Sari la continut
Sustenabilitate

Diana Culescu, peisagist: Românii vor să stea la iarbă verde, dar doar dacă iarba verde stă dreaptă ca pe stadion

copani - parc - Bucuresti

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

După ce copacii din fața geamului au fost tăiați brusc în dimineața în care a început reabilitarea blocului în care locuiesc, m-am trezit sub cerul dezgolit. Coroana oțetarului care împiedica razele soarelui să lovească direct în balconul meu de la parter dispăruse și odată cu ea s-au estompat tot confortul și protecția pe care le luasem de-a gata atația ani.

Impactul cu realitatea m-a făcut conștientă de mediul înconjurător și implicit de arborii din jurul meu. Sau mai precis de lipsa lor. Barometrul Urban 2020 – Calitatea vieții în orașele din România ne arată că în București sunt mai mulți oameni decât copaci. În capitală avem o medie de 0,88 de arbori, în condițiile în care Uniunea Europeană recomandă 3 arbori pe cap de locuitor. Datele nu vin însă din Registrul spațiilor verzi, un instrument de gestionare pe care toate localitățile din România ar fi trebuit să îl aibă încă din 2007, ci de la INS.

Dacă vrei să afli cum stă Bucureștiul la capitolul spații verzi, autoritățile îți oferă o situație din...2011. Decrepit ilustrată și deloc digitalizată, această inventariere nu prea mai are multe în comun cu realitatea de pe teren. Ceea ce se traduce în multe procese pe rol.

În pandemie am avut timp să observăm cu ochiul liber deficitul de spații verzi, dar după cum subliniază peisagista Diana Culescu, lipsa accesului la iarbă verde nu e singura problemă cu care se confruntă locuitorii capitalei. Cu ochii la aleile crăpate sau la gunoiul din parcuri, nu avem timp să apreciem nuanțele: criterii care țin de proximitate (distanța la care te afli de cel mai apropiat parc) sau lipsa unui tip de mobilier urban updatat la nevoile bucureșteanului contemporan.

Vicepreședinta filialei București a Asociației Peisagiștilor din România povestește într-un interviu pentru habits by Republica cum ne putem reîmprieteni cu natura în mediul urban și de ce e important să încurajăm biodiversitatea în parcurile din oraș. Tot de la Diana Culescu aflăm noțiuni care gâdilă urechea orășeanului avid de iarbă verde: pocket parcuri și grădini comunitare.

O simplă plimbare prin București ne arată că orașul nu e prea prietenos nici cu spațiul verde, nici cu locuitorii lui. Ce impact are această situație asupra calității vieții bucureștenilor?

Fiecare dintre noi, cum are puțin timp, evadează în alte părți. În alte orașe, la malul mării, la munte. În afară de verde, o problemă este și faptul că verdele nu e însoțit de spații care să permită activități multiple. Avem spațiu pentru copii, dar nu avem și spațiu pentru părinții. În general părinții sau bunicii sunt pedepsiți și stau în picioare. Cel mai bine este să locuiești în zona de nord a Capitalei, care este de fapt o parte a orașului dezvoltată astfel încât să aibă cât mai mult verde. Acest lucru se vede din păcate atât în prețurile locuințelor, cât și în faptul că toată lumea vrea să locuiască aici.

Nici în pandemie sectorul construcțiilor nu a făcut pauză. Bucureștiul este un întreg șantier imobiliar. Ce se întâmplă cu spațiile verzi din București, există o evidență reală?

Nu există o situație reală deoarece nu există Registrul Spațiilor Verzi, un instrument de gestionare obligatoriu prin lege din 2007 pentru toate localitățile din România și care până acum nu a fost realizat decât sub formă de hartă. Practic avem o hartă unde sunt puși niște arbori. În general informațiile sunt statice, sunt la nivelul la care au fost luate din teren. Pentru București avem de fapt date din teren din 2011, dar nu este de fapt un adevărat Registru Verde, pentru că acesta ar trebui să fie un adevărat instrument de gestionare și la orice oră să putem ști tot ce avem de făcut sau care este starea tuturor elementelor dintr-un spațiu verde dincolo de arbori. Trebuie să știm foarte bine și câte bănci avem și ce tipuri de bănci. E bine să avem vegetație, dar atâta timp cât un parc nu are bănci, e ca un fel de autostradă verde, doar treci prin el și ai ajuns în altă parte. Un spațiu public de calitate are două valențe principale: aceea de a te proteja – protecție la vânt, soare și față de mașini - și ceea ce se numește în limbajul de specialitate „posibilitatea de adăstare”, adică posibilitatea ca eu să mă opresc între casă și magazin, pe o bancă, undeva la umbră. Noi nu avem aceste aspecte și nici nu avem informații. Avem informații care se dau din pix - atâția metri pătrați pe cap de locuitor, nu discutăm niciodată de calitatea metrilor pătrați. De exemplu când vorbim de calitate, accesibilitatea este o calitate. În cât timp ajung eu la acei metri pătrați? Dacă ajung o dată pe an, pentru că sunt departe și trebuie să ajung cu mașina, atunci degeaba avem foarte mulți metri pătrați pe cap de locuitor.

Există astfel de parcuri în București?

Sunt foarte multe alei care nu au posibilitatea de adăstare, iar noi folosim băncile așa cum se foloseau acum 200 de ani. Pe vremea aceea trebuia să ai posibilitatea să stai duminica afară, pentru că în rest rupeai în fabrică și să poți să stai cu soția și eventual un copil și atunci o bancă de doi metri era de ajuns. Doar că noi acum nu mai ieșim așa în spațiul public și stăm și mai mult acolo. Ieșim cu bunicii, copiii, prietenii – suntem niște grupuri mai mari și niciodată nu avem posibilitatea să stăm, pentru că trebuie să stăm unii pe bancă aici și unii la 10 metri departare. În străinătate se folosesc ceea ce eu numesc dispozitive de ședere care îți oferă posibilitatea să stai, dar în mai multe feluri. Pe o platformă de lemn cu dimensiuni mai generoase decât 2X50 cât au băncile noastre, poți să stai foarte liniștit și copilul poate folosi platforma aceea ca pe un spațiu care folosește ca scenariu de joc. De asemenea ai posibilitatea să stai întins – sunt bănci care îți oferă posibilitatea în străinătate să observi stelele. Nu trebuie să stăm așa cuminți, câte trei pe-o bancă, înșirați ca mărgelele într-un parc. Asta este problema principală a parcurilor din România în general și din București în special, că le folosim ca acum 200 de ani, doar că între timp ne-am schimbat felul de a trăi foarte mult.

Cum sunt aleși arborii care ar trebui plantați in oraș? Există anumite standarde care trebuie să îndeplinească anumite criterii?

La noi logica e aceea de a folosi plantele care au fost scrise într-un caiet de sarcini. Se face un caiet de sarcini pentru o licitație și se ia licitația pe 4 ani și indiferent de schimbările care se produc în domeniu, trebuie să folosești plantele care sunt pe acea listă. În plus, la noi nu se folosesc standarde de plantare, prin urmare te poți trezi cu dimensiuni foarte diferite ale plantelor. Din păcate nu toate dimensiunile de plantare suportă plantarea în mediul urban, prin urmare pierdem foarte mult dintre arborii pe care îi plantăm. Cei din străinătate evită speciile care au probleme consacrate: castanul, platanul, teiul – în general cam tot ce se plantează la noi. Sunt plantele cu probleme, pentru că ele sunt foarte ieftine și atunci noi le cumpărăm că sunt ieftine. Ca strategie generală, orașele din afară, cele în care ne place nouă să mergem în vacanță, au strategia de a nu plata mai mult de 20% dintr-o singură specie, sau dacă au avut plantat mai mult de 20%, să reducă elementele care compun populația respectivă.

Se consideră că dacă vine un dăunător care atacă puternic specia respectivă, rămâi fără o cincime din efectivul de arbori pe care îl ai în oraș. Cu cât numărul scade, cu atât posibilitatea de a avea cât mai mulți arbori în oraș este mai mare. Din păcate de fiecare dată când apare o boală sau dăunător la speciile care au fost plantate foarte mult, atacul este foarte puternic și foarte multe plante pier. Această listă se actualizează în permanență, de asta nu poți să mergi pe un caiet de sarcini care se face odată la patru ani sau chiar mai rar de atât.

„Nu ne place aspectul sălbatic al naturii, vrem totdeauna să fie panseluțe și gazon și să fie totul drept”

Cum apreciază locuitorii orașului spațiul verde? Cât de conștienți sunt de beneficiile lui?

Noi nu apreciem “natura naturală”, cea care are țânțari, șerpi și așa mai departe. De fapt nu apreciem biodiversitatea. Nu ne place aspectul sălbatic al naturii, vrem totdeauna să fie panseluțe și gazon și să fie totul drept. Pe de altă parte, mergem în parcuri pentru că acolo ne simțim bine și ideea e că nu înțelegem exact de ce ne simțim bine, dar aceasta este tot vina administrației publice care nu educă populația în acest sens.

În străinătate există departamente în Primării care asta fac, în permanență îți explică de ce este bine să ai biodiversitate, de ce este bine să arate puțin mai sălbatic, dar acele spații sălbăticite de fapt înglobează biodiversitate, de exemplu înglobează anumite păsări care pot mănânca larve de țânțari și atunci nu mai ai probleme cu țânțarii de-a lungul timpului.

Noi vrem să stăm la iarbă verde, dar iarba verde să stea dreaptă, ca pe stadion. Chiar de curând observam ce metode au abordat cei din străinătate pentru a păstra cât mai multe zone de biodiversitate în parcuri: au îngrădit zonele respective și au pus o plăcuță explicând că acolo grădinarii orașului încearcă să dezvolte o parte a biodiversității și oamenii înțeleg foarte bine. Repet, vorbim de orașe în care administrația publică are interesul de a face materiale de informare pentru public – de ce e important să avem boscheți într-un parc astfel încât să poată să stea păsări care mănâncă larvele de țânțari.

Grădina comunitară vs. grădina din spatele blocului

Diana Culescu, arhitect peisagist: Grădina Comunitară înseamnă un spațiu în care grădinărești în comunitate și e un concept care prinde mai degrabă la generațiile tinere. Noi suntem destul de individualiști și dacă o să vedeți, în fața blocurilor de foarte multe ori sunt grădini de legume, dar acelea sunt îngrădite, pentru că sunt îngrijite de o persoană sau de o familie din blocul X și persoanele respective nu vor să le strice munca, ceea ce într-o oarecare măsură este normal.

O problemă pe care o văd aici este privatizarea spațiului public – dacă fiecare ne luăm parceluța noastră nu o să ajungem foarte departe. Cealaltă problemă e că nu ți se oferă cadrul de a grădinări în comunitate. Sunt câteva proiecte finanțate de companii mari din România pentru grădinărit urban, dar sunt inițiative punctuale și în niciun caz nu există la nivel de oraș un cadru care să îți permită să grădinărești în comunitate, asta înseamnă și un sistem care îți permite să faci asta: cineva să administreze modul în care se țin sculele, se consumă apa, grădinile comunitare au întotdeauna un nucleu de gestionare, ceea ce la noi nu există, pentru că nu există o regulă a jocului care ar trebui să fie instituită de consiliul local.

Cum arată Bucureștiul verde pentru un arhitect peisagist?

Bucureștiul verde arată ca o succesiune de pocket parcuri, parcuri de buzunar. E o iluzie să ne închipuim că putem să mai facem o mulțime de parcuri mari undeva la marginea orașului, 20 de herăstrăuri la care să ajungem o dată pe an. Ce trebuie să facem este să ne simțim bine de acasă până la magazinul din colț, până la școala copilului sau de acasă până la job. În străinătate există deja campanii în acest sens.

Londra este un exemplu, are un program întreg pentru pocket parcuri ceea ce înseamnă că de la mine de acasă până la job pot să merg pe jos printr-o succesiune de mici parcuri.

Nu trebuie să am un parc de dimensiunea Herăstrăului ca să mă simt bine, trebuie să am protecție la soare, la vânt și față de mașini și posibilitatea de a sta undeva. Acest lucru înseamnă de fapt să folosești orice colț de oraș, să îl desigilezi, să poată să intre apa și aerul și să permită creșterea vegetației și practic de la mine de acasă până la job să merg printr-un parc. Cam asta este utopia pe care o am eu în minte pentru București.

Acest articol despre sustenabilitate este realizat cu sprijinul Lidl Romania, promotor al faptelor pentru un viitor mai bun.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nume check icon
    Cand spuneti ca noua nu ne place aspectul salbatic al naturii este vorba de noi cetatenii sau de administratiile locale? A doua la mana in Romania este un cult in care nu ai voi sa calci iarba. Iar acest cult este din mosi stramosi.
    • Like 0


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult