Foto.Profimedia
Poate că unii dintre dumneavoastră vă amintiți declarația făcută de Marcel Ciolacu: „una dintre cele mai grave greșeli care a alimentat revolta peste tot în Europa a fost agresivitatea progresistă. Am ajuns să vorbim în șoaptă, inclusiv în România, despre credințele noastre, doar pentru a nu deranja. Am spus-o în trecut și o spun și acum. Românii sunt un popor tolerant și deschis către diversitate, dar atunci când vorbim despre familie, aceasta nu poate fi formată decât între un bărbat și o femeie. Suntem creștini. Punct".
Una dintre caracteristicile asociate cu progresismul și cu care se luptă republicanii din SUA și populiștii din Europa, în special pe rețelele de socializare, este reprezentată de fenomenul „cancel culture”. Cazuri celebre: Kevin Hart n-a mai putut să prezinte o ediție a premiilor Oscar din cauza unor declarații făcute cu mulți ani în urmă sau J. K. Rowling – autoarea seriei Harry Potter – care a făcut niște declarații pe Twitter pornind de la expresia „persoane care au menstruație”. Comediantul Dave Chappelle a fost vizat de o campanie de boicot a materialelor sale în urma glumelor făcute despre transsexuali. Mai precis, diferite asociații și „influenceri” din SUA au cerut ștergerea numerelor sale de stand-up de pe platforma Netflix.
În cazurile de mai sus, dar și în altele, o comunitate a făcut tot posibilul ca aceste persoane să fie „cancelate”, adică să fie ignorate total și să le fie „boicotată” munca. De exemplu J.K Rowling nu a fost invitată la aniversarea de 20 de ani a lansării filmelor Harry Potter. Serialul „Black Mirror” (marca Netflix) a avut un episod numit „Hated in the nation” în care a explorat la modul extrem acest fenomen: persoane care ar trebui „cancelate” pentru diferite acțiuni sunt urmărite de niște albine ucigașe ca urmare a unor campanii pornite pe social media care ajung rapid „în trending”.
N-o să comentez cazurile pe care le-am oferit ca exemplu, ci o să mă leg doar de ideea de „cancel culture” în societatea românească, o idee care consider că lipsește cu desăvârșire. Sunt absolut convins că un astfel de fenomen poate ajunge să fie folosit greșit de către oameni nepotriviți și/sau din interese politice. Dar, atunci când nu ai deloc în societatea ta o cultură a indignării față de imoralitate, cinism și lipsa bunului simț, acest lucru reprezintă o problemă.
Ne-am obișnuit să trăim cu anormalități în jurul nostru, iar cei care ar trebui să reacționeze nu o fac fie din lipsa încrederii că ar putea să schimbe – simpli cetățeni care au educația necesară să înțeleagă ce se întâmplă –, fie din dorința de senzațional care aduce „trafic”, audiență și sponsori, adică bani.
A doua parte a declarației fostului premier al României se referă la faptul că prin acea „agresivitate progresistă” nu mai putem să ne exprimăm liber cu privire la propria credință. Tot un fel de „cancel” cu privire la valorile creștine. Nu ne-a dat exemple care să susțină această declarație, pentru că nu prea există. Lucrurile par să fie, de fapt, chiar pe invers. Voci ale promovării secularizării în societate au fost date rapid la o parte când au ajuns în spațiul public de exemplu politicianul Remus Cernea sau activistul Emil Moise. Atunci când au îndrăznit câțiva politicieni să nu jure cu mâna pe Biblie ne-am arătat indignați ca societate (apropo de o cultură a indignării). Rezultatul a fost că în penultima campanie electorală chiar și USR-ul și-a făcut campanie electorală cu o cruce mare și vizibilă la gâtul președintei sale. Dovada că se poate să avem rezultate dacă ne arătăm indignați de ceva și încercăm să transmitem un semnal chiar și-n societatea noastră.
Ora de religie creștin-ortodoxă este predată de 13 ani în școală, BOR încă se bucură de încrederea oamenilor, iar Statul le acordă finanțări, avem preoți care apar pe la toate televiziunile și toate podcasturile. Niciodată în istorie creștinii nu s-au bucurat de mai multă libertate și mai multe privilegii în societatea noastră ca-n acest moment.
Aș vrea să dau un exemplu negativ care m-a marcat anul acesta.
Aveam șapte ani în vara anului 2000, iar prima amintire pe care o am legată de fotbal este golul marcat de Cristian Chivu împotriva Angliei la Campionatul European. Tata era bucuros și îl lăuda pe tânărul fotbalist, iar mie mi-au rămas în memorie imaginile cu jucătorul legitimat la Ajax Amsterdam în acel moment.
Am crescut urmărind meciurile generației formate din jucători precum Mutu, Lobonț, Contra, Tamaș, conduși de căpitanul pe care-l regretam ori de câte ori era accidentat: Cristian Chivu.
Este clar că, pentru generația mea, Adrian Mutu sau Gabriel Tamaș nu pot fi considerați modele. Poate — dar asta e doar o presupunere — astfel de jucători sunt vinovați pentru faptul că alți fotbaliști nu au reușit să facă performanță atunci când au ajuns în campionate puternice, din cauza exemplelor proaste oferite de ei.
Pe Cristian Chivu, în schimb, l-am considerat mereu un model datorită carierei sale și faptului că nu a apărut în presă cu povești rușinoase. Căpitan al lui Ajax pe vremea când era adolescent, jucător de bază la Roma și la Inter, ultimul român care a câștigat trofeul Champions League. Unul dintre puținii fotbaliști români — nu doar din acea generație, ci în general — pe care îl dădeam drept exemplu copiilor.
Anul aceasta, unul dintre eroii copilăriei mele a devenit antrenor la o echipă din Serie A (campionatul Italiei), dar o altă acțiune a sa m-a făcut să nu-l mai pot considera un model.
Avem nenumărate exemple de declarații misogine, homofobe și rasiste ale unui parlamentar (celebrul „bișnițar”), considerat, poate, cel mai important om din fotbalul românesc al ultimilor ani, care se prezintă drept creștin. Ce face mass-media cu acest personaj ale cărui declarații sunt profund anti-creștine și, în general, imorale? Îl caută zilnic pentru reacții și păreri.
Printre multele probleme față de care am învățat să nu ne mai indignăm — sau, chiar dacă o facem, nu ne asociem pentru a le aduce pe agenda publică — se numără și promovarea pariurilor sportive, precum și a celor care aleg, de bunăvoie, să susțină această industrie.
În primul rând, ar trebui să prezentăm câteva informații dintr-un raport recent al World Health Organization, pe care vă invit să-l citiți în întregime: „Jocurile de noroc pot reprezenta o amenințare pentru sănătate, conducând la o incidență crescută a bolilor mintale și a sinuciderilor. Ele pot duce la sărăcie, prin redirecționarea cheltuielilor gospodăriei de la bunuri și servicii esențiale. Daunele provocate de jocurile de noroc includ, de asemenea, destrămarea relațiilor, violența în familie, dificultățile financiare, stigmatizarea, infracțiunile pentru generarea de venituri (furt, fraudă), neglijarea copiilor și erodarea instituțiilor civile prin corupție și influență politică. Jocurile de noroc sunt, de asemenea, o metodă frecventă de spălare a banilor obținuți prin activități ilegale. Normalizarea rapidă a jocurilor de noroc are loc prin comercializare și digitalizare. Sponsorizarea și marketingul sunt factori esențiali ai acestei creșteri globale accelerate.”
Câțiva foști fotbaliști care promovează acest comportament sunt cei din „generația care nu a câștigat nimic”: Gheorghe Hagi, Ilie Dumitrescu, Dan Petrescu, Gabi Balint, Marius Lăcătuș, Miodrag Belodedici (poate și alții pe care nu i-am observat). Din generația copilăriei mele nu putea lipsi „anti-modelul” Adrian Mutu, dar și Adrian Mihalcea, Marius Niculae, Daniel Pancu etc., precum și Cristian Chivu, noul ambasador al unei celebre case de pariuri.
În cazul câtorva dintre numele de mai sus, dacă analizăm interviuri, imagini din viața lor de zi cu zi sau articole apărute în presă, ne putem întreba dacă acești oameni înțeleg cu adevărat efectele devastatoare ale pariurilor asupra vieților oamenilor obișnuiți. Dezamăgirea față de cineva precum antrenorul Parmei vine din faptul că mulți dintre noi aveam alte așteptări de la el, atât moral, cât și intelectual.
Societatea este de vină: atât cei care nu sunt indignați de ceea ce se întâmplă, cât și cei care, deși conștientizează gravitatea situației, aleg să nu facă nimic. Vinovați sunt și cei din mass-media care se comportă precum un politician sau un preot ce le spune oamenilor ce vor să audă, nu ceea ce ar trebui să învețe. Principiile și adevărul sunt sacrificate pentru audiență, rating, „trafic” — adică bani. Dacă publicul consumă declarațiile parlamentarului misogin, rasist, homofob și anti-creștin, presa ar trebui să încerce să educe publicul cu privire la erorile sale. La fel și în cazul fotbaliștilor care își vând imaginea pentru bani, permițând caselor de pariuri să prospere în timp ce distrug viețile multor familii.
Folosirea abuzivă a fenomenului „cancel culture” poate duce la excese, dar nici lipsa totală a acestuia nu este normală. Persoanele care promovează pariurile sunt exemplul cel mai potrivit de situație în care, în loc să ne indignăm, am ajuns să trăim alături de problemă.
Soluția? Să-i avertizăm pe copii și tineri că acești foști fotbaliști ar trebui apreciați doar pentru performanțele lor sportive. Să fim conștienți de limitele lor. Când, de exemplu, un jucător precum Alex Chipciu face o declarație despre un politician cu care suntem de acord, ar trebui să ne întrebăm de ce îi dăm mai multă atenție lui decât unui specialist în domeniu. Avem intelectuali publici, filosofi și analiști politici care pot explica mult mai profund ce a vrut să transmită jucătorul celor de la U Cluj, dar, dintr-un motiv sau altul, nu ne străduim să-i înțelegem.
Fotbaliștii, fie că sunt „legende” sau „tinere speranțe”, ar trebui să fie conștienți de responsabilitatea pe care o au față de oamenii care îi admiră. Viața lor privată nu le mai aparține în întregime, deoarece vor fi imitați de cei care îi apreciază, inclusiv de persoane care nu înțeleg că ar trebui să urmeze doar exemplul lor sportiv, nu și alegerile lor discutabile din afara terenului.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
cât privește penalizarea derapajelor... ea este gestul ce decurge dintr-o educație morală. ori, morala... he-hee... este cel mai mare „dujman” al lumii banului. că de-aia filosofii o denigrează prin marginalizare și bagatelizare și relativizare-n perioadă.
2. Care sunt inepțiile? Spuneți-mi concret ca să știu la ce pot să vă răspund.
Să faci apel la cancel culture împotriva cuiva, mai ales pe principii care nu sunt aplicate universal, pentru mine echivalează cu o chemare la jihad a unui ayatollah. Dacă vorbim de pariuri, hai să vorbim și de bursă. Dacă vorbim de sănătate mentală, hai să vorbim și de cea corporală, mai specific de probleme cauzate de anumite produse promovate și ele în același mod. Nu dăm cancel și la cei care promovează băuturile alcoolice, cele carbogazoase cu zahăr, chiar și sucurile naturale? Toate acestea vin cu probleme de sănătate. Le interzicem pe toate cum face un ayatollah? Și atunci ce mai rămâne? Industria calului și conducta de apă, fructe de pădure și aer curat, nu?
Ar fi interesant de aflat ce ai băut să scrii așa ceva, nu se alta dar am un slogan publicat pentru produsul respectiv și anume că scoate talibanul din tine. Talibanul progresist, ce-i drept.
2. Nu am cerut interzicerea a nimic. Dimpotrivă, am explicat destul de clar că fenomenul „cancel culture” poate fi folosit în mod abuziv de către politicieni.
Nu am puterea de a interzice nimic, dar pot alege ce consum și pe cine iau drept model — despre asta era vorba.
Nu am glorificat ideea de „cancel culture”, ci am deplâns faptul că prea puțini oameni se arată indignați atunci când cineva își folosește imaginea pentru a promova ceva nociv.
Argumentația pe care o folosiți dumneavoastră, prin care ajungeți să vorbiți despre interzicerea altor lucruri, reprezintă o eroare logică numită slippery slope (pantă alunecoasă).
3. În mod normal, nu ar fi trebuit să vă răspund, având în vedere atacul la persoană pe care l-ați folosit.
Că orice fenomen poate fi folosit abuziv este clar dar să deplângi că la noi nu este cazul e cu totul altceva. Oricum la noi sunt o grămadă de clovni și cine îi ia în serios, e problema lui. În mod normal ar trebui să se râdă de ideile lor crețe. Că gluma se îngroșa iar mulți nu își dau seama de asta și se ajunge la anulări de alegeri, e o problemă cu intelectul populației nu că nu există cancel culture. Legat de faptul că ar fi promovate produse nocive, care produs până la urmă nu este nociv într-un fel sau altul? Așa oricând se poate despica firul în 4 și ouăle bio freerange obținute de la găini care se hrănesc natural sigur au ceva impact negativ undeva. Și atunci unde ajungem? Jocurile de noroc sunt nocive pentru unii din cauză ca nu înțeleg cum funcționează și vor să scoată bani de unde matematic nu prea poți pentru că nu așa funcționează. Problema nu e la jocuri ci iarăși la populația care are lipsă de cunoaștere. La fel cum mașinile nu sunt problema ci persoanele care se urcă băute și drogate la volan sau habar nu au de reguli și limite fizice.
Eu mai degrabă prefer situația actuală decât cancel culture instituționalizat cum este în alte țări, că nu degeaba am scăpat de comunism care de fapt asta era la o scară națională și absolută. Acum vin unii cu viziuni progresiste și vor să impună exactă asta, tot extremiști fiind dar la celălalt capăt.
Nu e vorba de atac la persoana ci eventual la o anumită opinie, dintr-o anumită zonă, poate cel mult o glumă. Oricum o nimica toată față de ceea ce s-a văzut în ultimile 6 luni mai peste tot.