Părinții copiilor adolescenți îi critică adesea pentru că nu le pasă, că devin dezinteresați de îndatoriri și școală, că pun mai mult preț pe discuțiile cu prietenii decât pe sfaturile familiei, că se pun în situații periculoase sau că încep să aibă deprinderi nesănătoase. Toate aceste comportamente au însă o explicație biologică și au avut un rol important în supraviețuirea noastră ca specie, a explicat psihologul Diana Stănculeanu, în cadrul conferinței Epic Talk, dedicată celor mai importante relații din viața noastră. Între acestea, și relația cu copiii adolescenți, care se simt aproape întotdeauna neînțeleși de părinții lor.
„În trecutul nostru ca specie, adolescența era la două minute de mijlocul vieții. Era o perioadă care pregătea tânăra ființă umană pentru a-și împlini potențialul maxim, pentru a părăsi tribul parental ca să-și întemeieze propriul trib sau propria familie, pentru a-și putea asuma riscul de a se lupta cu tribul vecin sau de a se duce în pădure să vâneze Dumnezeu știe ce. Era foarte mică această distanță între copilărie și maturitate și momentul în care trebuia să împlinim potențialul întreg al dezvoltării noastre. Și, în infinita sa înțelepciune, cine ne-a creat, și aici completați după propria ideologie, ne-a pregătit un pic pentru a putea să facem această trecere. Renegarea părinților, distanțarea față de familie este înscrisă în gena supraviețuirii noastre. Evolutiv, a trebuit să putem să ne desprindem de părinții noștri ca să putem să ne luăm viața în piept”, spune psihologul.
În adolescență se modifică felul în care o serie de neurotransmițători sunt secretați și descărcați în organism. Atunci nivelul de serotonină scade, iar dopamina ajunge la cel mai de jos nivel bazal din viața unui om, ceea ce îi face pe adolescenți să devină extrem de plictisiți de lucrurile familiare care îi înconjoară. Pe de altă parte, tot în această perioadă, întâlnirea cu noutatea, cu senzaționalul, descarcă în corp cea mai mare cantitate posibilă de dopamină. „Expresia lor preferată este: Mi se rupe. Sunt pregătiți să se despartă de tot ce este familiar, chiar dacă asta înseamnă viața lor, și să îmbrățișeze noutatea”, crede Diana Stănculeanu.
„Nivelul de influență al părintelui către copilul său adolescent este de 25-30%”
Dincolo de ușa casei, adolescenții sunt tentați să se îndrepte spre experiențe cu potențial adictiv, de la fumat, consum de alcool sau de droguri până la mâncatul în exces sau petrecerea timpului în online. Și tot dincolo de ușa casei, adolescenții se îndreaptă spre grupul de prieteni a cărui influență crește la 70%.
„Ies de pe ușa casei, se depărtează de noi și se apropie de coșmarul oricărei vieți de părinte: gașca, prietenii care devin extrem de importanți. Și aici avem un rest al instinctului de supraviețuire socială, pentru că pe drumul noutății este greu să mergi singur. Apartenența la un grup oferă dincolo de validare, siguranță, iar gașca de prieteni începe să aibă mai multă greutate din punct de vedere emoțional. Nivelul de influență al părintelui către copilul său adolescent este de 25-30%. De aceea le spun celor care au copii mici: aveți timp să săpați încă la rădăcina lor cât puteți, pentru că încă aveți o influență majoritară”, spune Diana Stănculeanu.
Dacă în urmă cu mii de ani am beneficiat ca specie de faptul că, în adolescență, ființele umane erau gata să se desprindă de cămin, erau capabile să își asume riscuri și erau perfect pregătite pentru reproducere, progresul pe care l-am atins astăzi transformă aceste însușiri într-o sursă de tensiune. La 14 ani, un tânăr are în față mai multe decenii de viață decât în oricare altă perioadă a istoriei și, în plus, este de abia la începutul liceului și are de învățat pentru teze. Așa că părinții îi copleșesc cu cerințe, reproșuri și certuri care erodează uneori pentru toată viața relația dintre copii și părinți.
Astfel de rupturi apar, „pentru că facem aceeași dramă și din culoarea unghiei și din lungimea fustei și din riscul de abandon școlar. Dacă noi le dăm aceeași greutate emoțională tururor, adolescenții vor începe să le acorde aceeași importanță. Una minimală. Când aducem uzura conflictului în viața noastră de zi cu zi, relația se va toci din punct de vedere emoțional”, avertizează psihologul, care îi sfătuiește pe părinți să își aleagă cu grijă bătăliile și să își trateze copiii adolescenți cu empatie și cu înțelegere.
De foarte multe ori, criticile aruncate asupra copilului vor deveni vocea lui interioară care îi va spune, la maturitate, că nu este bun, că nu este în stare, că nu merită. Rolul unui părinte este însă să-i cultive stima de sine și să îl ajute să se vadă într-o oglindă care să-i dea încredere. „Să îl ajute să descopere lucrurile la care care se descurcă cu ușurință și pe cele la care se descurcă rezonabil, dar să îl ajute și să își integreze limitele”, arată Diana Stănculeanu.
Un alt sfat pentru părinți este să își țină „dușmanul” aproape. „Vor să dea o petrecere? Organizează petrecerea la tine acasă. Vorbește cu prietenii lui. Ce îți poți dori mai mult decât să îi ai aproape pe oamenii care au cea mai mare influență asupra copilului tău? În plus, când acesta o să te desființeze în fața prietenilor lui, cineva o să spună: Hai, mă, că am cunoscut-o și eu pe maică-ta. E chiar mișto!”
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Pe youtube am mai gasit speech-uri de-ale ei ff ok.
Si inca ceva, cred ca adolescenta incepe astazi mai devreme de 14 ani. Deja la 7 ani unii se prind ca poti cumpara jucarii cu bani si incep sa-i faca intinzand "tarabe" in fata casei si vanzandu-si din lucruri (carti, jocuri, haine mai vechi, fructe) , toate avand si "pretul" (infim) marcat pe ele. Ideea apartine "anturajului" , nu parintilor.
Intr-un fel este bine pentru ca se deprind cu negocierea si apoi cu gestionarea finantelor. Oricum, sper sa nu ma vanda si pe mine peste cativa ani :)