Foto: Guliver Getty Images
Cȃnd eram de-o șchioapă, la cinematograful din Fieni rula, o dată pe an, un film alb-negru realizat pe vremea cȃnd părinții mei erau de-o șchioapă: „Somebody Up There Likes Me” (1956), cu Paul Newman ȋn rolul unui boxer profesionist. La noi fusese tradus cu titlul „Cineva acolo sus mă iubește”.
L-am văzut de vreo patru ori și, dacă nu ați făcut-o pȃnă acum, ar trebui neapărat să o faceți.
Una dintre secvențele preferate era cea ȋn care Paul Newman, după un meci de box, se ȋntorcea acasă cu fața lui Bute după meciul cu Froch, fetița lui se speria și plȃngea, iar maică-sa o lua ȋn brațe: „Honey, nu te speria, e tata”.
A doua oară, la fel, a treia oară, la fel, a patra oară, fața lui Newman e acoperită cu atȃtea vȃnătăi, copci, plasturi și umflături, că ȋnsăși soția se dă ȋn spate ȋngrozită, iar copilul o calmează: „Mami, nu te speria, e tati.”
Mă amuza.
Ȋntr-un mod asemănător se ȋntȃmplă ȋn viață: ȋncurajăm pe alții pȃnă ce noi ȋnșine suntem luați prin surprindere de aceleași situații, la care reacționăm ȋn același fel pe care-l consideram pueril la cei pe care-i consolam.
Iubirea e una dintre situațiile cel mai des ȋntȃlnite. Femeile, cu deosebire, sunt mari devoratoare de site-uri care tratează, analizează și ȋntorc pe toate fețele această problemă, ȋnveșmȃntată cu accesoriile de rigoare.
Cȃnd iubim, cȃnd nu iubim, cum descoperim iubirea, care sunt fazele ei, cȃnd e el măgar, cȃnd ȋl lăsăm baltă, cȃnd ȋi mai dăm o șansă, cȃte șanse ȋi dăm, cum ne tratăm de gelozie, cum scăpăm de posesivitatea lui, cȃnd - cum - cu cine - unde, dacă el e ȋnsurat și n-o mai iubește pe nevastă-sa, ce ar trebui să fac, dacă merg la biserică, iubirea va apărea mai repede, dar dacă fac cu 10% mai multe fapte bune, vine el pe un cal alb cum au prorocit ursitoarele?
Cu toate acestea, deși iubirea le ține timp ȋndelungat pe tușă, niciodată, se cunoaște din cele mai vechi timpuri, de pe vremea tăblițelor de lut sumeriene, femeile nu ies în cluburi să agațe. Dac-ar îndrăzni cineva să le spună că, de fapt, ele ies noaptea în oraș, machiate şi aranjate, ca să-l cunoască pe „one & only”, l-ar hali cu fulgi cu tot. Nesimțitule! Nu ți-ar fi rușine să insinuezi că tȃnjesc după jumătatea predicată de uncheșul Platon? Eu am nevoie de-un bărbat cum are nevoie peștele de bicicletă…
Sigur…
Prin urmare, ingrata sarcină a agățatului cade exclusiv în sarcina bărbaților. Ele ies în cluburi doar ca să se distreze – așa, ca fetele – și să facă mișto d-ăia care se dau la ele.
Și-apoi merg acasă și-i dau cu bocitul: fato, da’ ce blestem pe capul nostru de suntem condamnate să fim singure?
Ori: fato, da’ ce blestem pe capul nostru să fim condamnate să atragem doar nașpeți? Și bețivi? Și bețivi nașpeți?
Ori: fato, Dumnezeu mă iubește atȃt de mult, ȋncȃt nu vrea să mă ȋmpartă pe Terra cu vreun pămȃntean?
Curios e că rar găsesc răspunsul la aceste întrebări. Și-atunci, în criză de soluţii, precum ziceam, pornesc într-o veselie să exploreze site-uri şi bloguri, unde dau de alte inimoase ale vremurilor sentimentale actuale care, cu o voce plină de elocvență, dezbat problemele moralității masculine într-o tonalitate tipic feminină.
Ce nu înțeleg ele este că majoritatea celor care scriu despre bărbați, femei, relații, suferință, divorţ şi singurătate știu tot atât de multe ca cele care nu scriu despre acest subiecte, numai că ele scriu despre aceste subiecte. Lamentările, povestirile şi statement-urile pe care le dezgroapă în online cu entuziasmul cu care Lara Croft dezgropa morminte sunt nu mai puțin interesante decât telenovelele. Doar că mult mai scurte. Însă la fel de previzibile. Lipsite de conţinut. Şi plicticoase.
Junk food for heart.
Ceea ce nu-i musai o problemă dacă ţinem cont că asta-i hrana favorită a naţiei.
Dar, dacă vrei să înțelegi cu adevărat complexitatea relațiilor umane, te documentezi în altă parte. Musai. Citeşti, spre exemplu, Katherine Ann Porter. Simone de Beauvoir. Doris Lessing. Hortensia Papadat Bengescu. Jane Austen. Nu mai zic de Tolstoi, Dostoievski, Turgheniev și alți ruznaci preocupați de fenomen. Și acolo vei pricepe pe bune de ce solitudinea e ucigătoare și dragostea neȋmpărtășită-i un calvar, de ce iubirea expirată rămȃne expirată oricȃte petice ai adăuga, de ce nopțile-s nedormite, zilele chinuite de griji și durere și de ce virusul nefericirii se transmite în contact cu o persoană de sex opus.
Dacă, în schimb, vrei doar să arzi gazul de pomană, să găsești un placebo la plictiseală şi să-ţi îneci mucii în siropoşenii şi bătut câmpii, atunci peltelele îmbibate în metafore adolescentine, truismele despre viață extrase din oracolul de clasa a VIII-a și umorul mai palid decât tenul bântuit de melancolie al autorilor și autoarelor răzvrătite, sunt tot ce ai nevoie.
Un amic mi-a trimis odată un asemenea text, făcând pariu pe-o pizza că nu voi trece de jumătate. Nu-mi place să mi se pună la îndoială voința, aşa c-am acceptat. Textul avea aproximativ 5000 de caractere, nu era mare.
Citesc prima frază și, bzzzz, aud telefonul sunând enervant. Așa mă adâncisem în text că am tresărit.
- Mă, ești ok, ce-ai pățit? mă-ntreabă. Te sun de trei ore să-mi zici cum ți s-a părut textul.
Mă uit la telefon: trei apeluri pierdute de la el si unul de la mama.
- Cât e ceasul?
- 11 noaptea.
Dormisem buștean. Și abia trecusem de primul paragraf. Lui i-am zis că aproape de final mi-a sucombat organismul, n-am vrut să par de râsu’ curcilor.
Dar i-am dat pizza.
Şi?
V-am zis de umilinţa asta nu ca să mă flagelez aici, ci pentru a face un pariu că, dacă Marguerite Yourcenar, Sylvia Plath sau Amelie Nothomb ar scrie pe site-urile pe care multe persoane le citesc când sufletul le-atinge unul din acele stadii de insuportabilă zdrenţăroşenie a sentimentului, ar aduna cinci like-uri de text.
Asta am vrut să vă spun.
A, şi că, atâta vreme cât oamenii stau într-o stare de veghe religioasă constantă pe asemenea site-uri iar filozofăreala de pe blog-uri ca ghid de viaţă constituie singura sursă de modelare a personalităţii, viitorul sună bine.
Dar va arăta prost.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
N-am suficient timp sa ma iau de insultele valurite cu cal alb si biserica, ca am Universul Elegant de citit, asa ca trec direct la subiect si intreb de ce se plange exact autorul? Ca femeile sunt greu de agatat in club? Ca nu gaseste in birt iubirea adevarata ? Ca femeile citesc maculatura de gagici care le invata chestii care ii dezavantajeaza pe barbati? Ca femeile nu mai citesc Simone de Beauvoir?
Se plange autorul de literatura de femei. Explicatia e simpla: cerere si oferta respectiv diferentele psihologice intre masculin si feminin. Majoritatii gagicilor ii place sa citeasca maculatura siropoasa care distorsioneaza realitatea romantica, exact asa cum le place barbatilor sa se uite la filme porno care distorsioneaza realitatea sexuala. Daca e sa le privim in oglinda, constatam ca majoritatea blogurilor si maculaturii glossy e tailored pentru femei, asa cum majoritatea industriei porno e orientata spre gusturile masculilor. Si exista arhive enorme de maculatura de gagici, cum exista arhive enorme de porno. Si in ambele coloane, continutul devine din ce in ce mai de mantuiala si mai superficial. Cel putin in pornografie. Dar n-o sa facem un articol de Republica din drama asta.
(Anecdota aia cu pizza e fix genul de poveste pe care o inventezi ca sa arati cat de elitist intelectual esti. Io citesc numai SF-uri si carti despre istorie nucleara, dar pentru o pizza citeam un text pipernicit, despre orice ar fi fost el.)
Ok dar sa revenim si sa zicem ca textul asta pe un non-subiect, si care face uz de niste name-dropping ca sa se legitimeze, izvoraste din frustrarea de a nu-ti putea gasi jumatatea platonica de atata superficialitate cata este.
Fra, nu iti plac femeile care citesc Cosmo, nu iti lua una, e atat de simplu. Vrei o femeie care citeste Simone de Beauvoir si Dostoevski, inscrie-te la un club de carte in loc sa mergi in Bamboo, e atat de simplu.
Pe bune, suntem aproape 8 miliarde pe pamant, exista facebook, meetup, jocuri mmo, forumuri, chiar nu-i asa greu sa iti gasesti oameni cu suflete inrudite.
In fact, pentru barbati e chiar mai usor. Te duci la o fata, ii zici, fato, ca vad ca asa are impresia autorul ca se adreseaza oamenii intre ei, fato, citesti Simone de Beauvoir? Nu? Hai, pa.
Pentru o femeie e mai greu. N-o sa afle din primele cinci minute de conversatie daca unui tip ii place sa se uite la filme cu gangbang ca sa ii zica hai, pa.
Si asta cu popularizarea stiintei, cu aducerea ei in Agora, cu sa se uite tot taranul prin telescop si sa vada ca Jupiter are sateliti si ca nu suntem in mijlocul castronului celest de sticla al lui Aristotel si ca asta e un lucru frumos si maret, fiindca inseamna ca universul e mai mare si mai palpitant decat ne imaginam, a vrut-o si Galilei, si si-a luat-o. De aia n-o sa fie niciodata Sylvia Plath in Cosmo. Si e ok sa fie asa. Trebuie sa existe si oameni care sa raspunda la telefoane, sa puna unghii de plastic sau sa lipeasca izolatia pe santier, si au si ei nevoie de divertisment. Si pana nu se face niste eugenie, o sa fie din ce in ce mai multi, si oameni ca autorul o sa-si piarda vremea scriind texte incongruente despre femei superficiale si literatura glossy, si oameni ca mine o sa se intrerupa din Brian Greene ca sa-si piarda vremea citindu-le si dand un raspuns, ca atata saritura incoerenta de la misoginie la frustrare la un loc m-a trigger-uit, si acuma mi-e si foame de pizza.
Si tot in tarile alea civilizate femeile urla peste tot ca nu se mai gasesc barbati buni. Nu trebuie sa ma crezi pe cuvant, baga pe google "no more good men".
Este vorba de un om care se tot ruga la Dumnezeu ca să câşitge la Loto. Într-o bună zi, plictisit peste măsură şi iritat de insistenţele credinciosului, îi răspunde:
— Dar bine măi omule, joacă şi tu măcar o dată!
Fetelor, Cosânzenelor, nu-l găsiţi pe Făt Frumos în internet şi nici ascuns printre filele cărţilor. Trebuie să ieşiţi în lumea reală! Succes!
apoi te izbeste o insiruire de nume
realizezi cam care e universul personajului
te ntrebi spre ce se ndreapta Republica
casti, ploua, nasoala zi
"trebuie neaparat sa" nu este pleonasm. Aberatie e sa pretinzi ca "trebuie neaparat sa" e aberatie :)
Pe bune?... chiar nu va sare in ochi?
Patetica interventie, cu tot regretul o spun