Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Despre muncă și valoarea ei. Munca la stat are mereu „valoare”, atâta timp cât se semnează condica și se vine la serviciu

munca - Foto Rawpixel / Alamy / Alamy / Profimedia

 Foto Rawpixel / Alamy / Alamy / Profimedia

Munca poate fi privită și este privită astăzi în nenumărate feluri. Cea mai importantă rămâne însă perspectiva pe care o dă știința economică asupra muncii. Înaintea altor perspective. Munca este cu adevărat importantă pentru producție: prin muncă, resursele naturale sunt transformate în bunuri vitale pentru supraviețuirea noastră. Munca rămâne mult mai intens legată de om decât orice alt factor de producție. Munca e în tot și în toate: munca e în resursele naturale extrase din pământ, este prezentă în capital, prezentă în tehnologie etc.

Munca are multe fațete, omul poate ”munci” astăzi în felurite moduri. Fiind omniprezentă în toate, fetișizarea muncii umane a fost și rămâne evidentă în teoria economică. Foarte mulți economiști pun munca pe primul loc mereu, înaintea celorlalți factori de producție, adesea decuplând-o de la procesul de producție. În plus, ignoră sau consideră complet eronat orice discuție aplecată asupra valorii muncii în relație cu rezultatele ei. Economic vorbind, munca este o acțiune umană care are un scop în spate mereu. Muncești și te specializezi într-o anumită muncă dintr-un motiv anume: supraviețuirea ta și a familiei tale, prosperitatea ta și a celor din jurul tău. Muncești să îți fie bine.

Rezultatul muncii tale nu mai este însă de multă vreme strict limitat la consumul propriu. Muncești pentru a schimba cu alții rezultatele muncii tale. Este foarte rudimentar și anacronic să judeci și să valorizezi pe care o depui separat de utilitatea pentru alții a ceea ce rezultă la finalul unei zile de muncă. Primul (și cel mai important) care apreciază utilitatea muncii tale este antreprenorul care te angajează. În fața angajaților, antreprenorul este prezentat adesea ca un ”ticălos”, obsedat mereu de eficiență și productivitate. Mereu cu ochii pe calcule, pe profit și pe pierdere. Mereu și eronat, antreprenorul capitalist este prezentat ca un agresor, cu putere de negociere sporită în fața angajaților săi. În realitate, antreprenorul nu este decât reprezentantul consumatorului rezultatelor muncii depusă de acesta și de angajații săi. Cel care își asumă integral orice eroare legată de interpretarea nevoilor consumatorilor. Antreprenorul nu face altceva decât să transfere spre sine și spre angajații săi ”ticăloșia” consumatorilor, între care ne regăsim cu toții mereu (toți suntem și consumatori, nu doar muncitori). Când consumăm, ne place să fim ”ticăloși” cu cei care muncesc și produc bunuri și ne place să găsim antreprenori cât mai stricți și consecvenți cu angajații lor cărora le cumpără munca, fiindu-le dificil să producă singuri bunurile din piață. Când ne aflăm de partea cealaltă a baricadei, muncind pentru consumatori, brusc nu ne mai place ”asuprirea” și suntem mereu gata de ”luptă de clasă”.

Munca și valoarea ei devine foarte problematică atunci când nu există piață pentru rezultatele muncii. Bunurile publice, care nu se tranzacționează la piață și care sunt impuse cu forța consumatorilor prin agresiune instituțională, arunc complet în aer discuția despre valoarea și importanța muncii. Absența presiunii pe care o pot exercita consumatorii asupra antreprenorilor prin comportamentul lor de consum generează hazard moral semnificativ la nivel de angajator în relație cu salariații săi care muncesc. În astfel de cazuri, devine mult mai clar că nu contează ce și cum produci când muncești, când ceea ce produci tu este ”de stat”. E important doar să te prezinți zilnic la muncă și să semnezi condica. Cum presiunea pieței este minimă, pretenția angajaților legată de presiunea angajatorului este și ea corespunzătoare. Mecanismele de presiune ale angajatorului sunt și ele limitate. Nu poți da omul afară ușor dacă munca lui nu are valoare prin prisma unui consumator captiv. Nu îi poți cere productivitate mai mare sau eficiență mai mare, neputând argumenta cu un calcul economic clar de ce este nevoie de așa ceva. Munca la stat are mereu “valoare”, atâta timp cât se semnează condica și se vine la muncă. Ca să nu mai vorbim de obsesia pentru birocrație și pentru a încărca consumatorul de tot felul de ”servicii” publice de care nu are nevoie sau pe care nu le cere sau nu le-ar cere niciodată în acest mod. Evident, tot pentru a da de muncă unor sau pentru a alimenta și mai mult iluzia că prin control birocratic poți rezolva ceea ce piața rezolvă natural cu bunurile private.

Cu cât procesul de producție este mai îndepărtat de consumator (conține mai multe stadii de producție, bunul este mai prelucrat), cu atât cei care muncesc îi consideră mai abitir ”stăpâni de sclavi” pe cei care le cumpără munca în condițiile pieței. Cu toate acestea, migrația forței de muncă la nivel global se întâmplă întotdeauna către societățile care reușesc să adauge cele mai multe stadii de producție resurselor primare. Las deoparte și teza completă greșită că munca nu ar fi un bun economic ca oricare altul care complică și mai mult discuția pe acest subiect.

Concluzia este cât se poate de clară: munca este doar o fațetă a actului antreprenorial și valoarea ei este strâns legată de valoarea rezultatului final al întregului demers de a veni în întâmpinarea consumatorului. Valoarea muncii este la fel de subiectivă ca și valoarea oricărui bun sau serviciu din piață și nu poate fi stabilită corect decât prin mecanisme de piață cât mai libere și cât mai puțin încorsetate de restricții și bariere. Întotdeauna, când muncim pentru antreprenor, muncim, de fapt, pentru consumatori. Antreprenorul e veriga ce ne leagă de ei, o resurse adesea mai importantă ca munca în procesul de producție. Când începem o zi de muncă trebuie să ne întrebăm nu câte ore vom munci ci cât de apreciată va fi munca noastră de consumatorul prin prețul plătit de acesta pentru ceea ce producem. Atâta timp cât vom privi munca altfel, vom ajunge la concluzii depărtate rău de realitate și vom distorsiona societatea cu consecințe greu reversibile.

Articol preluat de pe blogul autorului

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Fată la școala online

„Mai țineți minte emoțiile de la examenul de șofat? Ei, cum ar fi dacă, după câteva mii de ore de șofat, ați mai da unul? N-am niciun dubiu, ar fi fără mare panică. Așa e și cu testele la matematică”, spune Gabi Bartic. (Foto: Profimedia)

Citește mai mult