Foto: Zero Creatives / ImageSource / Profimedia
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a emis recent o decizie prin care stabilește faptul că un contribuabil care își distruge voluntar anumite bunuri, care nu sunt degradate calitativ, din motive care țin de derularea afacerii, nu este obligat să restituie statului taxa pe valoarea adăugată (TVA) dedusă la momentul achiziției. Cu toate acestea, contribuabilul trebuie să documenteze în mod corespunzător acțiunea de distrugere și să demonstreze că bunurile și-au pierdut orice utilitate în activitățile sale economice.
Concret, în cauza C-127/22 – Balgarska Telekomunikatsionna Kompania, o companie bulgară din domeniul telecomunicațiilor, instanța europeană a stabilit că, în cazul bunurilor casate și, ulterior, distruse voluntar, dat fiind că au devenit inutilizabile în cadrul activității sale economice, nu există obligația restituirii către stat a TVA dedusă, dacă distrugerea este demonstrată și justificată în mod corespunzător. Curtea subliniază faptul că, pentru a fi demonstrată distrugerea acestor „bunuri improprii utilizării sau vânzării din diverse motive, în special uzura, caracterul defectuos sau chiar caracterul uzat moral sau inadecvat al acestora”, contribuabilul trebuie să dovedească „dispariția ireversibilă a bunului respectiv”.
Totodată, în aceeași cauză, CJUE analizează cazul bunurilor casate care au fost ulterior vândute ca deșeuri, operațiune supusă TVA. În această situație, nu există obligația ajustării de TVA dedusă la momentul achiziției, deoarece bunurile în cauză sunt utilizate în vederea realizării unor operațiuni taxabile. Curtea argumentează că este lipsit de relevanță faptul că vânzarea de deșeuri nu face parte din activitățile economice obișnuite ale persoanei impozabile, care efectuează o asemenea vânzare. De asemenea, nu are importanță nici că suma obținută în schimbul bunurilor în cauză este redusă în raport cu valoarea lor inițială, ca urmare a faptului că sunt vândute ca deșeuri sau că, din același motiv, utilitatea lor inițială a fost modificată.
Impactul deciziei CJUE în România
În prezent, legislația din România permite păstrarea deducerii TVA în anumite cazuri expres prevăzute, cum ar fi bunurile distruse ca urmare a degradării calitative. Reglementările actuale sunt mai permisive decât în trecut, până la intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal, când, în cazul bunurilor degradate calitativ, pentru a putea păstra TVA dedusă, contribuabilul trebuia să demonstreze că degradarea a fost cauzată în mod exclusiv de cauze obiective.
În ceea ce privește abordarea autorităților fiscale, multe situații din practică sunt frecvent investigate și, de cele mai multe ori, este impusă obligația ajustării de TVA în astfel de cazuri care privesc distrugerea bunurilor.
Ca urmare a recentei decizii CJUE, este de dorit ca autoritățile române să își alinieze abordarea practică în ceea ce privește dreptul contribuabililor de a deduce TVA în cazul bunurilor distruse voluntar, ca urmare a deciziilor adoptate din perspectivă economică, comercială sau de marketing, chiar dacă acestea nu sunt degradate calitativ. Cu toate acestea, instanța europeană confirmă poziția actuală a autorităților fiscale în ceea ce privește obligativitatea justificării riguroase, cu documente, a distrugerii, motiv pentru care persoanele juridice în cauză trebuie să dovedească faptul că bunurile distruse și-au pierdut în mod obiectiv orice utilitate în cadrul activității lor economice și că au fost distruse complet, astfel încât să se elimine orice posibilitatea de fi reintroduse în circuitul economic. Contribuabilii ar trebui să justifice, de asemenea, motivele obiective comerciale sau de business ce au condus la distrugerea voluntară a bunurilor devenite improprii în activitatea lor economică.
În acest condiții, este recomandabilă o abordare prudentă din partea contribuabililor care efectuează astfel de operațiuni (cum ar fi distrugerea produselor sezoniere, pentru care nu se justifică cheltuielile de depozitare/conservare pentru sezonul următor, produsele eliminate din portofoliul producătorilor ca urmare a unei decizii de rebranding, produse alimentare aflate în termen de garanție, dar pe care producătorul decide să nu le mai vândă pentru a nu afecta percepția consumatorilor cu privire la calitatea acestora etc.). Aceștia trebuie să întocmească o documentație solidă, în conformitate cu legislația în vigoare, ca și în cazul distrugerii bunurilor degradate calitativ. Însă, pentru operațiunile voluntare de acest fel, este nevoie și de o motivare convingătoare a deciziilor de business care au justificat distrugerea bunurilor respective.
Totodată, decizia CJUE este relevantă și pentru contribuabilii ce au efectuat astfel de operațiuni, pentru care s-a emis o decizie de soluționare a contestației contrară hotărârii Curții Europene. Astfel, aceștia pot solicita reexaminarea deciziei de soluționare a contestației de către instituția competentă. Cererea de reexaminare poate fi depusă în termen de un an de la data comunicării deciziei de soluționare (în cazul deciziilor pentru care nu s-a formulat acţiune în contencios administrativ) sau pe perioada judecării cauzei (în cazul deciziilor care fac obiectul acţiunii în contencios administrativ).
A contribuit Monica Zipiș, Consultant Senior, Impozitare Indirectă, Deloitte România
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.