Foto: Guliver Getty Images
Acum șase ani, am renunțat la serviciul meu sigur dintr-o companie care mă plătea bine și mă ducea peste tot în lume. În căutare de sens și impact personal, am pornit Fundația Comunitară București, unde adunăm bani din comunitate și finanțăm proiecte locale.
Au fost cei mai plini ani ai mei. De bucurii, de sens. De frustrări, frici, renunțări. De sentimentul că sunt prea mică, că nu contează ce fac eu. De sentimentul că, împreună, mutăm lumea de pe axul ei strâmb. În șase ani, am lucrat cu sute de proiecte din București. Am cunoscut câteva sute de oameni care nu pot sta deoparte, care au energia, neastâmpărul, nemulțumirea creatoare și nu se opresc până nu îi aduc și pe ceilalți alături de ei.
În ultimele luni, însă, nu mai e așa ușor. Parcă sunt mai multe probleme, parcă trebuie să muncim mai mult ca să reparăm lucrurile prost făcute. Parcă e mai multă nesiguranță pentru viitor decât oricând altcândva.
M-am simțit copleșită de numărul mare de crize și numărul totuși mic de oameni care se implică. Am vrut să nu mai știu despre acea victimă a violenței în familie care a fost ucisă. Despre iadul prin care au trecut răniții din Colectiv. Despre câți copii mor, din lipsa medicamentelor esențiale pentru bolile lor grave. Despre ultima lege împotriva ONG-urilor, care ne obligă să publicăm numele donatorilor, chiar și când aceștia își doresc să rămână anonimi sau sunt 100.000.
Am fost pe punctul să renunț.
Astăzi însă am văzut, mai clar ca în ultimele luni, la ce folosește munca mea. Și a fost doar o zi obișnuită de muncă.
Azi, Fundația Motivation a lansat această campanie pentru eliberarea locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități. Este o campanie care a pornit la unul din evenimentele fundației, 8 hours overtime for a good cause, acolo unde profesioniști din mai multe domenii își donează experiența pentru rezolvarea unor probleme pe care le au ONG-urile.
Tot azi am putut să încurajez să continue, o persoană care este sufletul Plantăm fapte bune în România, un proiect de reîmpădurire a României. Am cunoscut-o la Swimathon București, evenimentul nostru de strângere de fonduri prin înot, care doar în ultimul an a adunat peste 100.000 de euro pentru proiecte din București.
Azi, am discutat cu cineva dintr-o companie mare despre cum poate sprijini Științescu, fondul nostru de finanțare care ajută sute de copii din București să devină pasionați de științe exacte.
Și tot azi am vorbit la un eveniment pentru profesioniștii din CSR, despre nevoia organizațiilor non-profit de a avea angajați competitivi pe piața muncii, nu doar voluntari entuziaști.
Sunt lucruri care poate nu vor salva în mod direct nici o viață. Care nu rezolvă toate problemele din București. Dar care, puse împreună, cresc încrederea și implicarea bucureștenilor în oraș.
Cred că, dacă e ceva ce poate salva acest oraș și această țară, acel ceva este încăpățânarea unor oameni implicați în comunitate din convingere. Cu condiția să aibă acces la resurse și să fie încurajați să nu renunțe. Aici e rolul nostru, ca fundație, și de asta eu nu pot să renunț.
Nu renunț pentru că, oricât de mici ar fi pașii pe care îi facem, ei sunt singurul drum spre înainte. Nu renunț pentru că știu că oamenii care se implică dincolo de interesele lor imediate sunt singurii care pot duce România mai departe. Nu renunț pentru că, dacă noi renunțăm, pierdem șansa de dezvoltare a acestei țări. Nu renunț pentru că asta dă cu adevărat semnificație vieții mele.
Fără alți oameni, mulți oameni, care nu renunță, nu se poate. Proiectele de la fundație nu s-ar întâmpla fără oameni care donează, înoată, își oferă gratuit expertiza profesională, sunt voluntari pentru proiecte, își implică rețeaua de prieteni. Avem permanent nevoie de astfel de oameni, și încă nu sunt destul de mulți ca să știm sigur că fundația va fi aici și la anul.
Societatea noastră nu ar avea nici o șansă fără oameni care votează, protestează, observă alegerile, sunt voluntari, donează, își implică rețeaua de prieteni. Avem permanent nevoie de astfel de oameni, și încă nu suntem destul de mulți ca să știm sigur că România va fi la fel și la anul.
Nu renunța nici tu. Știu că uneori pare că e prea greu, prea mult, prea departe de cum ar trebui să fie. Simt și eu că uneori pare că e degeaba. Dar ”noi” e făcut din mine, și din tine, și din tine, și din tine. Și numai împreună avem o șansă să ne fie bine.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.