(Foto: Guliver/Getty Images)
În Vest, obiceiul de a da bacșiș a început pe vremea când în Anglia domnea dinastia Tudorilor. Detalii foarte multe nu sunt chiar cunoscute, dar cert este că deja în secolul 17 era o cutumă destul de bine impregnată ca oaspeții din casele private să le dea bani servitorilor gazdelor. La scurt timp, obiceiul s-a răspândit și în cafenelele din Londra, acolo unde ospătarii primeau deja bacșiș.
Obiceiul a ajuns în curând și la americani, unde a fost întâmpinat pentru o perioadă cu o ostilitate destul de importantă. Foarte multă lume considera că bacșișul este un atentat la principiile democratice pe care americanii încercau să le impună la vremea aceea. Oferirea de bacșiș va facilita crearea aristocrației, într-o țară care se lupta să elimine clasele sociale, credeau cei care erau împotriva bacșișului. Evident, istoria ne-a arătat că oferirea de bacșiș s-a răspândit în lume și acum face parte din viața noastră de zi cu zi.
Bacșișul e genul de lucru care este atât de bine impregnat în obiceiurile sociale, încât nu prea mai stai să te gândești de ce o faci. Care e scopul oferirii unui bacșiș? Foarte puțină lume își mai pune întrebarea asta. Singurul lucru care contează e că trebuie să lași bacșiș pentru că așa se face. Doar nu ești un chitros, nu?
Presiunea socială de a oferi bacșiș tuturor, indiferent de circumstanțe, e imensă, iar obiceiul în sine mi se pare unul toxic din trei motive. Nici nu mai menționez aici legătura documentată între bacșiș și șpagă: cu cât se dă mai mult bacșiș într-o țară, cu atât e corupția mai mare.
Îi oferă șansa angajatorului să ofere un salariu mizerabil
Mecanismul e foarte simplu pentru patronii de restaurante în mod special. Îi oferi angajatului un salariu aproape de cel minim pe economie, ceea ce e o bătaie de joc, pentru că e foarte greu spre imposibil să trăiești din asta. Apoi îi aduci argumentul suprem: nu contează, oricum o să mai faci cel puțin încă pe atât din bacșișuri. Astfel, clienții restaurantelor ajung să plătească de două ori: o dată plătești restaurantul/ patronul și a doua oară plătești angajatul. Practic, angajatul primește cea mai mare parte din bani de la client, nu de la angajator.
Încurajează un comportament urât al angajatului față de clienți
Știu, ideea populară e fix inversă. Teoretic, bacșișul va încuraja angajatul să se comporte mai frumos. Numai că se întâmplă exact pe dos de multe ori și asta e rezultatul practicii explicate mai sus. Pentru că obiceiul e atât de răspândit și depind de banii respectivi, printre prestatorii de servicii s-a inoculat ideea că bacșișul e ceva ce li se cuvine automat, fără discuții, fără condiții. Ba mai mult, bacșișul trebuie să fie unul consistent. Știm cu toții regula nescrisă (sau chiar scrisă cum se întâmplă prin Statele Unite) că bacșișul trebuie să fie 10% din consumație.
În condițiile astea, dacă angajatul nu e mulțumit de cât a primit sau mai grav, că nu a primit nimic, vei simți asta de cele mai multe ori aproape imediat în comportamentul lui. Mi se întâmplă constant să zic „o seară bună” fără să mai primesc vreun răspuns de la cel care livrează pizza, după ce observă că nu i-am lăsat bacșiș. Pentru el nu contează că nu a făcut nimic ca să merite acei bani în plus, el doar observă că nu a primit ceva ce i se cuvine oricum, în orice circumstanțe.
Se oferă într-un mod discriminatoriu
Aș putea accepta că atunci când un ospătar, taximetrist, frizer etc te-a impresionat sau a făcut ceva în plus să îi lași niște bani extra pentru că îi merită. Numai că asta nu se întâmplă. Pe plan mondial, studiile arată că alții sunt factorii care influențează cel mai mult cât lasă cineva bacșiș: vârsta, sexul, rasa, culoarea părului sau chiar mărimea sânilor etc.
Avem de-a face, astfel, cu o inconsistență în oferirea bacșișurilor. De cele mai multe ori, mărimea bacșișului e direct proporțională cu mărimea notei, iar asta nu are nici cel mai mic sens. De ce merită un bacșiș mai mare un ospătar care ți-a adus o friptură cu cartofi decât unul care ți-a adus o bere? Alt lucru interesant e că anumite meserii, care sunt aproape identice, primesc bacșiș, dar altele nu. De ce cei care livrează mâncare primesc bacșiș, dar cei de la firmele de curierat nu?
Totuși, cea mai importantă discriminare are loc chiar în cadrul aceluiași restaurant: alegem să dăm bacșiș ospătarilor care ne aduc mâncarea, dar cei din spate, care o prepară, nu primesc nimic decât dacă bacșișul nu se împarte democratic între toți după orele de program. Ca să nu mai vorbim de restul angajaților, cei care spală farfuriile, curăță pe jos etc. Ei de ce nu primesc nimic?
Ideea de a recompensa pe cineva, de a-ți arăta recunoștința față de cineva care ți-a făcut ziua mai bună este una nobilă. Oamenii ar trebui să facă asta în orice formă consideră de cuviință: printr-un zâmbet, un mulțumesc sau chiar prin bani, dacă simt nevoia. E libertatea fiecăruia să își arate recunoștința cum vor. Problema intervine atunci când acest gest opțional devine unul obligatoriu, fără de care alți oameni nu ar putea duce un trai decent. Trebuie să învățăm să facem diferența.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Conteaza aspectul ospatarului? As fi ipocrit sa zic ca nu, ca pana la urma ospatarul e imaginea restaurantului. Desi era ieri la TV o tanti ospatarita cu sani si buze facute care arata atat de fals incat te asteptai ca si salata sa fie tot de plastic...
Intr-o lume normala patronul stie ca spalatorul de vase nu primeste bacsis si il plateste corect. Intr-una mai putin normala impartirea bacsisului total intre toti cei din restaurant e o cutuma. Asta va disparea cand bacsisul ii va fi impozitat direct ospatarului, ca altfel omul ar ramane cu datoria pe impozit in timp ce restul va castiga bani la negru (pardon, mai putin alb).
Ar trebui ca angajatul in servicii sa ia in calcul bacsisul cand isi negociaza salariul? Nu daca nu este singurul responsabil de serviciul pe care il presteaza. Curierul poate zambi cat doreste, daca imi aduce un colet botit de colegii lui de la manipulare tot nu poate astepta altceva decat o plangere. Ospatarul poate zambi mult si bine daca mancarea servita e mizerabila. Baiatul de la vulcanizare care iti face presiunea repede si zambitor sau cel de la spalatorie care se misca repede si isi face treaba cu atentie vor primi intotdeauna bacsis.
Articolul, în schimb, mi se pare cam inconsistent. Parcă nici autorul nu mai ştie ce-a vrut să scrie. Face apel la nişte studii realizate prin străinătate căzând, astfel, în capcana altor contributori care încearcă să aplice tiparele anglosaxone la societatea românească. Domnul Dumitrescu nu ţine seama că noi avem o altă cultură şi alte obiceiuri, ca atare, ceea ce se potriveşte mănuşă la alţii, la noi vine ca nuca-n perete.
Spre exemplu, oferirea bacşişului ar oferi „şansa angajatorului să ofere un salariu mizerabil angajatului”. Zău?! Oare autorul a avut posibilitatea să compare salariul unui ospătar de la un restaurant de lux cu cel al unui ospătar de la berăria din colţ? Bunul simţ îmi spune că s-ar putea să fie o diferenţă enormă între ele: pentru că este vorba de şcoală (da, şi ospătarii fac şcoală), de clasă şi de stil. Iar un bacşiş de 10% din consumaţie mi se pare rezonabil, dacă mi-a plăcut cum am fost servit. Una este să mi se aducă o cafea şi alta este să fiu servit cu un prânz. Asta ca să rămân doar în zona alimentaţiei publice.
dar ce ne facem cu marile democratii consolidate?
poate ar trebui sa corectam cele cateva reprosuri cu valabilitate locala si sa le aliniem la explicatii care sa cuprinda si lumea (buna) occidentala!
eu banuiesc ca s-au scris carti si teze de doctorat despre, asa ca poate ca explicatia sta in firea umana si in gesturile de solidaritate (mici donatii cum sunt si la cersetori)