Foto: Guliver Getty Images
Trăim în România anului 2017, când societatea civilă românească pare să se fi hotărât că se poate și altfel. Acțiunile de protest din ultimele săptămâni mă fac să înțeleg că oamenii chiar s-au săturat de anumite practici nesănătoase ale celor care sunt puși să aibă grijă de destinele noastre și par a fi uitat ce înseamnă, de fapt, cuvântul „democrație”.
Am urmărit cu foarte mare interes ceea ce se întâmplă în fiecare zi în Piața Luminii, cum numesc eu Piața Victoriei. Și am fost extrem de bucuroasă de toate lucrurile frumoase care s-au întâmplat acolo. Românii sunt de o determinare extraordinară în aceste zile, am sentimentul că descopăr o altă tipologie de cetățean român, ceea ce mă face să cred din ce în ce mai mult în trezirea acestui neam. Întotdeauna am știut că se va întâmpla la un moment dat, care a devenit deodată sursa de inspirație pozitivă pentru o întreagă lume și, mai ales, pentru o Europă construită pe principii și valori umane corecte pentru toți cetățenii săi.
În acest context, și mai laăudabilă mi se pare intenția părinților care doresc să-și crească copiii într-o Românie sănătoasă din toate punctele de vedere. O parte dintre ei își aduc și copiii la proteste, pentru că vor să îi învețe de mici ce înseamnă să ai spirit civic. Am stat de vorbă cu mulți părinți, fie în mod direct, fie pe Internet. Fără excepție, când i-am întrebat ce-i face să-și ia copiii la protest, mi-au spus că asta înseamnă educație civică și îi învață să nu mai accepte perspective și puncte de vedere care nu sunt de acord cu părerile personale.
În acest context, să ne reamintim, totuși, împreună anumite aspecte, care poate sub impulsul emoțiilor puternice ale momentului, le-am omis din vedere:
- Prima responsabilitate a părintelui este de a asigura supraviețuirea copilului (de a nu-i pune viața în pericol). Or, într-o aglomerare umană, lucrul acesta reprezinta un factor de risc – oare ce s-ar fi întâmplat dacă în seara cu proteste violente erau în Piață și copii? Sau dacă apare un element extern protestului pașnic, cu potențial violent și degenerează în fenomenul de panică în mulțime? În astfel de situații poți fi victimă a celorlalți fără să te poți extrage. Cred că cei care au trecut printr-o situație traumatizantă, în care să fi fost pe punctul de a fi sufocați de mulțime, înțeleg mai bine despre ce vorbesc. Știu că părinții se gândesc că este un protest pașnic, și chiar așa este din partea lor, însă ce garanții avem că la un moment dat nu poate degenera? Și poate ca adult mai ai o șansă, dar un copil mic nu o are.
- Copiii au nevoie de stabilitate și echilibru în viața lor de zi cu zi, iar întâlnirea cu grupuri mari de adulți care strigă (și pe buna dreptate o fac), creează tot felul de factori de sonoritate intensă care pot induce stări de teamă și de frică în mintea copiilor, deși intenția a fost cu totul alta.
- Expunerea pe timp mai îndelungat, în spații deschise și cu aglomerări umane, accentuate și de condiții de întuneric, poate constitui un factor emoțional perturbator la copil (cu cât vârsta este mai mică, cu atât riscul crește proporțional), iar consecințele negative pot fi de durată.
- Este minunat să creștem copii implicați civic, însă este necesar să ne reamintim faptul că un copil nu este un adult în miniatură și că mintea lor funcționează altfel decât mintea noastră, de aceea primim și drept de vot la 18 ani, pentru că atunci se consideră încheiat procesul de maturizare și avem discernământ.
- Pâna la vârsta de 10 ani, copiii ne imită comportamentele fără a înțelege foarte clar semnificația lor. Este bine să nu ne amăgim să credem că și ei protestează conștient;
- Pentru a înțelege binele și răul, copiii au nevoie de elemente de gândire morală, care apar după vârsta de 10 ani (de ce credeți că primim carte de identitate la 14 ani?)
- Și un ultim aspect pe care doresc să îl subliniez, uneori chiar propriul nostru comportament în situații de proteste de stradă îi poate speria pe copiii noștri, pentru că nu sunt obișnuiți cu noi în această postură.
Desigur, este important să vorbim cu ei, să le explicăm ceea ce facem și pentru ce anume, însă într-un cadru sigur, cu calm (la proteste ne mai copleșesc și pe noi emoțiile și ei văd la noi multă furie, ceea ce l poate induce frica), fără să-i expunem unor riscuri inutile.
La final, vreau să transmit aprecierea mea tuturor părinților care vor pentru copiii lor o educatie civica conștientă și implicată. Știu că fiecare dintre aceștia va găsi înțelepciunea să ia o decizie personală dacă își aduce sau nu copilul la protest, fiecare este liber să aleagă cum consideră că e mai potrivit, doar că îmi doresc ca aceasta să fie luată în mod informat, în cunoștință de cauză, și nu ca o reacție la felul în care sunt privite protestele.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Toată argumentația autoarei se reduce la: „Copiii nu-s adulți, prin urmare participarea la proteste le poate face rău”.
Preambulul e prea lung și, împreună cu finalul, prea limbă de lemn, prea vădită tentativa de captare a bunăvoinței cititorului, dar mai ales sună prea fals, a doagă spartă.
Primele trei argumente țin, în rezumat, de presupusul potențial traumatic al evenimentului:
- prea multă lume, totul poate degenera în busculade și bătăi. Aici, ce să spunem? Așa e, au avut grijă agitatorii, mai pe la începutul protestului, să demonstreze cât de periculos poate fi. Și atunci?! Părinții pot să iasă la protest și s-o pățească, iar asta nu-i afectează pe copii?? Sau, să iasă doar adulții care nu au copii? Sau, nu-i așa?, mai bine să nu mai iasă nimeni la protest! Hîîm...
- e gălăgie mare, și e întuneric, și asta îi sperie pe copii. În treacăt fie spus, întunericul nu este prin el însuși sursă de teamă. Omului nu îi e frică de întuneric pentru că e beznă, ci pentru că (stimularea senzorială fiind redusă) el simte mai vii, ia contact mai intens cu propriile fantezii și emoții, neîngrădite, neîmblânzite.
E o poveste deja veche și cunoscută, dar foarte grăitoare și oricând actuală: Un băiețel de 3 ani, pe întuneric, o roagă pe mătușă: „Tanti, vorbește-mi, e întuneric și mi-e frică !” Mătușa: „La ce-ți folosește, dacă tot nu mă vezi?” Băiatul: „Nu-i nimic, de îndată ce vorbește cineva, se face lumină!”. Povestitorul comentează: „Nu-i era frică, așadar, de întuneric, ci pentru că îi lipsea o persoană iubită, și se putea simți în siguranță de îndată ce o asemenea persoană iubită își manifesta prezența”.
O zicală spune „De frica vrăbiilor nu semănăm meiul!” De teama pericolelor, renunțăm la acțiune! E un model educativ extrem de păgubos, inhibă inițiativa și aduce doar o liniște falsă, când nu înseamnă de-a dreptul paralizia pe termen lung a capacității de inițiativă și acțiune. E adevărat că „Paza bună trece primejdia rea”, dar asta nu înseamnă, aici, a ține copiii într-un mediu complet lipsit de pericole, ci a-i ajuta și învăța prin exemplul propriu cum să le facă față.
- Următoarele 3 argumente se referă la maturitatea morală și civică a copiilor. Logica lor este: întrucât nu au maturitatea necesară, copiii nu au ce căuta acolo. Un raționament abstract, care nu ține seamă nici de procesul psihologic viu al dezvoltării capacității morale, și nici de ce s-a întâmplat efectiv și care a fost atmosfera în timpul protestelor din țară și din capitală (mă refer, desigur, la protestele din ultima lună). Au spus-o deja mulți zilele acestea: maturizarea morală și civică începe devreme, durează mult și, ca să fie consistentă și stabilă, copilul are nevoie de adulți la care vorba și fapta sunt congruente, coerente. Și nu în ultimul rând, copilul are nevoie să îi perceapă pe părinți capabili de a-și susține valorile, crezul. Lecțiile de educație civică, pildele și parabolele sunt doar o parte a procesului, iar ele nu vor avea impactul emoțional și cognitiv al experienței de a fi împreună cu adulți de încredere, aflați în plin exercițiu al apărării propriilor principii și valori. Frica produce false valori morale, iar discernământul moral obținut prin frică e debil, schimbător, casant.
- Ultimul argument e derutant, ca să nu spun schizoid: să nu ne vadă copiii în ipostaza de adult supărat, vociferând, protestând, că se sperie de noi!! Ca și cum copiii învață să facă față surselor de teamă, frică etc. doar... nefiind în contact cu ele. Ca și cum copiii vor ști cum să facă față frustrării și supărării doar văzându-ne tot timpul calmi, lipsiți de tensiune.
Aici sunt suprapuse în mod nefericit două situații: una în care părintele (adultul) exprimă supărarea, agresivitatea în moduri controlate, socializate, nedistructive nici pentru sine, nici pentru cei din jur. Cealaltă, în care adultul exprimă supărarea în mod dezlănțuit, lipsit de control, profund distructiv. Creativitatea și umorul cu care s-au manifestat, constant, protestatarii împotriva legitimării abuzului și hoției fac parte din prima categorie. Rareori am putut întâlni forme atât de benigne de exprimare a furiei și exasperării provocate de acțiunile guvernanților!
Cred că, așa cum s-a spus, revine fiecărui părinte să aprecieze în ce măsură aducerea copilului la protest este dăunător sau nu pentru copil.
1. DACA un protest pasnic degenereaza, ai tot timpul din lume, ca parinte, sa faci cale intoarsa. Cu copil cu tot, evident (scriu asta ca sa fiu sigur ca ntelegeti : copilul nu ramane acolo). Si o precizare la acest punct: fiind cu copilul, poti avea grija sa nu te afli in miezul actiunii, ci poti alege sa protestezi undeva mai spre margine.
2. "factorii sonori" sunt simplu de scos din aceasta ecuatie: s a inventat (doamna) vata, pentru a fi introdusa in urechi. Sau (asta o sa fie o revelatie pt dvs ) : castile audio tip in ear! (al meu a preferat vata. Si va asigur ca aude la fel de bine ca inainte de proteste)
3. Expunerea pe timp mai îndelungat, în spații deschise și cu aglomerări umane, accentuate și de condiții de întuneric, poate constitui un factor emoțional perturbator la copil" - doamna, eu as reciti un text inainte sa il lansez pe Republica - aici nici macar nu simt sa va trantesc in fata vreun argument
4. despre ultimele aberatii pe care le eviscerati in acest articol tin sa adaug : nu mi as dori sa fiu crescut de dvs. Sinistru ca intelegeti atat de vag moralitatea. Groaznic ca aveti senzatia ca aveti ceva de spus pe tema asta.
PS. urmariti mai des jocul copiilor prin parcuri. Aveti multe de invatat de la ei
LE: pt cei care au permis postarea asta pe Republica: aveti si o explicatie ?.. ati aruncat un ochi pe pagina acestei doamne pt a ii putea aprecia competenta? Realizati ca sunt parinti (chiar daca tineri si frumosi) care se pot speria de aberatia asta de text, vazand ca e publicata pe siteul respectabil Republica de catre un specialist? Jesus.
O observație: la metrou, în orele de vârf, nu este cumva mai periculos cu copiii decât la miting, în Piața Victoriei?
Altă observație: ați consultat copii duși de părinți la miting și-ați constatat vreo abatere în rău față de restul copiilor de aceeași vârstă? Nu cred...
De altfel, întregul articol este destul de sec, amestecând vârste, momente ale orelor protestelor etc. ca și când acești părinți nu știu deloc ce fac (ca să mă exprim eufemistic!). Constatarea autoarei cum că „să nu ne amăgim...că ei (copiii) protestează conștient ” este de- a dreptul ofensatoare( evident, pentru părinți!).
Preambulul e prea lung și, împreună cu finalul, prea limbă de lemn, prea vădită tentativa de captare a bunăvoinței cititorului, dar mai ales sună prea fals, a doagă spartă.
Primele trei argumente țin, în rezumat, de presupusul potențial traumatic al evenimentului:
- prea multă lume, totul poate degenera în busculade și bătăi. Aici, ce să spunem? Așa e, au avut grijă agitatorii, mai pe la începutul protestului, să demonstreze cât de periculos poate fi. Și atunci?! Părinții pot să iasă la protest și s-o pățească, iar asta nu-i afectează pe copii?? Sau, să iasă doar adulții care nu au copii? Sau, nu-i așa?, mai bine să nu mai iasă nimeni la protest! Hîîm...
- e gălăgie mare, și e întuneric, și asta îi sperie pe copii. În treacăt fie spus, întunericul nu este prin el însuși sursă de teamă. Omului nu îi e frică de întuneric pentru că e beznă, ci pentru că (stimularea senzorială fiind redusă) el simte mai vii, ia contact mai intens cu propriile fantezii și emoții, neîngrădite, neîmblânzite.
E o poveste deja veche și cunoscută, dar foarte grăitoare și oricând actuală: Un băiețel de 3 ani, pe întuneric, o roagă pe mătușă: „Tanti, vorbește-mi, e întuneric și mi-e frică !” Mătușa: „La ce-ți folosește, dacă tot nu mă vezi?” Băiatul: „Nu-i nimic, de îndată ce vorbește cineva, se face lumină!”. Povestitorul comentează: „Nu-i era frică, așadar, de întuneric, ci pentru că îi lipsea o persoană iubită, și se putea simți în siguranță de îndată ce o asemenea persoană iubită își manifesta prezența”.
O zicală spune „De frica vrăbiilor nu semănăm meiul!” De teama pericolelor, renunțăm la acțiune! E un model educativ extrem de păgubos, inhibă inițiativa și aduce doar o liniște falsă, când nu înseamnă de-a dreptul paralizia pe termen lung a capacității de inițiativă și acțiune. E adevărat că „Paza bună trece primejdia rea”, dar asta nu înseamnă, aici, a ține copiii într-un mediu complet lipsit de pericole, ci a-i ajuta și învăța prin exemplul propriu cum să le facă față.
- Următoarele 3 argumente se referă la maturitatea morală și civică a copiilor. Logica lor este: întrucât nu au maturitatea necesară, copiii nu au ce căuta acolo. Un raționament abstract, care nu ține seamă nici de procesul psihologic viu al dezvoltării capacității morale, și nici de ce s-a întâmplat efectiv și care a fost atmosfera în timpul protestelor din țară și din capitală (mă refer, desigur, la protestele din ultima lună). Au spus-o deja mulți zilele acestea: maturizarea morală și civică începe devreme, durează mult și, ca să fie consistentă și stabilă, copilul are nevoie de adulți la care vorba și fapta sunt congruente, coerente. Și nu în ultimul rând, copilul are nevoie să îi perceapă pe părinți capabili de a-și susține valorile, crezul. Lecțiile de educație civică, pildele și parabolele sunt doar o parte a procesului, iar ele nu vor avea impactul emoțional și cognitiv al experienței de a fi împreună cu adulți de încredere, aflați în plin exercițiu al apărării propriilor principii și valori. Frica produce false valori morale, iar discernământul moral obținut prin frică e debil, schimbător, casant.
- Ultimul argument e derutant, ca să nu spun schizoid: să nu ne vadă copiii în ipostaza de adult supărat, vociferând, protestând, că se sperie de noi!! Ca și cum copiii învață să facă față surselor de teamă, frică etc. doar... nefiind în contact cu ele. Ca și cum copiii vor ști cum să facă față frustrării și supărării doar văzându-ne tot timpul calmi, lipsiți de tensiune.
Aici sunt suprapuse în mod nefericit două situații: una în care părintele (adultul) exprimă supărarea, agresivitatea în moduri controlate, socializate, nedistructive nici pentru sine, nici pentru cei din jur. Cealaltă, în care adultul exprimă supărarea în mod dezlănțuit, lipsit de control, profund distructiv. Creativitatea și umorul cu care s-au manifestat, constant, protestatarii împotriva legitimării abuzului și hoției fac parte din prima categorie. Rareori am putut întâlni forme mai benigne de exprimare a furiei și exasperării provocate de acțiunile guvernanților!
Cred că, așa cum s-a spus, revine fiecărui părinte/fiecărei familii să aprecieze în ce măsură aducerea copilului la protest este dăunătoare sau nu pentru copil.