În imagine: Gabi Bartic, BRIO
Săptămâna aceasta, când s-a înregistrat cel mai negru bilanț al pandemiei de Covid, autoritățile române au avut de ales între trecerea școlilor în online și o vacanță generală de două săptămâni.
„În ce mă privește, am văzut perioada pandemică, afară de evidentele sale efecte negative, ca având un singur posibil efect pozitiv în ce privește educația: forțarea autorităților și a decidenților din învățământ înspre a face o trecere accelerată spre digital. Spre utilizarea mediului digital nu ca scop, ci ca posibil loc de desfășurare a procesului de învățământ. Acum, un an și jumătate mai târziu, remarc la decidenții momentului în educație nu doar o recunoaștere a eșecului, ci o capitulare: Știm (citesc eu printre rândurile mesajelor lor) că nu putem face învățământ utilizând uneltele digitale, așa că mai bine îl închidem. Ce a lipsit decidenților români ca în acest an și jumătate să așeze la masă furnizorii români de unelte digitale în educație (ed-tech, ca să fiu mai prețioasă) și, pe modelul Franței, să identifice un pachet optim de servicii digitale și să creeze acel „bazin” de oferte care ar fi venit la pachet cu obligația pentru aceste companii de a asigura trainingul pentru utilizarea optimă a acestora?”, spune Gabi Bartic, COO al platformei educaționale Brio.ro.
Brio.ro și Republica.ro vă invită, în cadrul unui proiect editorial realizat în parteneriat, să citiți o discuție despre felul în care auutoritățile române au au descurajat, prin deciziile luate și prin mesajele transmise, procesul de digitalizare a sistemului românesc de educație.
Președintele Iohannis a anunțat o vacanță de două săptămâni pentru toți elevii, pentru a limita răspândirea virusului. Dacă ați fi putut alege între vacanță și școală online, care vi s-ar fi părut decizia mai bună?
Ca elev? Sigur aș fi ales vacanța. Deși, după un an și jumătate de școală mai-mult-online, nici măcar copilul meu, elev în ciclul primar, nu prea mai vrea vacanță. Ca părinte aș fi ales școala, în orice formă se poate ea petrece sigur pentru copii. Mai exact, școală față în față dacă profesorii sunt vaccinați și copiii sunt sănătoși și am putea testa cu o frecvență decentă copiii, școală online dacă cele de mai sus nu s-ar petrece. În niciun caz însă nu aș fi ales să trimit toți copiii acasă, nu în condițiile în care mall-urile și restaurantele sunt deschise, pelerinajele încă se întâmplă chiar în timp ce vorbim, nu când pe stradă sau în metrou jumătate din oamenii care poartă măști le poartă pe jumătate și așa mai departe. Am mai spus și repet, școlile sunt, în opinia mea, realmente primele care trebuie deschise și ultimele ce trebuie închise. Am văzut însă în discursul președintelui că singura mențiune a fost legată de vacanța aceasta forțată a elevilor. La restul restricțiilor se va mai reflecta, dar școlile, nu mall-urile, am înțeles eu, trebuie închise rapid.
Ce spune această alegere despre felul în care au tratat autoritățile situația școlii online și despre gradul lor de interes față de acest subiect? A existat o preocupare reală pentru asigurarea accesului egal al copiilor la serviciile educaționale digitale?
Aici e marea problemă: în ce mă privește, am văzut perioada pandemică, afară de evidentele sale efecte negative, ca având un singur posibil efect pozitiv în ce privește educația: forțarea autorităților și a decidenților din învățământ înspre a face o trecere accelerată spre digital. Spre utilizarea mediului digital nu ca scop, ci ca posibil loc de desfășurare a procesului de învățământ. Acum, un an și jumătate mai târziu, remarc la decidenții momentului în educație nu doar o recunoaștere a eșecului, ci o capitulare: Știm (citesc eu printre rândurile mesajelor lor) că nu putem face învățământ utilizând uneltele digitale, așa că mai bine îl închidem. Ce a lipsit decidenților români ca în acest an și jumătate să așeze la masă furnizorii români de unelte digitale în educație (ed-tech, ca să fiu mai prețioasă) și, pe modelul Franței, să identifice un pachet optim de servicii digitale și să creeze acel „bazin” de oferte care ar fi venit la pachet cu obligația pentru aceste companii de a asigura trainingul pentru utilizarea optimă a acestora? Franța a făcut acest lucru la începutul pandemiei: a pus la masă câțiva furnizori autohtoni de tehnologii absolut necesare derulării digitale a actului educațional, a alcătuit un prototip funcțional și ulterior a finanțat scalarea (dacă a fost nevoie). O lună mai târziu, toate școlile au avut uneltele necesare derulării digitale a actului educațional.
Multă lume spunea că pandemia a oferit școlii românești oportunitatea de a se digitaliza, de a ajunge în secolul 21 în ceea ce privește utilizarea noilor tehnologii în învățare. Credeți că putem vorbi azi despre o oportunitate ratată?
Din nefericire, cred că da, oportunitatea a fost ratată. Și aici vorbesc despre o lipsa cruntă de coordonare, de o lipsă de inițiativă locală, de eternul „să ni se dea, să ni se facă” de care ne însoțim în toate domeniile. Nu obosesc să dau exemple de școli în care, cu ajutorul comunității și cu coordonare bună s-a reușit imposibilul. Dar da, aici e și o problemă ce se perpetuează: de la autonomia lipsă a unității de învățământ, la numirea politizată a directorilor, la spaima de a „ieși din line”, la centrarea exclusiv pe furnizarea de resurse materiale și hardware (dacă și aceasta există). Și așa am ajuns acum cu profesori digitalizați doar pe hârtie, care „nu au net” pentru că e mai convenabil decât să fie auziți (și) de părinți în decursul derulării actului educațional și alte mii de exemple lesne de identificat la o căutare pe net. Școala online a fost o catastrofă în România (așa cum tot repetă decidenții noștri) pentru că nimeni nu s-a străduit s-o facă un succes. Cu totală lipsă de modestie voi da exemplul Școlii Remediale AER pe care noi, trei start-up-uri de tehnologie în educație, am creat-o și derulat-o în această vară, care a funcționat online excepțional și ai cărei copii (2044 au absolvit) au avut salturi absolut spectaculoase. Școala online nu e un dezastru decât pentru că noi, ca societate, nu facem absolut nimic să o facem un succes.
Ce mesaj dă reticența guvernanților față de școala online profesorilor și directorilor care au făcut eforturi mari în ultima perioadă în această direcție?
Voi face o analogie: să ne gândim pentru 10 secunde că, părinți fiind și având lângă noi un copil de 5-6 ani, suntem în fața unui obstacol: cum îl va aborda copilul dacă noi îi vom spune „e ok, hai să-l depășim împreună, te ajut dacă nu reușești” și cum – dacă noi îi vom spune „ești pe cont propriu, dar eu cred că e extrem de dificil să-l depășești. Eu n-aș încerca”. Cam în acea situație este sistemul de învățământ în fața digitalizării. Când de la cel mai înalt nivel – de unde ar trebui să vină mesajul de progres – vine mesajul „mai bine închidem, digitalul e un dezastru”, cum să progresezi? Și așa corpul profesional din învățământ ar avea de depășit, pentru transformarea digitală, propriile limitări și rezistențe (toți le avem în fața uni schimbări majore), cum să le mai gestioneze și pe cele venite de la nivelul cel mai înalt? Și totuși – și aici sunt extrem de mândră – am văzut în ultimele zile zeci de profesori, învățători și directori dispuși să continue orele online. Aici e, cred eu, punctul de inflexiune: câtă vreme acelor profesori le vom da uneltele potrivite, vom avea primele sute de „agenți ai schimbării”. Și vom putea vorbi de progres.
Se vor îndrepta mai mult în această perioadă părinții și elevii spre platformele educaționale, pentru a suplini golurile din această perioadă?
Nu știu ce să spun, inerția este extrem de mare. Dar da, reflexul firesc al micro-decidenților în învățământ acesta ar trebui să fie: nu putem să ne oprim, nu când avem atât de mari pierderi care vin din spate. În ce ne privește pe noi, cei de la Școala AER, vom oferi suport și training oricăror entități (școli, clase, comune, orice alte forme de organizare) care ne vor solicita ajutorul.
De ce ai nevoie pentru a oferi servicii educaționale digitale de calitate?
- Voi răspunde întâi tehnic: pentru un act educațional digitalizat de calitate, e nevoie de:
- Un instrument de School Management (un tool unde exista toate clasele cu profesorii aferenti, orarul, sistem de derulare a orelor, de notare, de feedback către părinți etc)
- Un sistem de learning management
- Un sistem de creare de conținut digital și o librărie de conținut digital
- Un sistem de evaluare/testare și de proctoring (supraveghere)
- Știința și uneltele de a utiliza cele de mai sus, atât la corpul profesoral cât și la elevi.
Pentru toate aceste componente există soluții, pachete de soluții, furnizori autohtoni (dacă tot ne pasă de încurajarea resurselor locale) și posibilități de training. Dar întreb retoric: câte inspectorate, câte Case ale Corpului Didactic au făcut ghiduri minimale și au creat liste cu furnizori pe fiecare verticală, astfel încât cei cu inițiativă mai redusă (sau care nu știau tot ce spun eu mai sus) să poată alege?
Voi răspunde însă, după ce am detaliat tehnic, și mai puțin tehnic: e nevoie de știință, de acceptarea limitărilor și de dorința de a le depăși. Care, acum, azi, în acest sistem, sunt rarissime și, rarissime fiind, sunt subiect de știri de presă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.