În ceea ce a devenit o brutală manifestare a democrației, cetățenii britanici au decis să părăsească Uniunea Europeană. O decizie care șochează, acum când voturile s-au numărat, după ce zilele trecute partizanii rămânerii în Uniune erau destul de optimiști că vor câștiga.
Dar nu te poți încrede întotdeauna în sondaje, așa că Europa s-a trezit azi de dimineață cu o durere de cap teribilă, în mijlocul unei panici greu de descris și cu consecințe din ce în ce mai greu estimat. Dar în același timp a fost o decizie luată în majoritate de poporul britanic, fapt care nu se pune la îndoială în insulă, acolo unde dreptul de a-și exprima opinia rămâne sfânt, și chiar „ un serviciu public pentru care ar trebui să fim recunoscători”, în cuvintele lui John Stuart Mill.
Cuvântul de ordine însă, la câteva ore de la aflarea rezultatului, este panica, declanșată de o multitudine de reacții emoționale și viscerale. Spiritele animale, fenomenul atât de bine studiat de economiștii adepți ai teoriei comportamentale s-au manifestat și acum, reacțiile agenților economici pe piețe fiind abrupte și la o primă vedere apocaliptice: bursele europene au deschis în cădere, lira s-a devalorizat până la nivelul din 1985 și în general dansul isteriei de masă însoțește rezultatul acestui referendum.
Ar trebui însă să ne abținem să ne alăturăm acestor reacții, pentru că acestea sunt binecunoscute și studiate și fac parte din natura umană emoțională. Ele vor continua să persiste pe termen scurt, până când jocul arbitrajului economiei de piață va reechilibra piețele și speculatorii care își păstrează gândirea rațională vor profita foarte mult de pe urma acestei prăbușiri bursiere. Undeva, Warren Buffet își scoate carnetul de cecuri și se pregătește să cumpere acțiuni în companiile pe care le-a urmărit de mult timp și care acum par mult mai ieftine și subevaluate de piață, deși valoarea lor fundamentală și economică nu s-a schimbat cu nimic.
Punctul sensibil care va trebui abordat de autoritățile noastre îl reprezintă migrația și situația românilor din Marea Britanie, expuși din ce în ce mai mult presiunilor xenofobe și victime fără voia lor ale populiștilor și extremiștilor britanici, care îi arată cu degetul de pe paginile sclipitoare ale tabloidelor britanice.
Revenind la Brexit, în ciuda verdictelor și previziunilor care abundă din toate părțile, nu cred că știm cu exactitate în momentul de față ce se va întâmpla, cel puțin nu pe termen mediu sau lung. Dacă Marea Britanie va avea de suferit, dacă Europa va avea de suferit, dacă ambele vor avea. Vor trece multe luni, chiar ani până când consecințele reale ale acestei decizii se vor face simțite. Urmează deocamdată un lung proces de negociere între Marea Britanie și EU, care poate aduce multe alte surprize. Marea Britanie este una dintre cele mai bogate state din Uniune și cu siguranță va avea resursele să treacă cu bine peste această separare. Vor fi, în mod inevitabil, repoziționări consumatoare de timp și resurse pentru că multe din legăturile juridice, economice și politice dintre Uniune și insulă vor trebui rupte și refăcute. Nu toate însă, pentru că Marea Britanie va avea forța să mențină acele înțelegeri care îi sunt favorabile, așa cum de exemplu acum Norvegia beneficiază de multe din reglementările Uniunii fără a fi membră.
Ceea ce știm însă este că acest vot a fost precipitat și susținut de multitudinea partidelor și mișcărilor naționaliste și extremiste de pe continent și din insulă, iar unul dintre motivele esențiale pentru care oamenii au votat „leave” a fost frica indusă față de străinii care vin să le fure locurile de muncă. Este o motivație primară, dar extrem de eficientă, folosită de-a lungul timpului de adepții izolaționismului și care încheagă în spiritul ei mentalități conservatoare, dar și un tipar de comunism vechi și o dorință de protecționism incompatibilă cu progresele economiei moderne. Aici este principalul pericol al acestui vot. Dacă acest vot ar fi fost o reacție onestă și de înțeles la politicile rigide și de multe ori deformate ale Uniunii Europene, care au permis fracturi importante între statele membre, culminând cu criza datoriilor suverane, atunci Brexit-ul ar fi putut fi interpretat ca o necesitate de a elimina o dictatură supranațională și de reîntoarcere la nevoile de autodeterminare individuală care au stat la baza laissez-faire-ului anglo-saxon.
Dar efectul este cel de izolare și retragere în sine, amestecat cu o xenofobie care nici măcar nu mai este disimulată. Pe valul acestui vot au început deja să se înalțe celelalte vârfuri de lance ale separatismului și extremismului continental, în frunte cu Marine le Pen și cortegiul său de anacronisme sociale și politice care pregătește deja aceeași furtună și în Franța, țară aflată într-o fractură socială continuă, zguduită de mișcări de stradă împortiva reformelor pe piața muncii, reforme care sunt inevitabile din cauza falimentului modelului socialist francez de ultra-wellfare state.
Pentru România, Brexitul va fi o veste bună sau rea în măsura în care va fi o veste bună sau rea pentru Uniunea Europeană. Sentimentul antieuropean nu este foarte dezvoltat la noi, ceea ce ne pune la adăpost de un posibil conflict deschis cu UE, așa cum s-a întâmplat în Polonia sau Ungaria. Pe termen scurt, șocurile de pe piețe vor fi bineînțeles resimțite și la noi, dar având în vedere că expunerea noastră directă (comercială și financiară) pe Marea Britanie este scăzută, nu ne putem aștepta la un șoc. Punctul sensibil care va trebui abordat de autoritățile noastre îl reprezintă migrația și situația românilor din Marea Britanie, expuși din ce în ce mai mult presiunilor xenofobe și victime fără voia lor ale populiștilor și extremiștilor britanici, care îi arată cu degetul de pe paginile sclipitoare ale tabloidelor britanice.
Principalul șoc politic al anului 2016 s-a întâmplat. Uniunea Europeană nu va mai fi la fel, iar perioada care urmează și la capătul căreia Marea Britanie va ieși oficial va trebui să fie folosită responsabil de liderii continentului pentru a înțelege că o reformă reală este necesară la nivelul însuși modului de funcționare al Uniunii Europene, ca o condiție de acum absolut necesară pentru viitorul celei mai importante construcții politice din istoria omenirii.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Totul incepe cu mult timp in urma, in 1961, atunci cand Franta s-a opus aderarii UK la UE.
Dupa multa lupta politica locala, cu multe jocuri de culise, o minoritate politica foarte determinata a reusit sa obtina un vot majoritar in Parlamentul britanic si acceptul UE pentru aderare.
La acel moment, majoritatea populatiei era impotriva aderarii si s-a simtit tradata de jocurile politice care au permis aderarea.
Cu alte cuvinte, UK a aderat la UE impotriva vointei populare, un act nedemocratic.
Acum, cei care nu au avut ocazia sa spuna NU in 1967, si-au luat revansa. Nu s-au gandit la impactul asupra copiilor si nepotilor, cu la repararea unei nedreptati istorice. Acesti votanti varstnici au trait toti acesti ani criticand fiecare decizie luata la Bruxelles care contrazicea bunul simt britanic. Si au esuat sa vada beneficiile aderarii.
Sa vorbesti despre xenofobie in UK este stupid. Xenofobia este o realitate in tarile latine (Franta, Italia, Romania, mai putin Spania). In UK, multiculturalitatea este o realitate, este incurajata inclusiv la nivel de scoala primara.
O categorie aparte care ii uraste pe imigrantii europeni sunt imigrantii stabiliti de cel putin o generatie in UK, cu origini in Commenwealth (indieni si pakistanezi in principal, dar si alti imigranti asiatici).
Votul tinerilor a fost majoritar impotriva Brexitului (75%), ceea ce nu sustine teoriile de mai sus de un vot xenofob.
Asta e parerea mea de imigrant roman in UK.