De decenii se practică în sportul „de performanţă" diferite abuzuri pe care atleţii, sub atenta îndrumare a antrenorilor, medicilor etc. le fac (uneori fără voia lor) pentru a-şi creşte performaţele. Până acum, cele care au avut parte de cea mai mare expunere mediatică au fost abuzurile de substanţe, aşa-numitele dopaje, un exemplu răsunător fiind cel al ciclistului Lance Armstrong.
Despre ce încă nu s-a vorbit decât pe la colţuri şi/sau „off the record" sunt abuzurile fizice şi psihice, cel puţin la fel de răspândite și cu un caracter mult mai personal şi mai dăunător decât luarea unor substanţe al căror efect este limitat în timp.
Aşa se explică, cred, vâlva pe care a stârnit-o autobiografia Mariei Olaru care, în peisajul românesc, reprezintă o premieră.
Spre deosebire de alte scandaluri care grevează imaginea sportului, ceea ce încinge şi mai mult spiritele de această dată este faptul că persoanele despre care scrie doamna Olaru erau la momentul respectiv adolescente.
Fără a minimiza în nici un fel gravitatea agresării fizice şi psihice a unor fiinţe (fie ele copii, adulţi sau animale), dacă vrem să extragem, ca indivizi şi ca societate, nişte învăţăminte din astfel de lecţii dureroase pentru a nu le repeta, trebuie să privim aceste evenimente în contextul mai larg al timpului şi locului în care ele au loc.
Este esenţial să înţelegem dacă astfel de comportamente abuzive sunt nişte incidente izolate datorate unor oameni care şi-au abuzat rolul şi puterea sau, dimpotrivă, ele reprezintă efecte ale obsesiei pentru „super-performanţă", care nu poate fi atinsă fără a abuza fizicul şi psihicul uman.
Pentru că, dacă ajungem la concluzia că este o problema de sistem, atunci ar fi fair play ca în judecăţile noastre să ţinem cont de faptul că, acestea fiind regulile (nescrise şi nedeclarate) ale jocului, antrenorii nu au făcut altceva decât să ţină cont de ele şi să îşi pregătească sportivele astfel încât să exceleze într-un sport în care abuzurile au fost/sunt folosite şi de către competitori.
Strict legat de demersul doamnei Olaru, dacă ce şi-a propus dumneaei este ca, prin publicarea cărţii, să iniţieze un demers de eliminare a abuzurilor de orice fel asupra gimnastelor şi gimnaştilor, publicarea cărţii ar trebui urmată de o campanie susţinută în această direcţie şi în care să se implice personal. Altfel, tind să îi dau dreptate lui Cristian Tudor Popescu care scria recent pe Republica.ro că publicarea acestor memorii reprezintă mai degrabă un exerciţiu de PR şi un mod de a mai câștiga nişte bani de pe urma gloriei obţinute sub oblăduirea antrenorilor pe care acum îi blamează public.
Pentru noi, românii, exista şi riscul ca, dacă vrem să nu fim demagogi, să fim nevoiţi la un moment dat să renunţăm la una dintre puţinele surse de mândrie naţională, reprezentată de performanţele sportivilor români, inclusiv la gimnastică. Pentru că obţinerea acestor performanţe pare a nu mai fi posibilă altfel decât prin eforturi supra-omeneşti şi prin abuzul corpului şi minţii sportivilor de la vârste din ce în ce mai fragede.
Şi, dacă acel moment al deciziei va veni, sunt curios câţi dintre cei care azi îi condamnă pe antrenorii doamnei Olaru, vor avea maturitatea şi înţelepciunea de a vota în favoarea renunţării participării României la competiții care presupun supunerea atleţilor la eforturi şi sacrificii inumane.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Da, consider ca performanta in sport la varste fragede se poate realiza mult mai usor atunci cand folosesti alaturi de blandete si biciul. Este la fel ca la circ unde intr-o mana tii mancarea si in alta jordia. La oameni metoda are acelasi efect, iar ca demonstratie avem gimnastica. Aici de zeci de ani domina tarile comuniste sau foste comuniste unde bataia a fost si mai este permisa. La bataie sau abuzuri emotionale, pentru performanta, e bine sa fie adaugata si saracia, lipsa de perspective. Astfel sportivul vede in sport singura lui sansa in viata si trage cu dintii sa iasa din groapa in care s-a nascut (ex. Mike Tyson, Ilie Nastase, toti fotbalistii mari din Brazilia etc)
Varianta normala este largirea bazei de selectie, astfel poti descoperi mai usor si mai repede sportivi talentati iar suportul material si emotional nu trebuie sa lipseasca. Este varianta pe care merg cei din afara iar pe termen lung, nu are cum sa dea gres.
PS. Daca Mariana Bitang folosea cuvintele din cartea d-nei Olaru (eu nu vad de ce ar minti), respectiva ar trebui trimisa la un consult psihiatric fara doar si poate. Mi se pare un abuz asupra unui copil mai mare decat palmele sau bastoanele aplicate de Bellu.
Abuzata de tata.
Performanta in Elvetia.
Se poate si fara bataie.