Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

De câte parade militare e nevoie ca primăria să-mi asfalteze strada?

Stradă neasfaltată Brașov

De la geamul meu se văd, în depărtare, munții patriei. Sus, pe creste, a nins. Ce mai..., e frumoasă România. De 10 ani, privind imaginea asta, încerc în fiecare dimineață, să mă conving, că merită, că se poate, că ștampila pe care o pun pe buletinul de vot va schimba, cumva, precum o baghetă magică, lucrurile īn țara asta. Cartea mea de identitate e plină pe spate de abțibilduri.

De la geamul meu se mai vede și strada neasfaltată ce dă într-o intersecție asfaltată. Au trecut 10 ani, ze-ce!, și primăria Brașovului, marele oraș turistic din România, nu a reușit să asfalteze o nenorocită de stradă, dintr-un cartier. Un bitum de vreo 500 m. Că litigii, că e cineva care nu cedează teren, că... același răspuns, adică, tăcere și toți umerii administrației locale se ridică la unison. 10 ani. Pesemne planul urbanistic a fost desenat, la zoo, la ora de pictură pentru elefanți.

Intersecția, pe jumătate asfaltată, e o hărmălaie de claxoane. Strada asfaltată se îngustează brusc într-una neasfaltată și din cauza asta, dezastrul. Caramboluri, urlete, nervi. Șoferii se înjură, „te bag în ... mă-tii, bă!", se arată pumni, degetul mijlociu e deja salut și cam o dată pe săptămână dintr-un portbagaj sau torpedou răsare un levier. În urmă, rămâne praful de pe uliță care plutește deasupra blocurilor, deasupra puștilor ieșiți afară, la joacă, la aer. Praful de pe strada neasfaltată se depune pe orice, pe rufe, pe balcoane, pe flori, pe geamuri, pe hăinuțele copiilor. Pe băncuța din părculețul unde se joacă puștii, praful are cel puțin grosimea impozitelor plătite, timp de 10 ani. Zece.

Sâmbătă, cu o zi înaintea zilei naționale, din intersecție, s-a auzit, iarăși, un „bum!". De data asta bum-ul a sunat greoi, ca un obiect de decor căzut în spatele scenei, fix în timpul piesei de teatru. Stupoare. Iarăși, accident. O mașină s-a ciocnit de o camionetă. În mașină erau o mamă cu fetița ei. Poliție, poliție locală, SMURD, măsurători, traficul oprit, lume adunată. Privind scena de la geam și desfășurarea de forțe, România pare un stat funcțional. Pare.

- E bine fetița?, întreabă cineva din mulțime.

- Nu știu, răspunde un vecin, dar strada asta neasfaltată o să devină, în curând, strada morții.

Pe vecin îl cunosc, din vedere. Iese cu furtunul, în fiecare seară, și udă strada, ca să atenueze tusea copiilor. Nu iese doar el, se face cu schimbul, e deja un job. Un fel de rotație a cadrelor, precum în politică, doar că interesul locatarilor e să se agațe de civilizație, așa cum o merită orice cetățean român, la care politicienii apelează, chemându-i la vot, în numele democrației. De zece ani.

De la geamul meu nu se vede parada militară, nu se aud elicopterele și nici avioanele, nu se aud șenilele tancurilor, dar se aude, șușotind, un vecin.

- Mama e bine, fetița e bine, n-au pățit nimic. Noroc cu mașina.

La mulți ani, România!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • De cate e nevoie? De inca una. Totdeauna inca una.
    • Like 0
  • Si... care este legatura cu ziua nationala?
    • Like 1
    • @ Marius Oprescu
      Delia MC Delia MC check icon
      Nici una, înafară de faptul că dăm banii pe parade în loc să ne asfaltăm străzile. Pe scurt, pe afară-i vopsit gardul, înăuntru-i
      leopardul.
      • Like 0


Îți recomandăm

Telemunca

Odată cu răspândirea noului coronavirus de la o țară la alta, companiile din toată lumea și-au schimbat politica de resurse umane și și-au încurajat angajații să lucreze la distanță pentru a preveni extinderea epidemiei. O decizie care ține de supraviețuirea biologică, dar și de supraviețuirea ca business. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult

Recul

Povestea Recul începe în 2015, când regizorul Vlad Dragomirescu și actorul Bogdan Untilă și-au propus să creeze un incubator pentru proiecte culturale independente, care să cuprindă două direcții: teatrul de improvizație și teatrul clasic.

Citește mai mult

Alphahead

Vishal Narender și Georgeta Brehoi, soția sa, au venit în România în urmă cu 4 ani, după ce au lucrat în mai multe multinaționale din India, Franța și Irlanda, și au decis să-și investească toate economiile pentru a produce echipamente moto.

Citește mai mult