De ce este femeia dezavantajată ȋn Romȃnia. Despre o societate patriarhală, care cultivă modelul femeii docile, cuminți, răbdătoare și tolerante

( Foto: Guliver /Getty Images)

Printre binefacerile pentru care Platon nu prididea să aducă laude zeilor, prima era aceea că l-au creat liber şi nu sclav, a doua, că este bărbat şi nu femeie. Sfȃntul Toma d’Aquino numea femeia un „bărbat ratat”. Femeia, „a doua greșeală a lui Dumnezeu”, spunea și Nietzsche. Hegel avea grijă să menționeze că diferența dintre bărbat și femeie e aceea „dintre animal și plantă”, celei din urmă revenindu-i decorativul rol de plantă, ȋntrucȃt avea o existență „placidă”.

E uriașă lista de personalități care s-au pronunțat despre femei ȋn termenii de mai sus, iar Biblia, Talmudul, Coranul și alte scrieri religioase abundă și ele ȋn afirmații defăimătoare la adresa femeii.

Diviziunea sexelor este un dat biologic. De asemenea, e un fapt că vreme ȋndelungată drepturile femeilor au constat ȋn privilegiile pe care casta „conducătoare” – a bărbaților – a binevoit a le conferi acestora. Iar ele, de voie, dar mai ales de nevoie, au acceptat această alianță cu protectorii lor, rar dispunȃnd de libertatea de a renunța la supușenia pe care o datorau bărbatului, rar avȃnd la dispoziție mijloacele concrete de a se afirma prin ele ȋnsele și, cel mai adesea, datorȃndu-și poziția, influența și rolul ȋn societate grație bărbatului.

Expresia „În spatele oricărui bărbat de succes se află o femeie puternică” e ȋncă o mostră, emisă sub forma unui compliment scremut, de a arăta că femeia a trăit ȋn umbra acestuia, chiar și atunci cȃnd talentele și inteligența ei erau deasupra celui pe care, cu infinit tact, ȋl ghida către o carieră ȋmplinită.

Neȋndoielnic, dorința firească de emancipare a femeii a făcut pași uriași ȋn ultimele decenii, cu toate astea, au rămas multe probleme și situații delicate cu care femeile trebuie să se confrunte ȋn continuare.

Ȋnainte de toate, vreau să subliniez că rȃndurile următoare sunt rezultatul unor observații personale, cu caracter general, ca urmare, așa cum se ȋntȃmplă ȋntotdeauna ȋn cazul generalizărilor, vor exista femei cu un comportament, gȃndire și stil de viață ce se vor sustrage concluziilor mele, la fel cum vor exista bărbați care se vor plia peste trăsăturile, idiosincrasiile și mentalitatea femeilor, ȋnsă aceste procente, din punctul meu de vedere, sunt mici.

La fel, unele afirmații sunt simplificări ale unor idei care, ȋn mod firesc, necesită nuanțare și aprofundare, dar, fiind vorba de un articol, am ales să fiu succint.

Cȃnd analizăm de ce femeia e dezavantajată ȋn raport cu bărbatul, nu o putem face fără a menționa două elemente ce țin de constituția acesteia: ȋn primul rȃnd, ea e capabilă de mai puțină forță fizică decȃt bărbatul, ȋn al doilea rȃnd, ea e cea care aduce pe lume copiii.

De aici decurg cȃteva consecințe esențiale: ȋn primul rȃnd, femeile niciodată (sau rareori) se pot angaja ȋntr-o altercație fizică cu un bărbat. (Un bărbat snopit ȋn bătaie de o femeie e, de obicei, o anomalie și stȃrnește hohote de rȃs atȃt ȋn rȃndul bărbaților, cȃt și al femeilor.) Alternativa diplomatică a argumentării printr-un limbaj ponderat și persuasiv e singurul aliat puternic ȋn rezolvarea diferendelor cu un bărbat recalcitrant, dar acest mijloc e complet ineficient cȃnd respectivul e un simplu gibon cu față umană. Faptul că femeile nu pot opune o rezistență fizică egală bărbatului constituie sursa primordială a abuzurilor și violurilor ale căror victime sunt, cȃt și a machismului – rafinat, oligofren, nu importă – care se manifestă ȋn rȃndul multor bărbați. O palmă dată unei femei e cea mai josnică formă de afirmare a dominației unui bărbat. Iar violul rămȃne cea mai inumană formă de impunere a dorinței masculine asupra unei femei. Cine vine cu scuza că era beat și nu știa ce face ar trebui să i se dubleze perioada de pȃrnaie pe loc.

Ȋn aceeași diferență de forță fizică – care, prin extrapolare, a devenit un loc comun și pentru forța intelectuală – ȋși află sorgintea incapacitatea anumitor bărbați de a tolera femei ȋn poziții de conducere. Cum secole la rȃnd, societatea (masculină) a hotărȃt unilateral destinul femeii și nu i-a permis acesteia să îndeplinească decȃt funcţii de plăcere, cu caracter eminamente estetic sau de utilitate ȋn cadrul gospodăriei (adică preponderent roluri de bucătărese, matroane, spălătorese, servitoare, croitorese, hangițe, curtezane și prostituate), a ajuns convinsă că femeia, practic, nu se pricepe la nimic altceva. Resturi ale acestei gȃndiri expirate băltesc și azi ȋn mintea multora, care asociază infiltrarea meritocrației femeii ȋn zona instituțională și organizațională cu o uzurpare a dreptului inalienabil al bărbatului de a deține cele mai importante funcții ȋn societate. Posibilitatea ca o femeie să dea ordine unui bărbat e o chestiune tabu pentru mulți romȃni verzi care nu vor ezita să-și exprime dezacordul (voalat, cȃnd e ea de față, pe șleau, ȋn compania altor bărbați) pentru simplul motiv că e femeie. O femeie aflată ȋn vȃrful ierarhiei unei instituții/companii e nu neapărat incompetentă, dar ȋn mod cert mai puțin capabilă decȃt un bărbat. 

Al doilea mare dezavantaj rezidă, paradoxal, ȋn atributul de mamă al femeii. Societatea identifică și astăzi menirea femeii cu cea de mamă, din care pricină femeia care nu cunoaște această ȋmplinire resimte, ȋn genere, lipsa unui copil al ei cu o durere și o frustrare mai intensă decȃt un bărbat. Ziua Femeii e un bonus, o recompensă venită din partea lumii bărbaților pentru cea pe care artiștii au imortalizat-o ȋn numeroase ipostaze de mater dolorosa.

Cȃnd o familie se destramă, copiii rămȃn ȋn special cu mama, fiindcă legătura dintre copii și mamă e mai strȃnsă decȃt cea dintre copii și tată. (A nu se ȋnțelege că unul iubește mai puțin copilul decȃt altul.)

Cu toate astea, sau tocmai din acest motiv, mamele singure par a fi oropsite și stigmatizate de către societate, spre deosebire de tații singuri, care beneficiază de atuurile unui superstar ȋn ochii acesteia. Mamele care-și cresc singure copiii ȋși găsesc mai greu un nou partener decȃt bărbații ȋntr-o situație similară. Nu cunosc ce spun studiile, dar, din cele remarcate, concluzia mea e că majoritatea mamelor ajung să se despartă de tatăl copilului/copiilor nu pentru că ele ar fi greșit sau ar fi călcat strȃmb, ci din pricina acestuia. Cele mai multe femei se văd obligate să se despartă, decizie pe care o iau fără plăcere și pe care o evită pȃnă ȋn ultima clipă. Iar ceea ce pare a fi cel mai greu abia după aceea ȋncepe. Căci a o lua de la capăt cu unul sau mai mulți copii, de una singură, la 35 de ani, să spunem, e mai anevoios decȃt s-ar putea crede, deși nu ai de ales. E complicat să găsești pe cineva cu care să te ȋnțelegi și cȃnd te ai doar pe tine ȋn custodie, dar cȃnd, suplimentar, ai responsabilitatea a minim unui copil, plus un job (mizerabil, eventual) unde stai peste program, plus tracasările zilnice, eventual o rată la bancă, dificultățile sporesc substanțial. Să ȋți refaci echilibrul sufletesc, să ȋți găsești dragostea, să pornești către zorii unei vieți noi și armonioase par cȃteodată deziderate de domeniul fantasticului pentru mamele singure. Colac peste pupăză, o femeie care ȋși crește singură copilul e o povară cu care rareori bărbații vor să se lege la cap, spre deosebire de bărbatul care ȋși crește singur copilul, care, vai, topește inima tuturor femeilor!

E rizibil contrastul dintre fascinația cu care mentalul colectiv ȋmbrățișează statutul taților singuri, ale căror sacrificii sunt celebrate pȃnă la limitele ridicolului, și reticența cu care se delimitează de eforturile mamelor singure, văzute ca de la sine ȋnțelese, și cărora, dincolo de aplauzele formale, le echivalează soarta unei femei ciumate.

Aici ajung la un subiect delicat, legătura femeilor cu sexul. Se cunoaște bine, o femeie care se culcă cu zece bărbați e desfrânată, bărbatul care se culcă cu zece femei e bărbat adevărat. Se cunoaște și de ce (circulă ȋn online o vorbă atribuită unui ȋnțelept oriental, care dă o explicație succintă chestiunii): „O cheie care deschide zece lacăte e o cheie specială; un lacăt care se deschide cu zece chei e un lacăt prost.”

Femeia, dacă n-ați prins șpilul, trebuie să facă sex doar cu partenerul. Evident, și bărbatul la fel. Dar dacă, totuși, el face sex și cu alte femei, na, e bărbat! Nu e deloc bine, dar asta-i e firea. (Important e să fie discret și să pună familia pe primul plan.) Femeia, din păcate/fericire, e altfel construită, are un libido diferit, prin urmare, dacă e neglijată de bărbatul care ȋși face de cap cu altele și răspunde cu aceeași monedă, e imediat taxată. Ce e remarcabil e că inclusiv surate ale ei nu o văd ȋn postura de victimă a unei relații nefericite și o condamnă. Femeia, moartă-coaptă, trebuie să ȋși păstreze inocența, să fie delicată și grațioasă ca o floare, fidelă precum Penelopa lui Ulise și nu doar atȃt, ȋnțeleaptă, aptă să discrediteze printr-un comportament demn de faimoasele tragediene acest impediment meschin numit sex căruia bărbatul, din cauza constituției sale superficiale, nu ȋi poate rezista. Refuzȃnd a fi imaculată și cuminte, călcȃnd la rȃndu-i ȋn străchini, chiar dacă e o alegere născută din disperare, ea ȋși va pierde aura, devenind cu nimic mai prejos decȃt bărbatu-i mȃrșav. Ce caut să scot ȋn evidență e dubla măsură cu care sunt analizate acțiuni identice, nu să proslăvesc sexul iresponsabil, făcut la ȋntȃmplare.

Situația salarizării

Conform statisticilor, femeile sunt mai puțin plătite pentru aceeași muncă decȃt bărbații. Personal, mă mir că sunt plătite. Să pleci de la cratiță, dat cu mopul și alăptat copii ca să „urci firma pȃn’ la cer” e un moft muieresc, un fason occidental („numai prostii luăm din afară”) greu de digerat de ultraconservatorii țărișoarei. Tipologia „femeii independente și de carieră” e o imagine care naște fie un sarcasm imund, fie dă dureri de cap bărbaților deprinși a relaționa cu femei tăcute și ascultătoare, dependente de situația financiară și poziția socială a sexului așa-zis tare. Tot aceștia vor fi cei care mereu vor atrage atenția că o femeie ȋși datorează un post de manager sau director nu abilităților profesionale, ci atuurilor personale (farmec, nuri, relații etc.). Fără ȋndoială, există și exemplare din astea, ca peste tot, sunt multe venite, puține chemate, dar asta e valabil pentru ambele sexe. Din constatările mele, bărbații sunt la fel de breji, parte din ei, pentru a-și atinge ambițiile profesionale, uzează de mai multe trucuri femeiești decȃt femeile, iar multora chiar li s-ar potrivi mai bine mopul și ȋnvȃrtitul la cratiță decȃt joburile pe care le ocupă.

Ȋn momentul de față, fenomenul ascensiunii femeilor ȋn ramuri rezervate, prin tradiție, bărbaților ȋmprumută mai degrabă un aer de excepționalitate decȃt de normalitate. Caracterul de noutate, vȃlva care se creează la nominalizarea primei femei general, a primei femei pilot, a primei femei care conduce o corporație, a primei femei ministru sau prim-ministru etc. arată că evoluția mentalităților e la ȋnceput de drum și că e necesar a mai trece timp pȃnă ce societatea ȋn ansamblu se va acomoda cu faptul că femeile sunt la fel de capabile, creative și hotărȃte precum bărbații.

Romȃnia e ȋn continuare o societate patriarhală, care cultivă modelul femeii docile, cuminți, răbdătoare și tolerante și al familiei ȋn care bărbatul e vioara ȋntȃi. Sexismul e, de asemenea, una din fațetele mentalității bărbatului romȃn, iar reacțiile uneori disproporționare ale feminismului romȃnesc sunt rezultatul exasperării la viziunea ȋngust-demodată cu care mulți romȃni (dar, curios, și romȃnce) privesc condiția femeii.

Totuși, femei remarcabile dobȃndesc ȋn spațiul public o tot mai mare vizibilitate și influență, iar munca și rezultatele acestora se impun, ȋncet ȋncet, pȃnă și capetelor cele mai retrograde. Ceea ce nu ȋnseamnă că toate femeile care penetrează vȃrful ierarhiei societății sau care dobȃndesc notorietate sunt remarcabile prin ceva pozitiv. E o mare diferență ȋntre Camelia Bogdan și Emilia Șercan, pe de o parte, și Viorica Dăncilă și Maria Grapini, pe de alta, fiecare ȋncapsulȃnd ȋn sine trăsăturile a două categorii distincte de femei, dar reprezentative pentru tipurile de romȃni care locuiesc ȋn această țară, indiferent că e vorba de bărbați sau femei.

Și, e doar o părere, intuiția ȋmi spune că ȋn rȃndul celor care sprijină oameni ca Viorica Dăncilă și Maria Grapini sunt șansele cele mai mari să se ascundă bărbați care, ȋn fapt, sprijină o egalitate de fațadă a femeii cu bărbatul și care sunt promotorii unui tip de femeie ce va perverti ȋn viitor posibilitatea ca aceasta să demonstreze, prin meritocrație și leadership autentic, că femeia are aceeași anvergură cu bărbatul.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp