Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Doamne, mă rog să nu lași să moară niciodată copilul din mine, care mergea la Sfântul Aer cu pantofi noi, de pe care ștergea cu mâna firele de praf

Fetiță cu lumânarea în mână

Foto: Profimedia Images

Mama ne trimitea pe toți la Sfântul Aer în Vinerea Mare. Îmbrăcați în haine noi - la Sfântul Aer se îmbrăcau pentru prima dată hăinuțele cumpărate pentru Paște - urcam fericiți dealul spre biserica din Pâraie.

Eram atât de mândră de rochița nouă și pantofiorii de Paști încât călcam cu grijă să nu se murdărească. Dacă vreun fir de praf sau noroi îndrăznea să se atingă de pantofiorii mei noi mă aplecam și îi ștergeam cu mâna.

Nu știam cât costă hăinuțele în bani, dar știam cât costă măsurat în efortul și munca părinților mei, pentru care era greu să ia tuturor copiilor ceva nou la Paște.

Intram în biserica înveșmântată în negru și luminată slab de lumânări mari și candele. Mirosea a tristețe și a moarte. Liniștea îmi zgâria timpanele. Călcam cu sfială spre masa pe sub care trebuia să trecem.

Nu înțelegeam că pe ea este întins Iisus mort, dar știam că trebuie să trec pe sub Sfântul Aer și inima bătea să îmi sară din piept. Semnul crucii, sărutat, plecat genunchii... O dată, de două ori, de trei ori...

Ieșeam afară și mă întorceam spre casă.

Grijă la pantofiori, grijă la hăinuțe, copaci înfloriți, păsări cântând nebune de fericire că s-au întors acasă, curți din care se ridica miros de cozonac și de pască...

Îmi plăcea să văd semnul crucii făcut pe aluat de mama, când îl termina de frământat. Și pe pască făcea semnul crucii. Erau niște zile în care semnul crucii ne umplea viața ca aerul pe care îl respiram.

Dezbrăcam hainele noi și le împătuream cu grijă.

Mama ne trimitea să măturăm ograda și în drum.

Totul era o așteptare... O înnoire...

Sufletul din noi simțea un miracol, pe care cuvintele nu îl puteau explica. Mă simțeam de parcă eram închisă într-un boboc de floare în așteptarea înfloririi și toată acea așteptare durea, dar durea dulce.

Mergeam la Înviere. întuneric... Șoapte... Înfiorare... Ochi ce așteaptă... Mâini tremurând, ce nu țineau o lumânare, ci se țineau de lumânare...

Și se deschideau ușile bisericii. Și auzeam: Veniți de luați lumină!

În miez de noapte lumină fugea de la unul la altul de parcă era vie. Îi noi ne țineam de lumânări... Și lumina ne orbea.

Lumina fugea și la fiecare mormânt și cimitirul devenea un cântec al luminii.

„Hristos a înviat!” nu se cânta, ci se trăia, se simțea ca bătaie de inimă. Și bobocul de floare închis în mine în așteptare înflorea! Îl simțeam deschizându-se...

...

Doamne, mă rog, să nu lași să moară din mine niciodată copilul, care mergea la Sfântul Aer cu pantofi noi, de pe care ștergea cu mâna firele de praf! Să nu lași să se usuce floarea, care îmi înflorea în inimă în noaptea de Înviere!

Doamne, să nu mă lași să fiu un mort viu!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    În comunism, religia avea și un statut de rezistență. Semăna cu cea din primele ere creștine. Religia din catacombe. Acum vorbim de o religie dură, care vrea să se infiltreze în societate de multe ori chiar prin legi. Nu e ok. Nu suntem obișnuiți cu o religie socială, leguitoare. Cea personală, trăită, mi se pare mai curată și mai bună.
    • Like 0
  • Ovidiu check icon
    "Doamne, mă rog să nu lași să moară niciodată copilul din mine, care mergea la Sfântul Aer cu pantofi noi, de pe care ștergea cu mâna firele de praf"
    Copilul din frumoasă poveste, care mergea la Sfântul Aer, cu pantofiori noi, a murit de mult. Acum, o altă Luminița Aldea retrăiește, nostalgic, copilăria încărcată cu amintiri, obiceiuri, tradiții pascale. Flashback-uri care, de la o vârstă, ne bântuie pe toți. Dar nu toate aparțin poveștilor unor copilării în roz, cu "hăinuțe, copaci înfloriți, păsări cântând nebune de fericire că s-au întors acasă, curți din care se ridica miros de cozonac și de pască..." Și atunci ca și acum, au fost și sunt copilării unde păsările nu "cântă nebune de fericire", iar pantofiorii nu sunt deloc noi. Am amintiri asemănătoare cu cele evocate mai sus, dar stilul acesta dulceag-glamouros include un kitsch de bibelou cu un Hristos din porțelan.
    • Like 0
    • @ Ovidiu
      Valentin check icon
      Rimbaud iubea kitsch-ul. A făcut din el o artă. Ca și Henri Rousseau-Vameșul, geniul adorat de Brâncuși.
      • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult