Foto: Profimedia Images
Mă uitam la Prințul Charles cum devenea Regele Charles al treilea și parcă îl vedeam pe Peter Parker. Pe Spiderman, adică. Care atunci când înțelege ce putere a primit pricepe că “with great power comes great responsibility”. N-am văzut un domn în vârstă obosit de ritualurile încoronării, ci am avut sentimentul că acest om - Regele Verde, cum îi place să se prezinte - a primit în sfârșit cel mai potrivit job al său. Puțină lume știe că deviza lui Charles este “I serve” și că a ajuta, a fi de folos, a servi este crezul profund al acestui om.
Primul monarh britanic cu facultate, știați asta? Cambridge, unde studiază antropologia și arhitectura. La 27 de ani își termină serviciul militar și primește solda - 7000 de lire sterline pe care hotărăște să le investească în 21 de proiecte de ajutorare a tinerilor fără posibilități. Idris Elba este unul dintre ei. Erau ani grei în Marea Britanie, ca și acum în România, inflație mare, criză economică și multe nemulțumiri. Astăzi, de numele lui sunt legate 350 de organizații din toată lumea cu peste 6000 de voluntari și care strâng lunar cam 4 milioane de lire sterline pentru cauzele pe care le susțin. El crede cu adevărat în teoria cercurilor virtuoase prin care ajuți pe cineva la nevoie, acel om reușește să se ridice și să aducă valoare în comunitatea în care trăiește și în același timp reprezintă un model de urmat pentru alții.
Dar poate cea mai importantă parte a crezului său și ceea ce îl face să iubească din tot sufletul Transilvania noastră este legată de admirația sa necondiționată pentru natură. Omul a studiat biomimetica și crede că arhitectura trebuie să respecte geometria sacră a naturii. Că orice dezvoltare sustenabilă trebuie să aibă la bază trei principii umaniste: adevărul, frumusețea și bunătatea.
Vorbește despre asta de peste treizeci de ani și mult timp lumea nu l-a luat în serios sau l-a considerat un excentric care își permite să se joace cu idei năstrușnice. Astăzi mai poate vreo companie sau vreo politică publică să nu pună accent pe dezvoltarea sustenabilă? El crede sincer - la fel ca Einstein sau Leonardo da Vinci - că formele în natură sunt cele mai eficace, mai frumoase și mai avansate tehnologic și că oamenii trebuie să se inspire exclusiv de aici. De la aripile avionului, la velcro această teorie este larg aplicată în prezent, dar nu a fost tot timpul așa. Charles a purtat bătălii serioase cu arhitecții sau dezvoltatorii care urâțeau Londra cu prea mult ciment și a fost foarte eficient în a opri multe dezvoltări monstruoase de pe lângă Catedrala Sf. Paul sau în Canary Wharf.
Vine în Transilvania de 25 de ani aproape în fiecare primăvară. Ce-i place și ce caută?
Viața simplă, contactul cu oameni normali, o natură încă necontaminată, un ritm încetinit și încântător al ardelenilor care nu este lene, ci cumpătare. Să dormi primăvara într-o casă de țară la Viscri sau prin satele transilvane înseamnă un pat de lemn în camera din față, cu așternuturi rugoase din bumbac bătut la război, cu linii simple roșii sau negre, o plapumă groasă și o pernă care-ți lasă urme pe piele. Te trezești dimineața, ieși în curtea umedă de rouă și vezi zidurile spoite în albastru pe care cresc modestele și nu mai puțin frumoasele flori de țară cu nume de fete. Auzi găinile, câinii, vezi pisicile care se întind la soare, dacă e zi de pâine din bucătăria de vară se aude radioul și miroase coca, oricum ceva se gătește. Oamenii din sat cu care te întâlnești nu au viclenia discursurilor și nici manipularea sofisticată a orășenilor - cel mult vor să te convingă să le cumperi un gem de prune făcut de ei cu prunii din grădină. Dacă e duminică bat clopotele de slujbă și la sași, și la „români” (așa se spune în Ardeal), pe ulița mare găsești și praf, și balega ciurzii plecate de cu noapte, te saluți cu toată lumea, ieși din sat și aici începe o altă poveste. Plante care au dispărut din Europa - dacă nu știați, acum câțiva ani Charles a adus în Transilvania biologi ai Casei Regale care au făcut un fel de audit al plantelor găsite aici și au descoperit multe specii care nu mai există în Europa agriculturii intensive - ciobani cu oile, cai, stâne unde încă se face brânza cum nu ar aproba nici un ANPC, dar care are gustul copilăriei pentru cine știe ce spun, dealurile moi cu sunătoare, stejari, păduri răcoroase ca o tindă vara, cu hribi și trufe. Peste dealuri dacă mergi dai de câte un carbonar cu igloourile lui negre, peste câte o familie care face cărămizi și știi că la nici 6 km se află un alt sat fiindcă turlele înalte de biserici fortificate îți anunță din timp locul unde te vei opri să bei apă rece de izvor în curtea unui om binevoitor.
La prânz sigur găsești pe undeva o ciorbă rece de salată cu papară sau o mâncare de cartofi cu tarhon ori un papricaș din carne tare de pui de țară, te întinzi puțin pe o laviță sau într-o grădină sau mai bine intri în vreo biserică rece cu bănci din lemn lustruit de rugăciuni unde poți admira picturile ciudate și cu mult albastru păstrate perfect (Mălancrav) și a cărei curte explodează de flori. Cu bicicleta (Charles e autorul unui program național în Marea Britanie prin care toată lumea învață cum să-și repare bicicletele) sau pe jos, te întorci o dată cu ciurda - adică pe la cinci, șase - și seara asculți poveștile necomplicate ale oamenilor locului despre copii, necazuri și nevoi, mâncăruri, vecini, botezuri sau căsătorii, despre mersul câmpului sau vreme și te culci devreme ca în copilărie.
Poate că Transilvania este pentru Charles un proiect mai adânc decât orașul său experimental - Poundbury - locul unde nu sunt stopuri, nu sunt mașini și comunitatea de 4000 de locuitori trăiește după toate principiile unei vieți sustenabile. În mod sigur este un loc pe care îl iubește fără emfază, sobru, dar intens de peste un sfert de secol. Am sentimentul că va continua să vină și să ajute România din iubire pentru Transilvania atâta vreme cât va putea fizic. Dovada directă este această vizită - prima vizită privată după încoronare - și am senzația că abia aștepta, că tânjea după dealurile și simplitatea pe care o găsește aici și pentru care are un respect nemărginit.
Nu știu dacă în alte palate din România se află pe meniu, dar simt că în timp ce coroana Sfântului Edward i se așeza pe cap, printre gândurile dragi care-i treceau prin minte, se afla și ciorba acrită cu corcodușe a doamnei Vio de la Viscri.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Altfel, vizita regelui este un eveniment care ne onorează și ne bucură. Dar cred că regele Charles ar avea cuvinte mai bune de spus pentru poporul român decât Dvs. Păcat că ne tot ponegrim întruna noi românii pe noi înșine.