Sari la continut
Comunicare

Psihologul Diana Stănculeanu: „Ne expunem copiii de mici la ecrane și apoi ne întrebăm de ce nu au gândire critică asupra a ceea ce văd în social media"

Diana Stănculeanu

Frații Tate au adus din nou în discuție relația copiilor noștri cu lumea digitală. Și nu a copiilor mici, ci mai cu seamă a celor mai mari, peste 12, 13 ani.

Am întrebat-o pe Diana Stănculeanu, psiholog și specialist în educație, despre aceste lucruri care au ridicat o perdea de pe comportamentele noastre ca părinți și răspunsurile emoționale și nu numai ale celor pe care îi avem în grijă: copiii noștri.

Diana Stănculeanu, tânăra generație de azi trăiește într-un sistem care o agresează din foarte multe puncte de vedere. Îi solicită atenția pe de o parte, dar o și distruge, pe de alta. Adolescenții trăiesc de multe ori o viață virtuală plină de dorințe induse de influenceri ca frații Tate sau alții ca ei. Prin ce i-au și îi fascinează încă acești oameni pe tineri? Care este secretul lor?

Este un răspuns complex, pentru care trebuie să ne uităm și la etapa de dezvoltare a copiilor. Vorbim cu precădere despre preadolescenți sau adolescenți mici aflați la vârsta la care foarte multe lucruri și nevoi se schimbă. Acum ei își afirmă foarte tare nevoia de autonomie, de poziționare și de identitate de sine, cu precădere în raport cu „gașca” de egali și într-o mai mică măsură cu figurile parentale, cadrele didactice, antrenorii, etc, modele de altfel foarte puternice în etapa anterioară de vârstă. Deci avem de-a face cu nevoia de autonomie și de identitate de sine, care deocamdată este foarte imatură și care are ca un prim palier ceea ce se vede.

Avem de-a face de asemenea cu o nevoie de control, putere și influență asupra mediului, resimțită de adolescenți după o perioadă lungă în care aceasta a fost exercitată de adulții de lângă ei. Așa încât, atunci când ajung să vadă în social media expresii puternice ale acestor nevoi și dorințe despre care vorbeam, devin foarte interesați.

Ei văd oameni cu o aparență de putere, cu carismă, ceea ce au și frații Tate. Văd oameni tineri, cu multă influență, care dau senzația că au avut succes ușor în viață, ceea ce ne dorim cu toții, într-un fel sau altul.

Exemplele, chiar și cele negative, frații Tate fiind prin excelență un model negativ, reprezintă varianta realizată facil ale acestor nevoi firești. Iar acești copii ai noștri, aflați între 12-14 ani, către care ar fi foarte neînțelept să ne ducem cu un mesaj de critică și indignare, nu au nici înțelepciunea, nici maturitatea cu care să gândească dincolo de ceea ce văd și să se întrebe ce preț au plătit acești oameni ca să aibă ceea ce arată că au. Câți oameni din jurul lor au avut de suferit ca ei să fie acolo?

Și aici intervine rolul nostru fundamental: să ne ducem către copiii noștri cu curiozitate, cu explorare, să îi întrebăm ce anume admiră ei la frații Tate și de ce? Că dacă eu mă duc spre copilul meu de 13 ani cu mesajul: „nu-mi vine să cred că îți place de indivizii ăștia!”– am închis calea de comunicare și am adâncit încă o dată distanța și așa generațională puternică dintre mine și copilul meu și mi-am tăiat șansa de a-i explica faptul că, în spatele acestei poleieli care îi ia ochii, se află și altceva.

Vedem acum, în premieră, generațiile de copii care au crescut cu smartphone de la grădiniță și care între timp au devenit adolescenți, că au sisteme dopaminergice complet modificate de expunerea excesivă și prematură la ecran.

Deci nu are legătură cu familia din care face parte copilul?

Sunt copii care se uită la frații Tate și care provin din cele mai curate medii familiale, cu valori ca empatie, umanitate, compasiune. Copii care au relații sociale bune, care-și respectă colegii, etc. Și chiar dacă se uită la acești frați, nu înseamnă că de mâine își vor schimba comportamentele, sau că vor avea alte repere morale!

Nu încerc acum să susțin că influența lor este de negljat, pentru că nu este, numai că copiilor noștri trebuie să le oferim și alte modele de urmat. Social media este un univers paralel în care copiii noștri cresc, fie că ne place, fie că nu. Dar dacă nu vom avea înțelepciunea de a merge spre modele pozitive ca artiști cu imagine curată, sau sportivi, etc. și de a încerca să îi apropiem de ele, atunci frații Tate vor avea o și mai mare influență, mai ales prin vidul care îi completează.

Deci ar fi un pic prematur să tragem concluzia că dacă copilul meu îi admiră pe acești frați, el va fi următorul tânăr cu masculinitate toxică, fără scrupule, fără etică, empatie sau compasiune care o să-și bată joc de oamenii din jur și care va călca pe cadavre ca să-și atingă scopurile.

Cu alte cuvinte, ceea ce spuneți este că noi privim realitatea cu ochi diferiți.

Exact. Și noi, adulții, o privim prin prisma unei maturități și a unei nuanțări etice pe care un preadolescent de 13 ani nu o are. Însă el o va căpăta în timp și, dacă vom păstra canalele de comunicare deschise, vom avea ocazia să purtăm o discuție (sau mai multe) în care să îi spunem că îl înțelegem, dar să-i propunem să spună dacă dorește să trăiască în felul în care trăiește Andrew Tate și pentru asta ar accepta să-și umilească colegii, sau să vorbească urât cu fetele din clasa lui.

Teoria conspirației în care au picat copiii noștri este un fenomen căruia îi cad victime și mulți adulți! Analfabetismul funcțional e în floare, lipsa simțului critic în social media este evidentă. 

Am întrebat asta și mi s-a răspuns că acești frați sunt de fapt niște victime ale unui sistem care vrea să le închidă gura, pentru că ei, vezi Doamne, dețin adevărul și că nu au făcut niciodată ceea ce se spune că au făcut!

Teoria conspirației în care au picat copiii noștri este un fenomen căruia îi cad victime și mulți adulți! Analfabetismul funcțional e în floare, lipsa simțului critic în social media este evidentă. Am văzut doar cum ne-am raportat la măsurile luate în pandemie. Am văzut oameni care au spus că tot ce se întâmplă de 2 ani și jumătate încoace este un mecanism generat de un sistem care vrea să ne ia controlul, libertatea, etc. Și acești copiii au crescut în teoria conspirației, poate că și unii părinți sunt adepții ei.

Ideea unei oculte mondiale este una care vinde foarte bine…

Da. Exact. Și mai e ceva: cât de mult îi învățăm noi pe copiii noștri că sursele trebuie verificate, că spiritul critic trebuie antrenat? Cât de mult se preocupă școala pentru a le oferi copiilor aceste abilități de învățare cognitivă astfel încât să fie în stare să-și pună întrebări pe cont propriu legate de realitate.

Ce facem cu social media și copiii?

Dimensiunea digitală cu care cresc copiii noștri le modifică tiparele de maturizare, de funcționare, precipită o nevoie de autonomie care se manifestă mai repede azi la un copil de 11, 12 ani, nu la 16 sau 17 cum se întâmpla, din punct de vedere psihologic, acum 10 ani.

Din neferice eu văd generații de părinți care se grăbesc să le facă cadouri copiilor tablete sau telefoane smart. Copii de 4 sau 5 ani care au ecrane în cameră sau au propriile lor telefoanele smart și care nu au reguli privind folosirea lor. 

Lucrurile par să se grăbească, expunerea la o altă realitate în care ei cresc are legătură cu acest lucru, dar încercând să le interzicem accesul la social media ar fi o mare greșeală. Dimpotrivă, ar trebui să pătrundem în același timp cu copiii noștri acolo și să vedem ce găsesc ei așa de lipicios și atât de adictiv încât îi face să prefere lumea digitală celei reale.

Din neferice eu văd generații de părinți care se grăbesc să le facă cadouri copiilor tablete sau telefoane smart. Copii de 4 sau 5 ani care au ecrane în cameră sau au propriile lor telefoanele smart și care nu au reguli privind folosirea lor. În momentul de față știința ne învață cum să-i ajutăm pe copii să gestioneze legătura cu lumea digitală, astfel încât lucrurile să intervină treptat. Și există un algoritm atât de clar: 3, 6, 9, 12. Nu ecrane până în 3 ani, nu jocuri video înainte de 6 ani, fără internet cu posibilitatea de explorare pe cont propriu până la 9 ani și fără social media înainte de 12, 13 ani.

Sunt sute de mame care, cu mânuța lor creează cont de Instagram fetițelor lor de clasa a doua sau a treia! Păi am invitat dușmanul în casa noastră deschizându-i ușa larg și asta chiar înainte de a oferi copiilor noștri fix acele instrumente care să-i ajute să aibă gândire critică sau repere de stimă de sine astfel încât valoarea lor personală să nu fie dată de un filtru pe Instagram pe care îl văd folosit de o colegă, sau de numere de likeuri, share-uri, comentarii, etc.

Să înțeleagă că înseamnă mai mult decât contul de Instagram, decât pozele de acolo, că viața este mai mult decât ceea ce pun pe un cont de social media, dar asta trebuie să o înțeleagă înainte de a deschide contul! Iar invitația mea este acum spre părinți: haideți să facem lucrurile acestea înainte de a le pune social media în mână sau de a ajunge ei la o vârstă la care își iau acest instrument de funcționare cu mâna lor, apropo de o adolescență gata instalată.

Impactul nostru ca modele scade în adolescență, pentru că nu în raport cu mama, tata sau profa se mai calibrează adolescentul nostru la 14 ani. Și e normal să fie așa, numai că ar fi bine să nu ne dăm seama chiar atunci că noi am pierdut lupta cu social media și influența ei asupra adolescentului prin nonimplicare sau pentru că i-am minimizat impactul.

Cum reacționează un copil când i-am luat tableta din mână? Văleu! Acestea sunt reacții emoționale care ne-au făcut să investigăm procesele care au loc în creierele în formare care sunt expuse la jocuri colorate, agitate, cu multe elemente vizuale. Păi e un duș de dopamină acolo!

Și vedem acum, în premieră, generațiile de copii care au crescut cu smartphone încă de la grădiniță și care între timp au devenit adolescenți, că au sisteme dopaminergice complet modificate de expunerea excesivă și prematură la ecran. Avem dovezi științifice acum care demonstrează că ai noștri copii întâlnesc un sistem de stimulare vizuală și control total asupra realității din telefon sau tabletă care le influențează creierul în sensul în care le scade toleranța la frustrare și le crește nevoia de recompensă.

Cum reacționează un copil când i-am luat tableta din mână? Văleu! Acestea sunt reacții emoționale care ne-au făcut să investigăm procesele care au loc în creierele în formare care sunt expuse la jocuri colorate, agitate, cu multe elemente vizuale. Păi e un duș de dopamină acolo!

Și când vine mama și zice, ia și tu o carte să citești, ei bine, cartea aceea nu numai că nu-i dă plăcere copilului, ci îi solicită chiar efortul!

În mediile digitale nu e nimic greu, acolo totul e cu recompensă, cu plăcere. Iar creierul aflat în plin proces de dezvoltare, setează niște praguri pentru acest nivel intens de plăcere care nu poate fi atins de alte activități, altminteri plăcute, din viața de zi cu zi.

Așa se face că ei nu primesc cu plăcere alte jocuri după ce le iei telefonul din mână. „Nu te supăra, frate”, șah, domino… toate vor fi „plictisitoare”.

Sunt mulți părinți care nu se înțeleg între ei cu privire la aceste lucruri. Unul îi ia telefonul, celălalt i-l dă… Apar conflictele pe toate planurile…

Aș provoca acești părinți la o discuție serioasă pentru a afla motivele fiecăruia. Dacă un părinte s-a informat despre impactul negativ al ecranului asupra copilului și îi spune celuilalt despre asta, uneori primește răspunsuri de genul: „lasă dragă, că ăsta este viitorul, toți sunt acolo.”

Iată niște poziționări diferite pentru că, în realitate, mediile digitale nu au adus numai dezastre în viața noastră. Vorbim despre progres, despre roboțeii care fac curat, nu-i așa? și care ne fac și pe noi fericite.

Deci sunt mulți adulți care consideră că își pregătesc copiii pentru viitor dându-le telefonul de mici ca să le dezvolte „aptitudinile digitale”. Numai că a te juca pe telefon nu înseamnă să aptitudini digitale, pentru că văd mai târziu acești copii că nu sunt tocmai alfabetizați digital când vine vorba despre o prezentare power point, sau alte asemenea care sunt necesare în mediul școlar sau academic.

Dacă ne gândim la învățarea umană, ne putem imagina o casă de tip vagon, în care se intră dintr-o cameră în alta. Ei bine, atenția se află chiar la intrare. Și dacă de acolo se strică lucrurile, tot procesul de învățare este compromis.

Fiecare dintre părinți dorește binele copilului, fără îndoială, doar că pe căi diferite. De aceea este nevoie să facem o psihoeducație bazată pe știință, apropo de limita de la care ecranul nu mai e un beneficiu, ci înseamnă multe costuri. Și acesta costuri sunt în termeni emoționali- copii frustrați, agresivi, deprimați- în termeni relaționali- dau oricând relația cu un om pentru a avea la schimb telefonul (prefer să rămân acasă, decât să ies cu părinții la cină, sau prefer să stau acasă să mă joc, decât să ies cu prietenii la o cafea. Și chiar dacă iese, fiecare stă cu telefonul în mână și dă check in), costuri cognitive- funcția atențională este compromisă și asta duce la o dificultate de a învăța.

Dacă ne gândim la învățarea umană, ne putem imagina o casă de tip vagon, în care se intră dintr-o cameră în alta. Ei bine, atenția se află chiar la intrare. Și dacă de acolo se strică lucrurile, tot procesul de învățare este compromis.

Citiți continuarea pe cristinastanciulescu.ro.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Gândirea critică nu dispare datorită internetului. Gândirea critică e anihilată de sistemul de învățământ. Orice mediu nou - cine e familiar cu lucrările lui Mrshall McLuhan știe - determină și un mod de a gândi nou, compet diferit de cel precedent. Gândirea de astăzi este:
    1) vizuală;
    2) divergentă;
    3) bazată pe recunoașterea de pattern-uri (educația conectivistă vs. educația constructivistă a anilor 70)

    Școala românească merge în continuare pe principii sovietice, cum este cel al POLITEHNIZĂRII, un principiu rusesc enunțat clar în ultima lege a educației din comunism (legea nr. 28 din 21 decembrie 1978). Adică învățământ hiperspecializat, cu limbaj înalt academic încă din școala generală. În sistemele de educație performante, sunt predate doar bazele, în așa fel încât un profesor de muzică din școala generală poate ține locul colegului de fizică predându-i lecția fără probleme, PENTRU CĂ SUNT NOȚIUNI DE CULTURĂ GENERALĂ. Adică pe alea pe care ar trebui să le știe TOATĂ LUMEA.

    Tot ce la noi e specializat intră în sistemele educaționale performate pe module seperate, alese în funcție de aptitudini. Aici, consilierii școlar și psihologii școlii au un rol crucial.
    În sistemele performante materia este reluată, refăcută și predată pentru elev. În sistemele totalitare - cum a fost cel sovietic - elevul este luat, fasonat și remodelat în funcție de materie. Sistemele performate sunt centrate pe elev, cele totalitare și centralizate (unde totul vine de sus) sunt centrate pe materie. La noi materia e MULTĂ, se predă în viteză și elevii o memorează instant, ca să treacă la un nou conținut și să parcurgă toată programa.

    O programă umflată cu pompa față de alte sisteme de educație.

    Cum să-ți dezvolți gândirea critică în asemenea condiții? Bulimie de stress, scolioză, obezitate. Alea da. Dar nu gândire critică. Ce legătură are școala românească cu gândirea critică? Se și vede din testele PISA.

    Școala românească e un gramofon care vrea să ruleze MP3-uri. Nu merge. Nu merg decât plăcile de ebonită. Alea cu romanțe. USB-ul nu merge. Secolul XXI, rețineți.
    • Like 0
    • @ Valentin
      Rucs Rucs check icon
      Va inteleg rationamentul (v-am mai citit si alte comentarii), dar adevarul e undeva la mijloc. Eu cred ca programa trebuie sa fie foarte solida, dar atractiv predata, cu daruire si entuziasm.
      In clasa a noua am avut o prof de romana. Tipul serios, citit, ne trimitea la bibliografii valoroase, ne vorbea de Saussure si arbitrarul semnului lingvistic, de mari critici literari. Ulterior, dintr-a zecea, s-a mutat la universitatea locala (oras de provincie, sfarsit de ani 90). Am pacate fata de ea, sper sa ii fie bine pe unde e. I-am facut cateva zile/ore fripte, cu intrebari de genul: vorbim despre stilistica si expresivitate, dar cand ajungem sa simtim, sa traim poezia asta despre care vorbim?
      Eram creativa si talentata, faceam spontan compuneri ok, si probabil imi era lene sa ma duc spre cartile ei; mai aveam si aroganta de a veni cu sotii si pareri bine ticluite.
      Inutil sa va spun ca apoi nicio profa nu a mai fost ca ea. Am ramas cu baza romanei de clasa a noua!
      Un copil (talentat sau nu) nu are nevoie de un prof care sa ii puna in fata (cum se proclama azi) un text la prima vedere (recomandat azi blog, articol, ca nu toti suntem literati) si sa il invite la parerologie- parerea mea- ascunsa sub expresia “gandire critica”. Nu aveti idee cat e de usor ca prof sa faci asta! Esti un facilitator (chiar asa e denumirea din noua pedagogie) care poate sa aiba zero lecturi. Le arunci copiilor un text, eventual faci niste joculete de rol, ii pui pe tabere pro si contra, le zici sa imagineze alt final sau alt punct de vedere si ti s-a dus ora, ai incasat salariul.
      Dar a-l respecta pe copil inseamna sa ii dai si metoda de lucru, cultura generala, cunoastere, instrumente de analiza si sinteza. Ca sa emita o parere argumentata, trebuie sa inteleaga un traseu de receptare in istorie, o evolutie a disciplinei etc etc.
      Si eu eram exasperata de modul cum se preda uneori in scoala romaneasca. Dar as sublinia ca problema era modul de predare, nu continutul. Si mai erau si destui profi daruiti si cu talent.

      P.s. Multumiri autoarei pentru articol! Foarte bun. Republica, nu obosi in a spune asta… Multi parinti (in special cei de clasa medie sau cei fara studii) isi indoapa copiii cu net si ecran. Chiar si cand au dificultati financiare, se straduiesc sa ia cele mai bune gadgeturi pentru copii. De ce? Au impresia (manipulati de industrie) ca daca nu le cumpara copiilor, ii lasa cumva in afara cunoasterii si educatiei, le amputeaza sansele.
      Invers, cei f bogati+educati, impun limite drastice copiilor in folosirea netului (copii de chirurgi, universitari etc. Cumosc cazuri cu copii de 14 ani care nu stiu parila de wifi din casa…)
      • Like 0
    • @ Rucs
      Valentin check icon
      Cred că m-am făcut înțeles greșit: nu e un raționament personal, ci o realitate în sistemele educaționale performante și chiar mai puțin performante. Soliditatea unei programe nu constă în umplutură, ci în prinicpiile ei.

      Programele din afară sunt solide. Entuziasmul este un ingredient important. Și eu am avut o profesoară de matematică pe care o țin minte și acum. Era mai mult decât entuziastă. Am admirat-o îndelung, însă un singur lucru n-a reușit să facă: să mă facă să depășesc zonele de cultură generală ale matematicii. Și nu, exercițiile alea oribile cu matrice nu intră la cultură generală. Intră la vocațional.

      A, încă ceva: una e povesta literaturii și altul e examenul. Cârnații ăia cu "morfologia metatextului metaliterar" bla-bla-ba (ce se regurgitează la examen) nu intră la cultură generală. Să nu confundăm îndrăgitul lecturii cu păsăreasca criticii literare. Care e ok pentru criticii literari, dar nu toți ajungem critici literari. Nu vezi prin alte sisteme oameni explicând despre "absconsul metatextului literar", dar îi vezi citind. La noi pot lua 10 la examen, pleznind un "metatextoid literaroid" de îngheață critica literară din temelie, dar nu mai citesc nici forțați. Pavlov e cel care a explicat efectul. Nu internetul e de vină, ci păsăreasca criticii literare. Care, din nou, e bună pentru critici așa cum pentru matematicieni sunt bune exercițiile cu matrice. Numai că nu toți ne facem filologi și matematicieni. Nu am nimic cu orice înseamnă critică literară, dar critica literară e VOCAȚIONALĂ. E ca pictatul, ca muzica. În afară se face opțional, pe un modul separat. Restul e lectură, exprimare liberă, joc de rol.

      @Rucs: Eram creativa si talentata,

      Știu persoane care rezolvă TONE de ecuații oribil de grele ca și cum ar mesteca sticksuri, ascultând muzică. Asta înseamnă talent. La matematică. Eu dacă dau de niște exerciții cu matrice, mă doare capul trei săptămâni.
      Și da, am luat și zece la matematică. Dar a fost dresaj. Am avut vreo zece meditatori. Recunosc că matematica e frumoasă (în Renaștere era considerată artă), dar... nu am talent.

      Nu toți avem talent la filologie, matematică, ca să nu mai vorbesc de orele de educație plastică, unde pictezi.

      @Rucs: Dar a-l respecta pe copil inseamna sa ii dai si metoda de lucru, cultura generala,

      Metoda de lucru și cultura generală sunt două lucruri separate. Metodă de lucru există și în vocațional. Și pictorii au metode de lucru, dar ele nu fac doi bani dacă nu-ți place să pictezi.

      Învățământul nostru nu e bazat pe cultură generală. Cultura generală nu-i include pe Sossure, Propp sau Campbell. Propp și Campbell intră la vocațional, după cum la vocațional intră și contrastul simultan/succesiv de la educație plastică. Care, deși e vocațional, figurează în învățământul românesc încă de pe vremea comuniștilor. Și acolo a rămas și va rămâne.

      @Dar as sublinia ca problema era modul de predare, nu continutul.

      Nu, problema e mamutul care zace în paginile programei școlare, și care e de trei ori mai zdravăn decât în alte sisteme educaționale. Cazul unei fetițe eminente în sistemul din Anglia. Se întoarce acasă și rămâne aproape repetentă. Lene? Nu.

      ÎN ANGLIA SE PREDĂ JUMĂTATE DIN MATERIE pe zona de core curriculum (cultură generală). Restul e pe modul opțional. Și examenele se dau cu formulele pe masă, că ei nu mizează pe memorie, ci pe inteligență.

      UPDATE. Fizica se împarte în două paliere: fenomenologică (explicată) și aplicată. Fizica fenomenologică este cea pe care o vedem în documentarele TV. Cea pe care o înțelegem. I se mai spune și FIZICĂ POVESTITĂ. Cea aplicată e fizica propriu-zisă. Formulele, ecuațiile. În afară, partea fenomenologică se predă la cultură generală. Partea de aplicare e pe un modul separat, pentru cei care au nevoie pentru examene, profesie etc.

      Știu cazul unui profesor român care a încercat să predea doar fizică fenomenologică. Orele erau de vis, arăta ca un documentar de pe cel mai bun canal. Înțelegeai tot. Părinții s-au revoltat. Motivul? La facultate nu se povestește, se rezolvă ecuații.

      Da, dar nu toți vom folosi ecuații de fizică în viața de zi cu zi.

      Sistemul nostru ar trebui să separe odată pentru totdeauna cultura generală de vocațional. Că le amestecă groaznic, cu consecințe catastrofale. Dar nu vrea și nu o s-o facă în următorii 20 de ani. Cei care sunt acum pe băncile școlii vor face schimbarea.

      Vor permite LIBERUL ARBITRU, piatra de temelie a oricărui sistem de ecucație. Nu o închisoare cu bănci, unde toți încolonați fac aceeași matematică, aceeași fizică, aceeași literatură etc.
      • Like 0


Îți recomandăm

e.on - energie

În viața de zi cu zi, când spunem energie, ne referim la lucrurile mici pe care le facem în mod uzual, fie că aprindem un bec, deschidem televizorul, gătim sau dăm drumul la centrală pentru a ne încălzi. Aceste acțiuni au devenit atât de uzuale, încât nu mai stăm să ne gândim cum a fost produsă energia respectivă - dacă vorbim despre energia electrică - sau de unde provine ea - dacă vorbim despre gazele naturale.

Citește mai mult

Cluj Napoca.

Persoanele care au în derulare credite cu dobândă variabilă, majorată ca urmare a creșterii indicilor de referință în funcție de care se calculează aceasta, ar putea avea parte de o perioadă în care ratele să nu mai crească atât de puternic, începând din a doua jumătate a anului. Foto: Andras Ferencz

Citește mai mult