Într-o bună zi, pe străzile din Sibiu a apărut un urs. Cu toţii am auzit despre trista sa poveste. S-a vorbit şi în presa străină. Nu se ştie nici azi prea bine de unde a apărut ursul cu pricina, un animal tânăr despre care autoritățile din Sibiu ne-au spus că ar fi putut să producă multe pagube şi poate chiar pierderi de vieţi omeneşti.
N-a produs asta, ci mai mult teamă şi un pic de degringoladă. Ursul s-a plimbat o vreme prin oraş, iar apoi a vrut să intre în clădirea unei bănci şi a speriat clienţi şi angajaţi.
În final, ursul s-a refugiat într-o curte, lângă un zid, unde şi-a găsit obştescul sfârşit prin glontele ordonat de şeful Poliţiei.
Mulţi cetăţeni au declarat mai apoi că măsura a fost prea radicală şi că s-ar fi putut interveni cu tranchilizante, pentru a salva viaţa animalului. S-a spus că a fost „o crimă să omori un ursuleţ care nu reprezintă un pericol, care nu a atacat și nu a făcut rău la nimeni” (Cristina Lapis, preşedinte asociaţie, citată aici). Incidentul nu a fost primul de acest fel: acum câţiva ani, când a scăpat de la zoo un tigru, s-a decis tot sacrificarea animalului, în locul utilizării de tranchilizante. De data asta, mulţi oameni au ieşit în stradă la Sibiu şi alte oraşe, ca să dea un semnal cu privire la importanţa drepturilor animalelor. La protestul organizat la Bucureşti, o fetiţă a declarat: „Sunt nişte suflete şi au dreptul la viață. Așa cum au oamenii, și animalele au”.
Povestea ursului nu s-a terminat aici. Șeful Poliţiei s-a văzut nevoit să demisioneze, fiind acuzat de abuz în serviciu şi de ceea ce eu am clasificat în mintea mea ca fiind „exces de zel”. În declaraţia sa către presă, el a spus că a primit injurii şi ameninţări pe telefon, inclusiv pe cel de serviciu. Indignat, omul a arătat că printre alte lucruri urâte care i s-au spus, ar fi fost ameninţat inclusiv că i se vor răpi copiii, ca să simtă şi ei ce a simţit ursul. O ameninţare absurdă, într-o ţară creştină, care tocmai are o dezbatere intensă cu privire la apărarea şi protejarea familiei tradiţionale.
Nimeni nu a ieşit în stradă ca să protesteze în vreun fel pentru dreptul la viaţă al oamenilor străzii. Nici o fetiţă, nici un băieţel nu a fost citat în presă, să spună ceva de genul: ‘Sunt nişte suflete şi au dreptul la viaţă, asa cum au animalele, au şi oamenii străzii’’. Nimeni nu s-a oferit să găzduiască vreun copil sau om al străzii în prag de iarnă. Nu şi-a exprimat nimeni indignarea
Ce s-a întâmplat la Galați
La Galaţi, alt incident absurd. Doi oameni ai străzii au fost incendiaţi în timp ce dormeau. Câteva zile nu a fost chip să se afle cine a fost făptaşul. Poate a lipsit un pic de zel, deşi, ce-i drept, dosarul penal s-a deschis imediat. Ziarele s-au grăbit să dea sfară în ţară, pentru a se afla orice indicii despre „monstrul fără inimă care a făcut una ca asta”. Până la urmă s-a aflat că făptaşul a fost un alt om al străzii care ar fi vrut să se răzbune pe cei doi pentru că i-au furat nişte haine. Haina bate viaţa.
Nimeni nu a ieşit în stradă ca să protesteze în vreun fel pentru dreptul la viaţă al oamenilor străzii. Nici o fetiţă, nici un băieţel nu a fost citat în presă, să spună ceva de genul: „Sunt nişte suflete şi au dreptul la viaţă. Așa cum au animalele, au şi oamenii străzii’’. Nimeni nu s-a oferit să găzduiască vreun copil sau om al străzii în prag de iarnă. Nu şi-a exprimat nimeni indignarea. Preşedintele ţării a declarat că ar fi urmărit „stupefiat” povestea ursului sibian, dar sentimentul de oroare a fost prea puţin exprimat public în cazul celor doi oameni incendiaţi. Nu s-a cerut demisia vreunui decident de la serviciile de asistenţă socială. La Sibiu s-a constat că nu avem protocoale de intervenţie pentru astfel de cazuri. Pentru Galaţi nu s-a pus problema regândirii modului în care furnizăm servicii pentru oamenii străzii.
Se ştie foarte bine că majoritatea copiilor şi adulţilor fără adăpost suferă de boli grave, inclusiv psihice, că mulţi provin din familii extrem de sărace sau din centrele de plasament (fostele orfelinate). Există un număr de organizaţii non-guvernamentale şi servicii publice care încearcă din răsputeri să ofere o alinare sau chiar reintegrarea lor în societate, dar adevărul e că munca lor e foarte mult îngreunată de cei care nu vor să aibă de-a face cu ei. Dacă vrei să te implici în ajutorarea unui copil sau a unui om al străzii, ducându-l spre serviciile publice, e posibil să fii certat că aduci toţi „boschetarii”, care nu au asigurare.
Din felul diferit în care au fost abordate cele două crize orăşeneşti şi din felul diferit în care au reacţionat cetăţenii e interesant de observat cum a existat mai multă compasiune pentru soarta unui animal, decât pentru soarta unor oameni. De asemenea, constat că există o problemă de zel. Într-un caz a fost vorba de zel în exces. A murit un urs, din cauza excesului de zel. În celălalt caz, zelul cetăţenesc a fost deficitar. O criză orăşenească, soldată cu rănirea gravă a doi oameni, s-a disipat în neant, ca şi cum nu ar fi fost. Drept e, vremea nu-i pierdută, iar cei care vor să ajute pot să facă asta prin susţinerea uneia dintre organizaţiile care lucrează non-stop pentru a da o mână de ajutor celor mai nevoiaşi dintre noi.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Atitudinea față de alte tipuri de evenimente menționate în articol ... e alt subiect.
In cazul ursului a fost o crima si o incompetenta a autoritatilor. Fii linistit ca daca oamenii aia ar fi fost impuscati la ordinele sefului politiei dupa ce ar fi fost haituit juma' de zi prin oras, ar fi fost revolutie.