Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

„Uite, îi zice femeia fiului meu, o bancnotă de doi dolari, să-ți poarte noroc”. După câteva luni, pe o plajă îndepărtată, aveam să mă gândesc la spusele ei

India - plaja

(Foto: Guliver/Getty Images)

Eram în avion, veneam din Portugalia. În stânga mea – puștiul meu cel mic, în dreapta o doamnă destul de agitată. Avea părul lung împletit în codițe, pantaloni de piele, unghii vopsite în culori fistichii. Agitația ei se amplifică pe măsura ce ne apropiem de România. De la întrebarea ”Cât are cel mic?” s-a revărsat toată povestea. Venea din New York și mergea să-ți vadă fetița ce-și petrecuse vara la bunici undeva prin Moldova. Ai ei nu știau că urma să vină mai devreme așa că se bucura anticipat de surpriza pe care urma să le-o creeze. Era barmaniță undeva prin New York, se mutase acolo acum câțiva ani încurajată de sora ei care lucra in industria hotelieră și o ducea binișor.

Viața ei începea dis de dimineață când își trezea copila la 7:00 și o ducea din New Jersey- la grădiniță. De acolo o prelua după amiaza o vecină portoricană care juca rol de bonă până când mama revenea la ora 22:00 acasă. Îmi arată mândră fotografii cu fetița ei care vorbește engleza, româna și spaniola. Chiria i s-a scumpit, mamă singură, job solicitant, griji multe. Colac peste pupăză la plecarea spre România își uitase portofelul acasă și a realizat tocmai când trebuia să plătească nu știu ce prin aeroport. A fost debusolată, dar norocoasă că totuși a mai dat de ceva mărunt prin buzunare.

Și atunci pe neașteptate îi intinde mezinului meu o bancnotă: ”Uite zice ea, o bancnotă de doi dolari, să-ți poarte noroc”. O refuz politicos și îi spun ca are nevoie de ei, dar ea dă din mână în semn că se descurcă. ”Sunt rare, zice ea – să o păstrați că vă aduce noroc!”

Puștiul fericit că doamna i-a dat bani îi mulțumește și o bagă în buzunar. La un moment dat grijuliu să nu o piardă mi-o transferă mie iar eu o bag în buzunarul pantalonilor mei scurți și acolo a înțepenit vreo câteva luni bune… până când..

Eram în India, în Goa – mă pregăteam să merg cu companioanele mele în Arambol (locul unde se spune că s-a născut mișcarea hippy), la cină.

Cotrobăi prin buzunare și bucuroasă redescopăr bancnota de doi dolari. Veselă le spun fetelor povestea ei,. O pun la loc alături de telefonul mobil. Se lasă întunericul și apusurile pe aici sunt un spectacol de la care nu poți lipsi. Tot fac fotografii și la un moment dat pe plajă realizez că am pierdut bancnota. Nu regret, cu o zi în urmă pierdusem nici acum nu știu cum, o sută de dolari și mi-am spus ca fie o sută, fie doi dolari – o să-i recepționeze cineva ce are nevoie de ei mai mult decât mine. Cumva îmi părea mai rău de bancnota mea ce ar fi trebuit să-mi poarte noroc.

Cinăm la Aladin în Arambol, un loc unde nu am crezut că poți mânca atât de bine. S-a făcut noapte. Cercul de tobe cu dansatori cu tot a dispărut demult de pe plajă. Marea e foarte agitată și a luat cu asalt terasele de pe plajă. O parte din fete decid că vor merge cu taxiul, iar cealaltă parte mai aventuroasă a decis să revină la hotel pe plaja asaltată de valuri. În șir indian că tot suntem în India, ne facem loc pândind momentul în care valurile se retrag. E lună plină și putem evita ceva obstacole în drum. Câtiva maidanezi ne adulmecă mirați. În spatele nostru un rus se ceartă cu consoarta care decide că nu e safe și îl lasă doar pe el să-și continue drumul. În fața noastră apar primele terase.

Prima e inundată bine, însă chiar și așa are ceva clienți la masă ce servesc cina – ruși probabil. Peisajul e demn de un film absurd. Barul plin de indieni îngrijorați ce scrutează marea, la mese ruși servesc relaxați masa , valurile le lovesc gleznele iar noi româncele cu apa până la genunchi ne facem loc la lumina lunii și alergăm ca niște copile atunci când valurile se retrag, ca să mai câștigăm teren.

A doua terasă se arată în zare. E imposibil să trecem prin fața ei. Marea a dărâmat ceva stâlpi de susținere. Indienii au strâns mobile, tot – le-au cărat pe plajă mult mai în spate. Vreo zece localnici, staff-ul terasei se adăpostesc în spatele acesteia iar noi nu avem încotro și trebuie să trecem fix printre ei. Inima începe să-mi bată mai tare când grupul de indieni se agită și comentează nepotrivit și mă gândesc la toate statisticile idioate despre violuri în India. Grăbesc fără să-mi dau seama pasul. Piticul din creierul meu strigă alarma. Depășim cu bine zona. La a treia terasă decid că fie ce-o fi o iau prin valuri, așteptăm momentul potrivit și reușim să trecem cu bine. Ne mai despart vreo două sute de metri până la hotel. Luna e la locul ei, calmul meu s-a dus pe apa sâmbetei în acord cu frământarea mării.

Și deodată, nu știu nici acum de ce și nu știu cum, privirea mea se lasă în jos într-un singur punct – și da, descopăr cu mirare și bucurie, fix acolo – în nisip, pe jumătate îngropată, mototolită, bancnota mea norocoasă. Mă așteptase să revin cu bine. Am sărit în sus de bucurie. Am spus ”Mulțumesc” uitându-mă la cer și am știut că da, sunt norocoasă!

P.S. Prietenele mi-au spus să o pun în ramă – eu însă o voi da mai departe cuiva ce va avea nevoie de ea mai mult decât mine – undeva, cândva.

Articol publicat pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Meshter check icon
    "la mese ruși servesc relaxați masa"
    Intelegem ca restaurantul importase chelneri rusi care isi vedeau nonsalant de treaba, servind clientii? Bine ca autoarea nu e "public writing coach". Altfel, despre ce e vorba in articolul asta, care este ideea? Poate pe blog da mai bine, dar pe site-ul asta nu isi prea are rostul, chiar deloc.
    • Like 3
    • @ Meshter
      Eternul critic de serviciu...mereu altul si mereu acelasi. Hm, nu e bun articolul, nu zice destul, e prea ambiguu, insuficient de elocvent, cam obsecvent si ma tem ca prea concupiscent. Ii lipseste o virgula. 5/tehnica descrierii, 4+/gramatica, 5-/firul epic, 4/impresie aristica, Deci nu.
      • Like 0
    • @ Laura Balaura Trestian
      Daniel check icon
      Daca are dreptate e de apreciat, mesterul putea totusi s-o faca mai bine.
      • Like 0


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult