Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

În familia mea, tristețea nu a fost permisă: „Ai tăcut! Ai tăcut!” când plângeam și o palmă peste gură. Cum să recunoști „emoțiile racket” la tine și la cei din jur

Părinte sever

Foto: Getty Images

Probabil ați observat în jurul vostru persoane care simt o anumită emoție, însă arată cu totul altceva. De exemplu, un prieten care relatează o experiență tristă prin care a trecut, însă râde în timp ce povestește. O colegă care pare că este furioasă într-o situație, însă începe să plângă.

În ambele cazuri observăm nepotrivirea între ceea ce acești oameni arată la exterior și ceea ce trăiesc în interior. Cumva emoția arătată nu se potrivește cu starea interioară.

Ce este cu aceasta nepotrivire emoțională pe care cu toții o percepem la prieteni, copii, părinți, atunci când apare?

Senzația de neautentic/nepotrivire este dată de ceea ce numim în analiza tranzacțională „emoții racket” (emoții șantajate sau emoții substituite). Este importantă diferențierea  „emoțiilor racket” de emoțiile autentice, atât prin înțelegerea lor la nivel cognitiv, cât și prin a le conștientiza la nivel intrapsihic.

Ce sunt însă emoțiile autentice?

Analiza tranzacțională vorbește despre 4 emoții de bază (furie, frică, tristețe, bucurie), fiecare având funcția ei în viața noastră. Celelalte emoții sunt o combinație a acestor 4 emoții de bază, asemănătoare culorilor secundare și terțiare care sunt o combinație a celor principale.

Frica este legată de o amenințare iar reacția este de luptă, fugă sau înghețare.

Furia apare când ceva din exterior încalcă limita noastră fizică si emoțională sau ne oprește în atingerea unui scop. Furia ne energizează să acționăm pentru îndepărtarea obstacolului.

Tristețea este legată de pierdere iar reacția este aceea de a încerca să ținem cu dinții de ceea ce am pierdut sau de a lăsa să treacă.

Bucuria apare în situații pozitive iar reacția internă este una de plăcere, calm, relaxare.

Emoțiile autentice sunt emoțiile enumerate mai sunt. Ele sunt adaptative, contribuie la rezolvarea problemei și sunt apropiate contextului.

În schimb, „emoția racket” implică o înlocuire a emoției autentice cu altă emoție ceva mai dezirabilă sau acceptată mai ușor în familia de origine.

Cum am învățat să ne păcălim în felul acesta?

Într-un mod simplu spus: când eram copii, am primit atenție pentru „emoția racket” deoarece emoția autentică nu a fost primită și acceptată. Fiecare copil observă cum unele emoții sunt interzise iar altele sunt premiate sau li se acordă atenție. Astfel descoperă următorul lucru: dacă arăt emoția autentică, însă este interzisă în familia mea, nevoile mele nu vor fi împlinite ( nevoia de siguranță, empatie, înțelegere), atunci arăt emoția acceptată și voi avea parte de atenția necesară. Tot acest proces este unul inconștient, copilul observând la un nivel subtil ceea ce este acceptat, permis și ceea ce nu este permis. Uneori interdicția este directă. Ce trebuie reținut: „emoția racket” acționează întotdeauna ca substitut pentru o altă emoție care a fost interzisă în familia de origine.

Spre exemplu, dacă am fost certați sau pedepsiți atunci când am fost furioși, ne-am dezvoltat mecanismul prin care poate am plâns iar pentru asta am primit înțelegere și empatie.

În familia mea, tristețea nu a fost permisă. Cuvintele „Ai tăcut! Ai tăcut!” când plângeam erau adesea însoțite și de o palmă peste gură. Am învățat să înghit tristețea și lacrimile iar în timp am început să arăt mai degrabă nemulțumire și furie decât tristețe.

Spre deosebire de emoțiile autentice, „emoțiile racket” nu conduc la rezolvarea de probleme. Din contră, pot genera conflicte și jocuri psihologice din care ne este greu să mai ieșim, rănindu-ne pe noi și pe cei din jurul nostru.

Atunci când simți o emoție, întreabă-te: este această emoție autentică? Se află o altă emoție acolo sub cea pe care o arăt acum? Cum a fost pentru mine copil când îmi arătam furia, tristețea, frica, bucuria?

În continuare, fă acest exercițiu. Pentru fiecare din cele 4 emoții de bază (frică, furie, tristețe, bucurie) desenează câte un cerc. Plasează cercurile într-un cerc mai mare, numit Cercul Siguranței, fie în interiorul cercului, fie parțial în el și parțial în afara lui sau complet în afara lui, luând în considerare experiențele tale de când erai copil și cât de mult părinții au permis exprimarea acestor emoții sau cât au reușit să fie alături pentru a învăța să le organizezi intern.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult