Foto: Getty Images
Am intrat în acea ultimă sută de metri până la Crăciun. Acea perioadă din an atât de importantă pentru noi, creștinii. Începem să fim stimulați vizual, auditiv sau prin mirosuri în mod constant, ca un reminder a ce va să fie, cu imagini despre Moșul, masa de Crăciun, bogăție, colinde, miros de brad sau de portocală.
Cred că este perioada care ne pune cel mai mult în contact cu trecutul nostru, cu copilăria și copilul nostru interior. În același timp, este acea perioadă în care există o tendință pronunțată către idealizare, către acea imagine a familiei perfecte, a mesei perfecte, a soției perfecte, a copiilor perfecți, a lucrurilor perfecte, a ceea ce noi tânjim condensat într-un singur moment, cel al Crăciunului. Și tocmai această idealizare și tânjire după „acea clipă perfectă” vin cu o presiune suplimentară dificil de dus, creând în unele familii multe conflicte în această perioadă. Pentru o parte din noi este conectarea cu un trecut frumos, cu sentimentul de familie, de bine, de iubire, cu joaca, cu bucuria. Pentru alții vine cu amintirea unui trecut dureros, cu sărăcie emoțională și materială, negăsind în spațiul lor interior un moment de căldură și iubire cu care să se conecteze.
Ca și cum acum avem un buton independent de puterea noastră care deschide dulapul în care am ascuns scheleți. Totuși depinde de noi ce alegem: fie să fugim în exterior, depunând eforturi poate supranaturale pentru a crea o imagine perfectă, fie să adoptăm o atitudine echilibrată, în care să ne bucurăm de lucrurile frumoase, lăsând spațiu în același timp și durerii care poate iese la suprafață, reflectând la noi, la copilăria noastră, la acele aspecte importante pentru noi, la faptele noastre, la greșelile noastre.
Nu pot să nu mă gândesc la contrastul elementelor ce compun nașterea lui Isus. Într-un staul, în condiții dificile greu de imaginat pentru lumea modernă în același timp, primind daruri „aur, smirnă și tămâie”. Cam așa este și viața noastră. O îmbinare de evenimente bune și mai puțin bune, însă cu siguranță avem și „aur, smirnă și tămâie”, doar trebuie să identificăm care sunt acestea pentru noi.
Iar asta ne conduce către recunoștință. Uneori recunoștința este cea care ne umple de bucurie și nu invers. În același timp, să nu uităm care este adevăratul motiv pentru care sărbătorim. Dacă privim spre exterior, este despre nașterea unei ființe cu o înțelepciune profundă, care a schimbat omenirea. Dacă întoarcem oglinda către noi, este despre nașterea noastră. Este o reamintire a ceea ce suntem: ființe pline de iubire.
De ce ne răscolește așa mult această sărbătoare? Pentru că pruncul Isus ne arată cum iubirea, bunătatea, iertarea, empatia, generozitatea sunt în noi, însă e nevoie să le exersăm. Chiar dacă sunt momente în care devenim nervoși, furioși, invidioși, egoiști, prin efort conștient putem să ne reconectăm cu aceste calități pe care Isus le-a arătat în viața sa.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.