Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

De ce e mai ușor să fii furios decât să fii trist: Lecții din filmul „Proiectul Adam”

Proiectul Adam

foto captură Youtube/ The Adam Project | Official Trailer | Netflix

Trăim într-o lume în care emoțiile noastre profunde sunt adesea mascate de reacții superficiale. Uneori, pare mult mai simplu să te refugiezi în furie decât să te confrunți cu tristețea. Dar de ce? Ce ne face să evităm acea durere surdă și să ne îndreptăm spre o emoție mai „asertivă”?

Filmul de Hollywood, un action comedy de altfel foarte vizionabil, „Proiectul Adam” oferă un cadru excelent pentru a analiza acest fenomen, mai ales prin prisma relațiilor de familie, care pot deveni câmpuri de luptă emoțională atunci când conflictele rămân nerezolvate.

Furia – o mască pentru vulnerabilitate

Când personajul Adam (interpretat de Ryan Reynolds) adult se confruntă cu tatăl său, putem observa clar la el acea furie atât de tipică pentru relațiile complicate din cadrul familiilor, mai ales pe linie paternă. Vedem cum devine mult mai ușor să-i reproșezi cuiva ce n-a făcut bine decât să recunoști că, de fapt, îți lipsește poate atenția și grija acelei persoane.

Furia te face să simți că ai un fel de control asupra situației – că poți îndrepta ceva, măcar în aparență. Tristețea, pe de altă parte, te lasă expus și te pune față în față cu pierderea, cu neputința de a schimba trecutul.

Cred că asta este ceea ce vedem des și în viața noastră de zi cu zi. Furăm controlul momentului prin reacții impulsive, dar, de foarte multe ori, în spatele lor se află un copil rănit, care n-a învățat încă să spună „mi-e dor” sau „mă doare”. Relațiile dintre părinți și copii sunt terenuri fertile pentru astfel de dinamici.

În „Proiectul Adam”, Adam transformă durerea pierderii tatălui său într-un zid de furie, pentru că așa e mai ușor. Dar zidurile astea nu aduc liniște, ci doar separare.

Tristețea – o emoție care cere curaj

Tristețea, așa cum o văd eu, e o emoție care cere o vulnerabilitate aproape brutală. Să accepți că ești trist înseamnă să recunoști că ceva sau cineva a contat pentru tine suficient încât să lase un gol. Dar câți dintre noi sunt pregătiți să trăiască acel gol?

Când Adam adult se întoarce în timp și își revede sinele mai tânăr, începe să-și dea seama că furia lui n-a fost decât o fațadă pentru un copil rănit care nu știa cum să spună „am nevoie de tine”.

Pentru mine, tristețea vine cu o sinceritate aproape dureroasă. Îți arată cine ești cu adevărat, fără măști. În relațiile de familie, tristețea poate fi cheia vindecării, pentru că îți permite să vezi nu doar ce ai pierdut, ci și ce ai iubit.

Impactul asupra relațiilor de familie

Ce m-a impresionat în „Proiectul Adam” este felul în care furia reușește să țină oamenii departe unii de alții, chiar și atunci când, în adâncul sufletului, își doresc să fie mai aproape. Adam și tatăl său nu sunt diferiți de mulți dintre noi – de câte ori nu ne-am folosit de reproșuri sau replici tăioase pentru a evita conversațiile reale? Pentru că acele conversații cer vulnerabilitate, iar vulnerabilitatea e greu de gestionat.

Când Adam renunță la furia față de tatăl său și își permite să-și exprime durerea, relația lor începe să se schimbe. Ce înțeleg eu din asta e că, atunci când alegem să fim vulnerabili, nu doar că ne eliberăm pe noi, dar oferim și celorlalți permisiunea de a face același lucru.

Cum aplicăm aceste lecții în viața noastră?

Cred că fiecare dintre noi are momente când e mai ușor să țipe, să arunce vina, să ridice ziduri. Și totuși, dacă ne-am opri o clipă și am privi în interior, am vedea că furia e doar o formă de protecție.

Filmul mi-a amintit că adevărata putere vine din a-ți accepta vulnerabilitatea. Nu e ușor să fii trist. Nu e ușor să te confrunți cu pierderea sau cu dorul. Dar e singura cale spre vindecare și reconectare autentică.

„Proiectul Adam” e o lecție frumoasă despre ce înseamnă să te întorci la rădăcini, să-ți accepți durerea și să vezi dincolo de furie. Pentru mine, a fost un memento că, uneori, singura cale de a merge mai departe e să îți permiți să simți cu adevărat. Și asta, cred eu, e ceva ce putem aplica în fiecare relație importantă din viața noastră.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult
sound-bars icon