Dar pentru România: 100 de fabrici noi în următorii 10 ani

Foto: Bogdan Dănescu/Inquam Photos

„Chezășia esențială a situației internaționale a unui stat e sănătoasa lui stare internă” (I.C.Brătianu)

După ce timp de un an de zile uităm că suntem ambasadorii țării noastre la bine și la rău și o insultăm în toate felurile – pe tema pandemiei, drumurilor, corupției, sistemului sanitar și de educație, poluării, politicienilor, sinecurilor, etc., - brusc, de 1 decembrie, toți devenim mândri că suntem români, evocăm trecutul istoric fierbinte, lăudăm tradițiile și fumusețile țării, devenim mulțumiți de calitățile românilor, de rolul jucat în Europa și în lume de diaspora.

Să stăm puțin și să ne gândim ce-i trebuie României ca să redevină în următorii 10 ani o țară mândră și puternică în lume, plecând de la cugetarea lui Ion C Brătianu din motto-ul de sus. Ce înseamnă în 2021 o sănătoasă stare internă? Înseamnă o țară puternic industrializată.

Avem nevoie să ne refacem industria de manufactură, cu un picior în groapă după închiderea a mii de fabrici și punerea în loc de clădiri de birouri, mall-uri și blocuri capitaliste. Au fost aduse la schimb foarte puține fabrici, indiferent de capital. Închiderea de fabrici, uzine și combinate, oricum s-ar chema siturile de fabricație, a făcut România vulnerabilă și dependentă de importuri pentru cele mai elementare nevoi ale noastre, energie, mâncare și medicamente. Și nu numai.

Lipsa de industrializare a prăbușit sistemul de educație și piața muncii, acel eșafodaj complicat școli profesionale + licee profesionale + facultăți + industrie a dispărut și este aproape imposibil de pus în scurt timp unul în loc.

Lipsa de industrializare și consumul din import ne obligă să împrumutăm, să creăm deficite enorme de toate felurile și cel mai rău poate, deficite de balanță comercială. Nu sunt bani pentru indexări de pensii, de salarii, de alocații, toți vor veni din împrumuturi. Și toată această îndatorare va fi plătită de copiii și nepoții noștri.

Lipsa de industrializare nici măcar nu este văzută ca o problemă de cei care ne conduc și nu îi determină să genereze politici publice în acest sector. Din când în când, câte un guvernant intră în câte o fabrică și ne spune sentențios că trebuie să avem mai multe fabrici și să sprijinim consumul intern. După care uită, își cumpără ceva frumos din import și ratează să facă un plan național de sustenabilizare industrială.

Lipsa de industrializare și de infrastructură de manufactură ne îndepărtează periculos de lanțurile de aprovizionare, nu ne permite să intrăm pe piața offset-urilor și a noilor industrii din cauza devansului tehnologic, ne scoate în multe cazuri din lupta pentru lohn și ne pune la coada hărții investitorilor de noi facilități industriale.

Lipsa de industrializare ne pune în dificultate până și pentru a executa PNRR-ul, pentru că nu producem materiale și echipamente pentru infrastructură, energie și digitalizare, toate vor veni din import la prețuri mult mai mari.

De 10 ani insist că avem nevoie de capacități industriale, că trebuie să ne batem pentru fiecare loc de producție, indiferent de domeniu, pentru a nu fi prinși pe picior greșit. Și explic că nu are importanță capitalul, de unde vin banii pentru fabrici, atât timp cât valoarea adăugată este creată în România de mâini românești și banii rămân în țară.

La mulți ani România! Și 100 de fabrici noi – indiferent de capital - în așa fel încât să intram în rândul țărilor industrializate până în 2035.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp