Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Dilemele lui Robert Negoiţă, doctor în științe: „Toată lumea o făcea, am făcut-o și eu. Care e diferența între să copiezi și să plagiezi?”

Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat miercuri la ieșirea de la Parchetul General, unde a fost chemat de procurori pentru a da explicații despre lucrarea sa de doctorat, că „toată lumea o făcea, am făcut-o și eu”.

Eu nu înțeleg care e diferența (între) „să copiezi și să plagiezi” și care e diferența (între) „să copiezi și să nu plagiezi”, a spus Robert Negoiță, la ieșirea de la Parchet.

Edilul susține că le-a spus procurorilor că nu a avut niciodată beneficii datorită titlului de doctor. 

„Domnii procurori au fost interesați să știe câteva aspecte, dacă am beneficiat de un avantaj datorită acestui titlu de doctorat. Răspunsul a fost categoric nu, niciodată nu am avut vreun avantaj în afară că mi-am îmbunătățit cunoștintele”, a mai declarat miercuri Robert Negoiță. 

Primarul Sectorului 3 a fost citat miercuri la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) pentru a da declaraţii în dosarul penal care se fac cercetări legate de faptul că ar fi plagiat în lucrarea de doctorat intitulată „Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social". 

În luna iulie Comisia de etică a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" a constatat că lucrarea de doctorat a primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, este un plagiat şi a cerut Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) să îi retragă titlul de doctor, a declarat, pentru News.ro, Daniel Torje, rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza".

Ulterior, Robert Negoiță a scris pe Facebook că „nu are niciun regret” în cazul în care i se va retrage titlul de doctor, mărturisind că „singurul lucru pe care îl regret este acela de a mă fi lăsat tentat, în trecut, de această „modă" a titlurilor academice”.

„Comisia de etică a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza" a început procedura prin care, cel mai probabil, îmi va fi retras titlul de doctor. Nu am niciun regret că acest lucru se va întâmpla, cu atât mai mult cu cât îmi dau seama că, în parcursul meu din administrația publică, cele mai importante au fost cunoștințele dobândite practic”, a scris în iulie pe Facebook primarul Robert Negoiță.

Teza de doctorat a lui Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, este plagiată de la prima până la ultima frază, scria jurnalista Emilia Șercan într-un articol publicat la sfârșitul lunii mai pe pressone.ro, adăugând că teza este copiată integral din surse care sunt disponibile, în marea lor majoritate, pe internet, iar „autorul" nu a folosit ghilimele şi nici nu a indicat sursele de unde a preluat conţinutul. În lucrare Negoiță ar fi folosit fragmente din articole semnate, printre alții, de economistul american Nouriel Roubini și de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Negoita Robert, sa nu se confunde cu Liviu, nu a facut decat prostii, ca sa fiu bland, de cand a venit primar la sect.3. Doar circ fara paine, in parcul A.I Cuza,unde organizeaza tot felul de paranghelii in care nu face decat sa produca zgomot in zona, deranjand pe cei ce locuiesc in prejma, a cumparat, la ce pret si de unde? trmare si suflante pt. Iarba si frunza cu care polueaza fonic pe cecei ce locuiesc, acolo unde "echipele" adp-ului se fac ca fac treaba( cu precadere sambata si duminica la pranz), a desfasurat o ampla borduriada,schimbarea bancilor si a cosurilor de gunoi, sustragand-ule sau distrugand-ule pe cele vechi, a pus, in bataie de joc, dale in locul asfaltului de pe trotuare. Pe astfel de hotii a cheltuit banii comunitatii. Este f. apreciat de incompetenta primarita a capitalei. Doar sunt din acelasi partid. DNA-ul ar trebui sa-l ia la intrebari pentru foarte multe. Se "ocupa"de reabilitari termice fara sa verifice cum, cu ce, cu cine se fac acceste lucrari si cat dureaza. A ajuns primar de sector multumita absenteismului la vot. Ca toti primarii psd avuti de sect.3, nu face decat lucruri de mantuiala si f.mult zgomot, atat la propiu car si la figurat.
    • Like 0
  • Anon check icon
    Asa faceau toti, drept urmare te-ai aliniat si dumneata la "moda", nu? Ce atitudine de oaie din partea unui asa-zis lider. Nene Negoita, valorezi fix cat teza ta de doctorat.
    Iar faptul ca dupa tine un titlu academic e o "moda" arata cat esti de parvenit. Cand se va constata cat de bine stam cu cercetarea fata de institutele si universitatile din afara si ce respect avem din partea comunitatii stiintifice, sa ne aducem aminte de nea' Negoita si cei ca el.
    • Like 0
  • Vasile check icon
    Ca toți ceilalți, nu realizează că furtul este furt, chiar dacă furi cuvinte. Ăsta este nivelul de conștiință al aleșilor și al celor care îi aleg. Votați-l că merită. Doar nu v-a furat cpra din bătătură.
    • Like 0
    • @ Vasile
      Vasile check icon
      Erată: Capra în loc de cpra.
      • Like 0


Îți recomandăm

Martorii lui Iehova

Odată ajuns la locul de întâlnire, pe o ploaie ușoară și după lăsarea întunericului, așa cum cere tradiția lor, am fost întâmpinat de un domn de origine franceză, care a învățat repede cum se pronunță numele meu și mi-a găsit un loc în sală. Când a aflat că sunt „nemartor” și că am venit acolo în urma unei invitații la ușă, s-a mirat și s-a luminat la față, începând să mă prezinte celor din jur, iar alții au venit din proprie inițiativă la mine, văzând o prezență necunoscută printre ei.

Citește mai mult

Piesa de teatru / sursa foto: arhiva personala

Mă împart între locații, între job și repetiții, între viața de civil și viața de artist. Mă lupt contra frustrării că programul nu-mi permite să merg constant la castinguri sau să mă pregătesc pentru probe și mă bucur de sentimentul ăla mișto pe care îl am la aplauze, după un spectacol bun. Nu mă plâng, nu mă victimizez, dar asta e viața mea de când îmi împart timpul pe două planuri mari și importante.

Citește mai mult

Brian Cox Emergence

Între august 2022 și mai 2025, un profesor de fizică a reușit o performanță care aparține de obicei marilor trupe de stadion: a vândut 369.297 de bilete pentru un turneu dedicat explorării spațiului. Brian Cox, unul dintre cei mai eficienți popularizatori ai științei, a confirmat oficial că revine în România pe 22 septembrie 2026, la Sala Palatului, cu noul său spectacol live, „Emergence”.

Citește mai mult