sfarsitul sedintei dna invatatoare stie clar cine contribuie si cine nu.
    Vorbim de coruptie cu atata inversunare, ne scoatem copiii in piata sa protestam impotriva coruptiei si sa-i invatam regulile etice... si apoi ne intoarcem acasa si ii invatam cum sa cumpere bunavointa "doamnei invatatoare"! Nu e asta oare ipocrizie?
    • Like 7
  • eu parca-am trait in alta lume - martisoare, flori si cam atit - in limita firescului, as zice ... cind erau copiii prin liceu am auzit niste "povesti", dar am preferat sa nu le dau crezare - se pare ca lucrurile au evoluat si, dupa parerea mea, cei mai vinovati sint parintii ... din cauza acestor cadouri ajung sa nu mai stie cine le sint copiii cu adevarat, sau, cine stie (?!), poate nici nu vor ...
    • Like 5
  • Eu imi amintesc din partea cealalata - cand eram eu la scoala si trebuia sa luam cadou de 8 martie. Nu mai stiu ce am luat, dar stiu ca au fost destul de multi bani si ca cei mai multi copii erau entuziasmati, ca am fost si noi la cumparaturi cu parintii pentru cadou (nu am avut nimic de zis in ce s-a luat, dar pentru noi tot era ceva important). Si cand l-am dat, a fost aruncat de la catedra si in sedinta cu parintii s-a spus ca "doamnei" i s-a facut rau cand a vazut ce porcarie e si ca avem noroc ca nu ne scade la toti nota la purtare.
    • Like 0
    • @ Alina Elena
      maripos check icon
      Ei, v-ati cam meritat soarta! "am fost si noi la cumparaturi cu parintii pentru cadou".
      Ati fost doar voi, "spuma". Doar n-o fi fost la cumparaturi 30 de copii si tot atatia parinti. Celorlalti copii, gestul doamnei desigur li s-a parut o reparatie morala facuta lor.
      • Like 0
  • Roxana N check icon
    Eu am trecut prin situația urmatoare: am primit de la președinta grupei de la gradinita recomandarea de a strânge 50.ron de copil. Mi s-a părut mult și apoi am calculat dacă le ajunge de o brățară Pandora celor doua doamne și ceva mai simplu doamnelor ingrijitoare.Și deși aveam intenția sa propun o suma mai mica nu am facut-o pentru ca mi s-a părut puțin. Si suntem abia la grupa mica:) Și am refuzat sa plătesc șpagă pentru locul de parcare din fata blocului și am refuzat sa dau șpagă unui profesor care îmi ținea licență on hold.Și la gradinita am dat fără sa clipesc.Oare ne sunt umbrite mințile când e vorba de copiii noștri? Ale mele clar sunt când ma gândesc ca atunci ar trebui sa fie cele mai clare și coerente.M-am întristat un pic. Sănătate și minte!!
    • Like 5
  • HMG check icon
    Ce exprimare groaznica: "o alta (gravidă și cu un bebeluș în brațe, care molfăia o țâță)..., cu atat mai mult cu cat vine din partea unei femei, mama si ea... Nu vad relevanta acestei descrieri: daca acea femeie avea un bebelus inca la varsta alaptatului si era din nou gravida, trebuie sa o judecam noi?!?
    Pacat pentru aceasta formulare grosolana, ca in rest articolul nu e rau.
    • Like 4
    • @ HMG
      Oooo, vai, da' ce "jignire"! iata o mimoza, care se "simte" jignita preventiv. Unde-i judecata, zau, ca eu n-am vazut-o? si cine era judecat, sa stabilim de la bun inceput? femeia? nu reiese! copilul de țâță? nici atat! ala din burta? nici vorba! ala care termina ciclul scolar, poate?! Relevanta, ca vad ca v-a scapat, e descrierea momentului de sfarsit de ciclu scolar, cu mamicile indurerate, tatii activi si mamica " cu unu-n poale, altu-n foale". Nicio judecata, doar o descriere plastica a unui participant la acel moment. ..." ca nu se zice țâță, nu-i frumos, se zice sân" si nu se zice molfait, ca e formulare "grosolana" se zice "consuma". Ne umplem de ridicol cu pudibonderia asta!
      • Like 5


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult