foto: Alex Nicodim/NurPhoto/Shuttersto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Cred că doza de critici la adresa fostului președinte Iohannis este deja mai mult decât suficientă. Dacă nu din alte motive, măcar pentru faptul că, în decembrie 2024, a decis să oprească ascensiunea lui Arturo Ui (Călin Georgescu) la conducerea României. Arturo Ui, întruchiparea brechtiană a dictatorului Hitler. Mă situez din nou împotriva curentului masiv din societatea românească de critică fără limită împotriva lui Iohannis. Iohannis a demisionat, dar „supapa socială” nu s-a deschis, mărturie fiind în acest sens moțiunea de cenzură depusă de partidele de strânsură, precum AUR, SOS, POT, la care se asociază întotdeauna partidul lui Gică contra, adică USR, în frunte cu mangafaua Elena Lasconi și cu ai săi infantili și înverșunați și înveninați în încrâncenări: I. Moșteanu, C. Năsui, R. Miluță, R. Mihail etc. USR a devenit unul dintre partidele cele mai neadapatate jocului democratic, un partid de fițe, care poate deveni responsabil pe termen lung de destinele democratice ale României. Având lideri circumstanțiali, în permanență furioși și nemulțumiți, poate fi numit partid-exit: a ieșit de la guvernarea cu liberalii, a ieșit de la negocierile coaliției pro-europene și cred că va ieși definitiv de pe scena politică.
Din cauza USR s-a întâmplat și mariajul morganatic dintre PNL și PSD al cărui naș a fost Iohannis, din motive de stabilitate politică a țării. Mai nou, acest partid contra lui Iohannis s-a poziționat alături de formațiuni cu puternice reflexe fasciste, precum AUR, SOS și POT. Oare nu va rămâne un partid al eternei trădări? Adversitatea față de Iohannis ține de resorturile profunde ale mentalității și psihologiei românești:
1. Este vorba despre o serie de frustrări ale elitei intelectuale de la noi, pentru că nu a primit sinecuri și recunoașteri financiare de pe urma unor eventuale numiri în posturi bănoase de diplomați, de șefi de instituții culturale, de poziții eminente în instituții ale statului român, de laude și omagieri din partea șefului statului precum în regimul Băsescu, când președintele, fie vorba între noi, pe din spate, îi sfida, îi ironiza chiar pe lăudătorii intelectuali. Toți acești lăudători l-au situat pe Băsescu în toate legendele anticomuniste până când a devenit … Petrov.
2. Iohannis nu a fost din păcate un bun comunicator până la a se belferi cu opinia populară, nu se bătea pe umăr și pe burtă cu formatorii de opinie, asemenea lui Băsescu.
3. Iohannis nu a derapat în gesturi și atitudini total condamnabile față de jurnaliste, asemenea lui Băsescu.
4. Din toate acestea, rezidă și „aroganța” sa, în contrast cu hăhăitul lui Băsescu. Iohannis nu a dat cu capul în gura cuiva, asemenea mardeiașului de mahala, T. Băsescu. Trebuie să recunoaștem că unii români au prizat cu savoare astfel de manifestări.
5. Iohannis nu s-a compromis prin limbajul vulgar și total deplasat, limbaj politic care a coborât dincolo de limita bunului simț în vremea lui Băsescu și a uitatului Dragnea.
6. Mulți dintre noi ne-am simțit onorați de reprezentarea peste hotare a președintelui Iohannis, demnă, cu voce ascultată, dar care nu s-a putut impune în funcții importante în NATO și în UE din cauza opoziției nejustificate față de un om „marginal” din Estul Europei. A se citi în acest sens și critica frivolă față de România a lui JD Vance, țuțerul lui D. Trump, privind anularea alegerilor din România. În acest caz, Băsescu are dreptate când afirmă să ne lase în pace, că doar la ei în SUA influența rusă a fost demonstrată în alegerile prezidențiale.
În sfârșit, Iohannis, cu toate erorile din mandatele sale, nu mai este și sper să nu îl regretăm, dar percepțiile negative și criticile devastatoare la adresa lui continuă. Este vorba în acest caz de răutăți și complexele cronice din societatea românească, plină de vendete, frustrări uriașe și atitudini de ură față de acel ce nu este în media comportamentelor și habitudinilor noastre.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
În ce privește USR - dincolo de manifestările schizoide cauzate de diversitatea entităților cu rol de comunicare - aceștia s-au opus în permanență furtului și corupției sistemice, fiind astfel cel mai vocal (din păcate nu și puternic) inamic al grupului discret sus-amintit.
Domnule Radosav, iertată fie-mi franchețea, dar bateți câmpii grav. E posibil s-o faceți chiar fără intenție, dar acest laudatio e chiar grețos.
Mergea adăugat și Tupeu, mult tupeu fără acoperire, dacă ne uităm la "performanțele" acestei grupări..
De amintit că li s-a propus să renunțe la acele semnături și să revină în guvern, dar au refuzat. Mărul discordiei a fost remanierea ministrului Justiției, Stelian Ion și deciziile luate fără consultarea coaliției de guvernare, în privința măsurilor de carantină anti-Covid
PNL nu a avut decât soluția PSD, pentru ca guvernul să nu cadă, ca și acum.. A căzut, în schimb, moțiunea.. Ăsta a fost șantajul PSD-ului.
De atunci PNL și Iohannis au fost la mâna lui Marcel. Au făcut ciocul mic..
Iar USR îi poartă, de atunci, sâmbetele lui Iohannis pentru că a luat act de acea demisie. E o ură viscerală..
Asta adaugăndu-se la planul mai vechi, de eliminare a PNL-ului de pe dreapta eșichierului..
Est modus in rebus.