Despre fericirea lui Barna

Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Încep să scriu aceste rânduri imediat după ce Dan Barna şi-a lansat candidatura la Sibiu, cu sloganul „Fericiţi în România”, pe care el îl justifică aşa:

“Fericirea este cel mai mare lucru pe care ţi-l poţi dori. Ori noi, încet-încet, ne-am obişnuit – sau am fost obişnuiţi – să vrem puţin. Să visăm în mic. Să cerem minimum necesar. Dar atunci când vrei puţin, de obicei obţii şi mai puţin. Dacă vrem să redevenim o ţară cu un viitor care merită trăit, o ţară respectată şi prosperă, trebuie să reînvăţăm să avem ambiţii mari. Să ne stabilim obiective maxime. Să visăm frumos şi îndrăzneţ”.  

Ca Dream Manager (am vorbit aici despre originile programului de Dream Management), eu m-am bucurat să văd aceste idei, dar pe pagina lui de Facebook (de unde am luat citatul de mai sus) e festival de negativism:

„Să promiţi fericirea?! Cea mai stupidă şi mai absurdă promisiune făcută vreodată de către un politician”, „Mai du-te, mă, ipocritule cu fericirea ta, oamenilor de bine din ţara asta le vine să îşi ia lumea în cap”, „Lasă fericirea! Faceţi şcoli, spitale, grădiniţe şi autostrăzi”.

O doamnă profesor universitar, destul de urmărită în spaţiul public, a tranşat:

„Nu ştiu încă sigur dacă îl votez pe actualul preşedinte sau pe Dan Barna. Rog însă pe cei care pot influenţa campania lui Barna să lase un picuţ mai în surdină povestea cu fericirea. 1. Filosofic vorbind, fericirea este un concept foarte vag. Locul ei este în viaţa privată, nu în cea publică (mai ales în partea ei politică). În viaţa publică e nevoie de dreptate, nu de fericire. 2. Cele mai nenorocite regimuri politice sunt cele care au vrut să ne facă fericiţi cu forţa. Barna nu spune şi nu vrea asta desigur”.

O sa mărturisesc că, în schimb, pentru mine acest slogan de campanie e unul de mult aşteptat. Nu ştiu dacă domnul Barna va reuşi să coalizeze toate energiile necesare pentru a livra ce îşi propune, dar discuţia publică despre fericire este nu doar potrivită, ci şi aliniată cu ceea ce se discută la nivel internaţional. Şi iată de ce:

1. Fericirea individuală

Contrar a ceea ce spune doamna profesor, fericirea nu mai e demult un „concept foarte vag”. A fost. A fost chiar un concept paria. Acum 30 de ani, dacă un cercetător în domeniul psihologiei, ar fi îndrăznit să studieze fericirea, ar fi fost ostracizat. Se credea că fericirea e un concept mult prea subiectiv, ca să poată să fie studiat cu adevărat. Psihologia se ocupa predominant de studiul stărilor sufleteşti negative. Se vorbea exclusiv despre depresie, despre suferinţă psihică, despre traumă, despre tulburări, despre deficienţe. Am studiat psihologie şi ştiinţele educaţiei în primul deceniu după Revoluţie şi nu am învăţat aproape nimic despre emoţiile pozitive. Ba mai mult, am avut chiar şi cursuri de „defectologie”, care m-au făcut să simt că această ştiinţă a psihologiei e în sine foarte defectă dacă nu poate spune nimic de bine despre om.

Însă acum 20 şi ceva de ani, preşedintele de atunci al Asociaţiei Americane de Psihologie, un expert mondial în studiul depresiei, a avut un moment de inspiraţie, o întâmplare personală, care l-a condus la schimbarea paradigmei dominante. Totul a pornit de la o întâmplare domestică: s-a „certat” cu fiica sa de câţiva anişori, care l-a acuzat că este mult prea morocănos şi care l-a întrebat cum poate să fie aşa din moment ce e psiholog. Martin Seligman, cel care a devenit apoi părintele fondator al celei mai recente ramuri ale psihologiei – psihologia pozitivă - a decis să se dedice studiului… fericirii. Fiind bărbat, alb, în poziţie de putere (preşedintele celei mai influente asociaţii de psihologi din lume) şi expert într-un domeniu „legitim” din sfera psihologiei, propunerea sa de a regândi domeniul psihologiei nu a putut fi discreditată cu prea mare uşurinţă. 

Acum studiile despre fericire abundă. Nu se studiază doar fericirea indivizilor (pentru o lectură foarte plăcută pe tema asta vă invit să o descoperiţi pe Sonja Lyubomirsky care a scris cartea „Cum să fii fericit”, care se găseşte şi la noi), dar şi fericirea organizaţiilor, a corporaţiilor şi chiar şi a naţiunilor. În condiţii de laborator, cu grup de control şi grup experimental, cu aparat ştiinţific solid, verificat statistic, se testează tipuri de activităţi pentru a vedea care dintre ele vor intenisifca nivelul de fericire al subiecţiilor. Au fost testate deja zeci de activităţi şi acum ştim cum trebuie aplicate (cu ce frecvenţă, în ce condiţii etc.) pentru a obţine efectul dorit.

2. Fericirea în companii şi alte organizaţii

Workplace happiness (fericirea la locul de muncă) este un domeniu de cercetare tot mai prolific, având în vedere că s-a descoperit că fericirea angajaţilor este strâns corelată cu productivitatea, cu motivaţia şi cu retenţia. Fericirea la locul de muncă e treabă serioasă, care poate înălţa sau distruge un business şi nu sunt puţine companiile care invită experţi în domeniu pentru diagnoză şi intervenţie. O meserie emergentă este cea de „Happiness Officer”, cu varianta „Chief Happiness Officer”, atunci când specialistul cu pricina are rol de director şi face parte din structura de conducere a companiei. Există cursuri care îi pregătesc pe cei care doresc să se specializeze pentru acest rol profesional. Astfel, visul uneia dintre participantele la unul dintre atelierele de Dream Management de la Cluj era să urmeze un astfel de curs în Danemarca (4 zile de curs costă 2000 USD), iar apoi să înceapă să îşi asume tot mai multe roluri în direcţia aceasta în compania din care face parte sau în alte companii interesate. Un „Happiness Officer” are funcţie de director sau se află mai jos în organigramă, este responsabil cu asigurarea bunăstării subiective a angajaţilor. De la caz la caz, acest specialist trebuie să se asigure că angajaţii se simt valorizaţi de către companie, că angajaţii au o experienţă pozitivă în companie, că sunt şi se simt ascultaţi, că au posibilităţi de dezvoltare personală şi profesională, că ştiu ce au de făcut şi că sunt apreciaţi, că au libertatea de a-şi explora şi descoperi potenţialul, că au un echilibru plăcut între viaţa profesională şi viaţa personală, că au un cuvânt de spus în felul în care compania este condusă şi chiar că… se distrează la locul de muncă. Alte companii, deşi preocupate de bunăstarea angajaţilor la locul de muncă, nu apelează la un specialist dedicat, dar îşi formează întreg personalul de management să se îngrijească de asta. Un articol al revistei Forbes, explică: „Are compania ta un Chief Happiness Officer? Nu? Ei bine, nu ar trebui să aibă. Cel puţin nu unul care e dedicat acestei funcţii. Asta e ceea ce trebuie să facă în mod curent CEO-ul / PO –ul / Şeful de departament / Şeful de echipă. Şi asta nu “în plus faţă de rolul lor obişnuit” – ci literalmente întregul scop al unui lider ar trebui să fie să verifice cu religiozitate şi să îmbunătăţească nivelul de fericire al oamenilor. Asta în cazul în care îşi doresc să aibă succes”.

3. Fericirea în relaţiile internaţionale

În iulie 2011, Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluţia 65/309 numită: „Fericirea: Spre o abordare holistică a dezvoltării”, invitând statele membre să măsoare fericirea cetăţenilor şi să utilizeze datele pentru a dezvolta politici publice. Un an mai târziu, în 2012, Organizaţia Naţiunilor Unite a organizat conferinţa “Wellbeing and Happiness: Defining a New Economic Paradigm” („Bunăstarea şi fericirea: Definirea unei noi paradigme economice” - vă rog să observaţi legătura dintre conceptul de fericire şi cel de paradigmă economică). În acelaşi an, ONU a propus ca ziua de 20 martie să fie sărbătorită în toată lumea ca Ziua Fericirii, pentru a recunoaşte faptul că fericirea este un obiectiv fundamental al umanităţii şi pentru a aminti guvernelor că au datoria de a propune politici publice care să încurajeze bunăstarea socială şi personală a cetăţenilor. Unele ţări au decis să ia în serios recomandările ONU în acest domeniu şi au creat un minister al… fericirii. Primul ministru al fericirii a fost nominalizat în Emiratele Arabe Unite, începând cu luna februarie a anului 2016, în persoana doamnei Ohood bint Khalfan Al Roumi. Vorbind despre rolul ei Al Roumi a spus:

„Fericirea e o chestiune importantă. Principalul rol al guvernului este să creeze fericire”. Iar într-un interviu pentru CNN a întărit asta spunând că: „Rolul guvernului este să creeze un mediu în care oamenii să poată să înflorească, să îşi atingă potenţialul şi să poată să aleagă să fie fericiţi”.

Ideea aceasta nu era, însă, nouă. Încă din 1971, Bhutan-ul, o ţară cocoţată pe cei mai înalţi munţi din lume, a respins conceptul de Produs Intern Brut ca unică măsurătoare a progresului. Ei au decis să introducă un indice mai complex, care include mai multe dimensiuni ale prosperităţii umane, dincolo de prosperitatea financiară şi materială. Au denumit acest indice: Produsul Fericirii Brute. În limba română expresia nu sună prea bine, dar în limba engleză este: Gross Happiness Product. Pe scurt, PFB măsoară sănătatea spirituală, socială şi ecologică a ţării şi a cetăţenilor. Guvernul bhutanez consideră că principalul său obiectiv trebuie să fie fericirea cetăţenilor, iar acest principiu este înscris în articolul 9 al Constituţiei ţării. La fiecare recensământ oamenii sunt întrebaţi şi acest lucru simplu: „Sunteţi fericit/ă?”. La recensământul din 2015 (cel mai recent) 35% din populaţie a spus că este extrem de fericită, 47.9% dintre cetăţeni au spus că sunt “fericiţi cu moderaţie” şi doar 8.8% dintre oameni au spus că sunt nefericiţi.

Din 2012 până în prezent, Reţeaua pentru soluţii sustenatibile a ONU (The United Nations Sustainable Development Solutions Network) împreună cu Ernesto Illy Foundation (da, fundaţia producătorului de cafea) prezintă în fiecare an raportul The World Happiness Report. Pe anul 2019 raportul plasează România pe locul 48 din 156 de ţări, înaintea noastră situându-se Slovenia, Nicaragua şi Kosovo, iar după noi aflându-se Cipru, Ecuador şi Kuweit.

Pentru anul acesta, după ce prezintă obişnuita ierarhizare a ţărilor în funcţie de nivelul lor de fericire, raportul introduce câteva secţiuni speciale, printre care legătura dintre acţiunile guvernelor şi nivelul de fericire al cetăţenilor. Raportul arată că relaţia dintre guvern şi nivelul de fericire al cetăţenilor funcţionează în ambele direcţii. Pe de o parte, politicile publice create de guverne afectează nivelul de bunăstare şi de fericire al cetăţenilor. Pe de altă parte, nivelul de fericire al cetăţenilor afectează tipul de guvern pe care îl vor dori şi susţine aceştia.

În acest context, idea lui Barna de a aduce fericirea în prim planul campaniei sale electorale nu mi se pare deplasată. Nu mă tem de inadecvarea temei sau de inutilitatea ei, ci mai degrabă regret faptul că vorbim atât de puţin despre asta în spaţiul public, încât atunci când cineva a îndrăznit să propună o astfel de temă noi suntem aşa de puţin obişnuiţi cu ea, încât o respingem fără să stăm pe gânduri. De aceea, rugămintea mea pentru cei care pot influenţa campania lui Barna este să îl ajute să înţeleagă că şi-a asumat o temă foarte importantă şi serioasă, cu care ar putea aşeza România pe o hartă a bunelor practici la nivel mondial, dacă ar trata-o ca atare. Eu voi fi dezamăgită nu dacă va vorbi prea mult despre fericire, ci dacă nu va vorbi cu folos, o dată ce va deveni un om politic tot mai influent. Cu alte cuvinte, dacă va lăsa ca fericirea noastră să fie doar un slogan de care s-a folosit ca să supraliciteze „normalitatea” celuilalt sibian pretendent la funcţia maximă în stat. Pentru că locul fericirii este peste tot: şi în viaţa privată şi în cea publică. Iar cetăţenii nu ar trebui să aleagă niciodată între fericire, dreptate, siguranţă şi alte servicii pe care le oferă un stat funcţional. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp