Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Unii părinți își supun copiii unui program infernal ca să-i transforme în oameni de excepție. În realitate, ei cresc niște plante ofilite

Elevă tristă

Foto: Guliver Getty Images

Există familii multiple în care copiii nu trăiesc o perioadă minunată a vieții lor, ci sunt plasați în echivalente de carceră.

Sunt controlați la tot pasul, sunt presați să facă una și alta, li se creează programe infernale, au puse lese invizibile care nu-i lasă să aibă libertatea pe care o merită. Să nu ia virusuri sau bacterii, să nu se lovească, să nu stea lângă semeni din alte clase sociale, să urmeze un drum bine pavat, cu o direcție atent calculată sunt numai câteva dintre principiile așa-zis sănătoase ale unor părinți.

Părinții aceștia au impresia că vor avea copii de excepție. În realitate, ei cresc niște plante ofilite, niște personalități știrbite, niște oameni mici cărora visurile le rămân tot timpul mici.

Copiii au nevoie să fugă. Au nevoie să întâlnească pericole pentru a învăța să se apere. Au nevoie să-și facă bube în genunchi și-n coate. Au nevoie să dea piept cu bacterii pentru a primi seturi competente de anticorpi, apărare imună pe măsură. Au nevoie de interacțiune cu ceilalți copii și cu natura. Au nevoie să viseze. Au nevoie să încerce și să greșească.

În fiecare copil există potențiale multiple. Unul va fi găsit, sămânța va fi apoi plantată și udată cu grijă, iar planta va aduce roade în timp. Va avea și paraziți, se va și usca, o va bate vântul, o va astupa zăpada. Copilul va învăța în evoluția lui în viață cum să se comporte. O va face singur și prin lecții frumoase de la cei mari, nu traumatizante, nu mereu punitive, nu reci și apăsătoare, nu limitative.

Iar dacă va greși la un examen sau în alt capitol al vieții, niciun părinte nu va intra cu ghetele butucănoase în sufletul lui, rupându-l. Nu e nicio tragedie. Lucrurile se vor aranja, cumva.

Trebuie să creștem oameni mici și frumoși care vor ajunge oameni mari și frumoși, într-o lume deschisă, a încercărilor, a pericolelor mărunte sau uriașe, a respectului pentru ceilalți, a iubirii. Trebuie să-i lăsăm un pic mai liberi.

Închisorile în care mulți părinți își țin copiii controlându-le viața cu șublerul și biciul vor naște nefericire, inadaptare, boală. N-ar trebuie să existe niciuna.

Articol publicat pe site-ul autorului, Leapșa de sănătate.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • E foarte greu sa educi un pui de om. Un copil este, the closest handy *thing* to God. O fila de viata, alba si nescrisa. Maturitatea valideaza daca parintele a fost un bun profesor In privinta celor mentionate in articol, e foarte greu de stabilit daca un parinte adopta aceasta abordare in cresterea copilului, din orgoliu personal sau din prea multa grija pentru viitorul copilului. Am observat, ici colo, detasarea convenabila fata de orice responsabilitate a unor parinti, in raport cu problemele ulterioare ale copiilor, Vorbe de genul, cu cine ai facut-o pe asta, cromozomii sau alte vorbe de duh. Inainte de a vorbi, uite-te in oglinda. Sa recapitulam, cresti un caine sau o pisica, fara zgarda, totusi animal, fie el si domestic, te porti frumos cu el si stabilesti unele limite, iar rezultatul, nu te musca, sau zgarie. Mai mult, te asculta. Contactul zilnic cu parintele formeaza omul de maine, la fel, lipsa contactului. In lipsa interactiunii coerente cel putin pana la 12 ani, copilul va incerca sa umple golul din alte surse. Dupa care te trezesti la batranete ca nu iti place ce fel de om a iesit. coala alba de viata poarta scrisul tau ca parinte.
    • Like 0
  • Foarte adevărat!

    Nebunia începe extrem de devreme, mai exact atunci când copilul intră în clasa pregătitoare. Deoarece a dispărut locul de joacă și socializare „în fața spatele/blocului”, copilul e ținut 8 ore la școală (4 ore la cursuri + 4 ore la after school), plus eventual una-două ore la activități extrașcolare. În felul acesta, după 5 ani de școală primară, nu are cum să mai iasă un om normal din el (vorba dvs., domnule doctor, el crește în continuare ca o FLOARE OFILITĂ PREMATUR!!!)

    Ceva ar trebui schimbat în mod radical! Nu mă pot abține să nu-i ceva comentez aici lui "Jonn Jonzz": compară omule manualele din comunism cu manualele de acum, și vei vedea clar diferența între normal și anormal!
    • Like 0
    • @ Tom Dick N'Harry
      Am facut comparatia asta de-a lungul anilor. Unele sunt foarte prost organizate, intr-adevar. Si o sa fie si mai interesant acum ca nu se poate decat cu manual unic. Daca acel manual unic o sa fie bun sau prost... greu de zis. Daca proful insa isi face treaba la clasa nu e o mare problema. Au fost ani in care la scoala sau liceu fiind nu puneam mana pe manual pentru ca pur si simplu nu era nevoie. Programa nu s-a schimbat foarte mult de-a lungul timpului. De asemenea nu scrie nicaieri ca after school-ul e obligatoriu.
      • Like 2
  • Valentin check icon
    Învăţământul nostru are mari probleme de mentalitate. Una din concepţiile deformate de comunism şi trâmbiţată de Marx a fost că "munca produce valoare". De aici a luat naştere şi "mitul olimpicilor", mitul că muncind foarte mult de ex. la matemtatică vei ajunge un olimpic de renume şi în final vei fi absorbit de o supercompanie.

    Cei care au cunoscut olimpici în carne şi oase au observat lucruri interesante. În timp ce copiii care nu suportă matematica - eu am fost unul dintre ei - muncesc zeci de ore pentru un 6 sau chiar un 10 olimpicii petrec mai puţine ore în faţa caietului şi - mai ales - LUCRUL LE PRODUCE PLĂCERE. La fel cum un pictor poate lucra ore întregi fără să simtă oboseala un olimpic la matematică poate lucra ore întregi simţind cea mai mare plăcere şi relaxare. E un fenomen pe care psihologii l-au denumit INTELIGENŢĂ MATEMATICĂ. Omul de rând l-a denumit simplu: TALENT. Psihologia înregistrează cam 7 tipuri de inteligenţă: matematică, vizuală, muzicală etc. Cunosc copii care atunci când se relaxează umplu foi întregi cu înmulţiri de 12 cifre. Alţii rezolvă ecuaţii simple sau complicate. O fac la fel cum un pictor umple zilnic caiete de schiţe. Nu întâmplător, în Renaştere, matematica nu era considerată ştiinţă, ci... artă.

    Sigur, poţi accesa matematica şi la nivel basic, însă ideea că oricine lucrează din greu pentru a ajunge mare matematician la o supercompanie s-a dovedit păguboasă. Important e ce tip de inteligenţă avem fiecare şi cum putem să o punem la treabă. E nevoie ca educaţia românească să se întoarcă la MEDIE, după ce ani de zile a fost obsedată de performanţă.

    Categoric, performanţa nu e un lucru negativ. A avea olimpici - cu cât mai mulţi cu atât mai bine - e un lucru bun, dar a merge pe principiul că idealul educaţiei este de a stoarce performanţa cu orice preţ aruncând la gunoi restul e absurdă şi păguboasă. Avem nevoie să ne maturizăm, să privm realist, să formăm o clasă MEDIE solidă. Este şi mesajul reformei dorită de Franţa, care pune accent pe o clasă MEDIE puternică. Indiferent cum va arăta sistemul de mâine, fie modern şi suplu după cum îl propovăduieşte revoluţia anilor 60, fie îmbogăţit de valori cum îl vede Franţa, un lucru e sigur: avem nevoie de MEDIE.
    • Like 2
    • @ Valentin
      Mitul olimpicilor nu e un mit, o spun din proprie experienta. Fie ca elevul are talent sau nu, ca sa obtii rezultate e nevoie de munca. Multa. Si da, cei mai buni ajung sa isi faureasca o cariera de succes.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Mitul olimpicilor nu se referă la faptul că nu există olimpici, ci la minciuna că prin muncă oricine poate ajunge olimpic. "Rezultate prin muncă" e o lozincă marxistă care a făcut carieră.

      Dacă prin muncă poţi atinge rezultate atunci ce te opreşte ca prin muncă asiduă să câştigi premiul de arte plastice al Bienalei de la Veneţia? Ce te opreşte să devii un sculptor celebru?

      A, talentul! Sau, ca să ne exprimăm ştiinţific, inteligenţa de tip vizual. Ori cea de tip matematic.

      Olimpicii sunt TALENTE. Olimpicii sunt EXCEPŢII, fie că e vorba de matematică, artă plastică, literatură etc. Pablo Picasso a fost cotat ca cel mai muncitor dintre pictorii moderni. A realizat câteva mii de opere, lucru pe care nu l-au reuşit nici mişcări cu zeci de oameni. A făcut-o printr-un efort inuman, dar n-ar fi reuşit fără ingredientul principal: TALENTUL.

      Aşa cum există inteligenţă vizuală şi pictori, tot la fel există şi inteligenţă matematică şi matematicieni de excepţie. Mitul că muncind pe brânci poţi ajunge în cine ştie ce supercompanie, mitul că ascultând regulile, urmând învăţământul vei reuşi obligatoriu e totuşi un mit. Şi chiar dacă te-ai angajat într-o supercompanie, te-ai intrebat vreodată dacă fondatorul acelei companii a făcut ca tine? De multe ori afli că a fost un rebel, că a fost dat afară din şcoală sau că a părăsit şcoala (cazul lui Edison, care a primit un "certificat de prostie"), că n-a avut nicio legătură cu olimpiadele sau alte tipuri de clasificări. Că a fost de 4 pe linie, că a rămas corigent. ŞI TOTUŞI TU MUNCEŞTI PENTRU EL ŞI NU EL PENTRU TINE. Unde e logica?

      Nu, simpla muncă nu rezolvă totul. A şlefui un diamant presupune o muncă titanică, dar presupune să ai un diamant. Nu poţi munci zeci de ani şlefuind un cartof şi sperând că-l vei transforma în diamant. Aici lucrurile nu sunt prea democratice. Dacă nu te naşti cu un anumit tip de inteligenţă - matematică, muzicală, vizuală etc. - nu poţi ajunge decât acolo unde eşti croit să ajungi. Nu e o problemă să fii un bun mediocru. Însuşi H.R. Patapievici vorbea la un moment dat de MEDIE, de ideea de a fi un om educat, împlinit dar fără o carieră fulminantă. A fi un bun mediocru nu înseamnă un eşec, ci un câştig. Mulţi oameni eşuează sub mediocritate încercând să devină genii. Asta nu înseamnă să nu încerci marea cu degetul, câtă vreme nu devine o obsesie. Învăţământul românesc suferă de obsesia geniilor, ori interviul dat ca exemplu vrea să clădească OMUL MEDIU, nu vârful.
      • Like 4
    • @ Valentin
      Am inteles exact ce ati vrut sa spuneti si, cum am zis mai sus, din proprie experienta stiu ce stiu. Eu nu am fost vreodata cine stie ce mare talent si totusi, cu munca sustinuta si foarte multa am ajuns sa am rezultate bune la olimpiade (nu de mate, de fizica in cazul meu). Si i-am vazut si pe altii crescand tot la fel. Nu-i dadea talentul afara din casa, nu erau genii, lucrau insa foarte mult, iar cei mai buni si incepeau de obicei pregatirea foarte devreme, inca din generala.

      " De multe ori afli că a fost un rebel," - in cat la suta din cazuri se intampla asta? Steve Jobs era exceptia sau regula?

      Eu vorbesc in principal de olimpiade la stiintele exacte. In arte nu stiu cum sta treaba, nu ma pronunt.
      • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Conform psihologiei există mai multe tipuri de inteligenţă, una dintre ele fiind inteligenţa matematică. Este şi testabilă. A avea inteligenţă matematică (sau logico-matematică, inteligenţa ştiinţelor exacte, inclusiv fizică) nu înseamnă obligatoriu genialitate.

      Sigur că munca şlefuieşte acest tip de inteligenţă, dar cine nu o are nu o poate dobândi. N-am spus că sunteţi un geniu, însă posedaţi acest tip de inteligenţă, chiar şi într-un grad mai mic.

      Alţii au inteligenţa vizuală. E drept, e mai rară, dar există. O au artiştii plastici. Nu vă dădea talentul afară din casă, dar l-aţi avut. Orice psiholog vă poate spune acest lucru. Acest tip de inteligenţă e detectabil, chiar măsurabil.

      Povesta seamănă cu medicina; diabetul este în cele mai multe cazuri ereditar, însă pentru a-l declanşa trebuie să "munceşti" la el. El este însă MOŞTENIT şi medicul te întreabă dacă ai mai avut cazuri în familie. Dacă aceste tipuri de inteligenţă sunt moştenite sau nu e încă în discuţie, dar de multe ori auzi pe câte un părinte de olimpic spuând şi eu eram bun la matematică, pe mine mă moşteneşte!
      • Like 0
    • @ Valentin
      Am gasit ceva legat de asta aici: https://www.sciencedaily.com/releases/2011/08/110808152428.htm

      Da, exista ceva innascut (denumit ANS in articol) care este corelat cu acea inteligenta logico-matematica. Totusi acel ANS se gaseste inclusiv la animale intr-o oarecare masura, mi-e greu sa cred ca sunt oameni care se nasc cu niciun fel de inteligenta matematica. Cat timp exista totusi ceva, atunci exista si sansa de a antrena si dezvolta acel tip de inteligenta, daca se doreste desigur.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Posibil că aveţi dreptate. Problema nu a fost pe deplin elucidată. Există animale care pictează rudimentar, ceea ce demonstrează un tip de inteligenţă vizuală. Este posibil ca toate cele şapte inteligenţe să existe latent, însă nu toate se dezvoltă prin muncă.

      Cert este că atunci când o inteligenţă începe să se dezvolte ea produce vizibil PLĂCERE şi RELAXARE, o împlinire a celui care o practică. Un pictor va picta de plăcere, nu pentru că este obligat. Efortul pe care îl va face îi va servi pasiunii.

      Niciun olimpic nu este luat la olimpiadă cu arcanul. Niciunul nu va spune că urăşte matematica, dar îi plac medaliile. E clar că un olimpic va avea pasiune/plăcere pentru aria în care va activa. Acest tip de plăcere sau de uşurinţă e vizibil şi nu poate fi forţat. Când cuiva nu-i place matematica înseamnă că nu-i place. Eu am mers pe real, pe literatură, filozofie, religie, istorie etc. Am respectat matematica. Cunosc istoria matematicii, cunosc multe întămplări despre matematicieni, la intruniri literare port tricou cu Einstein, "A beatiful mind" este filmul preferat, dar nu-mi plac ştiinţele exacte şi da, am rămas corigent la matematică. Nu pentru că nu munceam. Din contră, adormeam cu capul pe caiet nopţile ca să iau note de trecere.

      Dar nu-mi plac ştiinţele exacte. Nu am inteligenţa necesară. Sau am inteligenţa matematică a unei maimuţe. Nu-i problemă, am alte tipuri de inteligenţă. Nu mi-e străină munca, dar pe ce consider că-mi place şi mi se potriveşte.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Ca niciun olimpic nu e luat la olimpiada cu arcanul... e in mare adevarat, desi sunt cazuri in care parintii insista poate un pic cam mult.

      Placere sau relaxare... si aici e discutabil. Am cunoscut de exemplu olimpici pentru care olimpiadele erau pur si simplu un mod de a-si atinge un scop. Intr-unul din cazuri un olimpic la fizica era inca din liceu convins ca nu va face fizica mai departe, ci programare (si chiar asta a facut pe urma). Se intampla insa ca in acel liceu sa fie o profesoara care facea pregatire foarte serioasa pentru concursuri de fizica si de aceea a mers si el pe fizica. Nu ura fizica, in nici un caz, dar nici nu avea o mare dragoste pentru materia respectiva. Rezultatele de la olimpiade l-au ajutat sa-si faca un dosar bun pentru aplicatii la universitati din strainatate si asa si-a inceput cariera... in informatica.

      Placere... nu stiu ce sa zic. Eu acum fac cercetare in fizica si sunt momente in care numai placere si relaxare nu simt, unele probleme sunt destul de nasoale si ma scot din sarite. Dar nici nu as renunta vreodata. E un pic ciudat, i-as spune pasiune, dar nu neaparat placere, cel putin nu tot timpul.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Ce spuneţi are un dram de corectitudine, însă nu foarte mare. Persoana respectivă avea capacităţi pentru REAL. Nu a ajuns nici filolog, nici psiholog, nici pictor, nici scriitor, nici ilustrator de cărţi, nici filozof, nici actor etc. A ajuns programator, ceea ce înseamnă că a avut o inteligenţă logico-matematică mult mai dezvoltată decât a mea cel puţin. O inteligenţă care l-a împins către ştiinţele exacte.

      Eu însă am urât matematica. Am făcut pregătire pentru corijenţă cu un unchi care era recunoscut ca pedagog cu mulţi olimpici la activ. Îmi vorbea de matematică de-mi dădeau lacrimile, mă înflăcăra atât de mult încât îmi juram că voi înţelege matematica. Când dădeam cu ochii de caietul cu pătrăţele totul se năruia cât ai zice peşte.

      O vreme am crezut că incapacitatea mea de a pătrunde tainele matematicii se datorează prostiei. Am crezut că sunt tâmpit. Mult mai târziu am aflat că există tipuri diferite de inteligenţă, că ele sunt date în grade diferite şi că acţionează diferit etc.

      Fiecare om alege ce-i place, ce îl împlineşte, ce consideră că i se potriveşte. Poate că îi place la nebunie, poate că-i place mai puţin, poate că-i este mai uşor să facă un anumit lucru, dar nu toţi suntem traşi la ştanţă, nu toţi putem face şi fizică, şi matematică, şi literatură şi filozofie etc. Unii au aptitudini pentru real, alţii pentru uman.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Vorbeam despre argumentul dvs. legat de placere si relaxare, nu despre tipurile diferite de inteligenta, cu existenta lor sunt de acord, si cu faptul ca sunt date in grade diferite.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Păi aceste tipuri de inteligenţă dau apetenţa/uşurinţa şi (de ce nu) relaxarea/pasiunea. O inteligenţă se poate manifesta pe un palier ingust (matematică) sau pe o arie (ştiinţele exacte).

      Ce am vrut să spun e CĂ SE VEDE când ceva nu ţi se potriveşte. Asta era ideea.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Daca dvs. vi se pare evident, OK. In cazul meu cel putin nu a fost. Cand am luat contact prima data cu matematica nu-mi placea deloc, o detestam. In timp am ajuns sa o iubesc.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Nici la mine n-a fost. La început mi-a fost indiferentă, o materie ca oricare alta. Ulterior, când aritmetica s-a divizat în algebră, mi s-au aprins beculeţele. În final am constatat că nici matematica nu e de mine, nici eu de ea. Îi înţeleg însă valoarea, o respect şi cunosc multă, foarte multă istorie a matematicii, precum şi implicaţiile ei spirituale (Geometria Sacră etc.) Matematică însă nu cunosc.
      • Like 0
    • @ Valentin
      mike mike check icon
      Olimpicii lu' peste! Vreti sa va spun eu cum se formeaza acesti olimpici? Exact cum scrie in acest articol, intr-o puscarie in care sunt pusi sa toceasca pagini intregi dupa ore din manuale de biologie (aici cunosc cazuri concrete) si sunt pedepsiti daca gresesc un cuvant. In liceu am asistat la o astfel de "pregatire" a unei colege pentru olimpiada de biologie.
      Am ramas ingrozit si imi era mila de ea, insa eram fericit in acelasi timp ca nu merg la rahaturile de olimpiade si nu trec prin cosmarul ei. Cu sau fara olimpiada, poti ajunge intr-o pozitie foarte buna oriunde in lume.
      • Like 0
    • @ mike
      Haida! Si in toate cazurile se intampla fix asa? Si eu stiu multe exemple (printre care ma numar si eu) de oameni care au dus-o foarte bine la olimpiade si care au avut mai apoi rezultate si cariere foarte bune tocmai pentru ca s-au pregatit pentru olimpiade in liceu. Dar na, profii sunt toti smintiti si strugurii sunt verzi.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Nici in arte nu este numai de exercitiu. La 11-14 ani am facut canto ( ca am luat un premiu trei si o mentiune speciala un Jeunesses Musicales), si profa mea de canto - mult spus profa, era o fosta eleva a gimnaziului care era la conservator - m-a incercat si la pian (ea era pianista).

      Ureche muzicala am, de muncit am muncit pe branci (50 de ore pe sapatamana cand mai mergi si la scoala nu e putin) doi-trei ani, dar n-aveam acel...je ne sais quoi. Tehnic interpretam bine, dar eram atat de atenta la executie incat pana si profa ma lauda cu 'Bravo, robotel!'

      Era cu totul si cu totul altfel la canto, unde munceam muuult mai putin (si in general in timp ce invatam la pian), dar acolo aveam 'suflet', simteam muzica, era altceva. La pian nu simteam nimic, numaram tot timpul in gand, nu 'auzeam' practic ce cant, imi numaram greselile, nu reluam niciodata numai bucata gresita, o luam mereu de la capat, ma enervam - profa imi zicea gata pentru azi, chill, eu, nu si nu, ea pleca, eu ramaneam la scoala sa exersez (sa nu va inchipuiti ca aveam pian acasa, lol), si nimic. Tot robotel eram.

      Acum am imbatranit, am pian acasa, cant din cand in cand de placere, dar diferenta intre mine si o persoana talentata e audibila. Sotul meu a cantat la trombon (haios, nu?) pana in anul doi de facultate, era sa iasa music major, si-mi spune tot 'Bravo, robotel!'. Diferenta intre mine si o prietena comuna care chiar are talent la pian e foarte clara.

      Dar macar ea n-are voce :P Sic :P
      • Like 0
    • @ Maria Zamfir
      Despre arte nu pot sa ma pronunt, despre materiile de real insa da. Inteleg ca in arte e necesar acel je ne sais quoi cum ii spuneti dvs., la mate sau fizica insa nu. Ca sa intelegi o notiune sau ca sa rezolvi o problema nu iti trebuie 'suflet' sau sa simti ceva, iti trebuie rabdare si vointa, in primul rand. Si incepi si construiesti - de la notiuni simple, exemple simple, probleme, de la usor la ceva mai greu si tot asa. Urci incet. Poate sa iti placa sau nu. Poti sa ai ceva intuitie care sa te ajute (desi poate sa te si incurce uneori) sau nu.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Nu cred. Poti sa ajungi OK, oriunde cu exercitiu sustinut. Dar acel 'je ne sais quoi' exista si in stiintele exacte. Genial devii daca ai si je ne sais quoi si munca. Eu nu l-am avut nici la mate nici la fizica, nici la info, dar pentru mine era OK sa fiu de 9.50 cand 10.00 insemna medalie de aur la Olimpiada internatiola de info.

      Gandul meu era - sunt pe acolo, baietii, si fetele astea au talent si le place, eu n-am, si nu-mi place, incerc sa ma tin in pas cu ei.

      Pentru mine info a fost un chin tot liceul, pentru ca nu aveam talent, mintea mea era pe alte cai, si durea ca mie imi lua cinci ore sa rezolv o problema pe care ei o rezolvau in 30 de minute, mult mai eficient si mult mai scurt, in termeni de cod, decat mine.

      De rezolvat, rezolvam. De muncit, munceam, dar imi lipsea ceva ce aveau ei, ceva ce eu nu aveam.

      Oricat de mult ai munci, nu vei putea sa fii in NBA daca ai 1m63cm. Oricat ai slefui un cartof, dupa cum bine s-a spus in acest thread, tot cartof ramnane.
      • Like 0
    • @ Maria Zamfir
      Credeti, nu credeti, asa e. Mate/fizica/info nu sunt nici arte, nici baschet.

      "De rezolvat, rezolvam. De muncit, munceam, dar imi lipsea ceva ce aveau ei, ceva ce eu nu aveam." - ok, munceati. Munceati cat ei? Incepuseti cam cand incepusera si ei?

      Va spun si intreb lucrurile astea pentru ca am avut o perioada cand gandeam exact ca dvs. Pana am aflat ce era de fapt "je ne sais quoi"-ul in majoritatea cazurilor: pregatirea inceputa foarte, foarte devreme, cu un profesor care se intampla eventual sa le fie si parinte.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Treaba cu inceputul devreme e adevarata, dar si eu, si un baiat cu care am fost colega de la gradinita pana in anul trei de facultate incepusem devreme...Adica cel putin la info furasem startul un pic, pentru ca stiam BASIC.

      E de asemenea adevarat ca cei patru de la rasarit au intrat intr-a noua stiind deja Pascal si C++, deci erau deja cu cateva capete mai sus.

      Eu sunt insa un 'avatar' al copilului ipotetic despre care se vorbeste in articol - eu n-am vrut la mate-info, m-am inscris plangand. Si dovada a fost faptul ca am fost si eu olimpica, dar tot la 'umanioare' - filozofie si engleza. Nu mi-a folosit la nimic, ca tot in Poli am ajuns, tarata de guler :)

      Nu munceam cat ei (nu imi placea, si ei aveau si extra-training, si organizat de scoala, si de la lotul olimpic), insa si intre cei patru se vedea o diferenta - fata muncea mult mai mult decat baietii (nu vreau sa confirm nici un stereotip, dar asa a fost) insa era mai slaba decat ei. Probabil pentru ca muncea la toate, ei doar la info, si li sa treceau cu vederea multe...

      Tin minte ca unul dintre ei era atat de bata la mate, incat fara medalia de la olimpiada n-ar fi luat admiterea. Nici n-ar fi ajuns la admitere - pe vremea aceea era BAC-ul acela special al olimpicilor, care era super-simplu, pentru ca il dadeau si sportivii de performanta. Si si acolo a luat in 5 si ceva chinuit la mate.

      Oricum treaba cu matematica i-a maturat pe doi dintre baietii nostri, si pe inca unul de la liceul rival in facultate - n-au trecut de anul doi, pentru ca nu stiau nici matematica de liceu. Cand au dat de analiza in anul I a fost macel.

      Inteleg foarte bine ce spuneti, parerea mea este insa ca atunci cand e de 'crunch' pe un singur element, chiar daca doi oameni muncesc acelasi numar de ore, cel mai talentat va iesi deasupra, pentru ca va asimila mai usor.
      • Like 0
    • @ Maria Zamfir
      Exact aceeasi situatie la info am avut-o si eu in liceu, furasem startul cu niste Q-BASIC. Dar... ce comparatie exista intre asa ceva si oameni care lucrau probleme de olimpiada in C dintr-a 6-a sau a 7-a pe infoarena sau din alte surse?
      Da, ceva diferente vor exista, insa vor fi minime, mai ales dupa un anumit timp. Si asimilatul asta nu e chiar constant. De la un anumit nivel de dificultate in sus anumite lucruri vor fi mai greu de asimilat pentru oricine (exclud de aici cazurile de genii adevarate, cu memorie eidetica, oameni care calculeaza pi in minte pana la a nu stiu cata zecimala etc.), lucrurile se vor nivela. Asta ca sa nu mai vorbim de faptul ca de la un punct in colo s-ar putea sa nu mai fie lucruri noi de asimilat.
      • Like 0
  • Valentin check icon
    În esenţă ideile lui Macron sunt interesante, însă felul în care vor fi implementate devine foarte important. Dacă găsim revoluţiei 1900-1990 hiba de a distruge şi a arunca la gunoi valorile, atunci noua revoluţie de reintroducere a valorilor ar trebui făcută la fel de brusc? Oare nu se repetă greşelile trecutului, aruncând la gunoi tot ceea ce avangarda a lăsat ca moştenire? I s-a găsit avangardei vina de a o rupe cu trecutul, dar restabilirea bruscă a trecutului nu repetă TOCMAI aceeaşi greşeală?

    Mi se pare imposibil ca sistemul lui Macron să restabilească trecutul ştergând cu buretele o întreagă perioadă din istorie. Dacă sistemul va reuşi - şi Franţa merită o asemenea experienţă - rezultatul va arăta cu totul atfel, pentru că va include cu siguranţă şi achiziţii din revoluţia educaţiei. Achiziţii care sunt greu de aruncat la gunoi.

    Să nu uităm că din avangardă a făcut parte şi Constantin Brâncuşi, împotriva căruia s-au intreprins campanii de presă odioase. Sculptura "putredă" a dl. Brâncuşi, o caricatură a artei, trei forme înfipte într-o bilă, nimic din Doriforul lui Policlet, nimic din graţia lui Tiţian. Brâncuşi, Picasso, Duchamp (bunul prieten al sculptorului româ), consideraţi "pleava artei".

    Lucrurile nu se pot arunca la gunoi cu atâta uşurinţă.
    • Like 0
    • @ Valentin
      Daca revolutia educatiei insasi a fost o greseala (si Horia Roman Patapievici o numeste "cretinitate"), atunci revenirea la vechile valori nu va fi o greseala.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      1. Revenirea la vechile valori nu se poate face brusc, ştergând cu buretele ce a fost înainte.
      2. Patapievici vorbeşte şi de o MEDIE. O spune clar: învăţământul nu este doar despre vârfuri. Vârfurile se pot descurca oarecum singure, dar media nu.
      3. Ideea reformei lu Macron nu e pragmatică, ci spirituală. E vorba de revalorizarea învăţământului, de omul complet, renascentist, educat, politicos etc. Nu performanţa industrială e miza acestei reforme.

      Oricum, a crede că trecutul poate fi reînviat ca o fantomă e ca şi cum ai spune că de mâine toaţi bărbaţii ar trebui să poarte costum cu pălărie iar femeile toalete cu voaletă. Nu putem recrea lumea anilor 1900. Nu putem crea un sistem care să şteargă cu buretele achiziţiile trecutului. Alea care sunt. Să nu uităm că anii 70 au adus numeroase tehnici care au potenţat creativitatea (brainstorming, mindmapping, thinking hats, lotus blossom etc.), diferite de profesorul rigid de la catedră. Acestei revoluţii din anii 70 îi datorăm smartphone-ul, computerul, tableta, internetul etc. Aceste tehnici sunt instrumente pedagogice de ultimă generaţie. Ele nu pot detrona metodele clasice (demonstraţia, conversaţia euristică), dar s-a demonstrat că produc progres. Nu putem privi educaţia doar prin latura valorilor spirituale, după cum nici nu le putem nega complet.
      • Like 0
    • @ Valentin
      De unde rezulta ca ideea reformei nu e (si) pragmatica?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Foarte corect! Sistemul lui Macron nu POATE eluda pragmatismul. Sunt curios dacă va reuşi, însă nu va fi nicidecum o restauraţie a trecutului. Asta e clar, moştenirea revoluţie anilor 70 - Steve Jobs fiind un astfel de produs - nu este falimentară decât în măsura în care consideri că smartphone-ul este o invenţie minoră, fără rol în evoluţia umanităţii.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Steve Jobs reprezinta exceptia sau regula? El este reprezentantul acelei revolutii in invatamant? Majoritatea celor care au studiat in aceeasi perioada cu el sunt ca el?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Steve Jobs reprezintă generaţia liderilor.. Anii 70 sunt anii apariţiei brainstormingului, a mindmappingului, a piramidei lui Masllow etc. Liderul creativ, liderul care inspiră este moştenirea acestei revoluţii. Toate companiile pe care le admirăm astăzi, toate cele care au creat şi au inovat sunt moştenirea acestor ani.

      Învăţământul a fost refractar acestui nou multă vreme, şi acesta este şi motivul pentru care marii lideri ca Jobs sau alţii ca el şi-au luat viaţa în propriile mâini.

      Din fericire pedagogia a aşezat astăzi în acelaşi capitol şi instrumentele care l-au format pe Steve Jobs, alături de instrumentele clasice. Mai puţin la noi, dar în mai toate sistemele moderne din alte ţări elevii sunt îndemnaţi să îndrăznească, să-şi exploreze creativitatea şi să-şi depăşească limitele prin metode ce ţin de revoluţia anilor 70.

      Supercompaniile la care vreţi să lucreze generaţia olimpicilor visată de dvs. SUNT PRODUSUL DIRECT al acestei revoluţii. Liderii lor au respins deseori educaţia clasică. Au fost rebeli. Şi au reuşit.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Din nou, de unde rezulta ca Steve jobs e regula si nu exceptia?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Jobs este o excepţie mare, ca să folosesc o exprimare mai şchioapă. Există şi excepţii mici. Toţi liderii sunt produsul acestei generaţii. Toţi s-au format prin moştenirea anilor 70. Luaţi orice titlu de lidership de pe piaţă şi veţi întâlni metodele pe care vi le descriu, de la brainstroming (tehnică apărută în anii 70) până la diverse jocuri pe care aceştia le pratică pentru a-şi îmbogăţi creativitatea. Aceste cărţi nu vorbesc de olimpiade, vorbesc doar de explorarea potenţialului creativ. Moştenirea anilor 70 sunt JOCUL şi CREATIVITATEA. Sau jocul creativităţii.

      Pedagogia clasică se mută cu încetul în domeniul creativităţii. Profesorul devine un lider, nu un magistru atotştiutor. E o realitate.

      Peagogia oferă trei scheme principale organizate sub forma unui triunghi. Se dau trei elemente: materia, profesorul şi elevul. Când profesorul este aşezat în vârf sistemul se numeşte MAGISTROCENTRIST (centrat pe profesor, pe mentor, pe maestru). Când materia este aşezată la vârf sistemul se numeşte TEHNOCENTRIST. Când copilul este aşezat la vârf sistemul se numeşte PEDOCENTRIST.

      Educaţia modernă este PEDOCENTRISTĂ, adică axată PE ELEV. Pedocentrismul este moştenirea anilor 70, a generaţiei lidership-ului, a creativităţii.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Si toti trepadusii din aceeasi generatie cu Jobs? Toti cei care nu sunt creativi si nu sunt lideri? Din acea generatie a anilor 70, cati sunt trepadusi si cati sunt lideri?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Nu toţi cei care ies de pe băncile educaţiei moderne devin lideri după cum nu toţi cei care ies de pe băncile educaţiei clasice devin olimpici. Nu există sistemul perfect. Nu s-a inventat încă.
      • Like 0
  • Prea multe discutii despre educatie, sisteme de educatie, scoli s.a., voi omiteti cel mai important lucru: credinta! Degeaba bagi munti de informatii in copii degeaba ii scolesti la cele mai bune scoli daca nu sadesti in sufletul unui copil dragostea de Dumnezeu! Nu exista intelepciune fara Dumnezeu, e doar praf in vant! Adevarata intelepciune vine in primul rand din respectul fata de creatorul acestei lumi. Voi uitati din ce neam faceti parte? Stefan cel Mare, Brancoveanu, Mircea cel Batran, acestia sunt inaintasii nostri, acestea sunt reperele noastre! Pentru ce si-au dat ei viata si sangele? Pentru a apara credinta sfanta si mantuitoare! Degeaba scolesti un copil daca nu-l inveti ce-i aceea rugaciunea, daca nu-l apropii de Dumnezeu. Cu nimic nu-l vor ajuta diplomele si nici programele invatate pe calculator pentru ca acestea nu pot mantui sufletul. Insa invatarea smereniei, a faptelor bune, a milosteniei, a dragostei pe care Hristos o are pentru ei, atunci deja vorbim de intelepciune.
    • Like 0
    • @ Rando Mesa
      E parerea dvs., insa conform constitutiei, Romania este stat laic. Daca e sa lucram corect, atunci indoctrinarea religioasa nu are ce sa caute in scoli. In familie evident fiecare face ce doreste, biserici sunt destule, nicio problema. Momentan ora de religie este optionala, asa cum ar si trebui sa fie. In plus exista tari in care religia e mult mai putin prezenta decat la noi si in care populatia o duce semnificativ mai bine. Cat despre predecesorii nostri de care ati vorbit dvs., ei erau produsul vremurilor de atunci si au luptat pentru ce au considerat ei ca era important atunci. Tot respectul pentru ei. Societatea s-a schimbat insa destul de mult fata de acele vremuri, din multe puncte de vedere.
      • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Nu scrie nicăieri că România este stat laic, nici măcar în Constituţie. Nu scrie nici că este stat religios. Un stat laic este un stat format din atei. D-aia se şi numeşte laic, după cum un stat religios este format din persoane credincioase. Constituţia nu spune nici una, nici alta. Spune doar că fiecare persoană are dreptul la libertate religioasă, libertatea opiniilor, libertatea de exprimare etc.

      Nu înţeleg de unde vine povestea asta cu statul laic. Nu mai trăim în comunism. Nu putem impune nici ateismul, nici religia. Ora de religie este OPŢIONALĂ. Semnezi ca să participi, nu eşti luat cu arcanul.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Este stat laic in sensul in care nicio religie nu se amesteca cu legea. Fiecare are dreptul sa practice ce religie doreste, sau sa nu practice nicio religie. Opusul unui stat laic este un stat religios, in care religia se amesteca in legislativ (de ex. Arabia Saudita). Nu este cazul nostru.
      • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Dl. Rando Mesa nu spunea nimic de obligativitatea religiei şi nici n-a vorbit de stat religios. Ideea că religia nu are ce căuta în şcoli e complet neconstituţională. Religia poate să fie foarte bine studiată în şcoli de către cei care vor acest lucru. Constituţia permite acest lucru. Nu scrie nicăieri în Constituţie că religia n-are ce căuta în şcoli. În plus nu văd o corelaţie între religie şi bunăstare. America este un imperiu puternic şi o ţară model, însă pe moneda lor e tipărit IN GOD WE TRUST. Italia este sediul catolcismului şi n-o duce rău. Nu spun că în aceste ţări se amestecă religia cu legea, însă spun că religia e foarte prezentă. Budismul este deosebit de puternic în Japonia, şi totuşi ţara n-are probleme. Japonezii merg la templu liniştiţi şi aduc ofrande lui Buddha fără să decadă ca societate.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Nu a spus-o direct, dar mie mi s-a parut ca in directia asta batea. Tocmai de aceea am mentionat indoctrinarea religioasa in scoli, adica ora de religie impusa, cum a fost pe vremea mea. Nu e cazul astazi, am mentionat si asta.
      " În plus nu văd o corelaţie între religie şi bunăstare." - o asemenea corelatie exista, si din anumite puncte de vedere America e o exceptie: https://newrepublic.com/article/117131/religiosity-social-dysfunction-linked-pew-study

      Citez un fragment de la acel link:
      "Staying with the U.S., this correlation between a high rate of poverty and high degree of religiosity is supported by a 2009 Pew Forum “Importance of Religion” study that determined the degree of religious fervor in all 50 states."
      • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Nu ştiu de unde aveţi informaţia că se face îndoctrinare în şcoli. Elevii nu sunt luaţi cu forţa şi nu e prima oară când aud de creştinism. Există consimţământul tutorelui care şi el ştie ce e aia creştinism (sau alte religii, după caz). Nu sunt dezvăluite doctrine secrete, nu se fac iniţieri etc. Nu văd niciun fel de îndoctrinare. Totul se face la lumina zilei şi cu asentimentul elevilor şi al părinţilor.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Nu am spus ca se face, am spus ca se facea. In trecut.
      Ora de religie asa cum am facut-o eu era ora de indoctrinare. Religia ortodoxa nu ne era prezentata in mod obiectiv, ci se practica la ora. Nu ni se spunea "copilasi, asta e crestinismul, asta e budismul, asta cred unii, asta cred altii", ci "bine copilasi, acum ne ridicam, ne inchinam si spunem Tatal Nostru". Nu ni s-a dat ocazia sa judecam daca ce scrie in cartile sfinte are sens sau nu, nu a fost vreodata adusa in discutie stiinta, ni s-au bagat pe gat niste idei incepand cu primele clase de scoala primara si terminand prin clasa a 10-a de liceu daca nu ma insel. Cat despre parinti, presupun ca depinde de la caz la caz. Mama mea de exemplu stia doar foarte putin despre crestinism (crescuta fiind in comunism si neavand din familie o influenta religioasa foarte puternica), nu a fost vreodata vorba sa i se ceara consimtamantul. Ora de religie era in program punct.

      Astazi ora de religie e optionala, ceea ce e foarte bine. Ce spuneam e ca nu mi-as dori sa se revina la ora de religie obligatorie pentru ca nu mi s-ar parea corect.
      • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Nu confundaţi religia cu filozofia religiei, cu sociologia religiei sau cu istoria religiilor. Faptul că religia a fost predată forţat a fost o eroare, dar nu văd cum ar veni un profesor de religie, ar explica lecţia şi pe urmă ar spune: "tot ce aţi învăţat este fals, Dumnezeu de fapt nu există (de parcă ar avea o dovadă concretă în acest sens) şi totul trebuie aruncat la gunoi." La religie faci religie, la matematică faci matematică şi nu istoria matematicii, filozofia matematicii sau Geometrie Sacră. Păi nu mi-ar fi convenit şi mie să fac istoria matematicii în loc de matematică? E oră de RELIGIE. Că era obligatorie a fost o problemă, dar problema s-a rezolvat.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Exista dovezi concrete ca dumnezeul descris in biblie nu exista. Nu le confund, mi se pare insa mai corect ca studiul religiilor sa se faca obiectiv, sa existe o ora de istoria religiilor in loc de religie asa cum mi-a fost predata mie. Asta in scoala, la biserica mi se pare normal sa se faca religie-religie, acolo e locul potrivit pentru asa ceva.
      • Like 1
  • Valentin check icon
    Aici e vorba de o discuţie între sistemul clasic - care are numeroşi adepţi - şi cel modern. Necazul e că sistemul nostru încearcă să împace şi capra şi varza, iar rezultatul este o struţocămilă.

    Nu sunt adeptul sistemului clasic, dar sunt adeptul total al unui sistem CURAT. Se vrea sistem clasic? Păi atunci să fie clasic. Se vrea sistem modern? Păi atunci să fie modern.

    Sistemul nostru nu e nici una, nici alta. Luăm cazul educaţiei plastice, care funcţionează în prezent cu... două programe!!! Programa nouă reduce clasicul la vreo 40%, dar linia de demarcaţie e vizibilă şi creează confuzie.

    A încerca să împaci lucrurile mi se pare mult mai nociv decât a te hotrărî la un sistem sau altul. Din păcate asta se face în sistemul nostru.
    • Like 0
    • @ Valentin
      Sistemul modern - care din ele? Fiecare tara are propriul sistem.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Sistemele pedagogice nu sunt haotice. Ele pot fi clasificate inclusiv ca modern sau clasic.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Nici nu am sugerat ca ar fi haotice. Da, fiecare tara are propriul sistem clasic, unele au si unul modern. Eu v-am intrebat la care sistem modern va referiti: britanic, american, german, finlandez...?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Din câte ştiu cel în top este cel finlandez, cel care cere o întoarcere la un sistem de tip renascentist, fără a uita însă şi performanţa pe un anumit palier.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Ei da, la partea de performanta am niste dubii. La olimpiada internationala de matematica de exemplu finlandezii de cand participa au castigat putin peste 100 de medalii cu totul. Romanii prin comparatie au castigat 141 doar de argint. Drept e ca Romania a si inceput cu 6 ani mai devreme decat Finlanda, dar diferenta totusi e foarte mare.

      Ma rog, sa zicem ca rezultatele astea nu ar conta prea mult, asta insa mi se pare mai ingrijorator: http://akarlin.com/2013/07/scandinavians-cant-do-fractions/

      Later edit: am gresit la numaratoare, finlandezii au sub 100 de medalii, 54 erau mentiuni. Aveti rezultatele aici: https://www.imo-official.org/results_country.aspx
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Dacă-mi spuneaţi că au câştigat 2 medalii şi noi 141 mai înţelegeam. Superioritatea sistemului finlandez nu stă în medaliile obţinute, cî in armonizarea societăţii. Ţările cu multe medalii sunt şi cele care au o prăpastie imensă între clasele înstărite şi cele sărace. Educaţia finlandeză ţinteşte mai mult spre armonie socială, spre medie decât spre realizări personale. Pentru finlandezi cantitatea nu este importantă, ci societatea. Sistemul lor e unul centrat VOIT şi ŢINTIT pe societate şi pe noţiunea de armonie socială. Topul de care vorbim nu ţinteşte simpla performanţă, ci ia în calcul şi inserţia socială a individului. O medalie nu-ţi garantează un job stabil şi o viaţă armonioasă.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Dvs. ati mentionat performanta. In comentariul meu m-am legat strict de performanta, nu de sistemul lor in general. Si da, o medalie iti poate asigura un job bun daca stii sa te folosesti de ea. O medalie la o olimpiada internationala inseamna sanse mari sa fii acceptat la o universitate de top si de acolo sa iti construiesti mai departe o cariera de succes.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Medaliile olimpice nu presupun şi o medie generală care să-ţi asigure intrarea la un liceu în care se face matematică. E unul din cadourile sistemului actual. Nu ştiu cum interpretaţi dvs. intrarea la facultate, iar ideea de fentat liceul cu meditatori nu mi se pare prea inspirată.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Ma refeream la medalii obtinute la olimpiade internationale (olimpiade, nu alte tipuri de concursuri). Astea se obtin de cele mai multe ori in timpul liceului. In acest caz fie elevul a avut deja media suficient de buna in 5-8, fie a avut niste rezultate bune la olimpiade nationale in gimnaziu.

      Cum am mai spus, nu e musai nevoie de meditatori. In plus de asta, a face pregatire pentru materia de olimpiada (diferita de cea normala care se preda la clasa) nu mi se pare o fenta, cum nici a face balet nu mi se pare o fenta. E altceva, e o activitate diferita fata de ce se face la scoala.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Da, exact asta spuneam şi eu: elevul a fost OBLIGAT să alerge după note ca să-şi ia o medie generală bună (peste 9).

      A fost o OBLIGAŢIE, altfel nu mai ajungea în acel liceu.

      Dacă nimereşti la un liceu axat pe matematică atunci pregătirea pentru olimpiadă şi facultate nu mai necesită meditaţii. În plus nu toţi elevii sunt olimpici. Există un număr imens de elevi care reuşesc anual pe sector dar nu merg mai departe. Sunt mulţi din şcolile generale. Şi ei sunt talentaţi la matematică. Şi ei sunt NECESARI societăţii.

      Câţi dintre ei pierd şansa de a intra la un liceu axat pe matematică datorită acestui sistem absurd care a introdus nebunia mediei generale? Foarte mulţi.

      În sistemul vechi notele nu erau o problemă. Acolo competenţa era câştigată pe merit, nu intrând la un liceu de matematică cu 10 pe linie (şi ştim că sunt şcoli în care plouă cu 10), cu notă mare la română şi tras de păr la matematică. Seamănă fix cu unele sisteme în care intri la matematică cu credite adunate la sport sau la muzică.

      Asta dacă tot vorbim de competiţie şi competenţă.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Sunt clase speciale de olimpici la unele licee, clase la care se intra in baza rezultatelor obtinute la olimpiade nationale in generala. Asa ca acea obligatie e discutabila.

      In orice caz, la liceele foarte bune axate pe matematica cerintele si la celelalte materii sunt destul de ridicate. Asa ca o calificare la sector dar nu si la etapa pe judet/municipiu si note mediocre in rest inseamna foarte probabil ca acel elev nu este oricum suficient de bun incat sa aiba o viata usoara la un liceu de top, indiferent de modul de admitere.
      Evident ca sunt si acei elevi necesari societatii, dar nu este necesar ca ei sa ajunga la un liceu de top, mai ales daca nu pot.

      Sunt si elevi care vin la astfel de licee cu note nemeritate? Da, mai ales ca subiectele de examen au devenit tot mai usoare. Dar acei elevi se cern repede. Fie abia se descurca, fie se muta repede la alt liceu pentru ca nu fac fata.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Să înţeleg că liceele ar trebui populate doar cu olimpici naţionali? Există matematicieni care n-au fost niciodată olimpici naţionali. Există profesori de matematică excepţionali care n-au trecut niciodată de faza pe sector sau pur şi simplu nu s-au calificat la olimpiade. Dacă ne bazăm doar pe olimpicii naţionali unde ajungem?

      Nimeni nu spune că va avea o viaţă uşoară, spun doar că trebuie să i se dea şansa să-şi urmeze pasiunea. Va lupta pentru o notă de trecere acolo unde doreşte dar va avea satisfacţia să facă matematică.

      @J.J; Dar acei elevi se cern repede.

      Nu, culmea e că acei elevi nu se vor cerne. 5 este notă de trecere, şi poţi trece la un liceu de top cu 5 pe linie. Asta înseamnă că poţi avea un matematician de nota... 5. Poate că se vor cerne la facultate, dar aceşti elevi ţin locul altora cu adevărat talentaţi la matematică. E un sistem care produce pierderi. Foarte multe.

      În caz că nu ştiaţi, 5 a rămas notă de trecere.

      • Like 0
    • @ Valentin
      Nu toate liceele, in nici un caz, nici nu ar fi posibil. Spun doar ca la cele foarte bune se pune accent pe competitie si sunt standarde ridicate la toate materiile, nu doar la mate-info. Nu toti matematicienii/profesorii foarte buni etc. au absolvit licee la care se intra cu medii de la 9,50 in sus. Pasiunea se poate urma si la un liceu la care se intra cu 8,50.

      Cat despre cei care intra cu medii mari si o duc apoi din 5 in 6...da, pot exista si astfel de cazuri si asta e o problema, sunt de acord cu dvs. Cel care inainte ajungea doar la sector si avea media generala nu tocmai excelenta probabil ca in continuare nu ar avea o medie generala excelenta in liceu dar ar face mai usor performanta la matematica. Nu stiu cat de raspandite sunt in prezent astfel de cazuri, ar fi interesant de aflat pentru ca problema porneste totusi de la evaluarile din scolile generale.

      Pentru comparatie incerc sa ma gandesc la moduri in care sistemul cu examene de admitere ar putea da gres, dar mi-e greu sa vad astfel de brese. Ar fi totusi o problema: un elev care da examene de admitere in liceu va putea sa dea un numar limitat de astfel de examene (sa zicem 3-5). Daca nu reuseste, este automat trimis la o scoala profesionala, nu la un alt liceu la care ar fi putut poate sa intre dar nu s-a gandit sa dea examen. Ori asta, ori pierde un an. In sistemul actual, daca ai vrut sa intri la un liceu de top si nu ai reusit, intri totusi intr-un liceu din esalonul 2, nu ajungi direct la profesionala.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Notarea este făcută corect la toate şcolile. E vorba aici de evaluarea naţională. Evaluarea este setată pe mediu, însemnând că un 10 la această evaluare înseamnă de fapt un 7. Profesorii îşi fac datoria şi predau la nivelul evaluării. Asta nu înseamnă totuşi lipsa efortului, dar nu mai vorbim de o operaţiune de full contact cu materia. Este la latitudinea profesorului să meargă pe mediu sau să ridice nivelul Nu greşeşte deloc atunci când îi pregăteşte fix pentru evaluarea naţională.

      Care, repet, e setată pe MEDIU. Aici lucrurile se complică. Ceea ce e mediu pentru un talent în matematică e dificil pentru un copil obişnuit. Deci lucrurile sunt discutabile, pentru că va exista un efort considerabil din partea unui copil obişnuit şi un efort mai mic din partea unui copil talentat.

      @J.J: "Pasiunea se poate urma si la un liceu la care se intra cu 8,50."

      Nu ştiu exact topul liceelor, dar înclin că tot mai mulţi părinţi vă dau dreptate, ţintind undeva pe la mijlocul unui top al liceelor. Nu ştiu cu ce notă se intră la mijlocul clasamentului. Cred că totuşi că e un 9.20.

      Motivele pentru care elevii talentaţi la matematică vor un liceu axat pe matematică sunt:
      - anturaj care te stimulează (elevi pasionaţi de matematică)
      - lipsa suportului financiar (în caz că nu ştiaţi suntem în criză, multe familii nu-şi mai permit meditatori)
      - opţionale puse la dispoziţie de şcoală (cerc de robotică de ex.)

      Din nou, fiind sărăcie, mulţi nu mai au bani. Altfel intrau la un liceu particular şi terminau povestea.

      @J.J; "nu ar avea o medie generala excelenta in liceu dar ar face mai usor performanta la matematica."

      Păi asta era şi ideea în vechiul sistem şi asta se discută în prezent. Dacă vă uitaţi la curba de importanţă a mediei generale veţi vedea că e în continuă scădere: de la 25 a ajuns la 20. Şi posibil să mai scadă. Pare puţin, dar când vorbim de sutimi lucrurile se schimbă. Oricum, opinia publică - în special cei care au făcut şcoală în anii 80 - împing multe media generală.

      Cu profesionala nu cunosc cum stau lucrurile. Ştiu că se face o repartiţie după liste. Mi-e greu să cred că cineva n-apucă măcar o profesională.
      • Like 0
    • @ Valentin
      De unde stiti ca notarea este facuta corect in toate scolile? Singur ati mentionat posibile exemple in care un copil la o scoala poate sa aiba o medie generala mai mare pentru ca profesorii acolo au fost mai indulgenti, altul de la alta scoala poate sa aiba o medie generala mai mica pentru ca acolo profesorii sunt mai severi. E ceva cel putin posibil daca nu probabil (mai ales in conditiile in care exista coruptie si in sistemul de invatamant) si ar trebui facute verificari in acest sens.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Aici aveţi dreptate, şi este unul din motivele pentru care vechea educaţie nu a apelat la media generală. Dar mai există o posibilitate, aceea ca profesorul să ridice atât de mult ştacheta încât elevul să nu mai înţeleagă, şi vă asigur că ştiu cazuri concrete.

      Să zicem că un profesor merge fix pe dificultatea evaluării naţionale - adică pe mediu - şi atunci 10 e meritat şi e dat cu asimilarea de cunoştinţe. Ce ne facem cu cazurile în care un altul predă cu mult peste mediu, uneori la nivel de facultate, şi elevul nu poate lua decât un 6 sau 7?

      A preda la nivelul vârstei este adevărata artă a pedagogiei. Evaluările sunt setate la nivelul vârstei, dar este şi predarea? Nu cumva rezultatele dezastruoase de la evaluare pot veni pentru că s-a sărit atât de mult peste nivelul mediu încât nu s-a mai înţeles nimic?

      Sistemul reglează evaluarea, dar lasă liberâ predarea. Evaluarea e pe mediu. Dar predarea?
      • Like 0
    • @ Valentin
      Exista 2 posibilitati: 1) profesorul preda mai mult dar evalueaza corect, la nivel mediu. Daca parintii sunt de acord cu asta (si elevii inteleg si nu e prea mult pentru ei), nu e neaparat o problema.
      2) Daca preda mult si prost si evalueaza aiurea (le cere prea mult elevilor) atunci ar trebui anuntata intai directiunea si apoi, daca e nevoie, inspectoratul scolar.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Dacă predă pe MEDIU nu este niciun fel de problemă, însă problema apare atunci când predă PESTE MEDIU. Şi nu se poate face mare lucru, pentru că la noi performanţele slabe nu sunt recunoscute ca o problemă a profesorului, ci a elevului. În alte ţări se pune probema dacă nu cumva profesorul a predat peste putera de înţelegere a elevului. La noi de vină este întotdeauna elevul. Pentru că poate duce. Noi suntem ţara lui burtă pe carte. Cunoaşteţi expresia, nu?
      • Like 0
    • @ Valentin
      Poate sa fie si vina profesorului, poate sa fie si vina elevului. Nu cred ca se mai face vreo presupunere la noi in conditiile in care sunt oameni la catedra care au luat note 2 si 3 la examenul de titularizare si sunt elevi care stau numai cu nasul in telefon pe facebook, dupa care se plang ca e greu la scoala si n-au timp. Sunt probleme de ambele parti.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Examenele de titularizare sunt la fel de confuze şi de arbitrare ca şi cele de evaluare. O spun în cunoştinţă de cauză de la persoane care mi-au arătat şi explicat cu subiect şi predicat acest lucru. În mare e vorba de aceleaşi probleme, o luptă surdă între vechi şi nou care produce un sistem crocofanic. Ce se întâmplă elevilor se întâmplă şi profesorilor. Un sistem de tip crocofan este mult mai nociv decât unul curat, vechi sau nou. Măcar ştii o chestie, e pe vechi sau e pe nou. Nu e sistemul din alte ţări. Nu e sistemul finlandez nici în cazul profesorilor. E talmeş-balmeş în tot învăţământul. Cunosc oameni care au făcut sistemul şi care s-au luptat din răsputeri să elimine clişee şi confuzii. Uneori reuşesc, alteori nu.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Cat poate sa fie de confuz sa se ajunga la note de 2 si 3? Am vazut si eu subiecte de astfel de examene, nu sunt chiar atat de complicate. Au aparut in media, si chiar aici pe republica si profesori care au luat 9 sau 10 la acelasi tip de examen. Deci de putut se poate. Ca ar trebui facute niste rectificari la acel tip de evaluare da, e foarte probabil, dar un 2 sau 3 nu mi se pare scuzabil.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Nu neg că ar exista şi asemenea cazuri, dar în mare parte sistemul este CONFUZ. Poate că nu ştiaţi, dar cel puţin la unele titularizări e bine să citezi din cartea X sau Y, să foloseşti formula X sau Y, iar dacă vii cu cuvintele tale s-ar putea să te trezeşti cu un corector care îţi va spune că n-ai respectat baremul. Este aceeaşi problemă. Este un sistem format din clişee, din cutume, din automatisme. Foarte diferit de ce se întâmplă în afară.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Pe acei corectori ar trebui sa-i traga cineva la raspundere. Un elev poate depune contestatie la evaluarea nationala sau bac. Un profesor (ma rog, poate nu e inca profesor...) care da examen de titularizare oare poate depune contestatie?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Păi şi ei spun că au corectat după barem. Sau că nu a corespuns ca limbaj de specialitate. Sau mai ştiu eu ce. În fine, nu ştiu cum e la ştiinţele exacte. În plus nu poţi să-ţi vezi lucrarea. Ţi se prezintă doar rezultatul.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Daca asa se face la acel examen nu e corect. Pana si la bac se poate vedea lucrarea. Ce sa zic, poate au si ei dreptate in anumite privinte (partea cu limbajul as putea sa o cred), nu stiu.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Nu ştiam că la bac se poate vedea lucrarea. Ştiu însă părinţi care au cerut evaluarea şi n-au primit-o.

      "Ce sa zic, poate au si ei dreptate in anumite privinte (partea cu limbajul as putea sa o cred), nu stiu."

      Staţi liniştit, nimeni nu ştie. D-aia avem şi sistemul pe care-l avem, pentru că nu există standarde clare.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Se poate vedea, da: http://ismb.edu.ro/documente/examene/bac/2016/procedura_bac_2016_viz.pdf

      Cat despre standarde... as vrea sa spun ca ma surprinde, dar nu are cum. Am avut...cati? 25 de ministri in 28 de ani? Parca asa era, un numar halucinant. Daca se schimba conducerea atat de des si fiecare ministru vrea reforme si le incepe si nu le termina, schimbarile sunt facute prost, dupa ureche ... la ce sa ne asteptam? Probabil ca se schimba standardele odata cu ministrul. Sistemul ar putea sa functioneze daca ar fi lasat. E ca si cand am avea o masina pe care o pornim si o oprim din 5 in 5 minute. Normal ca incepe sa nu mai functioneze.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Păi dacă avem o reformă continuă atunci nu mai avem un sistem. Părerea mea e că există şi o luptă între nou şi vechi, între ce s-a făcut în comunism şi sistemele din ţările libere.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Pai cam asa cred ca sta treaba. Avem niste programe scolare care arata bine pe hartie dar care sunt puse in practica naiba mai stie cum pentru ca avem prea putini profesori si aceia platiti prost si ingropati in birocratie ineficienta, niste practici si metode de predare care au fost bune in vremuri apuse si care ar putea fi bune si azi daca nu li s-ar pune piedici fie de la varf fie chiar de la catedra si niste practici si idei preluate din alte sisteme, care se incearca a fi varate cu forta si complet la intamplare, fara un plan, in actualul sistem. Pe scurt un fel de haos.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Vă asigur că nu arată bine nici pe hârtie. La început am crezut şi eu chestia asta, apoi mi s-a explicat. Acolo unde se îmbină noul cu vechiul şi gândirea cu clişeul se vede cusătura, Nu spun că n-ar fi ok şi îi laud pe dascălii care chiar încearcă ceva, numai că sunt puţini şi reuşesc prea puţin. În rest aveţi dreptate. Nu poţi pune o metodă nouă pe un sistem vechi, dar priviţi şi din acest unghi: din moment ce e imposibil să schimbi total o programă atunci măcar să introduci câte 10% până o transformi. Altă soluţie nu ai.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Programele scolare sunt in mare aceleasi de 20 de ani incoace, poate chiar mai demult. Luate ca atare mie mi se par OK, nu vad nimic in neregula cu ele.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Alien check icon
      Eu sunt curios cate procente dintre "olimpici" sunt formati de "sistemul oficial" si cati sunt formati de "invatamantul paralel" *- ala pe banii neimpozabili si meditatii. 10-90 e o estimare aberanta?
      Oricum, olimpicii nu-s o scuza pentru analfabetii cu diploma. Si mai mult analfabetii absolventi de invatamant obligatoriiu e in crestere, in timp ce rezultatele olimpicilor in scadere. Nici gimnastica romaneasca nu mai e ce-a fost, si nici matematica....
      • Like 0
    • @ Alien
      Nu cred ca e sau "sistemul oficial" sau "invatamantul paralel", ci si-si. Incepi cu ce se face la clasa si continui in particular de capul tau sau cu ajutor (care apropo poate sa se faca si fara bani - stiu vreo 2-3 profi care faceau pregatire de olimpiada fara sa ceara un ban). Rezultate la olimpiade observ ca sunt in continuare de la an la an, ba mai mult acum elevii participa la mai multe tipuri de concursuri in afara (proiecte NASA, robotica etc.). Da, absolut, olimpicii nu sunt o scuza pentru analfabetismul functional, aia e o problema grava care trebuie rezolvata.
      • Like 2
    • @ Alien
      Destui, zic eu de colo. Eu am fost olimpica la doua materii (aparent fara nici o legatura una cu alta, filozofie [un argint si un bronz la Balcaniada] si engleza [doua medalii de argint la nationala]) fara ajutor special.

      Meditatii la engleza am facut numai pana la 10 ani, la filozofie, niciodata.

      Noi eram mate-info, eu eram o ciudatenie cu umanioarele mele, deci nici profesoarele mele din liceu nu erau de top la materiile respective, nici ai mei nu erau foarte impresionati de faptul ca nu eram olimpica la ce ar fi 'trebuit' sa fiu. Nu pot sa zic ca nu am fost ajutata, dar am fost ajutata la scoala, dupa posibilitati.

      In anul meu au fost patru olimpici internationali la info, si nici ei nu faceau pregatire acasa, faceau chestii in plus la scoala, si aveau week-end-uri si tabere, dar tot de scoala erau organizate, si nu plateau elevii sau parintii.

      Nu eram ca 'fabrica' de olimpici de la Mihai Viteazul, unde se stia ca pentru un loc la lotul de mate plateai 500 de mii pe ora (nu era deloc putin in anii '90).

      As spune ca e mai degraba un 50-50%. Sunt multe licee bune, si in provincie, unde profesorii muncesc mult cu elevii,si nu contra cost...
      • Like 0
    • @ Maria Zamfir
      Alien check icon
      Nu m-am referit la anii '90 (ai caror "produs" sunt și eu, cu mai micile sau mai marile mele succese olimpice) ci la 2018. An în care vad in jurul meu oameni care încep "lucrul suplimentar" de la vârste preșcolare, ca să prindă o "clasa 0 buna" (unde se da admitere!) că să prinda o școală generala bună ca să prindă un liceu bun unde sa ia olimpiade și sa prindă universitatea afara si jobul la google.
      Dintr-un liceul din ala bun de provincie am ieșit și eu acum mulți ani și sistemul era "mixt". Se învața si in scoala și duduia și industria meditațiilor. Poate atunci proporția era 50-50 însă acum nu-s convins ca s-a păstrat.
      Ceva îmi spune ca un sistem de învățământ în care dai admitere la clasa 0 iar doctorat poți lua și analfabet o sa producă foarte mulți zombies și foarte puține vârfuri autentice.
      • Like 0
  • Întrerup noi ne vom întoarce la manualul unic si astfel vom rezolva toate problemele....marfa ministerul asta al învățământului "genunche"
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Nu-i putem lăsa să se lovească de tot şi de toate pentru că unele lucruri pot lăsa traume adânci care nu se şterg niciodată. Citiţi prin presă ce se întâmplă prin diverse şcoli şi licee. Dacă un părinte vrea să asigure un mediu sigur pentru copilul său - să evite un anumit anturaj - atunci notele sunt importante, pentru că va fi REPARTIZAT DUPĂ O LISTĂ ÎN ORDINEA NOTELOR.
    • Like 1
    • @ Valentin
      Daca parintii (toti sau marea majoritate cel putin) isi educa copiii cum trebuie atunci nu va mai exista problema anturajelor buclucase.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Nu mă refer la anturajele buclucaşe. Alea sunt drăguţe. Mă refer la zone în care nu e bine să te afli.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Astea nu mai sunt o problema a sistemului de invatamant. Daca nu e bine sa te afli in zonele alea din cauza altor elevi, atunci responsabilitatea cade pe parintii acelor elevi. Daca nu, e deja treaba politiei. In orice caz, nicio zona nu e 100% sigura noaptea.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Să nu tercuim lucrurile nivelându-le. Există zone în care nici profesorii nu vor să predea, ştim bine.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Din nou, ce treaba are sistemul de invatamant cu asta? Alea sunt probleme de infrastructura si/sau securitate.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Dacă eşti părinte atunci vei face tot ce îţi stă în putinţă să eviţi asemenea zone. Copilăria e de scurtă durată, nu aşteaptă să se repare toate metehnele. Da, dacă iei notă mică nimereşti în zonele descrise de presă. Dacă iei notă mai mare şansele de a avea un mediu lipsit de pericole cresc. Nu la 100%, dar cresc considerabil. E simplu.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Sunt licee situate in zone decente la care se intra cu medii nu foarte mari. Daca copilul nu poate sa intre la un liceu foarte bun, ce rost are sa-l fortam? Sa o duca chinuit 4 ani mai departe dar intr-o zona selecta?
      • Like 2
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Liceele bune au căzut din topul preferinţelor pentru că ridică ştafeta mult prea sus. Haideţi să nu gândim în extreme. A încerca să nu cazi într-un loc dubios nu înseamnă obligatoriu zonă de vârf. Da, există şi elevi care ţintesc spre zone de vârf, dar numărul lor scade.
      • Like 0
    • @ Valentin
      De curiozitate, de unde rezulta cresterea preferintelor pentru anumite licee si scaderea lor pentru altele? S-au publicat niste date in sensul asta?

      Ideea este oricum aceeasi: daca copilul nu poate peste 6, de ce sa fortam lucrurile ca sa ajunga la un liceu de 8?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Nu s-au publicat pentru că nu s-au comandat. Ele rezultă din discuţiile cu părinţii, comparativ cu aceleaşi discuţii de acum 10-15 ani. În 2008 TOŢI doreau vârful. Acum lucrurile s-au nuanţat. Au apărut chiar transferuri de la vârf spre mediu. Lucruri care nu se întâmplau cu zece ani în urmă.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Discutii cu cati parinti? Si din cate zone? De unde rezulta ca acele cazuri reprezinta un trend si nu niste exceptii?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      S-ar putea să aveţi dreptate, însă vă invit să privim problema din alt unghi de vedere: în 2008 aceste excepţii nu existau. Nu întâlneai pe cineva în carne şi oase care să pună la îndoială aceste lucruri. Acum poţi întâlni părinţi care preferă licee medii. Îi poţi întâlni, poţi vorbi cu ei. Neavând nişte date concrete e greu să definim un procent, însemnând că şi dvs dar şi eu ne putem înşela. Există o diferenţă între lucrurile pe care le auzi şi lucrurile pe care le experimentezi direct. Una e să AUZI că există extratereştrii şi alta e să VEZI unul (exemplul nu e prea inspirat, dar e grăitor). Când experienţa devine directă înseamnă că se întâmplă ceva. Înseamnă în mod clar că apar fisuri. Poate nu multe, dar o fisură se poate lărgi în timp şi poate dărâma sistemul. Ceea ce cred că o să se şi întâmple.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      UPDATE: Din păcate în interviul pe care mi-l daţi ca exemplu lucrurile par puţin amestecate. Iată despre ce este vorba: în Renaştere nu exista un învăţământ separat pe vârste şi domenii. Omul renascentist îşi alegea o temă - ex. aerul - şi o studia din punct de vedere al fizicii, chimiei sau al esteticii. E cazul marilor renascentişti, e cazul lui Leonardo da Vinci, care era în acelaşi timp şi fizician, matematician dar şi pictor de geniu. În pedagogie sistemul poartă numele de TRANSDISCIPLINARITATE. A nu se confunda cu interdisciplinaritate, unde există domenii. În transdisciplinaritate domeniile (materiile) nu mai există. La fel ca în Renaştere.

      Educaţia segmentată a fost introdusă de un pedagog de marcă: Jan Comenius (1592-1670). Acesta a fost primul care a împărţit învăţământul în materii şi vârste. A fost o revoluţie care a atras după sine revoluţia industrială. Datorită lui Comenius omul s-a specializat, dar a pierdut acel big picture pe care îl aveau renascentiştii.

      Epoca în care trăim - cel de al treilea val teoretizat de Toffler - este unul POSTindustrial. Educaţia modernă este de fapt o educaţie de tip renascentist. Ce impact va avea ea într-o lume industrializată? Dar mai putem vorbi de lume industrializată când avem conceptul de post-industrial? Şi este necesară resuscitarea omului renascentist sau ne putem descurca cu omul mecanic inventat de Comenius? În realitate lucurile sunt paradoxale, pentru că sistemul lui Comenius este de fapt nou şi cel transdisciplinar este vechi.

      Sistemul tinde spre unul combinat: o cultură generală renascentistă şi un palier îngust, specializat în maniera lui Comenius. Aici putem vorbi de core curriculum şi opţionale. Deocamdată este un sistem care se va impune peste tot. Ce ne va rezerva viitorul vom vedea.
      • Like 0
    • @ Valentin
      De unde ca se va impune peste tot? Pana la urma fiecare tara (chiar din UE) are propriul ei sistem. Cat despre ideea principala din interviu, am expus-o mai jos.

      Revenind la 2008: acele exceptii existau, cunosc eu persoane. Existau si inainte de 2008. Eu de la bun inceput nu am facut nicio presupunere legat de ce vor parintii, asa ca nu aveam cum sa ma insel. Asta era de fapt si ideea: fara date concrete nu avem cum sa tragem concluzii pentru multimea intreaga.
      "Când experienţa devine directă înseamnă că se întâmplă ceva." - nu neaparat, poate ati intalnit o exceptie care exista si inainte si care ramane in continuare o exceptie, fara date nu aveti cum sa stiti, de aia se face statistica.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Excepţiile de dinainte de 2008 erau din auzite, cel puţin pentru mine. Astăzi cunosc cazuri concrete, şi raportate la cercul meu de prieteni sunt chiar foarte multe. Repet: raportate la cercul meu de prieteni, ceea ce nu se întâmpla în 2008.

      Referitor la reglementarea UE, posibil să nu se întâmple, însă problema ţine mult de piaţa muncii. Ideea e că un copil talentat la matematică nu mai este dispus să-şi piardă visul datorită istoriei sau geografiei.

      NU se întâmpla acest lucru nici pe vechiul sistem, când un 6 la o materie nu-ţi decidea intrarea la un liceu de profil. Plus că liceele aveau examenele lor, mult mai dificile, dar măcar ţintite pe ce trebuia.

      Doriţi vechiul sistem? Vă susţin, dar cu condiţia SĂ FIE chiar vechiul sistem, nu un crocofan. MEDIA GENERALĂ SĂ NU CONTEZE LA ADMITERE. Să se dea ADMITERE ŞI NU EXAMINARE NAŢIONALĂ.

      Iată vechiul sistem. Ăsta e, nu altul.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Da, si exceptiile de care v-am spus erau din cercul meu de prieteni. Ideea e ca nu putem judeca ce se intampla la nivel de intreg dupa ce se intampla intr-o submultime foarte mica.

      Cat despre examene, am scris mai jos despre ele. In definitiv nu am o problema cu examenele de admitere la liceu, doar ca exista niste motive pentru care s-a renuntat la ele. Daca se pot rezolva acele probleme altfel decat se face azi, OK.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      ...motive la care francezii vor să renunţe, după cum se pare. Aţi înţeles totul pe dos. Franţa nu doreşte SĂ FORŢEZE anumite materii, ci doar reintroducerea lor pentru întregirea paletei de opţiuni. Materii care fuseseră eliminate fiind considerate inutile. La fel ca sistemul din anii 60 - care, după cum se spune în interviu - era preluat tot de la francezi, nota nu va conta. Viitorul unui copil nu va fi decis de materiile la care alege să nu studieze. Dacă un elev e de 6 atunci să ştie că e de 6. Dacă vrea să se depăşească, atunci să o facă. Dacă nu, atunci nu, şi trebuie să-i protejezi dreptul de a spune NU! Franţa o face. Un elev francez va putea să-şi urmeze în continuare visul spre matematică fără să fie condiţionat de note de 10 la alte materii.

      Mişcarea Franţei are legătură cu SPIRITUALITATEA, nu cu practicul. Vrea întregirea umanului. Vrea materii care nu vor avea legătură cu latura practică, dar care pot îmbogăţi spiritual. Pot crea simţ estetic, moralitate, arta discursului etc. Cu totul altceva. E o problemă de spiritualitate, nu una care ţine de banalitatea practicului.

      Însă nu prin eliminarea coloanei vertebrale a spiritualităţii, şi anume LIBERTATEA DE A ALEGE. Aleg să fiu de 6 la o materie şi la alta de 10. Reforma Franţei nu vizează goana după note. Da, posibil ca Franţa să aibă sistemul pe care îl aveam noi în anii 60-80. Noi nu-l avem nici măcar pe ăla.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Unde scrie ceva de o materie sau alta? Spiritualitatea e doar un aspect, nu e in nici un caz esenta. Coloana vertebrala a spiritualitatii e libertatea de a alege? Ma faceti sa rad, religia fix cu libertatea de a alege nu are legatura. Nu, ideea e sa nu ne prefacem ca religia (crestinismul in cazul nostru) nu a avut un rol in istoria europeana, sau ca a avut un rol exclusiv negativ.

      Cat despre nota, se spune explicit ca va conta, ca i se restabileste importanta:
      " Și acum de ce ne place că Macron restabilește demnitatea notei, nu?

      - E o formă de a restabili autoritatea profesorului ca tip moral și educativ. Da, nota este foarte importantă și este un indicator și pentru elev."

      Later edit: In plus, la ce motive v-ati referiti? Aici discutam despre statistici (sau lipsa lor) legate de preferintele parintilor in ceea ce priveste liceele si despre tipurile de admitere.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Din nou aţi înţeles greşit. Macron vrea să reintroducă materii ca latina sau greaca (la noi se face doar latina). Asta ţine de spiritualitate. Va exista şi religie în sistemul lui Macron, nu vă temeţi. Religie ca parte a spiritualităţii.

      Demnitatea notei nu e tot una cu obligativitatea ei. Elevii francezi nu vor vâna note ca să apuce un liceu care să le corespundă aspiraţiilor. Nu se va întâmpla aşa ceva. Nu vor avea medii generale care să conteze pentru licee, cum se întâmplă la noi RECENT, căci înainte de 90 NU exista acest sistem aberant.

      E vorba şi de demnitatea notei, şi de autoritatea profesorului, şi de limba latină, şi de limba greacă, şi de religie, şi de educaţie estetică, şi de filosofie, de logică etc. E vorba de o paletă largă, completă.

      Dar nu vor exista măsuri de forţare. Elevul francez NU va vâna note ca să capete o educaţie mai bună. Va alege în continuare să rămână de 6 dacă va dori acest lucru şi de 10 acolo unde consideră că e important pentru el.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Nici la noi nu e vorba de obligativitatea notei. Nu te obliga nimeni sa iei o nota sau alta. Studiul acelor limbi are legatura cu istoria sau cel putin aspectul istoric era subliniat in articol..

      De unde stiti ce se va intampla in Franta?
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Obligativitatea notei se referă la amestecul mediei generale în admitere. Lucru care nu se întâmpla în vechiul sistem. Dacă aveai 6 pe linie la tot şi 10 la matematică puteai da liniştit la un liceu cu profil de matematică, pentru că media generală nu ţi se agăţa de picioare.

      În acest sens am vorbit de OBLIGATIVITATEA NOTEI.

      Studiul acelor limbi, studiul istoriei, al filozofiei şi al artei era legat de EDUCAŢIA UMANISTĂ. Urmăriţi cu atenţie interviul.

      Nu ştiu ce se va întâmpla în Franţa, dar nu mi se pare important. Întoarcerea la vechile valori nu are legătură cu obligativitatea notei.

      Vechiul sistem din comunist - care era de sorginte franceză - nu impunea nota ca o condiţie de acces la un anumit tip de liceu. Cu 6 la tot şi 10 la matematică aveai toate şansele să reuşeşti la un liceu de matematică intensiv.

      Acum nu mai ai.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Intr-un fel o impunea si acel sistem, doar ca nu era nota de la clasa ci de la examen. O selectie tot exista.
      "Întoarcerea la vechile valori nu are legătură cu obligativitatea notei." - de unde stiti asta? Poate pentru ei inseamna si ceva in directia asta.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      N-am spuns NICIODATĂ şi sub NICIO formă că ar trebui eliminată selecţia!!! Am spus de nenumărate ori că un sistem normal e unul care te lasă să te antrenezi/lucrezi pe o NIŞĂ SPECIALIZATĂ, una pe care o alegi LIBER.

      Dacă un elev e bun la matematică atunci restul notelor n-ar trebui să conteze. Dacă e de 6 la educaţie plastică atunci să aibă libertatea să fie de 6, nu să tragă până-i sar ochii să ia 10 pe linie ca să fie sigur de reuşita la un liceu unde se face matematică la nivel de performanţă.
      • Like 0
    • @ Valentin
      La un liceu la care se face matematica de performanta se vor face destul de serios si celelalte materii (e cazul majoritatii asa-numitelor colegii). Din punctul asta de vedere i-ar fi util un grad ridicat de adaptabilitate si capacitate de gestionare a timpului.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Din nou, asta nu aduce OBLIGATIVITATEA de a lua note mari. Te poţi adapta şi la un 6 la un liceu de top.

      Da, adaptabilitate. Asta făceam şi eu, luptam pentru un 6 sau 7 la ce nu mă interesa.

      Sistemul actual CONDIŢIONEAZĂ însă.

      Luaţi următoarea situaţie: avem doi elevi, unul de la o şcoală în care notele de 10 se iau uşor, altul de la o şcoală care ridică mult ştacheta, şi care are media generală de 8.

      Ambii intră în concurenţă la sutimi într-un examen care e setat totuşi ca nivel MEDIU. Ce îi diferenţiază? Media.

      Liceul va primi un elev slab la matematică, pentru că acel 10 de la evaluare are de fapt valoarea unui 7 (din nou, evaluarea e pe nivel MEDIU, e specificat şi în lege), iar media generală nu semnifică performanţa, pentru că o şcoală poate merge pe o predare MEDIE. E greu de spus că un copil de 10 este de fapt chiar de 10. Nu înseamnă că la acea şcoală nu se predă, înseamnă că se predă pe dificultate MEDIE.

      Singura soluţie e ADMITEREA, e examenul dificil care se dădea înainte. Examenul dat de liceul respectiv. Fără medie generală, examen curat. Confruntare curată.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Nu spun ca admiterea nu e o solutie buna, trebuie insa sa mentionez ca situatia descrisa de dvs. nu apare neaparat din cauza faptului ca se da si examen se si ia media generala in calcul, ci mai ales din cauza faptului ca la scoli diferite se lucreaza la standarde diferite, ca unii profesori nu evalueaza corect. Lucrul asta oricum ar trebui rectificat.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Greşiţi complet. Programa NU impune dificultatea de predare. Din moment ce evaluarea e setată PRIN LEGE pe mediu atunci nimic nu opreşte o unitate de învăţământ să predea pe mediu.

      În aceste condiţii evaluarea nu este greşită, pentru că se evaluează la standardul ales. Un 10 pe mediu nu este acelaşi cu un 10 pe performanţă.

      Atenţie însă: nu se mai dă ADMITERE, se dă EVALUARE. Evaluarea e pe MEDIU. Conform legii. E evaluare, nu e examen. Nu faceţi confuzie. În anii 80 se dădea ADMITERE. Dificilă.

      D-aia sunt evaluările uşoare şi d-aia atârnă ca o ghiulea media generală. De aici şi vânătoarea de note, care nu exista în trecut.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Programa nu, dar exista si niste norme metodologice. Daca media din 5-8 conteaza, atunci evaluarea in 5-8 ar trebui facuta la acelasi nivel in toate scolile si inspectoratele ar trebui sa asigure asta. Altfel participam toti la aceeasi cursa, dar unii au niste greutati prinse de picioare, nu e corect.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Pentru ca evaluarea să fie făcută la acelaşi nivel atunci e necesar ca şi predarea să fie făcută la acelaşi nivel. Din nou, un 10 obţinut la o predare pe nivel mediu nu este acelaşi cu un 10 obţinut pe nivel de dificultate maximă. Nu este chiar dacă pare. Nu cu evaluarea avem o problemă, ci cu predarea.

      O predare şi o evaluare unitără SE ÎNTÂMPLĂ ÎN SISTEMELE DIN AFARĂ.

      La noi se predă pe nivele diferite şi în consecinţă se evaluează diferit.

      Normele metodologice vorbesc de NIVEL MEDIU şi NIVEL ADECVAT VÂRSTEI, ori o discuţie anterioară cu dvs. a demonstrat cât de relativă poate fi această noţiune. Ea se reglează - o spune pedagogia - atunci când vorbim de nivelul TEHNOCENSTRIST şi cel PEDOCENTRIST. Punând accent pe copil, s-a constatat că pedocentrismul oferă o evaluare mult mai corectă şi o asimilare mai bună a informaţiei, în timp ce în sistemul tehnocentrist lucrurile tind să scape de sub control.

      Mai mult, sistemul românesc este pe hârtie pedocentrist, dar în realitate e tehnocentrist. Este tehnocentrist şi ca mentalitate. De aici nivelele diferite de predare, care duc automat spre nivele incorecte şi nedrepte de evaluare.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Da si nu, si in afara pot exista diferente de predare. In Germania de exemplu pot exista diferente de la stat la stat.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Vă înşelaţi amarnic! În afară dacă un elev nu înţelege ceva se dă alarma şi primul care e luat la întrebări e PROFESORUL, nu elevul. Nu veţi găsi materie de facultate predată la generală. Cazul părintelui care a emigrat în Finlanda e grăitor; când profesorul şi-a aruncat ochii pe caietul cu comentarii de literatură a exclamat îngrozit: "Aşa ceva nu se face la noi decât la facultate!"

      Diferenţe sunt în modalităţile de predare, în conţinuturi, în programe, dar vă asigur că acei profesori fac sute de fişe şi au pe cap psihologi şi psihopedagogi care evaluează şi răzevaluează elevul. Credeţi-mă, confundaţi rău lucrurile!

      În Germania un profesor face peste 300 de acte lunar cu asezonarea materiei după necesităţile elevului, curbă de efort etc. E chiar pe bune. Acolo contează elevul, nu materia.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Si eu stiu ce spun ca am vorbit su studenti nemti. Cateodata se preda diferit. Sunt diferente intre state.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Din nou greşiţi. Facultatea e un alt mediu, ea se adresează adulţilor. Acolo sunt studenţi de 20 de ani dar şi studenţi de 45. Noi vorbim de elevi, de evaluarea naţinoală, de stagii de maturizare care nu mai au importanţă după 20 de ani.

      Nu confundaţi un adult cu un copil. Psihologia educaţiei este segmentul pedagogiei care se ocupă cu stagiile vârstei.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Nu, cu acei studenti discutam experientele lor din liceu. Aici nu fac vreo confuzie.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Foarte posibil, deşi chiar dvs. spuneaţi că nivelul din afară este mult mai scăzut, semn că la noi se predă cu mult peste medie chiar şi la liceu. Eu vorbeam însă de evaluarea naţională şi de generală.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Da, nu de diferentele de nivel intre sistemul nostru si al lor vorbeam, ci de diferente de predare inauntrul Germaniei, diferente intre ...land-uri le zic ei, noi le-am zice "state" (cum sunt statele din Statele Unite). Un student german dintr-o zona a Germaniei avusese un fel de experienta, alt student din alta zona avusese alt fel de experienta. Asta se intampla si la stiinte exacte si la istorie, la acelasi profil de liceu.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      S-ar putea să vorbim amândoi de EDUCAŢIA DIFERENŢIATĂ, care poate aduce şi nivele de predare diferite. Însă e vorba aici de fiecare student în parte, nu de "să sară toată lumea la castană". Gândiţi-vă logic: în Germania un student care nu înţelege reprezintă un beculeţ roşu pentru profesor, semn că profesorul nu a predat cum trebuie, a sărit prea mult peste capacităţile studentului etc. Sistemul german este PEDOCENTRIST - asta ştiu clar - şi pedocentrismul este genul de sistem în care eşecul este atribuit în primul rând profesorului. De aici şi dosarul de peste 300 de file cu scheme pedagogice, curbe de efort etc. Nu vă imaginaţi că acel dosar e făcut degeaba, că profesorul predă cum vrea el. Nu, pentru că este tras la răspundere mintenaş. Ideea e că educaţia se face particularizat, nu la grămadă. Cel puţin în Germania. E drept că acolo sunt şi alte condiţii. Altfel lucrezi cu 16 elevi şi altfel cu 32.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Au si ei o programa, au si ei un examen de dat la sfarsitul liceului. Exista un standard la care trebuie sa se alinieze la un moment dat. Din punctul asta de vedere unii profesori isi fac treaba mai bine decat altii. La istorie de exemplu trebuie sa invete la un moment dat despre al doilea razboi mondial, si sunt profesori care pur si simplu sar peste capitolul respectiv. E de inteles ca pentru germani e un subiect sensibil, dar chiar si asa nu e corect.
      • Like 0
    • @ Jonn Jonzz
      Valentin check icon
      Categoric, dar vă asigur că nu sar peste standard, căci se aprinde beculeţul şi cel întrebat e profesorul, nu studentul.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Da, problema nu e ca sar peste, ci ca sunt un pic sub in unele cazuri. Si da, in asemenea cazuri e de vina profesorul.
      • Like 0
    • @ Valentin
      Absolut corect, mai ales pentru gimnaziu unde nu esti inca 'specializat'. Daca ai un copil talentat la matematica, de exemplu, nu poti sa il obligi sa fie maestru si la sport, si la desen, si la muzica. Materii inca obligatorii.

      Si invers - ai un copil talentat la muzica; am avut o prietena in gimnaziu care era o specie de extraterestru, pentru ca voia sa dea la Dinu Lipatti, sectia vioara. Prin ce chinuri a trecut copila aceea...

      Nu ca nu putea matematica, dar putea de un 7-8 (era 1996, inainte de capacitate si de porcaria cu media generala). Devenisem prietene pentru ca eram amandoua plinutze si bullied pentru asta, si mamele noastre hotarasera sa ne lase sa iesim pe role seara.

      Mama Anei mai avea un scop - sa invete Ana mate de la mine (eu ma invarteam pe la 9.80 la mate), si nu ma deranja sa ne facem temele impreuna, si sa ii mai explic cate ceva...pana intr-o dupa amiaza cand a inceput sa planga din senin, si mi-a zis: Esti singura prietena pe care o am, si te transforma mama in meditator si pe tine. Mai am deja doi. Si unul la romana. Si vioara in fiecare zi. Si teorie muzicala. Nu mai am timp sa respir, nu ma lasa sa ma relaxez nici macar cu tine.... Stie tot timpul unde sunt, mama ta o suna daca iesim pe role la sase fara zece, nu la sase fix, o descoase daca am progresat, dupa parerea ta, si a ei (mama a fost inginera). Oriunde ma duc, ma urmareste si ma vede...

      Pai, am zis eu (I art serious maths cat, stiam ca nu am nici o sansa la Lipatti, si nici nu imi doream), stii ca iti vrea numai binele. Ca la Lipatti sunt 15 locuri la vioara si 20 pe loc. Daca ratezi proba practica, tre' sa iei macar un 9 ca sa ajungi la un liceu OK.

      Da, a izbucnit Ana, ceea ce arata cata incredere are in mine, ca asta zice si ea, daca nu trec de vioara, pe care am ales-o eu, singura si nesilita de nimeni, ma ia gaia... Dar cu toate chestiile care nu ma intereseaza, sansele mele de a trece proba practica scad. Eu as vrea sa exersez, ea ma baga la inca trei ore de mate. Nu stiu de ce nu pot sa mai stau un an pe bara, fara meditatii la mate si la romana, si sa incerc din nou anul urmator. Ca am 14 ani, nu a intrat viata in sac. Mai intra lumea la Lipatti si la 17 ani, hai mai, Maria, mai... Vin pe la tine ca sa mai iau si eu o gura de aer, si uite...

      OK, zic eu. Facem cum vrei tu - nu te mai bat la cap cu matematica. Vii pe la mine, facem repede temele, dar dupa aia ne distram, jucam un X si O, flori fete si baieti, ne coafam, nu stiu, ne machiem, ne prostim. Si ii spun mamei sa nu mai fie securistul de serviciu, OK?

      OK, a zis ea, stergandu-si lacrimile. Vrei sa te invat la vioara? Ca ai ureche muzicala, tu canti (ne cunoscusem la un Jeunesses Musicales, eu faceam canto, si incercam fara succes la pian), cred ca pot sa te invat ceva-ceva?

      Mai, am raspuns eu, ureche muzicala am, si am si voce, dar dexteritate, vax albina. M-ai auzit cantand la pian, sunt scandura.

      Nu esti atat de groaznica, m-a linistit ea, dar, intr-adevar, te gandesti prea mult cand iti misti degetele. Nu o sa te trezesti cu dexteritate la un instrument nou in sase luni, oricum. Dar daca o mint pe mama ca aduc vioara ca sa te invat pe tine pot sa exersez fara sa ma judece toata casa.

      Deal, zic eu, dar aici la mine te va judeca tot blocul... Sa vezi ce percutie la calorifere o sa iasa. Bineee...

      Bineeee! a zis ea, bucuroasa.

      Treaba cu percutia la calorifer s-a dovedit reala, dar numai cand incercam eu sa cant la vioara, si Ana murea de ras. Mama a inteles cand i-am explicat ce si cum, si nu ne-a mai parat.

      Ii placea sa o asculte pe Ana exersand. (Desi daca incercam eu, ma arata cu degetul si murea de ras si ea...).

      A intrat la Lipatti din prima, cu 7.85 ca medie la examenele scrise de mate si romana. Ultima oara cand am auzit de ea, terminase conservatorul a doua pe lista, si cred ca acum e prima vioara a Orchestrei Filarmonice din Bruxelles.

      Eu am intrat la mate-info la un liceu faimos de profil, cu 9.84 medie generala. Culmea, matematica m-a tras in jos.

      Nici un copil nu le poate face pe toate; eu nu am invatat nici macar un solfegiu la vioara (cred ca fugeau toate matzele din cartier cand puneam eu mana pe instrument), Ana nu a trecut de 8 la mate.

      Dar e bine asa. Fiecare se pricepe la ce se pricepe.
      • Like 0
  • D check icon
    A crește copii și a vota, două acțiuni cu urmări așa importante pentru societate și totuși așa de puțin reglementate.
    • Like 0
    • @ D
      David Rockefeller, unul din fostii mari papusari ai lumii, decedat anul trecut, a spus ceva epic insa a ramas in afara atentiei publice: oamenii pot vota pe cine vor, oricum tot pe noi ne vor vota. Iata ca i-a scapat porumbelul. Oamenii pot vota pe cine vor, Ponta. Basescu, Iohannis, oricum toate jocurile sunt facute la Bruxelles sau Washington. Voi chiar nu pricepeti? Nu vedeti ca toate guvernele Romaniei implementeaza politice globale venite din afara? Vaccinuri obligatorii, acte cu microcip, eliminarea banilor cash, supraveghere video, propaganda LGBT, renuntarea la productie in favoarea consumerismului si cate si mai cate. Ultima bruma de suveranitate o vom pierde odata cu adoptarea monedei Euro. Atata timp cat parlamentul nu lucreaza pentru romani, despre ce vot mai vorbim? Votul ca mascarada a democratiei poate, nu votul ca putere a poporului pentru ca daca aceasta putere chiar exista si putea fi exercitata atunci ar fi fost demult luata! Treziti-va odata!
      • Like 0
  • Mihai check icon
    Ai punctat bine multe lucruri in articol dar afirmatia" Lucrurile se vor aranja, cumva" nu este din peisaj!
    Multi parinti creaza acest program ucigator pentru copii lor datorita sistemului execrabil de invatamant (ma confrunt deja de 4 ani si eu cu el!) si a anturajului de la scoala sau alte activitati la care participa copilasii. De acord ca trebuie sa-i lasam sa se loveasca de toate si totodata sa-i lasam sa aiba initiative.
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult
sound-bars icon