Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De cinci ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Deja a devenit banal: „vizitatorii” pe care i-am întâlnit în weekend pe terasa de la cabana veche Cioplea

Urs - Getty

Foto: Guliver/Getty Images

Duminica trecuta m-am hotărât să ies din București undeva la munte să las agitația și poluarea pentru liniște și aer curat. O excursie scurtă de o zi. Mi-am asumat decizia, inclusiv posibilitatea unei reveniri în Capitală complicată și de durată. 

Împreună cu soția ne-am hotărât să mergem la cabana veche de pe Cioplea. Priveliște frumoasă, aer curat, bucătărie decentă. La început am stat la terasă. Vecinii de terasă în general erau familiști veniți la munte cu tot familionul, soacra, mama, tata, nevasta și copiii. La câteva mese mai retrase șușoteau și câteva cupluri de îndrăgostiți singuratici care parcă se ascundeau de restul lumii. Două chelnerițe făceau față cu greu, în timp ce trei barmani pierdeau vremea în spatele tejghelei cu băuturi. În cele din urmă am dat și noi comanda, ceva ușor, de seară, pește. O atmosfera de relaxare plăcută, sfârșit de duminică, ultimele ore din weekend înainte de începutul unei noi săptămâni. Știu că duminică seară e oribil, toată lumea se gândește că peste o noapte începe săptămâna de cinci zile lucrătoare. Totuși noi ne bucuram de timpul ăsta.

La un moment dat, toți clienții de la o masă aflată mai sus se ridică și încep să se agite privind spre pădure arătând cu degetul mirați, surprinși, entuziasmați: 

- Ursuuu’!!! 

Mi s-a părut interesant, m-am uitat spre locul indicat, era o râpă în care eu nu aveam deloc vizibilitate. Câțiva turiști mai curioși s-au dus până la marginea râpei să vadă mai bine. 

Pe partea cealaltă a drumului sunt mai multe cabane, pensiuni din care ies și intră turiști. Exact acolo se afla și ursul ăsta pe care eu nu l-am văzut. Mi-a părut rău că am pierdut ocazia să văd și eu un urs în libertate. Masa noastră era cumva așezată în așa unghi, încât eu vedeam bine drumul turistic, forestier, care pleacă pe coasta muntelui. Până acolo nu erau mai mult de 200 de metri. Stând liniștit în așteptarea comenzii, pălăvrăgeam cu nevasta-mea banalități de familie. La un moment dat, trecând în mare viteză drumul ăsta turistic, văd un pui de urs. Câinii de la cabană s-au năpustit curajos să-l alunge. A dispărut în pădure undeva în spatele cabanei unde noi nu mai vedeam nimic. În momentul ăla mi s-a părut distractiv. La terasa noastră lumea s-a agitat din nou: 

- Ați văzut ursu’? 

Afară s-a lăsat frig, am hotărât se mâncăm în cabană unde era mai cald. I-am spus chelneriței că ne mutăm. Odată ajunși în cabană ne-am așezat la o masă cu o vedere superbă spre crestele munților. Însă dacă îți mutai privirea din zare, un pic mai aproape, la zece metri de cabană, la tomberoanele de gunoi, vedeai, oarecum surprinzător, o ursoiacă și puiul ei care căutau mâncare. Dărâmaseră tomberoanele și răscoleau febril în resturile întinse peste tot.

Ce m-a surprins și mai mult e că nimeni nu părea speriat, șeful cabanei se uită liniștit la o cursă de schi la televizor și un chelner din interior se plângea că trebuie iar să strângă după urși când el făcuse curat dimineața. Ceilalți clienți, după ce s-au entuziasmat, au făcut poze, s-au mirat, în final s-au plictisit de ineditul situației și s-au întors la paharele de vin și bulzul cu brânză de burduf de la mesele lor bogate. Ne-am mirat și noi, am făcut poze, ne-am mâncat peștele, am plătit și am plecat. Toată treaba asta a durat vreo două ore, nu ne-am grăbit, timp în care urșii nu s-au mișcat de la locul lor, ba mai mult, au intrat într-o anexă a cabanei practic lipită de clădire. Oamenii își vedeau de ale lor, fetele de la bucătărie primeau marfă, chelnerițele de afară alergau să ducă comenzile, debarasau, încasau banii, șefu’ făcea pronosticuri la televizor cine câștigă cursa de schi feminin, iar urșii erau la câțiva metri de noi. Trebuie să recunoașteți că e o situație cel puțin inedită.

În lungul drum spre casă, ne-a luat trei ore să venim din Predeal până la Comarnic și am mai prins și un accident pe centura Ploieștiului, m-am gândit la situația asta de un suprarealism comic și periculos. Cât de calmi erau toți oamenii ăia, erau și copii acolo, turiștii care luau drumul pădurii să se plimbe, cabanierii relaxați, iar la câțiva metri o ursoaică și puiul ei înfometați care mănâncă, liberi, în natură. Dacă ar fi fost un documentar m-aș fi uitat din fotoliul meu și papucii de casă cu interes. 

Totuși noi am trăit pe viu experiența de a vedea niște urși reali, sălbatici, în natură, fără nici o cușcă sau altă protecție. Și toată lumea s-a comportat de parcă ar fi normal, asta a fost de fapt cel mai bizar. Oamenii care „dansează” cu urșii.

Nu vreau sub nici o formă să fie uciși urșii ăștia, în plus m-am și atașat un pic de ei și nu aș suporta să aud că s-a dus un vânător să-i „recolteze”, cum se spune în limbajul ăsta de lemn. Dar cred totuși că pot fi hrăniți direct în pădure. Asta de fapt e marea problemă, nimeni nu se ocupă de ei în condițiile în care ei vin să mănânce de pe lângă cabanele turistice. Înseamnă că nu e mâncare suficientă în pădure sau că e mai comod pentru ei la „autoservirea” din tomberon. Nu pot să nu mă gândesc la cabanele și pensiunile care au apărut ca ciupercile, în locurile stăpânite odinioară doar de sălbăticiuni.

În tabloul ăsta suprarealist al meu, văd familii de urși bântuind pe străzile orașelor cocoțate în vârf de munte, cum erau odată haitele de câini vagabonzi.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Draga Dorel, simpla ta prezenta pe munte nu acorda acelui loc si statutul de oras, Esti pe munte in zona in care traiesc animalele salbatice. In varful lantului trofic in acel areal se gaseste, surprinzator pentru unii smecheri, ursul, omul fiind undeva mai jos. Adica te-ai dus acasa la urs si surpriza ursul este acasa. Nu mai bine ramaneai la tine in baie? acolo puteai sa te italnesti cu paianjani pe care poti sa-i dai afara cand vrei tu. Asa ca te rog cere-ti scuze de la urs ca i-ai intrat in casa cu cizmele murdare de noroi si fugi repede. Nu uita, cutitul de lemn nu este util la taiat sau impuns, ci la curatat pantalonii....
    • Like 0
  • Aveti dreptate,nu este o situatie normala,bietele animale s-au trezit cu teritoriul invadat,si fara mancare,cum sa traiasca?Poate ar trebui sa ne gandim de doua ori atunci cand cumparam bucurosi tot feluri de ceaiuri din fructe de padure,sau afinele proaspete sau sub forma de dulceata,sa ne gandim ca nu e mancarea noastra,ci e furata de la niste animale superbe cu un urias rol in ecosistem,pe care avem obligatia sa le protejam!
    • Like 0
  • Citind titlul, mă gândeam că este vorba despre "vizitatorii" care ajung la Babele cu 4×4, din care coboară trăgând de troler... Şi când colo, ce să vezi?! Doamna Martin cu copiii.

    Apăi domnule dragă, nu familia Martin era pe post de vizitator, că dar ţinuturile alea le aparţin. Cam noi, turiştii, suntem ăia de vizităm şi le cam stricăm socotelile. Şi după aia tot noi venim cu puşca după ei.
    • Like 1
  • mno, pai de ce nu te oferi dumneata sa duci hrana pentru ursi in padure?
    Nici mie nu-mi place ideea ca trebuie omorati dar hai sa propunem niste solutii eficiente si sutenabile.
    Ne place sau nu, "recolta" e o solutie pe termen scurt. Altfel, urmatoarea victima umana este o certitudine si o chestiune de zile pana se va intampla urmatorul accident. Si o sa apara tot felul de oameni isteti care o sa spuna ca a fost vina victimei si ca ce cauta in calea ursului...
    • Like 0
  • Asta se intampla cand autoritatile nu-si fac treaba. O sa trebuiasca sa intre in restaurante sau receptii la cabane vreo ursoaica sa se faca ceva sa nu zic de altele mai rele. Ca asa e la noi. Ca si cu cainii, a trebuit sa moara un inger de copil sa se adune cainii de pe strazi cu lacrimi cu plansete cu bocete de toate partile. Nu inteleg de ce nu-i muta in alte parti ca sunt atatea paduri pe planeta asta, nu trebuie sa-i omori ca nu-i vina lor, ei cauta mancare n-au treaba cu oamenii. Maine poimaine o sa treaca pe zebra cum treceau cainii prin Bucuresti.
    Pe de alta parte cred ca mai rau decat ursii care convietuiesc cu oamenii sunt ATV-urile care bantuie pe unde vrei si pe unde nu vrei. Vii la munte sa te relaxezi, sa-ti relaxezi psihicu, sa auzi vantul printre brazi si apa cum curge prin paduri si incep vitejii cu ATV-urile de nu te mai auzi om cu urs. Bashca motarzii care urca spre Susai pe poteca umplandu-ti plamanii de benzina proasta. Si asta e valabil si la Cabana 3 Brazi si la Cioplea. E sat fara caini, dar cu ursi, nu intereseaza pe nimeni sau probabil nu deranjeaza pe nimeni si stau eu mai prost cu nervii.
    Si apropo de Susai, cine le-a dat voie unora sa ingradeasca tot dealul de la Cabana Susai de a devenit Private Property? Abia poti sa ajungi la cabana ca totul e private acolo. Daca noi, oamenii, am ajuns sa fim ingraditi de cei cu bani, ce sa mai zicem de ursi?
    • Like 0


Îți recomandăm

Tânără la calculator

Academia prietenoasă de IT Wantsome și-a făcut în ultimii patru ani o misiune din a ajuta profesioniști din toate domeniile să facă tranziția spre o carieră de succes în domeniul tehnologiei informației, prin cursuri care urmează atent cerințele companiilor IT, prin sesiuni de practică și printr-o activitate intensă de mentorat calibrată pe nevoile lor. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Marc Areny

Marc Areny este de origine catalană, este cetățean spaniol și francez și a venit în România în urmă cu 10 ani. Este unul dintre primii din Europa care a identificat o nouă nișă de piață: convertește mașini cu motor termic în mașini electrice.

Citește mai mult