Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

De ce nu este recomandat să corectăm exprimarea celorlalți

Să vorbim corect, dar să nu îi corectăm pe alții. E o atitudine pe care ar trebui să o avem nu doar pentru a menaja sensibilități sau a respecta codul bunelor maniere, ci și pentru că demersul nostru poate fi riscant, ca un bumerang care ni se întoarce în față. Se aud azi intervenții de corectare apăsată a celorlalți, făcute de persoane care ele însele se exprimă greșit. Corectarea celorlalți, în special în cadrul exprimării orale, este pe cât de ridicolă, pe atât de temerară. Ar trebui să fim infailibili noi înșine, ca să ne putem aroga dreptul de instanță lingvistică.

Or, asta e aproape imposibil, în condițiile în care limba vorbită are propriile caracteristici, dictate și de fluență, factori emoționali, context. Autocontrolul perfect în vorbire este imposibil de obținut, atâta vreme cât nu devenim maniaci ai formei, scăzând concentrarea pe mesaj. De pildă, nu trebuie să ne simțim stânjeniți de apariția unei cacofonii, mai ales că este discutabil ce e cu adevărat cacofonic. Astfel, cacofonii sunt considerate și enunțurile „să se suie și să strige” (cf. Scriban) sau „Merg la lac”, pentru că această greșeală de exprimare se referă la o sonoritate dezagreabilă, urâtă, fără condiționarea unor anumite silabe în repetiție (nu doar silabele cu „c” inițial). Prin extensia aceasta de sens, lista neagră se prelungește considerabil. 

De evitat este și tendința de a corecta vorbitorii asupra unui cuvânt recent adaptat sau a unei forme de plural. Este de apreciat dacă știm că fructul citrus paradisi se numește pe românește grepfrut sau grep. Dar nu este firesc să ricanăm când cineva greșește, numindu-l grapefruit sau gref (ori grefă, ca în chirurgie…). Felul în care aceste cuvinte sunt fixate în limbă depinde uneori doar de un consens academic (pe baza uzului și a etimologiei), dar asta nu înseamnă că suntem într-o culpă uriașă dacă nu cunoaștem acest caracter convențional. E ca și cum ne-ar întreba cineva, cu superioritate, cum se numește locuitorul din Madagascar (malgaș…), din Monaco (monegasc…) sau care e adaptarea pentru englezescul „sandwich” (sandvici sau sendviș. Dar nu hibridul „sandviș”, neacceptat de DOOM). Lista cuvintelor năstrușnice e lungă și poate pune pe oricine în dificultate. Dacă nu ați fost prinși pe picior greșit la morfologie, puteți fi la ortoepie. Știați că pronunțăm „boj-deu-că” și „leu-că” („eu” în diftong), iar substantivul „trafic” are accent în variație liberă, fie pe prima silabă, fie pe a doua? Sau că substantivul „canion” a trecut de la pronunție trisilabică la cea cu „io” diftong (ca-nion)? Așadar, este nefiresc să ne frecăm palmele de bucurie și superioritate când auzim pe cineva că greșește anumite forme rare sau instabile. Caracterul lor instabil este, de altfel, atestat de numeroasele dublete acceptate: corigent/corijent, căpșune/căpșuni, cearșaf/cearceaf, topogan/tobogan, ligheane/lighene etc. 

Dacă suntem onești și profesioniști, trebuie să admitem că nici celebrele „almanahe” și „succesuri” nu sunt greșeli grave, ba chiar sunt scuzabile. Filologia ne învață să ierarhizăm abaterile și să înțelegem că nu e totuna a rosti, de exemplu, „să aibe”, „rochia care am cumpărat-o” și a greși pluralul unui neutru neologic. Încercând să nu intru prea mult în considerații etimologice, precizez doar că pluralul –uri este de origine latină (tempora – timpuri, pectora - piepturi). Acolo unde cuvântul nu este moștenit din latină, pluralul este stabilit efectiv aleatoriu. Așadar, în condițiile acestei instabilități de desinență se ajunge la impunerea unei forme de neutru (cu plural –e sau cu plural –uri), în mod strict convențional, fără să existe vreo motivație logică sau etimologică. De aceea unele neutre se și află în variație liberă (anteturi/antete, maratonuri/maratoane, debușee/debușeuri etc). 

Din dorința de a ne exprima cât mai îngrijit și totodată pedant, s-a născut hipercorectitudinea, greșeală care aduce și o suspiciune asupra vorbitorului, fie de aroganță, fie de excesivă timiditate. De ce ni se pare că „a citi” este ruda săracă a lui „a lectura”? De ce uneori evităm oripilați formele „asta”, „astea” și pronunțăm savant doar „aceasta”, „acestea”? Nu e nimic deplasat în a rosti și a scrie: „De ce ai spus asta?”. Alteori, se crede că forma verbală prescurtată „e” (pronunțată corect „ie”) ar fi dovadă de ignoranță. Destul de dese (cacofonie?) sunt și pronunțiile „el”, „ea”, „ei”, „ele”, în locul celor corecte: iel, ia, iei, iele.

Din fericire, limba română „e la sine acasă o împărăteasă bogată”, cum spunea Eminescu. O bogăție care aduce sens (sau, mai bine zis, rost), nuanță, ființă, poziționare, înrădăcinare. E o dovadă de respect pentru noi înșine să încercăm a o cunoaște cât mai bine. Și este o dovadă de respect pentru strămoșii care au făcut sacrificii ca noi să vorbim astăzi românește. Exercițiul de a ne exprima corect trebuie să fie însă preponderent reflexiv. Critica să fie îndreptată asupra propriei persoane. E adevărat, sunt și cazuri în care critica se admite mai ușor: familia (unde critica nu rănește) și instituțiile de învățământ, unde cursantul se află într-un pact ucenic-maestru, pe baza căruia primește mai ușor criticile.

Pe de altă parte, dincolo de conștiința personală, există contexte în care exprimarea corectă e o datorie, iar lipsa ei ar trebui sancționată. Este vorba, desigur, de zona profesioniștilor scrisului. Orice editură ar trebui să aibă un corector, dar și orice pagină de internet a unei instituții. Am cumpărat la un moment dat o superbă ediție ilustrată despre câteva campanii militare celebre. Din păcate, o ediție total compromisă printr-o limbă română măcelărită: genitivul pentru feminin „lui Ecaterina a II-a”, lipsa frecventă a „i”-urilor de articol, dezacorduri. Trebuie să recunoaștem că înainte de ’89, în cărți greșelile erau inexistente sau în număr infim (una-două la sute de pagini). Azi acestea sunt cu duiumul. Nu e vorba doar de scăpări de tehnoredactare, ci și de greșeli din ignoranță. A greși e omenește și nu putem reproșa vehement autorilor aceste scăpări, dar ele sunt imputabile editurilor care, din goană după bani și din lipsă de profesionalism, nu angajează un corector. Același lucru pentru internet. Dacă vom tasta numele deja invocatelor citrice, vom descoperi pagini oficiale în care grafia este greșită, „grapefruit” în loc de „grepfrut”. Insist, nu vorbim de pagini personale, ci de reputate reviste online, care au o responsabilitate față de cititorii lor. Alteori, întâlnim articole scrise fără diacritice, aruncate neglijent către un cititor considerat capabil să primească orice. De ce această nepăsare? Nu e vorba de a face lucruri peste puterile noastre sau de zel, ci de a ne face datoria. În spatele fiecărei acțiuni ar trebui să stea această minimă conștiință a datoriei și profesionalismul.

În final, voi puncta câteva greșeli de exprimare (de evitat, nu de criticat!), destul de des întâlnite, dar mai puțin semnalate în media.

„Pentru la” este o exprimare greșită deoarece în limba română nu există o asemenea prepoziție compusă. Explicația anomaliei stă în legea minimului efort: Îmi trebuie un rucsac pentru la munte. Vorbitorul subînțelege informația „pentru mersul la munte”. Iată enunțuri similare: Am făcut cumpărături pentru la țară. E un penar pentru la școală. O să-mi iau un sandvici pentru la serviciu. Deși există o minimă explicație semantică, exprimarea e bizară, fiind, de fapt, suficientă prepoziția „pentru”: E un penar pentru școală. Nevoia vorbitorilor de a întări cuvântul „pentru” prin completarea cu un „la” resimțit ca durativ (timpul petrecut la țară, la munte etc) este nejustificată. E drept că exprimarea „pentru la” se extinde vertiginos și poate că ea va fi vreodată admisă de norme, la presiunea uzului.

„Perioadă de timp” este pleonasm. Și în matematică se mai folosește termenul „perioadă”, însă sensul se percepe din context, așa că nu este necesară dezambiguizarea prin adăugarea sintagmei „de timp”. Pleonasm este și „dar totuși”.

Când scriem o formulă de salut urmată de nume, între cele două e necesară o virgulă, cerută de vocativ: Bună, Alina.

„De asemenea” e locuțiune în două cuvinte.

Se scrie corect „așază” (la fel, verbele „înșală”, „deșală”. Dar „greșeală”). Această grafie (șa) este excepțională, căci în rest, în contexte sonore similare, apare vocala „e”: detașează, înfățișează, îmbrățișează, trișează etc. Explicația pentru verbul „a așeza” este aceea că el se încadrează în conjugarea I, dar (aș)ez, - ază nu sunt sufixe gramaticale, precum (lucr)ez, - ezi, - ează, ci părți din radical. Astfel, avem forma „a așeza”, dar nu „a lucreza”, „a înfățișeza” sau „a detașeza”. Deci – ează este sufix gramatical, în vreme ce (aș)-ază este o formă condiționată de radical.

Incursiunea gramaticală de mai sus a fost făcută pentru a arăta că avem o dublă responsabilitate: maximă exigență față de noi, minimă față de ceilalți. Trăim într-o societate concurențială până la agresivitate. În școală, copiii trebuie atenționați că exprimarea greșită va fi sancționată mai târziu, fie direct (prin dispreț și mustrare), fie tacit (un interviu pe care nu vei ști de ce l-ai picat, un e-mail la care ți se va răspunde sec, o promovare pe care o vei pierde pentru că nu poți fi purtător de cuvânt al firmei, o încredere retrasă). Pe de altă parte, tot la școală copiii ar trebui să învețe că limbajul este un mijloc de comunicare, iar cuvintele sunt purtătoare de sens și mesaj. Când alegem să folosim aceste cuvinte pentru a fi sarcastici și a da lecții nesolicitate altuia, atunci funcția comunicării este alterată. Deci, în mod paradoxal, deși vrem să aducem o îmbunătățire limbajului și funcției sale, de fapt îi dăunăm. Apare fisura în comunicare, existând riscul de a se dizolva pactul de dialog și de a afecta relația eu-tu, receptor – emițător. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mda, n-o fi recomandat să-i corectam pe agramați dar când văd că destui care au trecut pe la școală doar ca sa joace fotbal în curte, ne dau lecții și povețe, mă apucă o "tristețe iremediabilă".
    • Like 0
  • 1. Sunt întru totul de acord cu comentariul Ancăi Păduraru.
    2. Printre lucrurile (bune) reţinute din articol a fost: "Așadar, este nefiresc să ne frecăm palmele de bucurie și superioritate când auzim pe cineva că greșește anumite forme rare sau instabile." Cu subliniere pe "rare şi instabile".
    3. Ca o continuare la punctul 2., celebrele „almanahe” și „succesuri” nu cred că sunt forme atât de rare sau instabile. Şi dacă vin şi din gura unor personaje cu audienţă şi priză la publicul foarte larg, ceea ce zice doamna Cioc mi se pare deplasat (ca să fiu elegant): "nu sunt greșeli grave, ba chiar sunt scuzabile."
    4. Mai zice doamna Cioc: "Pe de altă parte, dincolo de conștiința personală, există contexte în care exprimarea corectă e o datorie, iar lipsa ei ar trebui sancționată. Este vorba, desigur, de zona profesioniștilor scrisului." Numai ei? Şi ce facem cu profesioniştii vorbitului? Mă refer la formatorii de opinie (mai mult sau mai puţin formatori) pe care, în zilele noastre, trebuie doar să deschizi televizorul şi îi vezi pe două-trei posturi din cinci. Şi mă mai refer la crainicii TV. Aici, chiar nu are rost să mai dau amanunte.
    • Like 0
  • Excelent articol!
    • Like 1
  • check icon
    calamar, expertiză vs experiență, a aplica vs a se înscrie, Național Arena (varianta celor mulți dar pro), deh, măh, chef (bucătar-șef)...
    • Like 1
  • Pentru că pierdem mesajul prin inhibarea partenerului. "avem o dublă responsabilitate: maximă exigență față de noi, minimă față de ceilalți."
    • Like 3
  • Valentin check icon
    O singura data am corectat pe cineva si de-atunci m-am lecuit. Era un tip nervos si avea mana grea...
    • Like 2
  • Probabil continutul articolului e interesant si argumentat sub vreo forma DAR...TLDR ( pentru necunoscatori, to long didn't read). Hello ! epoca internet, social media, click bait, etc..adica comunicare scurta, la obiect, usor de urmarit. Asta ca a venit vorba de comunicare.
    • Like 3
    • @ Arpad Baricz
      Doar pana la jumatate am ajuns si eu.lol
      • Like 0
  • cum sa spun: reusiti sa faceti ceea ce pare ca combateti (sic!); mai scurt, e o scriere lunga, confuza, si, mai ales, pretioasa in intentia normativa ... ca o cescuta de cafea tinuta gratios, cu degetelul mic ridicat ferm, in sus, si dusa la buzele rotunjite!
    • Like 3
  • Dar nu credeti ca exista pericolul ca treptat-treptat, in virtutea acestui ciudat principiu al admiterii "de catre norme, la presiunea uzului", tot ce este perla/greseala sa devina limba romana "corecta"?
    • Like 2
    • @ Andrei Pavel
      nobody check icon
      Pai si nu asta s-a intamplat dintotdeauna? Ti se pare ca limba română mai seamana cu latina originala? :)
      • Like 2
    • @ nobody
      Daca nu s-ar lua in seama balbaielile din mass-media ale unor semidocti care zilnic reinventeaza capacitatile de comunicare, ar mai semana. Bine-ar fi sa le pastreze doar pentru ei.
      • Like 1
  • Samsara check icon
    Că bine ziceţi, e bine să-i lăsăm proşti, chiar dacă sunt prieteni sau rude apropiate şi putem face asta cu mult tact :) Personal, cel mai mult şi mai mult mă deranjează "se merită" şi "mă risc", fac alergie când aud aceste perle, inclusiv pe diverse posturi tv - subiectul articolului probabil v-a fost inspirat de ceea ce s-a întâmplat aseară cu cacofonia din "zona profesioniștilor" de la Digi24 :))
    • Like 3
    • @ Samsara
      "Sa-i lasam prosti" Eu nu remarc nimic inteligent in mesajul dvs desi fac eforturi sa-l inteleg.
      • Like 3
    • @ Mihai Soos
      Samsara check icon
      Mai străduiţi-vă :)) Era doar o ironie la pretenţiile autoarei...
      • Like 3


Îți recomandăm

Fată la școala online

„Mai țineți minte emoțiile de la examenul de șofat? Ei, cum ar fi dacă, după câteva mii de ore de șofat, ați mai da unul? N-am niciun dubiu, ar fi fără mare panică. Așa e și cu testele la matematică”, spune Gabi Bartic. (Foto: Profimedia)

Citește mai mult

Copii talentați

„Am descoperit un număr foarte mare de copii extraordinar de talentați, performanți, competitivi - și mulți dintre ei nedescoperiți până acum. Pentru că mai ales cei din zona rurală sau din urbanul mic au șanse slabe să participe la olimpiadele tradiționale, creion-hârtie - însă au putut participa fără opreliști la olimpiada digitală”, explică Dragoș Iliescu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Învingător

„Am fost un caz mai complicat. Ce pot eu să afirm este ca domnul profesor doctor a fost dirijorul unei orchestre, după mine impresionante, pentru ca eu am accesat aproape toate disciplinele spitalului în afecțiunea pe care am avut-o eu”, se destăinuie Marin Florin.

Citește mai mult