Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
O furtună a izbucnit în spațiul public românesc, angrenând arme de toate calibrele: ideologice, populiste, emoționale și, de cele mai multe ori, inexacte economic. După binecunoscuta rețetă, se stabilește mai întâi ce vrei să demonstrezi, după care alegi doar acele exemple, acele frânturi de realitate, care sprijină sentința nedocumentată dată încă de la început.
Economia, procesele economice nu funcționează deloc așa, pe bucățele, ci într-o interacțiune complexă de tip cauză-efect. Din acest motiv, evoluțiile economice ale unei țări sunt rezultatul unei sume importante de factori, între care deciziile de politică economică, ca variabile de intrare în sistemul economic, joacă un rol esențial. Opiniei publice din România ar trebui să i se explice conceptul „GIGO”: garbage in, garbage out. Atâta vreme cât într-un proces, de orice tip, se introduc date sau decizii proaste, și rezultatele vor fi de o calitate similară.
În context, o decizie precum creșterea vârstei de pensionare, ne place sau nu, din punct de vedere economic nu e legată de evoluția speranței de viață, ci, în primul rând, de lipsa de sustenabilitate a sistemului de pensii publice ca urmare a unor decizii economice proaste luate în trecut. Nu putem să ne așteptăm la o evoluție decentă a vârstei de pensionare invocând „judecata bunului simț”, atâta vreme cât toate deciziile legate de creșterea pensiilor din sistemul public nu au avut nicio legătură cu bunul simț economic. Cum altcumva ar putea fi caracterizată o creștere masivă a unor cheltuieli fără a avea asigurate sursele de finanțare, fără să ții cont de evoluțiile demografice pe termen mediu și lung ale României?
Foarte multă lume este scandalizată de perspectiva unei pensii mai îndepărtate din motive lesne de înțeles. Din păcate însă, ne focalizam pe consecințe, nu pe cauze. Pentru că dacă ne-am fi focalizat pe cauze, ar fi trebui să fim scandalizați de creșterea nefinanțabilă a bugetului de asigurări sociale, de povara datoriei publice care va fi purtată de copiii și nepoții noștri, de „scurtăturile” care permit o pensionare reală medie a românilor la doar 60 de ani, și lista ar putea continua.
Soluțiile pentru situația în care a fost adus bugetul de asigurări sociale al României sunt clare și absolut toate pot fi subiect de indignare. Însă ceasul ticăie și mai sunt doar 7-8 ani până când valuri de „decreței” vor începe să se pensioneze. Deci să ne înțelegem: „decrețeii" care astăzi contribuie substanțial la bugetul de asigurări sociale nu doar că își vor opri contribuțiile, dar vor deveni consumatori ai bugetului de asigurări. Un șoc al cărui seriozitate cred că încă o ignorăm teribil. Deci care sunt variantele de reechilibrare a bugetului de asigurări sociale?
Creșterea încasărilor la contribuțiile pentru asigurările sociale, care se poate realiza doar prin micșorarea evaziunii fiscale (vezi numărul imens de salarii minime în economie) și prin creșterea impozitării. Ambele măsuri, în funcție de modul în care ar fi absorbite, ar duce la creșterea cheltuielilor companiilor sau la scăderea salariilor nete ale angajaților.
Scăderea pensiilor publice. Curtea Constituțională a decis deja că acest lucru nu este posibil, pentru că, aparent, pensiile pot fi doar crescute oricât de mult din vârful pixului, nu și scăzute… Din acest motiv, varianta care rămâne este cea a scăderii în termeni reali, nu nominali, a pensiilor. Adică înghețarea lor, așteptând ca apoi inflația să le erodeze. Și aici mai merită răspuns la o întrebare. Va intra vreodată sistemul public în imposibilitate de plată? Răspunsul este nu, pentru că întotdeauna vă exista tiparniță de bani la îndemână. Însă inflația care ar fi generată într-un astfel de moment de criză ar echivala cu o tăiere în termeni reali a pensiilor publice la niveluri mai sustenabile. Însă, în mod clar, nu doar pensiile ar fi afectate.
Creșterea numărul de angajați care lucrează în economie, fie prin scoaterea lor din piață neagră a muncii, fie prin aducerea înapoi a românilor plecați, fie prin încurajarea imigrației. Probabil ar fi măsura cea mai puțin „contondentă”, cu toate că intrarea în economia fiscalizată va aduce costuri suplimentare și angajatului și/sau angajatorului. În plus, nu avem experiența și poate nici apetența integrării unui număr mare de imigranți
Creșterea vârstei de pensionare este măsura care ar aduce cel mai semnificativ impact în privința reechilibrării bugetului asigurărilor sociale. În evaluarea oportunității cred că, voit sau nu, se fac câteva erori importante. În primul rând faptul că se discută de evoluția speranței de viață în România, care este influențată și de mortalitatea infantilă, irelevantă pentru discuția despre pensia publică. Cu adevărat relevantă ar fi o discuție despre speranța de viață la pensionare, care bate spre 15 ani, semnificativ mai mare decât diferența dintre 72 și 65 de ani invocată în discuțiile pe care le văd.
A doua omisiune importantă este cea legată de faptul că vârsta reală medie de pensionare în România este semnificativ sub vârstă legală de pensionare, ca urmare a numeroaselor pensionări pe motive medicale sau a celor anticipate. Iar aici o discuție separată, iarăși cu potențial emoțional maxim, este oportunitatea unei diferențe dintre vârsta de pensionare a femeilor și cea a bărbaților, ținând cont că suntem printre puținele țări din Europa care practică așa ceva, că femeile trăiesc mai mult ca bărbații sau având în vedere promovarea eliminării discriminării de gen în orice aspecte ale vieții.
O altă eroare este discutarea creșterii vârstei de pensionare ca și cum ea s-ar întâmpla, instantaneu, peste noapte. Adevărul este că astfel de decizii presupun o implementare graduală, care ar dura mai mulți ani. Din acest motiv, ar trebui să nu ne raportăm la speranța de viață la pensionare astăzi, ci la cea de peste câțiva ani, tendința fiind de creștere.
În acest context, nu putem ocoli subiectul pensiilor speciale, care nu doar creează o discriminare pozitivă din punctul de vedere al calculului, dar beneficiarii au posibilitatea pensionării la vârste extrem de scăzute. Aici trebuie să înlăturăm un mit. O eventuală regândire a sistemului de pensii speciale va avea un impact mai degrabă limitat asupra găurii din bugetul de asigurări sociale. Ceea ce nu înseamnă că o reevaluare nu este necesară, dar având mai degrabă argumente de ordin etic, de echitate și legate de pierderea prematură a unor profesioniști în momentul de vârf al carierei lor.
În final, un ultim subiect. Pentru cei care nu stiu încă, lucrez în domeniul pensiilor private. Motiv pentru care privesc cu mare interes discuțiile legate de creșterea importanței pilonului 2, de pensii private obligatorii, ca vehicul de acumulare și de plată a pensiilor. Într-adevăr, există țări precum Marea Britanie, în care pensia de stat furnizează mai degrabă un venit de subzistență, diferența fiind făcută de veniturile din pensiile private. Trebuie însă să spun de la bun început că oricât de mult ne-am dori unii dintre noi o abordare similară și în România, acest lucru nu cred că va fi posibil prea curând.
Presupunând că, începând din 2022, cea mai mare parte a CAS s-ar duce în pilonul 2, bugetul public de pensii ar cunoaște un deficit atât de mare de venituri, încât plata pensiilor publice actuale ar avea de suferit. Într-un scenariu de tranziție, care ar fi trebuit să fie realizat acum 10 ani, acesta ar fi putut fi finanțat prin împrumuturi și deci creșterea datoriei publice. Însă astăzi, ritmul înalt de îndatorare a României în contextul pandemiei și deficitul foarte mare deja existent la bugetul de asigurări face ca scenariul unei și mai mari îndatorări să nu fie fezabil. În plus, așa cum spuneam, valul decrețeilor va veni suficient de repede pentru ca efectul pozitiv pentru ei al unui astfel de demers să fie diminuat. În concluzie, desigur creșterea contribuției la pilonul 2 este benefică și de dorit. Însă, realist vorbind, ea nu va putea beneficia integral de contribuția la sistemul public din cauza șocului economic potențial.
Având în vedere toate cele de mai sus, sunt convins că o creștere a vârstei de pensionare este inevitabilă, ea fiind oglinda în primul rând a calității deciziilor economice luate în ultimii 10 ani, în pofida unui context demografic advers.
Articol preluat de pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
dar o situatie a cati ani se incaseaza pensia si la ce varsta inceteaza sa mai incaseze, exista si daca nu exista se poate extrage cu usurinta din datele existente;
dar daca raman pensionarile pe la 44 de ani....contrastul va fi si mai jignitor
(mie nu mi-e clar de ce un fotbalist poate sa se reprofileze dupa incetarea perioadei sportive - si nu toti devin antrenori- iar un militar nu poate, or fi militarii chiar atat de debili mintali?)
Marirea anilor de contributie e o alta solutie pentru romania, mai ales pentru cei din armata. Astazi multi aleg sa treaca la negru cu munca doar pt ca stiu ca 15ani ajung pt iesit la pensie.
O alta masura necesara ce merge f. bine in alte tari este de marit pragul deductibilitatii de pensii private. In Sua e la 19.5 mii$ si se mareste periodic pe cand in romania doar 400€. Pensia privata va scadea din impozitul platit pe salariu dar si va aduce firme ce vor 'adauga' ca beneficiu, tinerii devenind constienti si responsabili mai devreme ca acum. Cu extinderea pensiilor private, firmele de pensii private vor reduce comisioanele lor (sunt nesimtit de mari in Romania) dar si vor reinvesti local, dezvoltand economia locala.
Foarte bine punctat, ati intuit foarte bine efectele acestei asa-zise reforme. Majorarea varstei de pensionare, in cazul in care aceasta masura va fi adoptata, va aduce doar deservicii. Va duce la cresterea somajului in randul tinerilor, in timp ce isi propune salvarea unui sistem care isi arata limitele.
Veti vedea in perioada urmatoare economisti de casa care vor sustine ca aceasta asa-zisa solutie a majorarii varstei de pensionare va salva sistemul :)
1.Creșterea încasărilor la contribuțiile pentru asigurările sociale e o măsură bună dar din păcate timp de 30 de ani a rămas în stadiu de declarații ale politicienilor , nu a dat rezultate semnificative. Pentru realizarea creșterii încasărilor e nevoie de o măsură revoluționară și anume nu doar un procent mai mare de colectare ci creșterea salariului minim/economie și reașezarea celorlalte salarii pe baza acestuia, nu vreau să discut aici salariile din domeniul public pentru că opiniile au fost întotdeauna politizate dar e inadmisibil ca peste 70 % din salariile din privat să figureze în revisal cu minim/economie doar pentru acumularea primitivă a capitalului în occident salariile din privat sunt mai mari decât cele din domeniul public. E clar că se folosește plata la gri ca să nu spun de multe ori la negru la care se adaugă alte fente făcute de antreprenori ca raportarea de 2-4 ore de muncă la ITM și practicarea în realitate a 8-10 ore efectiv. E clar că nu salariile din sectorul public sunt prea mari ci cele din sectorul privat prea mici. Pentru antreprenorii care vor sări în sus că vor intra în faliment e absolută ipocrizie să te vaieți că nu poți da mai mult de 500 de euro salariu dar să ai aceleași prețuri ca în Germania , Olanda sau UK unde sunt salarii de 4-5 ori mai mari. Dacă nu ești capabil atunci renunță , aia nu e afacere dacă nu poți plăti salarii decente, rămâi la stadiu de PFA sau Intreprindere individuală eventual asociație familială și gata, antreprenoriatul nu e pentru plângăcioși. Pentru exemplificare arăt că în Germania salariul minim net/lună e de 1000 de euro iar în Elveția de 3000 de euro ( 3200 de franci elvețieni) iar acolo nu s-a plâns nimeni că va da faliment și nici nu fac evaziune fiscală , acolo toată lumea respectă legea. Ca să nu fiu acuzat că fac comparația cu țări bogate le reamintesc haterilor că noi avem cel mai mic salariu minim din UE poate cu excepția Bulgariei. Deci daca Cehii, Slovacii, Ungurii Polonezii pot să facă concurență cu salarii mai mari atunci putem și noi . Această măsură va rezolva practic 3 probleme
a) o contribuție mai mare la pensii datorate unui salariu mai mare
b) repatrierea unei părți importante din forța de muncă plecată afară. ( Nu vor veni toți pentru că înca diferența de salarizare e prea mare dar cei care sunt plătiți cu salarii spre minim în occident vor prefera să muncească acasă dacă venitul e de cel puțin 70-80 % din nivelul salarial de acolo.
c) Salariile mari vor atrage și investiții mai serioase care vor genera locuri de muncă noi pentru că investițiile urmăresc consumul și implicit cererea mai mare , s-au dus vremurile când marșam doar pe salarii mici din industria lohnului care au atras investiții mici și angajarea doar de necalificați care au emigrat odată cu creșterea salariului. De altfel să nu uităm că cele mai mari investiții se fac tot în țările dezvoltate unde sunt cele mai mari salarii și nu în țările sărace.
2.Scăderea pensiilor publice nu e o măsură care să rezolve problema indiferent că se face prin înghețare sau erodare prin inflație care are deja loc ( să nu uităm că energia și gazele deja s-au scumpit cu 25 %) deși inflația nu a sărit de 3 % , la fel alimentele care reprezintă peste 80 % din cheltuielile pensionarilor. Practic o astfel de măsură aruncă în sărăcie lucie peste 75 % din pensionari. Mulți pur și simplu vor face foamea. Dar trebuie avută în vedere o măsură mai fermă la stagiul de cotizare să nu mai vedem pensionări anticipate, toată lumea să aibă vechimea prevăzută de lege , de asemenea trebuie să dispară diferențele de vârstă la pensionare între femei și bărbați , oricum femeile au o speranță de viață mai mare.
3. Eliminarea tuturor pensiilor speciale și a pensionării la vârste fragede ca să zic așa de 39-40 de ani pentru speciali coroborat cu eliminarea și altor tipuri de privilegii ca plata chiriei de la stat a utilităților pentru aceste categorii care au oricum salariul peste medie precum și desființarea unor sinecuri de tipul academiei lui Oprea , a institutului Levantului, indemnizațiilor revoluționarilor etc care deși nu reprezintă o sumă foarte mare la nivelul bugetului totuși dă un semnal de normalizare a relațiilor de muncă și pic cu pic se face lacul.
4. Aș fi de principiu cu desființarea fondurilor pilonului 2 care nu fac nici o plată acum dar înghit o sumă considerabilă din contribuțiile actuale , eventual transformarea lor în fonduri de tip pilon 3 unde contribuția să fie voluntară nu obligatorie în așa fel încât cei din conducerile respectivelor fonduri să-și mai pună capul la contribuție pentru cele mai bune plasamente și mâna la muncă să convingă clienți nu doar să-și bea cafeaua și să aștepte virarea sumelor prin lege din care să-și încaseze comisioanele oneroase.
În acest fel se mai echilibrează și încasările, pensiile țin pasul cu salariu mediu/ economie și se reduce semnificativ deficitul de la pensii. Nu împrumuturile rezolvă problema, de altfel datoria publică tinde spre niveluri nesustenabile.