Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

De ce cred că mulți români din State au votat cu Trump

Donald Trump steag

Foto: Guliver Getty Images

În 1989 am făcut o revoluție și ne-am bucurat că am scăpat de regimul dictatorial al comunismului. Libertatea a fost cel mai important lucru pentru care am făcut acea revoluție. „Vom muri și vom fi liberi’’ - așa se striga atunci. Am îmbrățișat cu toții democrația, am considerat că dacă am reușit să ne scuturăm de sistemul opresor impus de vecinii din Răsărit lucrurile vor merge înainte de la sine. Înainte de 89, în România trăiam într-o pușcărie mai mare, nu putea călători în afara țării, nu aveam acces la niciun fel de informații, duceam lipsă de alimente și condiții minime de trăi. Un lucru pe care l-am constatat mai târziu a fost faptul că fusesem captivi într-un veritabil ospiciu în care s-a practicat intens spălarea pe creier cu intoxicări propagandistice național-comuniste. Am fost decuplați de la viața culturală și științifică a planetei. În fapt asta e cea mai mare libertate pe care am câștigat-o.

Am crezut că democrația, libertatea, sunt cadouri naturale, firești, lucruri ireversibile în existența noastră. Din păcate însă aceste valori fundamentale care definesc demnitatea unui om sunt încă atacate și trebuie apărate de fiecare dintre noi în fiecare zi. Este exact ceea ce vedem că se întâmplă în Occident, oameni care protestează, oameni care luptă, oameni care înțeleg să-și ceară drepturile cu hotărâre. Atunci când democrația este amenințată oamenii ies în stradă. Libertatea se menține prin luptă, nu e o stare de fapt, asta trebuie să înțelegem din ceea ce se întâmplă inclusiv în America.

Am avut curiozitatea să citesc despre viața culturală și științifică din perioada interbelică. Atât în România, cât și la nivel internațional au fost elite cu totul și cu totul excepționale. De multe ori mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă acea generație sacrificată brutal ar fi putut să-și ducă opera la capăt. Nu a putut să facă acest lucru pentru că în modul cel mai democratic cu putință a fost ales cancelar al Germaniei caporalul austriac Hitler. Oamenii nu și-au apărat libertatea și democrația în fața abuzurilor făcute de acest om malefic. Ei au avut încredere, chiar dacă și-au dat seama cu siguranță că au de a face cu un dictator. Un tiran care să le rezolve problemele. Hitler a distrus toată generația interbelică și a dus lumea în cea mai mare conflagrație cunoscută până acum.

Românii emigrați în America au fost în marea lor majoritate pro-Trump. Ei se tem de comunism chiar și în SUA, rămânând cu traume și frustrări din România pentru toată viața lor. Nu cred niciodată că în America este posibil să se instaureze un regim asemănător cu ceea ce am avut noi în țară. Extremismul de stânga nu justifică extremismul de dreapta, amândouă sunt letale pentru democrație și libertate. Trump s-a definit ca un politician fără complexe în fața convențiilor sociale, el a încurajat rasismul, misoginismul, discriminarea, marginalizarea unor întregi categorii sociale pe criterii de sex, religie, naționalitate. A făcut asta in numele unei Americi mărețe, o expresie goală de conținut. Când a fost America mai glorioasă decât acum? E o absurditate referința asta continuă la un trecut inexistent.

El a respins din capul locului exprimarea politically correct. Politically correct este o convenție comună de autocenzură prin care ne asumăm responsabilitatea de a nu-l jigni pe cel de lângă noi. Dacă intrăm cu toții într-o logică a acuzelor și a invectivelor, nu ajungem în mod evident nicăieri. Așa suntem făcuți pe pământ, diferiți, ca să putem înțelegem trebuie să ne respectăm. Unii dintre cei care atacă conceptul (am văzut și la noi destule minți luminate) sunt deranjați că nu mai pot să facă ei glumițe academice rasiste, misogine, homofobe etc. În rest nu folosește la nimic utilizarea înjurăturii în comunicarea colectivă constructivă.    

Îți recomandăm

Interesant este că a doua generație de români, mai diluați și mai integrați, cei născuți acolo, au fost pro-Biden.

Faptul că votul din America a fost unul just este demonstrat inclusiv de situația în care actualul președinte nu își acceptă înfrângerea. Este vital și esențial într-o democrație să știi să pierzi. Oamenii care nu știu să facă acest lucru demonstrează că nu înțeleg limitele libertății și nu merită să conducă într-o democrație poporul. Nerecunoașterea înfrângerii, un fapt întâmplat și la noi de curând, reprezintă un abuz grav la adresa statului de drept. Această tipologie de personaje, adevărați inamici ai sistemului democratic, trebuie eliminați pe cale naturală din jocurile de putere. Sunt cei mai periculoși. Dar cine le-a dat această putere, cine i-a cocoțat acolo? Evident niște votanți care au acționat ca niște simple tuburi digestive fără cap gândindu-se strict numai la farfuria din fața lor. Nimic altceva.

Nu știu dacă Biden va fi un președinte bun sau rău, dar știu că Trump devenise o amenințare prin exemplul personal transmis în întreaga lume. Ne puteam trezi într-un conflict mondial iscat de niște remarci grosolane la adresa nu-știu-cui. Nu e posibil să joci viitorul umanității la ruleta hazardului și a impulsurilor de moment doar pentru că nu te poți stăpâni.

Există în mintea unora o teorie potrivit căreia oamenii de afaceri sunt eficienți și ei ar trebui să conducă treburile publice. Este o mare diferența între a conducere un bussines și a conduce o țară, ca patron poți să concediezi - așa cum a făcut Trump la televizor - pe cine vrei, când vrei, fără să te intereseze ce se întâmplă cu oamenii ăia, ca șef al statului, din contră, trebuie să te preocupe cel mai mult situația oamenilor care nu se pot descurca sau au probleme și oricum nu poți elimina pe nimeni din societate.

„Democrații” din State sunt mai de dreapta decât partidul conservator din Anglia pentru că asta e cultură americană. Nu se pune problema comunismului și nici măcar a socialismului în SUA. Astea sunt niște „sperietori”.

Cel mai grav lucru care s-a întâmplat acum a fost faptul că un personaj ce refuză să recunoască o stare firească a democrației, pierderea alegerilor, a putut să ajungă în situația asta prin vot democratic.

După cum am spus la început, libertatea se câștigă luptând fiecare dintre noi în fiecare zi pentru ea. Altfel o pierdem în mâna unor descreierați.   

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • In 2016 s-a cerut renumararea voturilor in Wisconsin.

    Deci Trump nu stie sa piarda, dar democratii stiu. :)))))) Mor de ras. Chiar crezi ca toti sunt analfabeti functionali??

    Politically correct este o conventie creata de minti primitive prin care minoritatile supun majoritatea. E vorba doar de control, de a nivela gandirea, de a elimina spiritul critic si ideea de revolta impotriva autoritatii impuse.

    • Like 2
  • Delia MC Delia MC check icon
    Politically correct e o cenzură. Pentru unii e o auto-cenzură dar în rest... paradoxal, cei care o practică (,) cred în libertate, este generată de credința în libertate și demnitate. Dar rămâne o cenzură, fiind generată de și adresată celor care gândesc în tipare: nu pot discerne unde este limita dintre a caracteriza pe cineva și jignire. Oferă, e clar, un automatism de a nu jigni ori de a leza demnitatea însă aduce cu sine o limbă de lemn și schimonosirea de nesuportat a limbii. Eu cred, oricine poate să respecte aceste cerințe, oricine gândește și face distincția între apelativ și jignire: țigan ori negru, unde e jignirea? Nu mă mir că exprimarea politically correct sperie. Politically correct versus nu, este viziunea în alb și negru. Există multe nuanțe intermediare și acceptabile între.

    Americanii pot fi, și unii sunt super-competenți pe felia lor însă extrem de simpliști in rest: "keep it simple, stupid", așa-zisul principiu kiss, "treat first what kills first", etc. Ei nu stau la discuții ci acționează. De fapt simplificarea la extrem e pentru ei o virtute și până la un punct chiar este. Poate și de aia orice facilitate socială e privită de ei ca socialism, in realitate ei nu știu cum arată acesta. Că nici nu vor să audă de socialism, asta o înțeleg :). Dar să promovezi trumpismul, care e paradoxul democrației ( stop the count!) și devine antiteza ei, arată că lucrurile au mers prea departe.

    Însă la capitolul perle, și de data asta veritabile, citez: "extremismul de stânga nu justifică extremismul de dreapta, amândouă sunt letale pentru democrație și libertate". De altfel articolul mai conține și alte perle, în sensul bun, trebuie doar trecut peste afirmațiile despre corectitudinea politică.
    • Like 1
  • Sa[utari tuturor . Pot confirma , din ograda proprie , spusele dumneavoastra , domnule Morar . Intr-adevar , romanii fugiti pe vremea lui Ceausescu , au votat in corpore cu Trump iar copiii lor , voteaza cu democratii; astfel , am o multime de neamuri in State - pionierii fiind 3 unchi si o matusa , fugiti din tara , la inceputul anilor 80' , fiecare cum a putut - trecerea Dunarii inot , sarit din tren la Stamora Moravita , etc ,; acestia , adevarati oameni si aventurieri -generatia trotinetista , nu intelege sau nu vrea sa inteleaga eroismul si curajul acestor oameni - probabil , ii da masura propriei micimi personale si generationale ... ; in fine , transfugii de mai sus - a, sa nu uit de Lagarul de refugiati si preemigrare de la Traiskirchen , Austria , etapa premergatoare emigrarii , in State , Canada , Australia ; zic , deci , toti au votat Trump ; verii mei , nascuti acolo , au votat democratii - o verisoara , chiar este implicata ca voluntar , in campania lui Biden ... Personal , ca si chibit , de-as fi fost la vot in State , 100 % , as fi votat Donald Trump ...Sanatate tuturor .
    • Like 0
  • N.Morar are intenții amestecate si o confuzie concreta. Nu poti scrie așa ceva în mod teoretic și fără o participare directa.
    Am evadat in ‘80’s și aterizat direct in imperiul Regan. Am găsit o America strălucitoare in comparație stridentă cu cenușiul și tristetea țării din care am plecat. In New York am umblat bezmetic prin librarii stand cu orele in fata abundentei de cărți, zăpăcit de informații noi, complet inimaginabile in locul est-european de abea părăsit. Dar și aici mi-am revenit cumva când, dorind sa cumpăr un Frankfurter de la un ambulant cu cărucior, înaintea mea a venit un ins și a început conversatia cu ambulantul: “Ce mai faceți tovarasu’ colonel, tot cu carnatii, tot cu carnatii?”. De neuitat chiar și acum, după aproape 40 de ani.
    De ce m ajoritatea romanilor ajunși acolo in acea perioada au intrat in partidul Republican? Simplu, o trauma care a lăsat sechele adânci cu o teama prevenitoare a ceea ce s-ar mai putea întâmpla cândva și aici. Aici unde, sub lumina artificiala a Reganismului, totul strălucea. Și azi, acum, tot republican votez. Poate mai mult din recunoștința veche pentru ca am fost acceptat de aceasta națiune, poate din teama de a lasă aceasta națiune pe mâna mai lejera a Democraților. Nu am și nu am avut veleități politice, Ceea ce stiu din politica sunt noțiunile pur ideologie care mișcă rotile natiunilor in drumul lor prin istorie. Noțiuni care au ajuns in prezent la o imensa confuzie generală. Este oare democratia o notiune si un fapt perimat?.
    Fiul meu, crescut și educat in US, este, firește, adept al partidului democrat.
    In România nu se trăiește bine. Este o furie generală a furtului, o totala și nerușinată goana după averi dincolo de modul in care ar putea aparține și folosi interesului general. Păcat. România are resursele necesare pentru o autoguvernare eficientă. Nu se întâmpla. Ineficienta prostia si de multe ori ignoranta conducer1ilor imi amintește de perioada numirilor in posturi a cadrelor cu facultăți pe puncte. Anii 1950-1960, poate. Prin extensie, in România, se dorește expansiune unui partid care nu tine cont de realitățile financiare ale unei imense majoritați ale populației si nici de dorintele sau sperantele ei. Concentrarea unor mari averi prin escrocherii financiare sau prin poziții politice duce la adâncirea saracirii populației si denaturarea psihicului uman românesc.
    Se dorește ca ura între semeni sa domine (divide și domnește!) astfel încât sa nu poată exista o reacție comuna. Ei, cam asta este...



    • Like 3
  • check icon
    Ce nu intelege acest asa-zis autor e ca exact acest “ politically correct” indesat cu de-a sila pe gitul oamenilor l-a facut pe Trump presedinte.Americanii,ca mai toata lumea,erau(si sint) satui pina in git de impunerea acestei cenzuri.Nu uita,asta-i America si primul amendament al Constitutiei americane e exact asta-“ Free speech”,adica ti se ia dreptul gantat de Constutie de a spune exact ce doresti.Ca e de bine sau de rau,ofensator sau jignitor,conteaza mai putin-ai dreptul sa spui ce vrei,oricind,oriunde,oricui.Trump pleaca,dar in urma lui ramine un curent care nu mai poate fi anihilat-dreptul de a vorbi si a fi ascultat.America nu va mai fi niciodata la fel,plina de oameni care-si pleaca capul in pamint si tac,de frica “ marginalizarilor”sociale.Vor vorbi ,din nou.Iar asta inspaiminta intregul establishment politic american,obisnuit sa indese,cu forta,porcarii progresiste pe gitul oamenilor,ca o religie ce trebuie respectata.Trump a deshis ochii celor considerati prea slabi pentru a avea vreun cuvint de spus si pentru a protesta .Pronosticul meu e ca administratia Biden va merge ca pe coji de oua pe timpul mandatului,infricosat ca,la orice greseala sau abuz,jumatate de tara ii va cere,vocal,socoteala.Cine crede ca grozaviile alea progresiste pe care le-a promis in campanie vor deveni si realitate,se inseala amarnic.Jumate de tara abia il asteapta s-o ia pe aratura ca sa-l mature de la putere.Mai ales cind te cheama Joe Biden,asupra capului tau planeaza o mare suspiciune de coruptie ,iar asupra alegerilor planeaza o imensa suspiciune de frauda.N-as vrea sa fiu in locul lui Biden,trebuie sa traiasca cu securea revoltei ,gata sa izbucneasca la orice miscare gresita,deasupra capului,pentru intregul mandat.Daca-l termina,desi ma indoiesc.In plus,roata se intoarce-dovezile de coruptie ale lui Biden sint mult mai evidente si reale decit motivele pentru care a fost acuzat Trump,cu Rusia.Asa ca prevad,in 2022,cind republicanii vor prelua House of Representative,aceeasi moneda pentru Biden-impeachment.Diferenta va fi ca ,de data asta,nu va fi un Senat care sa-l salveze,ala e tot republican.Infiferent cine va fi presedinte in astia 4 ani,Biden sau Harris,va fi,cu siguranta,un “ one term president”.Orice republican va candida,va cistiga en fanfare.Ghici cu ce docrtina?Ai ghicit-cu a lui Trump,adica exact politica anti-politically correct.Asta nu mai poate fi oprita.
    • Like 3
  • Prietene,..da' șters mai scrii! N-ai nici sare nici piper.
    Sunt convins că trebuie să fie ceva la care ești bun. Ține-te de lucrul ăla. Nu te supăra pe mine.E un sfat bun de la un prieten. Chiar mă gândesc la binele tău.

    Ai totuși două tari:
    1. "Românii care au emigrat în America au fost în marea lor majoritate pro-Trump.
    Ei se tem de comunism și în SUA, rămânând cu traume și frustrări din România pe toată viața lor."

    Dacă-ți dai cuvântul te cred.
    Asta cu "traume pe toată viața lor" arată că te pricepi la medicină, la psihiatrie.
    Iar faptul că legi aceasta de modul cum au votat arată că ești fin observator al psihologiei umane.
    Dar tu ai vreo traumă sau vreo frustrare din România ? Care să te împiedice să fii cu Biden și să-l alegi pe Trump ?
    Tu ești imun ? Numai emigranții au traume ?
    Mai aveai puțin și spuneai că sunt bolnavi psihic și de-aia l-au votat pe Trump !

    2. "Ne puteam trezi într-un conflict mondial iscat de anumite remarci grosolane la adresa nu-știu-cui".

    Asta ar trebui brevetată, e monumentală, parcă-l și văd pe Trump că-l înjura pe Chinezul Șef și deja începea un război mondial. Bine că a picat Trump. Din ce-am scăpat !!!



    • Like 4
    • @ Augustin Giurgiulescu
      scrie politic corect, ce vrei?
      • Like 1
  • Parerist check icon
    Eu pot înțelege ca un roman fugit în anii '80 și ajuns (și integrat) în America lui Reagan are toate motivele sa aibă simpatii republicane.
    Însă de la simpatii republicane la trumpism e un salt pe care nu-l pot înțelege.
    • Like 5
    • @ Parerist
      De apreciat că scrii trumpism și nu trumpfism.Vrei astfel să descrii un fenomen, nu să batjocorești.
      Trumpism este folosit în mod peiorativ.
      Din acest punct de vedere nu poate fi folosit pentru toți votanții lui Trump.Sunt 69 de milioane.Fiind un număr imens, printre ei sunt și mulți oameni de mare calitate profesională și umană, profesori, doctori, cercetători și chiar oameni simpli dar morali.Lor nu li se poate asocia peiorativul trumpism.
      Înseamnă că nu trumpismul i-a făcut să-l aleagă pe Trump. Lucrurile nu sunt numai alb sau negru.Altele sunt resorturile interioare care i-au făcut să aleagă.Poate incompatibilitatea cu anumite doctrine democrate, poate anumite concepte despre religie și viață, cum ar fi dreptul la viață al pruncilor nenăscuți, familia tradițională și altele.Conștiințele umane sunt complexe și pentru fiecare există lucruri primordiale, peste care nu se poate trece. Acestea sunt mai importante in formarea alegerilor.Formele de manifestare ale personajelor, anumite limite, bădărănismul, hăhăitul trec pe planul secund.
      În sensul peiorativ folosit trumpismul însă, e adevărat, se poate folosi multor alegători ai lui Trump, nu însă pentru motivele primordiale.Dar la fel de bine se poate folosi și multor alegători ai lui Biden, în special celor care folosesc trumpfism și nu trumpism.
      Desigur și în alegătorii lui Biden există oameni de elită care, la fel, l-au ales pentru motive primordiale pentru ei, nicidecum pentru vigoarea și inteligența lui deosebite.
      • Like 1
  • 'Politically correct este o convenție comună de autocenzură prin care ne asumăm responsabilitatea de a nu-l jigni pe cel de lângă noi.' - nu știu dacă îți dai seama ce ai scris aici. Sa îmi iei mie dreptul sa vorbesc liber, sa spun ce cred pe motivul ca te simți tu ofensat.... Îți recomand Arhipelagul Gulag ca și carte. Poate te ajuta sa iit mai schimbi părerea despre punerea botnitei..
    Si dacă îți spun că nu sunt de acord ce o sa faci domnule? O sa ma amendezi sau o sa ma arunci în pușcărie?
    • Like 5
    • @ ControlTheNarrative
      corne check icon
      esti impecabil de cretin, amice
      • Like 2
    • @ corne
      Ma bucur ca ai libertatea sa spui asta. Sper sa nu ți-o ia nimeni.
      • Like 3
    • @ corne
      Nici nu știi ce mult s-a bucurat !
      • Like 1
    • @ ControlTheNarrative
      Like . Puteati sa fiti grobian , ca amicu' , insa nu ati facut-o . Respect .
      • Like 2
    • @ Luigi Cosma
      corne check icon
      nu te-ai prins de ce nu a fost grobian? pentru ca s-a prins de ce am fost EU grobian si asta ne arata ca e mai istet decat matale. serios acuma, cum va aduna aici numai unul si unul, suna careva din trompeta?
      • Like 0
    • @ ControlTheNarrative
      corne check icon
      daca tot ai evitat capcana (cu multa bucurie, cum spune amicul augustin dedesubt), poate reusesti sa intelegi si ca a lipsi pe cineva de dreptul la demnitate e tot o incalcare a libertatii:
      https://lege5.ro/Gratuit/heydinrt/art-205-insulta-codul-penal?dp=giztonzwgq3dk

      urmatorul pas, pe care multi il fac, e libertatea de a da palme peste ceafa oricui, dupa bunul plac.
      cred ca nu mai e nevoie sa-mi retractez insulta, nu-i asa?
      • Like 0
    • @ corne
      nu-mi poti lua demnitatea orice ai face sau ai spune decat daca renunt eu la ea. Politically correct este o cenzura directa a minoritatii contra majoritatii. Am trait pe pielea mea asta si am devenit rasist. Si nu-mi pasa ce cred iubitorii de corectitudine politica despre asta.

      Tu vb de demnitate fara sa ai habar ce inseamna.
      • Like 0
    • @ Doru Ovidiu
      corne check icon
      1. "demnitate luata", cum suna asta? "am un vecin plin de demnitati. ba le-a luat cu japca de pe la fraieri, ba le-a mai furat, acum are o stiva pana in tavan. ce face, don'le, cu atatea?". dorule, limba romana e plina de taine, dar nu asta e cea mai mare.
      2. asadar, matale nu dai voie lu derbedei sa ti ia demnitatea, ORICE AR FACE SAU AR SPUNE (!), in schimb ai devenit rasist (splendida calitate, merita sa te lauzi cu ea) ca finca o minoritate (cantitatea e importanta, nu justetea, m? adica...doar nu era sa-i beleasca evreii pe nazisti, ca aia erau mai multi!) SPUNE chestii prea corecte si ti inerfeaza la demnitatea vanitatii matale...don doru, logica si stiinta alcatuirii unui rationament nu tin de umorile personale, ci di tot felu di smecherii pi care acu cre ca nu mai avem timp: eu- sa le insir, matale - sa li pricepi.
      cat despre finalul mnetale en fanfare, nu ti fa iluzii, nimanui nu i pasa ca tie nu ti pasa. sau poate ai o pisica...
      sa traitz, sanatate din belsug!

      p.s. minoritatea e o rasa?
      • Like 0
    • @ ControlTheNarrative
      Amice ??? Cred ca ,ai gresit ,,pagina ! Pe aici ,<NU posteaza , pers, in stare de ebrietate !Pacat,
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult